Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Efect colateral pozitiv al actului pirateresc belarus: delegația guvernamentală a R. Moldova nu va participa la ședința CȘG al CSI

Efect colateral pozitiv al actului pirateresc belarus: delegația guvernamentală a R. Moldova nu va participa la ședința CȘG al CSI

Agenția rusă TASS relatează cu trimitere la anunțul făcut azi de către Roman Golovcenko,, prim-ministru al Belarusului, după întâlnirea avută de acesta cu Serghei Lebedev, președintele Comitetului Executiv al CSI, că delegația guvernamentală a Moldovei nu va putea ajunge la Minsk pentru ședința Consiliului șefilor de guvern din 28 mai din cauza restricțiilor impuse zborurilor către Belarus.

„Din păcate, am fost informat că delegația moldovenească nu va putea participa așa cum a fost stabilită agenda Summitului, a spus premierul Belarus. El a ținut să comenteze că neparticiparea moldovenilor „este o consecință a evenimentelor neînțelese și nenaturale legate de restricțiile de zbor inventate.” Golovcenko a mai spus că „ partenerii noștri din Moldova au suferit din cauza politicilor țărilor europene” – fără să precizeze ce anume a avut de suferit Republica Moldova.   

Golovenko a precizat că totuși Moldova va fi reprezentată  la întâlnire la nivelul ambasadorului și își va transmite poziția cu privire la problemele discutate.

P.S.

Părerea noastră este că actul pirateresc aerian săvârșit de regimul Lukașenko are și un efect pozitiv, poate unicul în toată panoplia lui hâdă.

Explicăm: imposibilitatea pe motiv „tehnic” de a participa la un summit CSI de nivel guvernamental este un semn, venit poate ca o sugestie a providenței în lipsa unei voințe politice deschise, că Republica Moldova nu are ce căuta în componența acestei structuri suprastatale controlate de Rusia. Amintim că R. Moldova a fost târâtă ilegal în CSI. Actul a fost semnat (21 decembrie 1991) voluntarist de șeful statului fără coordonarea și acordul Parlamentului. La nici trei luni de la semnarea aderării, R. Moldova a fost atacată de „partenerul principal” (azi, „partenerul strategic principal”) de CSI – Rusia (2 martie 1992) – și trecută prin ororile unui război sângeros și devastator: Războiul de foc de pe Nistru a continuat în forma războaielor economice fecvente, iar războiul hibrid a fost o permanență întreținută până azi de Rusia. Armata rusă de ocupație nu a plecat niciodată din Republica Moldova. Numeroasele demersuri naționale și internaționale de a și le retrage se fac a nu fi auzite de Federația Rusă. Alte două țări cu trupe de ocupație ruse pe teritoriul lor – Ucraina și Georgia – au părăsit de multă vreme această structură imorală, ipocrită – dăunătoare interesului național. Prezența în CSI a Republicii Moldova i-a îngrădit integrarea în civilizația și economia europeană și afectează în mod direct și grav viitorul ei european și românesc.

Un Guvern responsabil care va veni, va trebui să analizeze, în sfârșit, „foloasele” participării Republicii Moldova într-o structură a statelor dominate în exclusivitate de regimuri dictatoriale și tiranice. CSI este o structură a trecutului sovietic ucigaș, dar și a prezentului umilitor în spațiul controlat geostrategic de un regim oligarhic instalat în Rusia. Cu cât Europa înaintează în mare viteză într-un viitor al păcii și prosperității, cu aceiași viteză CSI coboară în hăul întunericului medieval și agresiv.

Implicit, imposibilitatea dictată de motive „tehnice” de participare la summitul CSI de la Minsk din 28 mai 2021, sugerează fără echivocuri o motivare politică profundă și exhaustivă a imposibilității rămânerii în continuare a Republicii Moldova într-o structură atât de nedreaptă și dăunătoare cum s-a dovedit a fi în trecut, este azi și va fi în viitor Comunitatea Statelor Dependente de Rusia – denumirea adevărată și de esență necamuflată a CSI.  

Valeriu Saharneanu

27 mai 2021

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.