Senator Ion Hadârcă: ION BUZDUGAN – CLARVĂZĂTORUL

DECLARAȚIE POLITICĂ
Ședința Senatului din data de: 12.12.2018                                       

ION BUZDUGAN – CLARVĂZĂTORUL

Stimate domnule Președinte al Senatului României,
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

În contextul Anului Centenar voi să evoc, aici și acum, figura emblematică a lui Ion Buzdugan, poet, publicist și traducător de opere literare, unul dintre făuritorii charismatici ai unirii Basarabiei cu România și unul dintre autorii Declarației de Unire de la 27 martie 1918. Precum atestă biografia, acest fecior de țărani răzeși din Brânzenii Vechi, județul Bălți, s-a pregătit cu toată ființa de momentul crucial al vieții sale și al istoriei noastre centenaro-milenare spre care ne-a purtat destinul.

Înainte de Primul Război Mondial, Ion Buzdugan a studiat literele și dreptul la Universitatea din Moscova. Licența și-a luat-o la Universitatea din Iași și mai apoi devine doctor în economie politică al Universității din Cernăuți. În timpul Războiului a fost înrolat în armata țaristă, unde în calitate de sublocotenent a luptat pe Frontul Românesc. Aici stabilește relații de prietenie cu ofițeri și soldați români, participă și ia atitudine la mitingurile spontane răbufnite în armata rusă în disoluție. Pretutindeni apără curajos și cu putere cauza emancipării naționale.

În anul zbuciumat, 1917, aduce primele mari servicii statului și culturii române. Pe front, salvează viața ostașului Camil Petrescu, scoțându-l de sub mormanul de pământ după explozia unui obuz și, astfel, devin prieteni pe viață. După cum mărturisesc istoricul Nicolae Iorga și publicistul Pamfil Șeicaru, Ion Buzdugan, împreună cu Anton Crihan, sunt cei care au prevenit atentatul împotriva regelui Ferdinand pus la cale de teroriștii bolșevici încartiruiți la Socola. Un comando de așa-ziși revoluționari plănuia înlăturarea Suveranului, „ori mai mult decât atât”, instaurarea așa-zisei „republici sovietice de la Iași”.

Revenit în Basarabia, Ion Buzdugan se dedică trup și suflet mișcării naționale. Din partea Comitetului Ostășesc Moldovenesc este ales, la 21 noiembrie, membru al Sfatului Țării, iar la 22 noiembrie – secretar al Sfatului, funcție pe care a deținut-o până la 21 noiembrie 1918, când Sfatul Țării își încetează activitatea.

A contribuit la organizarea primului Parlament legitim basarabean și a optat pentru autonomia Republicii Democrate Moldovenești. În perioada violențelor declanșate de grupurile armatei rusești bolșevizate, aflate în retragere, Ion Buzdugan, împreună cu Ion Pelivan, Anton Crihan, Pan Halippa și alții, au plecat pe căi diferite, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1918, spre Iași, pentru a grăbi venirea trupelor române salvatoare.

În calitatea sa de Secretar general și de membru al prezidiului Sfatului Țării, Ion Buzdugan la timp și tranșant a pus problema desprinderii definitive de imperiul rus, devenit între timp imperiu bolșevic. Actul de la 24 ianuarie 1918 prin care Republica Democratică Moldovenească își declară independența de fosta metropolă este și opera lui Ion Buzdugan.

La 27 martie 1918, anume Ion Buzdugan este cel care pledează pentru votul deschis, evident, votând și influențând decisiv alegerea făcută: „Las ca poporul nostru, ţara noastră şi toată lumea să ştie că noi, românii basarabeni, care am suferit un veac întreg sub jugul ţarismului rus, toţi dorim Unirea cu fraţii noştri de peste Prut, că noi vroim să fim şi să rămânem pentru totdeauna împreună cu toţi românii. Să știe toată lumea că noi vroim unirea tuturor românilor, de partea aceasta a Prutului și de cealaltă a Carpaților într-o Românie Mare, una și nedespărțită…” !

După așezarea pe tărâmuri pașnice a României Unite, Ion Buzdugan a fost, timp de 14 ani, deputat și senator de Bălți în Parlamentul Țării, a ocupat diverse funcții ministeriale. Nu a încetat niciodată preocupările sale literare, iar în perioada interbelică are fructuoase activități culturale, literare și publicistice prin colaborări la diverse reviste literare și ziare. A publicat în cele mai prestigioase ediții ale timpului: „Convorbiri literare”, „Basarabia”, „Glasul Țării”, „Sfatul Țării” „Neamul românesc”, „Cugetul românesc”, „Gândirea”. Traduce din literatura rusă – Pușkin, Esenin, Gorki, Bunin – dar și din cea franceză: Paul Verlaine ș.a. În perioada fastă a activității sale întreține relații strânse și se bucură de susținerea elitei culturale românești: N.Iorga, M.Sadoveanu, E.Lovinescu, I,Agârbiceanu, V.Voiculescu, Ion Minulescu, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Tudor Pamfile ș.a.

Ion Buzdugan a publicat volume aparte de poezie: „Miresme de stepă”, „Țara mea”, „Păstor de timpuri”, „Metanii de luceferi” și două culegeri de folclor: „Cântece din Basarabia”. Nicolae Iorga scria, în 1922 în revista „Ramuri”, cu referire la volumul de versuri „Miresme de stepă”: Cine vrea să cunoască din Basarabia realitatea frumuseţilor ei felurite şi să vadă ce se poate desface ca poezie din fireasca iubire către dânsa, cine vrea să-şi dea seama de ce poate da amestecul adânc între tradiţia sănătoasă a literaturii noastre mai vechi şi între sufletul de trezire la manifestări literare al unui om pe care viaţa în centrele mari nu l-a obosit şi nu l-a pervertit, să ia în mână această carte… Nu-i va părea rău. Sunt frumuseţi noi, care se adaugă limbii românești”. Iar cu altă ocazie, în 1925, același Nicolae Iorga, într-un eseu despre Ion Buzdugan „Suflet basarabean” rostea un mare și providențial adevăr care merită a fi readus în actualitate: „Am crezut că în Basarabia luăm un pământ bun și un număr de oameni credincioși și supuși. Am luat mai mult: complectarea propriei noastre ființi morale și elementele esențiale de înnoire pentru sufletul românesc”!

Odată însă cu instaurarea regimului comunisto-stalinist în România postbelică, încep anii de prigoană a marelui nostru compatriot. După cum notează prietenul său fidel, C.D.Zeletin, medic-academician, scriitor și custodele testamentar al manuscriselor lui Ion Buzdugan – în perioada 1946-1951 și până la moarte – fără drept de semnătură, Ion Buzdugan: „trăise ascuns în podul chiliilor Episcopiei din Blaj, oblăduit de episcopul I.Suciu, care avea să facă ani grei de pușcărie sub comuniști… apoi la mănăstirea Tăuni de lângă Târnava Mică, la Târgu-Mureș, la Bujoreni lângă Râmnicu-Vâlcea și la Polovragi. Își lăsase barbă, purta țoale și umbla cu traista-n băț asemeni călugărilor călători de odinioară”.

…Timpul și undele scurte ale memoriei noastre colective tindeau să aștearnă colbul uitării peste numele și opera lui Ion Buzdugan. Din fericire, Editura chișinăuiană „Știința” (dir. Gh. Prini) spre lauda ei, editează recent două volume de „Scrieri” (2014) ale lui Ion Buzdugan (prefațator – E.Lungu, selecție, note și comentarii – Mihai și Teodor Papuc). Prin această ediție se relansează, în context general românesc, opera cvasiintegrală a unui nume valoros de poet, publicist, folclorist, om politic și important ferment socio-cultural al Interbelicului românesc.

Ion Buzdugan și generația sa de patrioți au luptat și au muncit ca să adaoge frumuseți nu doar limbii române. Ei au întregit România, i-au adăugat diamante de demnitate și imensele lor bogății sufletești. Au sporit curajul și spiritul de sacrificiu al unor feciori de neam care au trăit mai bine de un secol sub opresiuni străine, dar care s-au îndârjit să nu risipească niciun dram din dragostea sfântă pentru neamul și patria lor românească.

Să le păstrăm în veci amintirea și să-i avem tot timpul drept bun exemplu de învățat și de urmat.

Mulțumesc.

Ion Hadârcă, Senator de Vaslui