Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Io, președintele Igor Dodon, pacientul, ori Planuri mari în casa de nebuni

Io, președintele Igor Dodon, pacientul, ori Planuri mari în casa de nebuni

Io, președintele Igor Dodon, pacientul, ori Planuri mari în casa de nebuni

Dodon e deja bun de legat. Purtarea lui este a unui om nebun. Să ne fie iertat enunțul direct și mai puțin galant, dar rațiuni ce țin de securitatea publică impun o schimbare rezonabilă de atitudine față de un politician care până mai deunăzi avea întreg statul la mână și tindea să-l aibă și la picior dacă învingea în ultimele alegeri. Ideea asta încă nu l-a părăsit și pare a fi una dintre sursele principale ale nebuniei lui. Se impune deci urgența constatării diagnosticului, procedură urmată de tratarea lui de acum încolo în conformitate cu statutul lui real și cu starea lui (in)adecvată. Așadar, după toate simptomele pe care le manifestă, Dodon nu mai trebuie considerat politician. Nici măcar unul excentric, mincinos, ipocrit ori imoral, modele cu care suntem obișnuiți și de care este plină grădina noastră politică. Dodon trebuie declarat pacient în sensul medical al cuvântului și tratat în corespundere cu acest statut.

Unii vor zice că Dodon, la suprafață, arată mișto, că în aceste rânduri recurgem la o insinuare gratuită urmărind scoaterea de circuit a unui politician antiunionist care nu ne place. Nu este adevărat. Nici un antiunionist nu ne-a plăcut, dar pe toți i-am răbdat. De ce? Pentru că ne dăm seamă că nu noi, cei care optăm în scrieri pentru reîntregirea națională o să-i scoatem pe antiunioniști la o margine de istorie. Va fi desigur și contribuția noastră, dar la gunoiște pe aceștia îi va arunca o masă majoritară de alegători deșteptați. Cu îngăduirea lui Plahotniuc, a făcut și Dodon patru ani de președinție. L-am răbdat și pe dânsul, deși în tot răstimpul perioadei a scuipat zilnic în sfânta sfintelor noastre. Ar fi meritat se fie dat jos cu furcile mult înainte de termen. Chiar dacă a fost un președinte impostor, pus în scaun de mafie, lumea s-a conformat legii care i-a oficializat impostura, l-a răbdat patru ani mai cuminte decât ne așteptam. Poporul s-a abținut de la metoda violentă de îndepărtare din funcție și a ales să-l dea jos pașnic, cu votul. A fost și un prim mare semn al masivei deșteptări.

Un politician cu discernământ s-ar fi conformat opțiunii mai mult decât evidente a poporului și s-ar fi retras cuminte în ungherul lui. Ar fi fost un prilej bun pentru a-și analiza căderea, a vedea care sunt cauzele aproape că totalei respingeri a conaționalilor săi.

Dodon, nici gând. El se comportă ca și cum ar continua să fie președintele Republicii Moldova cu acte în regulă. Așa și se prezintă la rubrica lui din spațiul on-line: Președintele Igor Dodon răspunde. Dacă epatarea ar rămâne doar pe on-line am zice că e o scăpare de editare. El însă trebăluiește fizic și ca atare în spațiul politic și social real. Se zvârcolește în sud, face vizite în nord, trage câte o fugă la Moscova, se zgâiește înspre Istanbul: peste tot rezolvă adicătelea probleme, negociază tranzacții, pune în mișcare inițiative „în favoarea producătorilor”. La Comrat, la Sadova, la patriarhia rusă, la mitropolia moldovenească, la episcopia de Bălți, la NTV, Accent TV, Moldova 1 TV, la Sputnik – Dodon e președintele țării. Dovadă că totul în capul lui e ca până la 23 decembrie.

Dacă ar fi fost tratat ca pacient, nu ca politician, lui Dodon poate i s-ar fie iertat toate aceste derapaje. Așa cum li se iartă alienaților mintali de pe la casele de nebuni unde nimeni nu pare deranjat când careva dintre locatarii de acolo se prezintă la modul cel mai serios că sunt ori Napoleon, ori Lenin, ori Sfântul Petrea, ori Maica Tereza. Dodon este ținut însă de politician, iar atunci când se prezintă ca președintele Dodon, ar trebui să deducem că psihicul lui este profund afectat. Or, lăsat în libertate, pe dinafara ospiciilor, el nu va ști ce să facă altceva decât să transforme în casă de nebuni întreg spațiul în care îi este îngăduit să opereze.

Dacă privim atent lucrurile, Dodon asta și face. Partea de putere pe care o controlează arată deja ca o adevărată casă de nebuni. Uneori zice că e Putin, fapt care denotă la el și meteahna gradomaniei, suferință aferentă alienatului. Acum îl imită însă pe Plahotniuc – nașul lui la Președinție. Este un fel de doi în unu. Ar alege să fie exclusiv Putin, dar lipsa la supușii lui moldoveni a ambițiilor imperiale și mai cu seamă faptul că nu are nicio funcție în stat îl împing nu numai să se identifice, dar să și acționeze ca Plahotniuc. La acesta î-a plăcut modul în care a coordonat statul în interesul său fără a fi cineva în el. Exact cum a ajuns să fie el însuși acum, după fatidicul 15 noiembrie. Adevărat că e cam urâtă în popor figura originalului său și de speriat este finalul ultimului act al carierei acestuia de coordonator al statului. Dar, la urma urmei, colegii din alte case de nebuni care aleg să fie napoleoni ori lenini au ținut vreodată cont de faptul că primul a fost bătut la Waterloo și a murit exilat pe o insulă la mijloc de ocean, iar al doilea s-a prăpădit mâncat de sifilis sub povara blestemului întregii omeniri? Desigur că nu: ceea ce contează este epatarea în rolul faimosului original.

Așa că săptămâna asta, cea care vine și alte câte au rămas până la alegerile anticipate, Dodon o va face pe plahotniucul. Nu vedeți cum încearcă să adune în mâinile lui mai toate instituțiile decidente ale statului? Așa cum Plahotniuc a avut Guvernul la îndemână prin serviciul lui Pavel Filip, tot așa Dodon are acum Guvernul prin doamna Greceanîi. Schema e un pic diferită, aceeași rămâne însă esența. Prin dna Greceanîi, Dodon conduce Parlamentul și tot prin dna Greceanîi dirijează Guvernul. Îi reușește foarte bine, pentru că în această casă de nebuni doamna Greceanîi nu e numai cine se știe că e – președinte de Prlament. În această casă ea este președintele Dodon de altădată și acționează în conformitate cu agenda acestuia din timpul mandatului. E de-a dreptul fantastic de original să vezi cum dna Greceanîi convoacă la ea Guvernul, dă indicații prim-ministrului interimar, miniștrilor, altor structuri. La aceste ședințe ea îi amintește probabil prim-ministrului interimar că în conformitate cu regulile casei de nebuni el nu mai e interimarul neputincios, Ciocoi, ci deplinul prim-ministru Chicu, fost șef-etalon de Guvern al fostului președinte Dodon.

Om cu perspectivă de carieră în casa de nebuni, dl Ciocoi se prezintă cuminte la ședințele Guvernului său, convocate de dna Greceanîi. Vine la ele cu ideile proprii și iese de acolo cu ideile dnei Greceanîi, care sunt de fapt indicațiile președintelui Dodon. Așa s-a făcut că de la una din ele, dl Ciocoi a ieșit cu porunca dnei Greceanîi de a veni cu un demers în adresa aceleiași dnă Greceanîi, cerând ca aceeași dnă Greceanîi să convoace de urgență Parlamentul și să instituie fără întârziere în țară starea excepțională. De ce? Pentru că așa gândește președintele Dodon care vrea ca starea de ospiciu în care el își poate etala potențele și în chip de Putin și în cel de Plahotniuc, să dureze cât mai mult.

Zis și făcut, căci în casa de nebuni ideea rea și fapta proastă sunt nedespărțite: dl Ciocoi a făcut demersul fără să cârcnească, iar dna Greceanîi a legiferat starea excepțională fără să clipească. Adevărat, că și fără de conținut, dar acest chițibuș nu mai are importanță de îndată ce efectul juridic al tumbei lungește șirul zilelor cuibușorului lor de nebunii. O ghidușie nostimă, dar destul de serioasă. Ideea ei finală este să lungească zilele atâta, câte i-ar trebui președintelui Dodon, politicianului, să se doteze cu de toate în plicticoasă perioadă a coordonării statului din umbră, din dos, fără funcție, pe modelul Plahotniuc, și să pândească momentul când ar putea să se facă din nou mare, puternic și arătos în Republica Moldova, ca Putin în Rusia.

Președintele Dodon, pacientul, deja adulmecă atmosfera din ce în ce mai fierbinte a spațiului geopolitic din preajmă. A fost deja la Moscova în această calitate. Pentru proști a negociat iar vaccinuri, dar de fapt și-a făcut plinul de bani și a primit hărțile operațiunilor tactice pe segmentul rezervat coloanei lui a cincea. Pacientul e în treabă. Tare i-ar cădea la țanc o intrare nebunească a lui Putin în Ucraina și cât de bine s-ar vedea venind pe această undă de șoc în fruntea coloanei sale dinspre Tiraspol, călare pe-un tanc rusesc, recucerindu-și la Chișinău funcția pierdută în alegeri. Iată atunci bucurie în casa de nebuni și păreri de rău în restul locuințelor că pacientul deghizat în politician nu a fost diagnosticat și izolat la timp.

Valeriu Saharneanu

9 aprilie 2021

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.