Un Crăciun cu război între creștini

În ziua de Crăciun după calendarul gregorian, Rusia a lansat asupra orașelor Ucrainei patru atacuri cu rachete, unul cu ajutorul aviației și mai multe din instalații de artilerie. În ajun, un alt atac cu rachete care a vizat centrul orașului Herson a luat zece vieți și a rănit alți cel puțin 50 de oameni. Lupte crâncene s-au purtat duminică și în regiunea orașului Bahmut, pe care rușii se chinuie să-l cucerească deja a treia lună, suferind pierderi mari.

La început de decembrie, președintele ucrainean Zelenski i-a propus lui Putin să folosească sărbătorile creștine de iarnă ca prilej de încetare a războiului. Kremlinul a dat de înțeles că ar da curs propunerii dacă ucrainenii ar renunța la ajutorul Occidentului, ar înceta să se apere și ar capitula. Punctul pe acest răspuns l-a pus raidul cu rachete de sâmbătă asupra Hersonului soldat cu luarea celor 10 vieți.

Patriarhul Kiril al Moscovei s-a prefăcut a nu lua în seamă chemarea creștinească la pace și nu s-a interpus în niciun fel, devenind astfel parte a răspunsului de sânge al Kremlinului. Mai dintr-o parte, dar mult mai aproape de necazurile oamenilor, Papa de la Roma nu a trecut cu vederea în mesajul său Crăciun suferința poporului ucrainean și a îndemnat lumea să-și amintească „de cei obosiți de război și de cei aflați în sărăcie”. În predica sa, întitulată „Lumea este înfometată de pace”, Papa Francisc a biciuit lăcomia, zicând cu adresă greu de confundat că „în timp ce animalele se hrănesc în adăposturile lor, bărbații și femeile din lumea noastră, în foamea lor de bogăție și putere, își consumă chiar și vecinii, mamele și surorile lor”.    

Da, Ucraina este cea care se află azi pe masa de consum a Rusiei lui Putin. Această Rusie o devorează cu poftă canibalică pe vecina sa și niciun mesaj creștin nu o poate opri.

În fapt, creștinismul rusesc a fost dintotdeauna un instrument de îndestulare cu noi teritorii a poftelor imperiale hulpave ale împăraților ruși. Sub steaguri creștine, în vremuri mai vechi ori mai noi, rușii au pătruns în țări și popoare, speculând eliberarea acestora de păgâni și uitând să plece acasă. Pretenția facerii „celei de-a Treia Rome” la Moscova nu a fost decât un plan satanic de lățire a sa, ascuns sub praporii fățarnicii ei ortodoxii. Și-a închipuit că i-ar sta bine să se întindă de la Sankt-Petersburg, până la Bosfor și Dardanele. Drumul către strâmtori le trecea prin vatra românilor, spre nenorocul acestora. Sub pretextul eliberării Constantinopolului de păgâni, Rusia a transformat pentru zeci de ani Țările Române în teritoriu de jaf pentru soldații săi și de grajduri pentru caii trupelor sale. Nu s-a retras din ele decât rupând Moldova în două și lipind jumătatea furată la nenumăratele ei gubernii. Populația trasă cu sila în granițele sale a trebuit tăiată de la propriile rădăcini și devorată în toate felurile, inclusiv sufletește. Lucru greu, meticulos și aproape imposibil de făcut dacă bucătăria imperială rusă nu ar fi avut la îndemână satârul ortodoxiei. A hăcuit cu el fără frica Celui de Sus din proprietățile bisericilor românești în pofida sfintelor canoane. Limba rugăciunilor de veacuri a poporului, cea care i se trăgea din împletirea firească de milenii a strămoșilor daci cu vechea Romă, li s-a înlocuit cu cea a „noii Rome”. A Romei parvenite în chipul Rusiei ortodoxe. Înlocuit a fost apoi și Dumnezeu, care a devenit „bojika”. Iar „bojika” nu era altcineva decât o persoană concretă – Țarul – de la care biserica rusă cobora peste popor canonul puterii lui supreme: supunerea.

Foarte puține s-au schimbat în veacurile de mai încoace. S-au dus pe copcă două imperii ruse – cel al Țarului și cel al Secretarului General – dar biserica ortodoxă rusă e tot acolo. Lucrează de zor la șantierul celei de-a „treia Rome” deja pentru imperiul nou, al așa zisei lumi ruse, închipuit de Putin. În sânul acestei biserici nu se consideră mare schimbare faptul că slujitorii superiori mai au și epoleți: patriarhul i-ar avea pe cei de general al serviciilor secrete, iar mitropoliții și episcopii i-ar purta sub mantie pe cei de colonei. Măsură care asigură perpetuarea spiritului imperial rusesc indiferent de moare ori trăiește făptura geopolitică al acestuia.

Priviți la exemplul Republicii Moldova. De peste treizeci de ani se consideră stat independent și suveran. Chiar dacă nu mai există nici Rusia țaristă și nici Uniunea Sovietică – imperiile care au ținut-o ruptă de la Moldova românească – biserica rusă stă aici neclintită, vie ca niciodată, folosindu-se de averile furate și înfiptă pe aceleași poziții fixate cândva de cele două imperii demult apuse. Ce face ea în această situație? Aceeași treabă ca și biserică superiorilor din Rusia: lucrează în continuare la zidirea „celei de-a treia Rome”, sfidând statute, hotare și noi realități geopolitice. Se comportă ca o divizie bine ordonată a unei armate hibride ruse. Nu se arată deranjată că generalul-patriarh incită la ucidere, la distrugeri și la furt de teritorii străine, alături de conducerea politică a statului, că sfințește tunuri, tancuri, rachete, obuze și motivează oameni să omoare și să moară într-un război nebun dintre creștini. În mai bine de zece luni de la declanșarea războiului fratricid anticreștinesc al Rusiei ortodoxe împotriva Ucrainei ortodoxe, biserica rusească ortodoxă din Republica Moldova ortodoxă nu a schițat niciun cuvânt care să condamne măcelul. Nici măcar în forma alegorică a Papei de la Roma. Este de înțeles: coloneii nu au puterea să pună la îndoială ordinele și faptele generalului.

Așa că solidaritatea de Crăciun pe care a mizat președintele ucrainean apelând la milostenia creștinească a rușilor nu a putut să aibă nicio șansă. Zidurile Kremlinului, dublate de cele ale ortodoxiei ruse au răspuns în acea zi cu 97 de rachete. Pe lângă faptul că au fost trimise să ucidă, rachetele au avut și un mesaj special: că Rusia lui Putin ignoră și respinge cu ostentație valorile creștine dacă ele fac parte din valorile civilizației occidentale. Să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu poftești casa aproapelui tău – poruncile lui Dumnezeu – nu sunt pentru Rusia lui Putin și biserica ei separatistă. De aceea ziua de 25 decembrie 2022, zi de Crăciun pentru întreaga lume civilizată, a fost în spațiul periculos pentru viață al lumii ruse zi cumplită de război, cu morți și distrugeri. Ucrainenii se bat pe viață și pe moarte să evadeze din această lume toxică, încercând să-i alunge pe invadatori.

La vederea acestei realități desprinse din iad, noi, de ce ezităm, batem pasul pe loc și-i tolerăm meandrele otrăvitoare?

Valeriu Saharneanu

27 decembrie 2022