Un an de pușcărie pentru Statul de Drept

Considerente, 3 februarie, 2014

        Întrucât joia și vinerea trecute am fost proscrisul de serviciu al unei părți a presei, mă văd obligat să schițez astăzi, în spațiul acestei rubrici, niște precizări. Desigur, sunt alte teme mult mai demne și mai actuale să fie dezbătute, dar orice fel de dezbateri au rost doar în cazul în care credibilitatea celui care le inițiază este integră. Pentru că atacul mediatic a țintit direct credibilitatea  mea și, indirect, cea a partidului pe care îl reprezint, consider că este binecuvenită o lămurire a lucrurilor. Este necesară pentru protivnici și cerută de simpatizanți. Mai mult ca atât, întâmplarea ne oferă deschiderea să abordăm nuanțe de condiție morală a activității politicului și a presei în contextul realitățior stabilite după despărțitorul an 2009.

Așadar, joi disdedimineață, Comisia Națională de Integritate a stabilit că subsemnatul, citez, din informația de pe pagina electronică a instituției, „ riscă să fie cercetat penal pentru falsul în declarații. Acesta nu a indicat cotele-părți atât personale, cât și ale soției, deținute în mai multe societăți comerciale, nu a declarat calitatea de fondator a unora din ele și nu a inclus în declarația cu privire la venituri și proprietate câteva conturi curente și transferuri bănești…” citat închis. În finalul anunțului, CNI face remarca următoare: „în cele din urmă deputatul ar putea primi o amendă de până la 12 mii de lei sau până la un an de închisoare.”.

Presa care urmărește prestația politică a subsemnatului, dar mai cu seamă traiectoria partidului din care fac parte au citit remarca din finalul declarației de presă a CNI ca pe o sentință și au montat-o în titluri, subtitluri și fraze generice. Este un element explicabil al presei în întrecerea de a capta atenția unui public cât mai numeros prin ridicarea știrii la grad de senzație, de întâmplare extraordinară, ieșită din comun. Repetarea sacadată și insitentă a ei timp de mai multe ore, zile chiar, are efectul sublinierii gravității faptei de referință, care cu fiecare revenire trebuie să dăltuiască în mentalul colectiv forma unei atitudini, în cazul de față a unei atitudini de condamnare, de blam, de decredibilizare, până la urmă, prin fisurarea integrității morale a individului.

Nu pot să învinuiesc CNI-ul de nimic. Este o instituție la care am visat și pentru care am luptat în anii de rezistență anticomunistă. Pentru înființarea ei am votat în parlament, deși la moment am avut sentimentul că suntem trași pe sfoară atunci când liderul liberal Mihai Ghimpu ne-a uimit numind în fruntea ei, scoasă din mânecă și fără să consulte fracțiunea, o persoană care a stârnit și mai stârnește mari semne de întrebare cu privință la integritatea acesteia. Majoritatea dintre noi eram de părerea că postura trebuia să revină reprezentantului societății civile care să-i asigure instituției imparțialitatea și să o ferească de riscul transformării într-o bâtă politică în mâinile vre-unui lider sau partid politic, cum se întâmplă la noi. Cu toate acestea, cred în câștigul pe care îl va avea societatea în eradicarea corupției și asanarea mediului care formează demnitatea statului în cazul în care Comisia își va face cinstit datoria, va fi ferită cât mai devreme de controlul politic. Din acest motiv am mari rezerve că din primul său mandat, Comisia va activa strict conform misiunii pe care o are, va fi eminamente de bună credință și va acționa ca atare.

În ceea ce mă privește consider că onorata Comisie a procedat corect. Recunosc că am greșit atunci când am ezitat să notez instituțiile pe care le-am fondat sau la care sunt parte. Consider însă, că o instituție care acționează cu bună-credință, atunci când descoperă careva nereguli în acest compartiment al controlului activității demnitarilor, ar trebui să aibă și un dialog cu respectivul demnitar. Nu pentru a-l feri de urmărirea administrativă sau penală, ci pentru a se convinge că în abaterea de la fondul legii există elementul faptei rău-intenționate sau a unei regretabile erori. Cu atât mai mult că practica juridică a raportării activităților și veniturilor este la început de cale, cel puțin pentru unii demnitari începători ca mine, de exemplu.

În cazul meu, Comisia ar fi aflat că societățile rămase în afara declarației de avere nu sunt „comerciale” pur sânge, ele sunt instituții de presă care, cu regret, demult nu mai activează. Săptămânalul ”Gazeta Românească” – din anul 2005, televiziunea ”Euronova Media Grup”- din anul 2006, deși figurez ca director al acestora. Nu e locul să precizez din care cauză nu activează. Astea sunt teme pentru alte subiecte, dar vreau să atrag atenția că aceste societăți nu au făcută de ani de zile nicio operație financiară pe conturi. Crezând că ele nu sunt relevante pentru un raport financiar, nu le-am indicat, așa precum nu am indicat nici alte instituții create încă în anii 1990, precum „Forumul Alternativa Civică”, cu scopul monitorizării guvernării agrariene; „Centrul Național pentru Reciclarea Jurnaliștilor”, cu scopul recalificării breslei jurnalistice la confluența erelor informaționale și comunicaționale; ”Fundația Presa Liberă”, cu scopul sprijinirii jurnaliștilor în lupta lor pentru libertate profesională.

Instituții comerciale ar putea fi numite televiziunile prin eter „Albasat” din Nisporeni și „Euronova” din Ungheni, unite în 2004 întro rețea națională cu încă două televiziuni din Chișinău și Glodeni, rețea atacată și distrusă de guvernarea comunistă prin bâta-ucigătoare CCA și retrase din nou în provincie pentru a nu pieri definitiv. Unica instituție comercială este Albasat TV, firmă distribuitoare de servicii tv prin cablu în orașul Nisporeni și care, printre altele, poate fi considerată model în ceea ce privește pachetul de canale naționale din R. Moldova, România, țările din UE, cele mai importante companii de știri și cognitive din lume, puse la dispoziția nisporenenilor. Distribuitorii din Chișinău ne „hrănesc” cu surogaturi rusești, ca să fac o comparație. Poate că am greșit atunci când am completat în Declarație cota parte în aceste firme. Nu știu, Comisia nu m-a invitat pentru lămuriri. Esențialul este, că niciuna dintre ele, inclusiv cea de cablu nu aduce familiei niciun venit,  deși la vremea lansării lor am riscat să punem în gaj apartamentul propriu. Este ușor de verificat acest aspect: toate acumulările se consumă pe întreținerea extrem de costisitoare a instituțiilor. De radio Vocea Basarabiei nici nu mai zic, în condițiile în care este un post de categorie națională și trebuie să existe într-o piață vitregă, controlată de interese străine.

Despre conturi, presupun că onorata Comisie are în vedere conturile de card deschise pe parcursul anului, fiindcă conturi curente de pe care să fi făcut careva transferuri nu îmi amintesc. Nu știu dacă sunt valabile cele  deschise cu ani în urmă prin care am transferat bani proprii pentru achitarea în folosul Uniunii Jurnaliștilor a cotizației de membră a Federației Internaționale a Jurnaliștilor atunci, când guvernarea comunistă i-a blocat conturile. Mai recunosc că ani la rând am împrumutat bani ca să plătesc chiria cerută de la Uniunea Jurnaliștilor pentru spațiul din Casa Presei, în condițiile în care spațiile avute tot acolo în proprietatea Uniunii au fost anexate abuziv, prin procese de judecată corupte, proprietății statului. Situația nu s-a schimbat până azi, Uniunea Jurnaliștilor fiind lăsată să moară lent. Este, iarăși, temă pentru alte dezbateri, fiind vorba despre breasla jurnalistică, care în lipsa unui organism protector, generator de imuntate, degradează.

Ca să fiu înțeles corect. Prin cele expuse nu vreau să îmi justific greșelile sau să îmi astup  erorile. „În cele din urmă”, precum a concluzionat CNI în anunțul plasat pe site-ul său, sunt pregătit să-mi ispășesc pedeapsa – un an de pușcărie. Dar în condițiile când confuzia mea juridică nu a prejudiciat statul cu nici un bănuț, repet, cu nici un bănuț, problema fiind în încălcarea aspectului formal al legii, asta înseamnă că CNI, statul ca atare, ridică ștacheta exigențelor sale până la cote foarte înalte. Iar în acest context este absolut necesar ca această exigență să se extindă asupra tuturor demnitarilor, indiferent de rang, de post, de culoare politică.

Dacă e să fie dreptate – dreptate să se facă. Să fie trași la răspundere demnitarii care au adus mari prejudicii statului în următoarele cazuri, expuse în ordine temporală descrescândă:

cei care au instrumentat pe ascuns concesionarea frauduloasă a Aeroportului Internațional Chișinău și privatizarea păguboasă a Băncii de Economii, în 2013;

cei care au săvârșit și au acoperit cazul de omor la vânătoarea din Pădurea Domnească și cei care au viciat Banca de Economii prin acordarea unor credite vădit neperformante, în 2012;

cei care au prejuduciat statul cu sute de milioane de euro prin sentințele CEDO, în 2013, 2012, 2011, 2010 și în toți anii regimului comunist;

cei care au ucis tineri, au torturat sute dintre ei, au incendiat Parlamentul, au devastat Președinția, au distrus Declarația de Independență, în 2009;

cei care au privatizat ilegal hotelul Codru, au deposedat de licență TVR 1 și au însușit prin fraudă rețeua a doua de stat de televiziune terestră, în 2008;

cei care au furat instituțiile media publice ale municipiului Chișinău – radio „Antena C” și „Euro TV”, în 2007;

cei care au distrus rețeaua de televiziune TV Euronova, în 2006;

cei care au distrus Compania de stat TeleRadio-Moldova, în 2004;

cei care au purtat negocieri secrete privind federalizarea Republicii Moldova, în 2003;

cei care au dat foc Casei Guvernului, în 2002;

cei care au anulat reforma teritorial-administrativă a Republicii Moldova, în 2001;

cei care au cedat rețelele naţionale de transport a gazului companiei ruse Gazprom, în 1998.

Enumerările de mai sus sunt doar câteva din prejudiciile mari, de suprafață, aduse poporului și statului. Cele medii și mici sunt mii, sute de mii, poate. Am putea coborâ și mai la vale în ani ca să încercăm o evaluare, la o scară foarte probabilă, a numeroaslor și imenselor daune aduse statului de acțiunile, în cea mai mare parte, premeditate și rău-intenționate ale înalților demnitari care nu au avut în vedere, nici în cele mai groaznice coșmaruri, că ar putea face pentru asta măcar o zi de pușcărie.

Dacă vremurile s-au schimbat atât de mult spre bine este normal ca un deputat neisprăvit ca mine să facă pușcărie pentru culpa de omitere în completarea unor rubrici din Declarația de venituri și averi. Mă tem, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Mă tem că tărăboiul ridicat în jurul cazului ține nu atât de exigența juridică a Comisiei de Integritate, pe care o respect, cât de specificul politic al anului care a început. Un atac pornit de la un anunț „nevinovat” afișat de rutină pe site-ul unei instituții menite să vegheze integritatea morală și preluat în unison de instituții de presă, aparținând altor demnitari și, care în două zile de tăvăleală îl transformă în ditamai „eveniment”, este de luat în considerație.

Opinia publică este o mare putere. Servind-o mulți ani nu am cum să nu o prețuiesc la justa ei valoare. Este motivul pentru care am îndrăznit să abordez subiectul, aparent particular, dar ce ține, în fond, de prestația formațiunii politice din care fac parte – Partidul Liberal Reformator. Este de presupus că imaginea formațiunii, ca forță politică nouă – principială, cumpătată, curajoasă, devotată cauzei naționale și democrației de tip european – să devină atracția principală a electoratului nostru chinuit de flirtul politic dezgustător, de duplicitatea și chiar prostia unor actuali și viitori pretendenți la turta puterii. Discreditarea și decredibilizarea unor exponenți ai partidului ar fi parte din programul lor electoral. Previziuni se fac deja. Unii prezic se se facă „drâmbă la casa de cultură”,  dacă PLR va trece pragul electoral la toamnă. La această afirmație „istorică” nu avem nici-o replică: bineînţeles aşa va fi, cu siguranță, ambele previziuni se vor împlini. În ciuda oricăror campanii de
intoxicare care se fac de pe acum sau se vor face împotriva noastră în acest an cu mare miză politică. Noi, liberal reformatorii, credem în discernământul și maturitatea opiniei publice din Republica Moldova.

În contextul celor expuse, nu doar eu, dar oricare patriot și om de bună credință ar accepta, cu bucurie, sacrificiul să facă un an de pușcărie cu condiția ca, în sfârșit, Republica Moldova, poporul ei chinuit, să aibă fericirea să cunoască adevăratele beneficii ale statului de drept.

Mă tem, însă, că până acolo mai este și lupta pentru statul de drept este abia la început.

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, deputat liberal reformator