Donald Trump a luat din nou Europa la palme

În data de 18 aprilie, ziua în care omul lui Donald Trump în Congresul Statelor Unite ale Americii, Mike Johnson, tot el șeful Camerei Reprezentanților al forului legislativ american, a prezentat proiectul de lege al Republicanilor cu privire la finanțarea ajutorului militar pentru Ucraina, fostul președinte nu a scăpat ocazia să i-a din nou la palme Europa. Pe contul personal din rețeaua socială pe care și-a creat-o, Trump este nemilos cu bătrâna doamnă: „De ce nu acordă Europa mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina? De ce Statele Unite au investit peste 100 de miliarde de dolari în Războiul din Ucraina, mai mult decât Europa, și avem un ocean între noi care ne separă! De ce nu poate Europa să egaleze sau să ofere aceeași sumă de bani ca Statele Unite ale Americii pentru a ajuta o țară în nevoie disperată? După cum toată lumea este de acord, supraviețuirea și forța Ucrainei ar trebui să fie mult mai importante pentru Europa decât pentru noi, dar este important și pentru noi! ACȚIONAȚI, EUROPA!”

Maestru neîntrecut în ale ipocriziei, Trump a trecut cu ușurință peste faptul că „nevoia disperată” a ucrainenilor la care se referă a fost provocată de blocarea, dispusă de chiar dânsul, a ajutorului american, prin influența pe care o are asupra congresmenilor Partidului Republican din Camera Reprezentanților. Declinul pe front a început din momentul în care primul ajutor a fost consumat, iar următorul a fost blocat. Tranșa de suplimentare trebuia să vină în mod normal în primele luni ale anului 2023, însă a fost tergiversată de oamenii lui Trump din Camera Reprezentanților. Deblocarea a avut loc abia în 20 aprilie 2024, în momentul când Trump a înțeles că nu mai poate continua cu tragerea mâței de coadă, gest care îl arată drept un susținător deschis al lui Putin. Presa începuse deja să vorbească despre apariția unui „partid al lui Putin” în Congresul Statelor Unite, citând narativele Republicanilor de motivare a amânării ori chiar a anulării sprijinului pentru Ucraina. Anumită parte a opiniei publice americane încă mai pactizează cu Trump, dar în niciun caz nu-l agreează pe Putin. O asociere scoasă mai în relief cu acesta ar fi însemnat prăbușirea sigură a încrederii electoratului republican moderat, pe care Trump contează în alegerile din toamnă. Desigur, dacă va ajunge până acolo din cauza mai multor dosare penale intrate pe rol.

Palma dată Europei a fost o anticipare a votului din 20 aprilie în favoarea noii legi de ajutorare a Ucrainei. Trimp știa că rezultatul va ieși pozitiv. Nu că el ar fi vrut, ci datorită unui grup „rebel” din sânul partidului său, care a decis să se alăture votului masiv pro- al democraților. Procedura de vot, a arătat că acest grup a fost numeric aproape egal cu cel rămas fidel dispozițiilor trampiene. Pierderea controlului asupra majorității oamenilor săi din Cameră s-a arătat în toată amploarea și asta nu arăta deloc bine pentru șef. Trump s-a gândit să iasă din penibil în stilul său: a dat cu tifla în Europa și pe contrasens a declamat versetul grijii lui excepționale pentru gologanii americanilor. A încheiat mesajul cu ocara obligatorie aruncată asupra concurenților politici și cu nelipsitul în toate discursurile Ave Donald-pacificatorul: „În plus, eu sunt singurul care vorbesc în numele „MEU” și, deși este o mare mizerie provocată de coruptul Joe Biden și de democrații incompetenți, dacă aș fi președinte, acest război nu ar fi început niciodată.”

Aici, Donald Trump poate făcea bine să omită acest laudatio asumat pe propria persoană, pentru că observatorii atenți ai traseului lui politic ar fi putut să-și amintească epizodul cu prima palmă dată Europei și altele care au urmat în rafale dureroase aplicate, pe timpul primului său mandat, încheiat în 2020.

Cu mentalitate de afacerist, Trump a acuzat atunci situația că „NATO – este incorect pentru Statele Unite”. A invocat pe drept un fel de parazitism al europenilor. S-a arătat pe drept supărat că doar țara lui investește miliarde în potențialul defensiv al Alianței Nord-Atlantice și respectă cota stipulată de 2% din PIB rezervată scopurilor militare, pe când partenerii europeni simulează prevederea și sunt culcați pe urechea că vor fi apărați de aliatul lor de peste Ocean, în caz de pericol. Lista lui Trump cu starea de fapt la acest capitol a arătat că în 2019 doar 8 state din totalul de 28 de membri respectau prevederea. Printre ele era și România. Ulterior acestei declarații, statul român a fost primul care a acționat pentru aducerea investițiilor proprii în conformitate cu cerințele statutului organizației, devenind și un promotor european în materie de respectare a acestui important deziderat. România a fost lăudată pentru buna reacție, Germania, în schimb, care în reprezentarea dnei Angela Merkel s-a arătat nu doar supărată, dar și jignită pe nedrept, a primit din partea lui Trump, pe lângă palme pe obraz, și un rând de ghionturi în locuri mult mai dureroase. Fără a încerca un comportament corect politic, Trump a spus că Germania nu numai că nu respectă obligația cotei de contribuție la potențialul de apărare al NATO, dar prin importurile masive de gaze și petrol din Rusia, prin construcția gazoductului Nord Stream, ocolind Ucraina și Polonia, ea pompează miliarde de dolari în economia acestei țări.

Observația se referea în mod direct și la Uniunea Europeană în întregime. Critica era în fond corectă și o discuție serioasă la temă putea fi inițiată în format bilateral între țările aliate ori în unul complet, la reuniuni NATO care au loc în fiecare an. Valabilă era și posibilitatea convocării unui summit extraordinar în cazul în care asta o cerea SUA – principalul subiect al Alianței. Trump a pornit însă pe alta cale: a ales să-și joace postura celui mai puternic om al planetei, care-i revine în chip firesc unui președinte al celei mai puternice țări a lumii. Afișând-se vajnic, el s-a hazardat să amenințe cu ieșirea Statelor Unite din NATO dacă partenerii europeni vor continua să paraziteze pe seama contribuabililor americani. A fost o declarație-bombă, care a făcut să înghețe sângele în venele europenilor și să arunce în euforie Moscova – nimic mai plăcut pentru urechea ei decât anunțul că netrebnica Alianță stă să crape.

Replici din partea europenilor au fost mai multe, dar a lui Macron a fost cea mai grozavă. „Ceea ce trăim este moartea cerebrală a NATO” –, a vituperat președintele Franței, invocând, speculata de Trump, dezangajare americană. Era o declarație bună de un epitaf pe piatra de mormânt a solidarității occidentale de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Groparul ei tocmai se anunțase, și el se numea, spre marea satisfacție a Kremlinului, Donald Trump, al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. S-ar putea că anume atunci să fi apărut în capetele pline de mucegai imperialist ale kaghebiștilor la putere în Rusia, imboldul trecerii la acțiuni directe de război, pornind de la ideea vociferată de Putin încă în 2007 la Conferința de Securitate de la Munchen, a reîmpărțirii sferelor de influență sub acoperirea sloganului edificării unei lumi mai drepte, multipolare.

Terenul luptei pentru a impune Occidentului recunoașterea sferelor de influență ale Rusiei secolului XXI, Putin îl testase în 2008 cu un mic război în Georgia și în 2014, cu anexarea Crimeii și a două regiuni din estul Ucrainei. Erau primii pași, croiți cu șenilele tancurilor rusești, îndreptați să anuleze ceea ce Putin numise „ceea mai mare catastrofă a secolului XX”, referind-u-se la dispariția URSS. Occidentul a reacționat adecvat așteptărilor Kremlinului – oripilat de faptele rușilor și înfricoșat de tupeullor de a-și legitima teritoriile furate. Cel mai mult impresiona însă curajul lor de a merge mai departe, spre vest, adulmecând orizonturi europene cuprinse altă dată în imperiul sovietic ori aflate sub controlul geopolitic al acestuia. Republica Moldova, Țările Baltice se vedeau amenințate de apropourile militariste rusești, dar după amenințarea lui Trump cu ieșirea SUA din NATO și izolarea țării sale în interiorul emisferei vestice, curajul rușilor a crescut exponențial, ca în 2021, Alianței Nord-Atlantice să i se ceară ultimativ retragerea, nici mai mult, nici mai puțin, dincolo de hotarele sale de până la 1997. Trump nu mai era președinte, dar impresia lăsată de el la Kremlin despre unitatea și starea generală de sănătate a NATO, era că Occidentul se află în procesul unui colaps iminent.

S-au întâmplat însă două lucruri care au condus la evitarea colapsului așteptat de ruși. Primul: Anul 2020 a fost ultimul la Casa Alba a lui Trump. Procesul de dezbinare a Occidentului și de izolare a SUA în conformitate cu programul MAGA (Make America Grait Again) nu a mai putut fi continuat; Al doilea: Putin a făcut concluzii greșite referitoare la starea solidarității occidentale, răvășită de Trump. El s-a pripit să ia drept certificat de deces figura de stil al lui Macron, folosită de acesta in extremis pentru a atrage atenția asupra situației grave provocate de Trump. Macron a dezavuat intenția liderului american de a transforma principalul proiect geopolitic al Occidentului în unul comercial.

În modul cel mai direct, provocarea lui Trump l-a încurajat pe Putin să declanșeze în 2022 război în Europa. Setos de o revanșă pentru pierderea de către URSS a Războiului Rece (1946-1991) și interpretând disputa pe contradictoriu din interiorul Alianței ca pe un fapt împlinit al disoluției acesteia, Putin a lansat pe parcursul anilor 2020-2021 un adevărat război hibrid împotriva SUA, UE și NATO. Cu acesta – prin declarații politice belicoase, manevre diplomatice scandaloase și propagandă grotescă – Putin a prefațat declanșarea războiului propriu-zis de cotropire a Ucrainei în februarie 2022.

Putin s-a grăbit să mizeze pe declarațiile lui Trump și a greșit. Ceața urii pentru nesuferita lume democratică l-a împiedicat să observe că palmele lui Trump, aplicate Europei, au avut și un efect benefic: ele adus-o în simțuri, iar invadarea Ucrainei a adus-o definitiv și la realitatea crudă. Occidentul – SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană – au dat dovadă de o solidaritate nemaipomenită după cel de-Al Doilea Război Mondial. Grație ei, Putin nu a putut să ia Kievul nici în trei zile, nici în trei săptămâni și nu va reuși niciodată. Evident, Occidentul încă mai gafează cu ajutorul dat Ucrainei și Putin încă mai profită de golurile apărute în acest proces. Profit, provenit în continuare de activismul deșuchiat al lui Trump. Urmărind să revină la Casa Albă, el încearcă să facă rău lui Biden prin a bloca posibilitatea acestuia de a dispune trimiterea la timp a ajutoarelor necesare pe câmpul de luptă. Faptul că Putin a reușit în 2024 să cucerească alți 400 de kilometri pătrați ucraineni, se datorează în mare măsură blocajului inițiat în ianuarie 2023 de Trump, prin oamenii lui, în Congres, blocaj care a durat până în 20 aprilie 2024, ziua în care Trump (și Putin) a suferit prima mare înfrângere în acest an, iar Ucraina și Europa au reînviat.

Apropo de Europa. Charles Michel, președintele Consiliului European a venit cu o replică la ultima palmă a lui Trump dată pe nedrept Europei: „Să restabilim adevărul. Cifrele vorbesc de la sine.”, scrie telegrafic pe rețele șeful legislativului european. „Contribuţia UE la (ajutorul pentru) Ucraina: (este de) 143 miliarde de euro (150 miliarde de dolari)”.

Valeriu Saharneanu