În așteptarea interviului cu Hitler-ul zilelor noastre

De peste o săptămână radarele presei occidentale depistaseră în atmosfera închisă a spațiului informațional rusesc urme proaspete de jurnalist american. Primele semnale apărute au stârnit neliniște: ce să caute un jurnalist american în Rusia anului 2024, unde în 2023 aici au fost arestați și învinuiți de spionaj doi reprezentanți ai presei americane – Alsu Kurmasheva, de la Europa Liberă și Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal. În pușcăria rusă este ținut și un al treilea cetățean american, Paul Whekan, om de afaceri arestat încă în 2018 într-un hotel din Moscova și condamnat la 16 ani de închisoare pentru spionaj. Vânătoarea de americani, fie jurnaliști, fie oameni de afaceri, fie turiști, este o practică în vogă la ruși. Fiind reținuți într-o anumită cantitate și ținuți închiși anumită vreme în anumite condiții (proaste), Moscova formează un fond de schimb al propriilor spioni reali reținuți în Statele Unite. În 2019, de exemplu, într-un aeroport din Moscova a fost reținută dubla campioană mondială, vedeta baschetbalului american Brittney Griner, în al cărei bagaj a fost găsit mai puțin de un gram de ulei de canabis procurat cu rețetă de la doctor. Reținerea a îngrozit lumea sportului, societatea americană a fost oripilată de ceea ce i se întâmplat vedetei, dar rușii au rămas reci, căci pe asta au contat. A trecut un timp și Griner, condamnată la 9 ani în Rusia, a fost schimbată cu unul dintre cei mai mari criminali ai planetei, rusul Victor But, comerciant de arme, condamnat la 25 de ani închisoare în 2012 în Statele Unite pentru că a facilitat uciderea de cetățeni americani vânzând arme în valoare de zeci de milioane de dolari. Presa scria la vremea respectivă că Biden a acceptat eliberarea lui But, supranumit „comerciantul morții”, fost „cel mai căutat om din lume” pentru americani, urmare a presiunilor la care a fost supus să o aducă acasă pe Griner, mai ales după ce ea a fost transferată la o colonie penală rusească unde schimburile de muncă forțată erau de 12-14 ore.

În contextul acestor realități sumbre, lumea jurnalistică era gata să jure că posesorul noii urme de om al presei americane în spațiul rusesc este nebun de legat dacă a riscat să testeze umanitatea rușilor în cel mai crâncen an al isteriei lor antiamericane. Ea era cât pe ce să bată alarmă și să purceadă la acțiuni salvatoare a rătăcitului lor coleg, dar nu a fost cazul. Colegul a apărut la lumina rampei în persoană, a confirmat că se află la Moscova și că nu era nici rătăcit și nici careva risc nu-l paște. Mai mult, el a relatat că se află în capitala rusă într-o misiune specială – cea de a spune poporului american adevărul, și în acest scop va realiza un interviu cu însuși liderul acestei țări, Vladimir Putin. În urma acestei apariții pe care a făcut-o într-o formă sfidătoare – vedeți, nimeni nu a reușit să răzbată până acum la izvorul sfânt al adevărului pur și, iată, marele lui purtător i se va destăinui, îi va deschide inima și cugetul – omul presei americane a devenit eroul numărul unu al propagandei ruse. Numele eroului este Tucker Carlson, fost prezentator al Fox News Tv, dat afară de acolo în 2020 pentru afirmațiile false pe tema alegerilor pierdute de Donald Trump, pentru care postul de televiziune a fost amendat cu aproape 800 de milioane de USD.

Prima apariție publică (un video înregistrat pe una dintre cele mai înalte clădiri din Moscova cu vedere asupra Kremlinului) Carlson a avut-o miercuri, 7 februarie. Iar joi, 8 februarie, atât Kremlinul, cât și fericitul misionar, au relatat că interviul cu Putin a fost realizat, are o durată de două ore și va fi difuzat vineri dimineață, 9 februarie, mai întâi (probabil) pe canalele oficiale (de propagandă) ale imperiului războinic, iar apoi și pe platformele altui fan american al lui Putin, miliardarul Elon Musk.

În aparițiile sale pintenate, Carlson s-a grăbit să i-a primul prăjina în mâini zicând că la Moscova își face datoria de jurnalist și unica lui dorință este să-i informeze pe americani în condițiile în care Rusia s-a pomenit în izolare din cauza administrației lui Biden. Este o mare izbândă, zice comunitatea jurnalistică internațională, căci același lucru l-au declarat autorităților ruse și conaționalii lui, Alsu Kurmasheva, de la Europa Liberă și Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, care la arestare nu au fost crezuți și azi ei îndură frigul și tratamentul inuman al închisorilor ruse. Să vedem dacă măcar una din întrebările adresate de Carlson lui Putin se referă și la soarta colegilor lui întemnițați. De altfel, Carlson este greu de crezut pe cuvânt după cazul de malpraxis profesional în formă repetată, când, contrar deciziilor a circa 80 de tribunale care au respins alegațiile lui Trump privitor la fraudarea alegerilor, omul de presă al acestuia a continuat să prolifereze minciuna până la atragerea, conform altei decizii de tribunal, a unei amenzi de 787,5 milioane de USD.

După felul în care Carlson a ajuns pe furiș în Rusia și atențiile luxuriante de care s-a bucurat în această țară agresoare, se vede clară misiunea lui de a drege o punte între criminalul de război Putin, la putere în Rusia, și Donald Trump, acuzat de crime împotriva democrației americane și care pretinde să revină în fotoliul de la Casa Albă. Procedurile juridice stufoase din SUA îi permit lui Trump să continue lupta pentru cea mai înaltă funcție, în ciuda problemelor cu legea pe care le are. Trump urăște sistemul juridic american despre care afirmă că este parte a unei conjurații împotriva persoanei lui – omul ales, precum este convins, să facă pace în lume, să pună ordine și disciplină între americani. Sistemul idealurilor lui este cel al lui Putin, care are țintuit la picioarele lui o țară cu tot cu oameni, cu bogății și instituții. Este sistemul în care nimeni nu are dreptul să-l critice și toți au obligația să-l ridice în slăvi. Trump vrea să răzbată la Casa Alba cu orice preț. Știe cât de mult l-au ajutat serviciile rusești să câștige alegerile în 2016 și mizează pe ajutorul lui Putin în 2024. De aceea, în interviul acordat lui Carlson, se va vedea că Putin îl va defăima, așa cum îi place lui Trump, pe Biden, va critica dur politica acestuia de ajutorare a Ucrainei. Putin va declara această politică drept principala responsabilă de faptul că războiul în Ucraina continuă deja de doi ani. Pacea ar fi fost demult instalată în Europa, va zice Putin, dacă Biden ar fi încetat să cheltuie banii contribuabilului american pe întreținerea naziștilor ucraineni. Asta o va spune Putin, omul care a declanșat un război de tip nazist sub toate formele, cu scopul de exterminare a poporului vecin și a statului lor.

Carlson este veriga de legătură în axa răului pe care Putin o vrea construită în formă extinsă în urma alegerilor americane din anul 2024. America e altceva decât Coreea de Nord și chiar altceva decât China. Timp de peste 20 de ani, Putin a făcut din SUA cel mai mare și mai periculos dușman al rușilor și câștigarea de către Trump, cu ajutorul său, a funcției de președinte a acestei țări va fi considerată cea mai mare victorie a vieții lui. Iar odată ajuns la Casa Albă, Trump nu va ezita să-și tragă pe figura lui noduroasă sistemul, independent de justiție, al lui Putin. Cine crede că îngroșăm lucrurile să se convingă cercetând atent mișcările pe care le-a făcut Trump în jurul datei de 6 ianuarie 2020.

Interviul de mâine dimineață (9 februarie) este începutul misiunii lui Putin de aducere la Casa Alba a lui Trump. Este un front al unui război hibrid de proporții nemaivăzute până acum. America devine ținta numărul unu a Kremlinului și dacă acțiunea îi reușește, va fi o fructificare a ceea ce au visat și nu au putut realiza la timpul lor Stalin, Hrușciov, Brejnev, Andropov și alți grei ai imperiului sovietic furioși pe capitalism. Cu îmbrățișarea narcisiacului Trump, Putin ar obține revanșa visată pentru înfrângerea sovietelor în Războiul Rece și răzbunarea pentru ceea ce, consideră el, se face vinovată SUA și a dus la „cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea” – destrămarea și dispariția URSS. În toate acțiunile pe care le întreprinde și vorbele pe care le rostește, Putin dovedește că este Hitler-ul zilelor noastre în carne și oase. La rândul său Trump, stăpânit până la frenezie de o autosuficiență debordantă, afișând o mimică transfigurată de spasmul aroganței și emanând un debit verbal vitriolant, pare a fi un Mussolini coborât din abisul în care l-a aruncat poporul său, ca pedeapsă, cu decenii în urmă. Nu este deci de mirare că ei se caută unul pe altul. Misiunea lui Carlson la Moscova nu este sub nicio formă una jurnalistică, deși asta se vrea de către cei care au pus-o la cale. Este una sub acoperire, în care un criminal de război caută un complice în țara dușmană, capabil să-i aducă pe scut propria țară care ajută cel mai mult Ucraina. Dacă le va ieși pasiența și sistemul democratic  american va întârzia să anihileze la timp pericolele rezultate din această întorlocare, sloganul lui Trump, Make America Great Again (Să Facem America Mare Din Nou), ar putea să sufere o mică redactare, care să ne dea pe post de subiect Rusia, nu America. Nu de asta Putin a invadat Ucraina – să facă Rusia mare imperiu din nou?

Vom vedea mâine dimineață câte semne de întrebare ridică interviul lui Putin și ce biserică poartă acest șarlatan Carlson, care-și zice jurnalist.

Valeriu Saharneanu, 8 februarie 2024

Leave a Comment

(740 Comments)

  • Maddison2995
  • Anahi2372
  • Angel1506

    Teddyson John – Friend Zone (Tingin Riddim) (Dj Kevin Mmp Intro) (Clean) скачать песню в mp3 и слушать онлайн бесплатно
    Teddyson John – Friend Zone (Tingin Riddim) (Dj Kevin Mmp Intro) (Clean)

  • Elvira3476
  • Alyssa436

    Dj Calvotar – Blessed скачать песню в mp3 и слушать онлайн бесплатно
    Dj Calvotar – Blessed

  • Karen4963

    Hitmaka Feat. Meek Mill, 2 Chainz, Ybn Nahmir, A Boogie Wit Da Hoodie & Tyga – Thot Box скачать песню в mp3 и слушать онлайн бесплатно
    Hitmaka Feat. Meek Mill, 2 Chainz, Ybn Nahmir, A Boogie Wit Da Hoodie & Tyga – Thot Box

  • Naomi875
  • Rachel718
  • Mia1248

    Access:icarus – Bittersweet скачать песню в mp3 и слушать онлайн бесплатно
    Access:icarus – Bittersweet

  • Brooke4837
  • Lucas4914

    Italobros – Banging скачать песню в mp3 и слушать онлайн бесплатно
    Italobros – Banging

  • Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *