Alegerile din 11 iulie la final: sila de Dodon care a activat instinctul supraviețuirii
Nu știu dacă alegerile din duminica de 11 iulie vor deveni obiectul vreunui studiu de… psihanaliză socială care să încerce să ne lămurească ce s-a întâmplat în aria tendințelor comportamentale ale cetățeanului nostru cu drept de vot. Vorbim de Măria Sa, Suveranul statului Republica Moldova. Alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 și, mai cu seamă, cele parlamentare din iulie 2021, au semnalat importante mișcări tectonice în zona decizională a comportamentului Măriei Sale. Ce s-a întâmplat cu Suveranul nostru, considerat de stânga, bănuit nostalgic după vremurile sovietice apuse? Și ce muscă l-o pișcat de a prins a răspunde anapoda la reflexele comunistoide, induse cu metodă de-a lungul unor decenii. Cu doar un an în urmă, Suveranul părea irecuperabil prosternat în leșinul propagandei kremlinezului Dodon și azi, iată, dă semne puternice de revenire la simțuri, la demnitatea lui statutară.
Sigmund Freud, părintele fondator al psihanalizei, leagă comportamentul individului de erotismul lui – instinctul primar ascuns în subconștient care în funcție de împrejurări îi determină reacția, uneori pozitivă, alteori cu totul negativă, la faptele și evenimentele întâmplate cu sine ori produse în jur. Noi, de care instinct ascuns să legăm comportamentul, radical schimbător, de ultimă vreme, a Suveranului, în persoana electoratului nostru? În 30 de ani am trecut prin mai multe manifestări nevrotice ale lui. Măria Sa a arătat din timp în timp că vrea altceva decât îi oferă fățarnicii lui de servitori – infidela noastră clasa politică. Din patru în patru ani, aceasta i s-a așternut la picioare, jurându-i credință și lăudându-și priceperea la toate, cerșindu-i umilă dreptul de a-l face fericit și…, desigur, cheile de la casa cu bani.
De fiecare dată însă a fost dezamăgit, iar de cele mai multe ori – oripilat – de prestația ei. Serva brută nu numai că nu l-a făcut fericit. Mânjindu-i ochii cu rășina cleioasă a corupției, ea a furat tot ce i-a venit la mână, i-a prădat cu nerușinare casa cu bani, iar măsluind alegerile, a pretins să-l substituie chiar și cu funcția: să-și aroge statutul de Suveran. Ultima ce i se pregătea, era să fie trădat, legat fedeleș și vândut în robie străină cu tot cu pământul de sub picioare. Cunoaștem deja: în fața acestei supreme amenințări, Suveranul a avut în două rânduri o reacție promptă, categorică, am zice. O reacție care l-a scos de pe fixul tradițional de stânga.
Care dintre instincte a funcționat de a pus pe jar și a împins către urnele de vot o imensă masă de oameni? Paradigma erotismului pe care se bazează concepția freudiană mi se pare la locul ei și în cazul abordat de noi. Or, erotismul individului, văzut de Freud ca instinct primar al subconștientului „responsabil” de procrearea speciei umane, ar putea să ne dea cheia în nevoia explicării acestei stări comportamentale de mare intensitate psihică, apărute în Republica Moldova în perioada 2020-2021 la nivel de colectivitate. Care alt instinct, decât cel al supraviețuirii, ar fi putut să țină nervul social într-o încordare maximă timp de mai bine de un an și să mobilizeze lumea la contracararea unui pericol general?
Este deosebit de interesant să vedem pârghiile care au declanșat mobilizarea generală a nevoii de supraviețuire la scara unei colectivități întregi: dragostea de cineva; frica, ura de altcineva; ori poate disperarea? Probabil, au fost din toate câte puțin, dar cel mai puternic sentiment care a produs această minune mobilizatoare cred că a fost SILA. Este sentimentul de dezgust, de scârbă, de repulsie, de aversiune față de Dodon și fauna politică din jurul lui, constituită în PSRM.
Acest politician a ajuns în vârful puterii politice nu numai fără să dispună de careva calități care l-ar fi recomandat, ci în pofida calităților indispensabile, adică, obligatorii, funcției. Mobilul promovării lui pe scara în urcuș a puterii a fost tocmai lipsa oricăror calități și prezența, în formele cele mai abjecte, a metehnelor. Datorită lor, metehnelor, și numai lor, Dodon a fost luat de servitor credincios în mai multe combinații politice – începând cu cele ale lui Lucinschi-Filat de la sfârșitul anilor 1990 și până la cele ale lui Voronin-Filat-Plahotniuc, din intervalul anilor 2000-2020. Toți acești stăpâni ai lui știau că Dodon este viclean, lunecos, înclinat să trădeze, dar în combinațiile oneroase ale mafiei în sânul cărora era introdus, servitorul era de nădejde în scheme ca și eunucul în haremul sultanilor. De ce? Pentru că Dodon nu avea reacții la actul de demnitate.
A trecut prin mai multe verificări și faptul s-a adeverit: Dodon se comportat la fel de inert la cazuri de umilire, batjocură, înjosire, precum un castrat la instinctul de procreare. Nu se știe dacă meteahna î-a fost dată din născare ori că organul responsabil de actul demnității i-ar fi fost extirpat de careva dintre tutori încă la începuturi de „carieră”, dar impotență de conștiință l-a făcut pe Dodon „bun de folosit” de către mai multe regimuri mafiote autohtone, dar și de către regimul neo-imperialist rusesc al lui Putin. Sub acoperirea celui din urmă, în iunie 2019, a cutezat la unica răbufnire de nesupunere. Bușitura a fost împotriva lui Plahotniuc, stăpânul care l-a pus în funcția cea mai înaltă din stat. Nu a fost însă un acces de conștiință. Acțiunea a făcut parte din planul de reinstaurare la Chișinău a regimului rusesc de ocupație, pe modelul celui de la Tiraspol. Pentru asta era nevoie ca în Republica Moldova să fie instalat regimul Dodon cu toate ingredientele lui: corupția generalizată, minciuna ca ideologie de stat, falsa încântare de străin, renunțarea la propria identitate națională și aderarea la monstruoasa construcție putinistă a așa numitului spațiu a lumii ruse.
Evident, modelul de urmat pentru regimul Dodon avea să fie regimul Putin, adorat de Dodon. În acest model de stat, opoziția politică, societatea civilă și presa liberă aveau să fie declarate și în Republica Moldova agenți străini și interzise, iar diaspora, care din câte deja constatase Dodon în noiembrie 2020, „devenise” o populație dăunătoare, paralelă cu interesele statului său. Era deci nevoie urgent de un parlament al vrerii lui care să voteze o lege conform căreia diaspora să fie declarată coloana a cincea a Occidentului și lipsită de dreptul la vot în țara ei de origine. Dacă avea să reușească în cele două scrutine, regimul Dodon avea să însemne alinierea, mai întâi a demnitarilor și a funcționarilor statului, apoi și a celorlalți mulți, la ceea ce este capul de regim – un castrat de conștiință, un eunuc lipsit de virtutea demnității. O serie de „personalități” cu aceleași gene aberante prinsese deja la scoarță în parlament, încercând să puncteze cu obstinație diabolică tulpina genealogică a viitorului stat sub regim dodonist. Între „ele” – Bătrîncea, Țîrdea, Novac, Bolea… Grețoși fără pereche, cum au arătat că pot fi ca politicieni, lor ar trebui să le fim și recunoscători într-un fel. În sensul că simplitatea lor mintală nu i-a ajutat să fie mai ipocriți decât sunt, mai iscusiți în a-și ascunde intențiile. Că au fost naturali, adică suficient de respingători, de scârboși și dezgustători, încât să stârnească la nivel de colectivitate majoritară sentimentul de SILĂ totală față de ei, față de Dodon și față de regimurile care l-au născut și promovat. Astfel, cu o mobilizare exemplară motivată de instinctul supraviețuirii care a funcționat aproape cu aceeași fenomenală intensitate în cadrul a două scrutine electorale consecutive, glonțul Dodon, fabricat de mafia comunistă-oligarhică și tras de Putin în inima Republicii Moldova, a fost oprit. Din păcate – nu de tot. Un timp el va rămâne să puroieze în țesuturile Parlamentului, dar peste o vreme, va trebui, într-o altă fază de scrutin anticipat, probabil, să fie extras și de acolo și cercetat, ca probă a crimei, într-un mare și mult așteptat dosar de corupție și de înaltă trădare.
Valeriu Saharneanu
25 iulie 2021
Leave a Comment
(0 Comments)