Senator Ion Hadârcă. Apostolatul basarabean al ardeleanului Onisifor Ghibu

DECLARAȚIE POLITICĂ

Ședința Senatului din data de: 06.03.2019

 APOSTOLATUL BASARABEAN AL ARDELEANULUI ONISIFOR GHIBU

Stimate domnule Președinte al Senatului României,
Stimate doamne și stimați domni Senatori!

Zilele acestea s-au împlinit 30 de ani de când în Chișinăul, aflat încă sub ocupație neo-bolșevico-rusă și după aproape cinci decenii de categorică interdicție a scrierii latine, a fost difuzat primul ziar românesc basarabean cu caractere latine, „Glasul”. Spun, difuzat, pentru că prima ediție a „Glasului” a fost tipărită la Riga, iar cea de-a doua la Vilnius, în țările baltice, surorile noastre credincioase de lagăr sovietic. În 1989, la Chișinău, în capitala RSS Moldovenești cu o populație majoritar românească, nu exista pe atunci nicio imprimerie care să dispună de tipar cu litere latine.

Dăm timpul cu peste un secol înapoi, la 1917, anul deșteptării masive a Basarabiei, și descoperim aceeași situație. Dovadă că regimurile rusești, țarist și sovietic, erau hotărâte să înece latinitatea noastră românească în oceanul lor slav. În acel an de război și de mari frământări militare, politice și sociale, o tiparniță cu caractere latine a ajuns la Chișinău grație ardeleanului Onisifor Ghibu. A reușit, ca prin minune, și a fost o primă rază de lumină peste un secol de obscurantism și de rusificare forțată.

Ardeleanul Onisifor Ghibu, la personalitatea căruia ne vom referi în continuare, a ajuns în Basarabia în 1917 purtat de iureșul războiului. Refuzul de a se înrola în armata austro-ungară și condamnarea la moarte drept consecință, refugiul la București și de acolo la Iași, după ocuparea capitalei, l-a apropiat de Basarabia. O cunoștea doar din auzite. Dar, de cum a trecut Prutul, în decembrie 1916, și a revenit apoi, la 12 martie 1917, imensa lui energie de intelectual desăvârșit și de patriot român a fost adusă în serviciul provinciei rusificate și cauzei deșteptării naționale a Basarabiei.

În prima jumătate a anului 1917, procesul deșteptării era aproape inexistent, Basarabia era o provincie muscălească în cea mai deplorabilă stare. Din diverse cauze, țărănimea și boierimea credeau în Tătuca-Țar, pentru că țarul, precum le inocula biserica, era trimisul lui Dumnezeu pe pământ.

Un cercetător al operei ilustrului pedagog ardelean, dr. Marian Radu, notează în prefața la lucrarea analitică a lui Ghibu, „De la Basarabia rusească la Basarabia românească”: „Ideea pe care Onisifor Ghibu o susține cu argumente temeinice este aceea că nu starea economică sau neantizarea politică în imensitatea imperiului țarist erau obstacolele majore în recuperarea Basarabiei, ci înstrăinarea de propriile origini, disoluția până la anularea conștiinței de neam, de apartenență la o cultură specifică, rezultat al unei evoluții seculare”.

Fiind un practician asiduu și perseverent, Onisifor Ghibu scrie în cunoștință de cauză despre realitățile basarabene. După aducerea la Chișinău a tipografiei, el fondează și editează acolo ziarul „Ardealul” (din 24 ianuarie 1918 – „România Nouă”), cu obiectivele deșteptării naționale. Ghibu devine și un animator al vieții politice – fondează, împreună cu o samă de intelectuali locali, printre care și Pan Halippa, – Partidul Național Moldovenesc, după modelul Partidului Național din Transilvania. Organizează întruniri și congrese ale învățătorilor în Basarabia, dar și peste Nistru, pune bazele primelor școli cu predare în limba română pe tot întinsul provinciei, participă la fondarea și ia cuvântul la deschiderea lucrărilor „Sfatului Țării”, în noiembrie 1917.

Profitând de aflarea la Chișinău, în drumul de întoarcere spre casă din prizonieratul rusesc a unităților de militari ardeleni, Onisifor Ghibu formează, din rândul lor, grupuri de iluminare a populației basarabene. Peste 600 dintre aceștia, învățători de profesie, sunt trimiși, cu misiuni de predare și instruire, în școlile din satele Basarabiei. Factorul ardelean, încă puțin studiat, devine astfel extrem de valoros la pregătirea Basarabiei pentru proclamarea Unirii de la 27 martie 1918. Ghibu scrie în studiul său: „Lucrarea națională, politică și culturală săvârșite în deplină unire de ardeleni, basarabeni și bucovineni întărise în prima jumătate a anului 1917 atât de mult situația Basarabiei, încât nicio încercare rusească n-a mai fost în stare să o schimbe.”

Dar roata istoriei nu ne-a prea miluit. Ceea ce nu au putut schimba rușii cu puterea argumentului, în 1917, ei au făcut-o cu forța brută, în 1940. Onisifor Ghibu a suferit mult ruperea repetată apoi triplă, în 1944, a Basarabiei lui dragi. Comunismul invadează nu numai Basarabia, dar și întreaga Românie, îl afectează personal. Din 1945 este înlăturat de la catedra Universității din Cluj pe care a fondat-o, în 1919; a fost decăzut din toate funcțiile, inclusiv din calitatea de membru corespondent al Academiei Române. Este arestat de autoritățile comuniste și deținut în repetate rânduri în lagărele de la Caracal și de la Făgăraș.

În ciuda opresiunilor, Onisifor Ghibu a rămas pe baricadele vieții de partea adevărului în toți cei 27 de ani de izolare a lui din viața publică. A scris și trimis scrisori de protest în adresa conducătorului sovietic Hrușciov, explicându-i de ce este nedrept ca Uniunea Sovietică să țină sub ocupație Basarabia ori să mențină trupe sovietice în România; a formulat și trimis numeroase Memorii liderilor comuniști români, învinuindu-i de trădare a intereselor naționale.

Onisifor Ghibu a fost un apostol al luminii pentru populația Basarabiei anilor 1917-1918. El credea că basarabenii sunt un popor deosebit, o salbă rară și deosebit de prețioasă la cununa de aur a românității. Era convins că rătăcirea lor este din cauza ignoranței cultivate cu rea-credință de ocupanți și invadatori. A iubit și a studiat Basarabia cum puțini au făcut-o până la el. A adunat o bibliotecă impunătoare în casa lui de la Sibiu. Destinul a vrut ca o parte din această bibliotecă să ajungă, la începutul anilor 1990, prin străduințele feciorului său, Octavian Ghibu, la Chișinău. Din acel fond, a fost creată, la Chișinău, prima bibliotecă de carte românească care poartă numele ilustrului cărturar „Onisifor Ghibu”.

Onisifor Ghibu a fost un luptător neînfricat, rămânând, în orice împrejurări, un militant activ și curajos pentru libertate. Principiul lui de a nu abandona lupta în orice condiții i-a însuflețit și pe alții. Istoricul Viorica Moisuc, cercetătoare atentă a vieții și operei lui Onisifor Ghibu, mărturisește în prefața la o altă lucrare a acestuia – „Chemare la judecata istoriei”: „În anii grei prin care am trecut, când momentele de disperare nu erau puține, când senzația că toate drumurile se închideau, că „nu mai e nimic de făcut”, când aș fi dorit să abandonez totul și să mă închid între patru pereți, atunci reciteam pe O. Ghibu și găseam puterea să pornesc mai departe, din nou și din nou, mereu de la capăt… (Onisifor Ghibu) A creat puntea peste care am trecut prăpastia!”.

Onisifor Ghibu a privit în esență problema complexă a Basarabiei, a poporului ei curat și de mare simțire românească, dar umilit de satrapii străini și de cei de acasă. În lucrările lui, actuale și astăzi, găsim gânduri de valoare testamentară pentru generația de azi, de aici, din România și de acolo, din Republica Moldova. De exemplu: „Basarabia trebuie să facă astăzi ceea ce vechile Principate au făcut cu o sută (șaizeci) de ani în urmă: să-și schimbe definitiv orientarea dinspre Răsărit spre Apus”.

Cine are ochi de văzut și urechi de auzit să audă, să citească și să învețe marele adevăruri ale ilustrului ardelean.

Mulțumesc.

Ion Hadârcă,

Senator de Vaslui