Ulinici, Novak… Care vă este numele acum, mister Plahotniuk?

Prin 1965, în cluburile sătești și cinematografele orășene ale „măreței Uniuni” făcea mare vâlvă între copii un film despre un cekist-spion rus care în timpul războiului a învârtit în jurul degetelui său un ditamai stat major nemțesc, a furat planurile de luptă din servieta celui mai vajnic general și a dat peste cap o mare operațiune strategică a lor. Filmul se numea „Care vă este numele acum?” Fraza din titlu era și ultima replică a filmului. Era întrebarea pe care spionul rus – în război deghizat șef-bucătar la nemți cu identitate belgiană, iar la momentul acțiunii filmului fiind arătat drept colonel cu epoleți KGB – i-o adresează în toiul paradei militare de 9 mai din Piața Roșie generalului nazist. Acesta era prezent în tribune la prima defilare de după război a forțelor armate sovietice, dar cu altă identitate – ca turist dintr-o țară latino-americană, unde ar fi fugit și s-ar fi ascuns după război. Poanta era că în timpul războiului, identitatea dublă a servit învingătorul, iar după război în spatele ei a trebuit să se ascundă generalul învins, rămas criminal în istorie și veșnic fugar.

Istoria examinată de noi este una a paradoxului. Generalul din povestea noastră și-a comandat identitatea dublă când încă era stăpân total pe situație. Nu este un personaj scornit din rațiuni propagandistice. Până mai ieri a fost prezent fizic în realitatea noastră și pe undeva încă mai este. A avut un stat major extrem de serios, dotat cu cele mai sofisticate sisteme de interceptare a supușilor și de pază personală. Era înconjurat de instituții de stat, dublate de organizații private de apărare, prevenire și combatere a intrusiunilor. Planurile pe care le elabora, le păstra în cap, de unde le scotea doar în ora „Z”, când trebuiau îndeplinite. Executanții lucrau fără cârtire. În jur pace, în țară supunere. Condiții ideale pentru facere de planuri și realizări de strategii. Cu toate astea, descoperim, că generalul nostru nu se simțea în siguranță. Să-i dăm și numele cu care a activat în această postură – Vladimir Plahotniuc. Nu știm – poate astăzi se numește Plahotniuk, cu kapa. Nu e un fleac această schimbare. În lumea conspirației în care s-a refugiat subit un „kapa” face uneori diferența între a fi și a nu fi.

 S-a descoperit că acest Plahotniuc/Plahotniuk avea nevoie de timpuriu de duble identități, ceea ce a stârnit scandaluri. Primul a fost prin 2011, când presa a scos în prăjină tentativa lui de a obține dublă cetățenie română pe numele lui Vlad Ulinici. În 2012, cazul a intrat pe rol. Încă nu era general în toată puterea peste Republica Moldova, era simplu deputat și stăpân informal peste Partidul Democrat, dar deja a putut stinge focul stârnit în România. A lucrat probabil cu extinctorul PSD, al cărui președinte Victor Ponta devenise la acea vreme prim-ministru. Presa vremii a fixat acest moment istoric în următoarele rânduri: „După ce au investigat cauza, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 293 din Codul Penal al României – falsul privind identitatea, responsabilii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea au remis dosarul intentat pe numele lui Plahotniuc procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de la București. După câteva luni de cercetări, procurorul care s-a ocupat de acest caz a clasat dosarul pe motiv că infracțiunea cu pricina, ce se pedepsește penal în România, nu este prevăzută în legislația penală a Republicii Moldova.”  Câtă dibăcie? Legislația penală a Republicii Moldova nu este mai blândă la capitolul falsului privind identitatea. Capetele urmăririi au fost aruncate însă în curtea ei ca să se piardă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Al doilea caz a ieșit la lumină chiar zilele acestea. Plahotniuc și-ar fi tras dublă identitate în baza aceleiași cetățenii moldovenești. S-a întâmplat pe vremea când domnea peste țară. Un pașaport pe numele lui Victor Novak cu poza și datele lui Vladimir Plahotniuc a și fost fabricat în 2019 de instituția respectivă a statului. Presa zice că la sfârșitul lunii octombrie Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal pe această cauză, dar cine știe dacă urmărirea va mai dura, pentru că din 14 noiembrie general peste țară s-a făcut, cu ajutorul oamenilor lui Plahotniuc, partenerul lui de numeroase ghidușii penale, Dodon,

De ce-o fi având nevoie Plahotniuc de identități duble. Ar mai fi înțeleasă opțiunea pentru  cetățenii multiple, care se zice că le are. Omul poate are un hobby – le colectează pe unde i se arată, poate din fire este un globalist înveterat – vrea să se simtă confortabil peste tot. Dar la ce i-a trebuit identitate dublă acasă?

Răspunsul care ni-l sugerează logica acțiunilor lui succesive pe parcursul mai multor ani este că această persoană care a ajuns să conducă din umbră treburile unui stat întreg era un obsedat. Un obsedat bolnav. Plahotniuc suferea de mania hoției. Nu se putea abține să nu fure. De parcă ar fi fost blestemat. Știți, ca blestemul regelui Midas, despre care legenda spune că s-a rugat să i se dea puterea de a transforma în aur tot pe ce punea mâna. Lăcomia avea să-l coste viața, fiindcă nu putea nici bea și nici mânca nimic: tot ce voia să ducă la gură se făcea aur, un metal, deși prețios, dar necomestibil.

Plahotniuc a fost mai pragmatic ca anticul. A încercat să controleze boala, a dat frâu obsesiei in crescendo. Nu s-a rugat la nimeni să-i dea puterea furtului. Și-a dobândit-o cu forțele proprii. A furat mai întâi cu voie de la Voronin, cât timp a stat lipit de curtea acestuia. Apoi, când și-a „cumpărat un loc în politică” – vorba lui Filat, a furat fără nevoia de a-și mai cere voie de la cineva. Normal. Mai sus ca dânsul nu era nimeni în ierarhia statului. Niciun suflet care să fie cumpărat, șantajat, încarcerat ori suspendat, în caz de i se spunea că a furat.

Exista totuși ceva care îl incomoda și îi crea frisoane în puținele clipe de răgaz pe care și le permitea. Acel ceva este un neînsuflețit, deci nu poate fi supus procedurilor corecționale. Bestia asta nu are inimă, ea are doar rațiune seacă, așezată pe alineate, articole și paragrafe. Numele ei este Legea. Plahotniuc își dobândise puterea să o poată controla și pe asta, dar nu și puterea să o poată anula expres. Chestia ținea de viitor. Iar viitorul este de obicei imprevizibil. Gândea, că atâta timp cât legea nu putea fi încă anulată, mecanismele de control asupra ei ar putea uneori să mai cedeze. Nu este de exclus nici fenomenul lebedei negre, a cărui probabilitate de apariție este mică, dar fatală dacă apare. Care este scăparea în asemenea situații? Desigur, să fugă și să se ascundă. Să dispară de la locul faptei așa încât să i se piardă la cotitură și urmele și numele. Mai ales numele. La asta s-a gândit coordonatorul republicii în momentul când a dat comanda fabricării pentru sine a unei duble identități moldovenești. Cine știe dacă în acești ani nu și-a fabricat pe căi ilicite și alte identități după care se ascunde azi prin cine știe ce unghere ale planetei. Așa că întrebarea, „Care vă este numele acum, mister Plahotniuk?”, își are rostul. Interesant, în ce calitate ar vrea să ne dea răspunsul: ca învingător ori ca învins. Probabil, ca învingător, de îndată ce a dispărut cu tot cu banii noștri.

Valeriu Saharneanu

28 noiembrie 2019