Fotbal, corupție, ocupație – cui servește FMF: Republicii Moldova ori „republicii Sheriff”  

Scriam în articolul publicat săptămâna trecută că la 18 iulie 2023, la Tiraspol, s-au confruntat nu doar două echipe pretendente la un loc sub soare în cea mai titrată competiție continentală, Champions League, dar și două cluburi campioane de țară: „Farul”, din Ovidiu (Constanța) – campioana României și „Sheriff”, din Tiraspol – campioana Republicii Moldova. A învins în meciul retur de la Tiraspol (3:0) și la scor general (3:1) „campioana Republicii Moldova”. Am pus între ghilimele sintagma de apartenență a echipei campioane pentru că ea își are reședința într-un oraș situat în afara ariei de acoperire a legilor Republicii Moldova și în realitate, se va vedea că aparține altei republici. Iar dacă e să facem precizarea exhaustivă, Tiraspolul este centrul unui teritoriu separat pe cale militară de Republica Moldova, controlat de peste 30 de ani de Federația Rusă și folosit de aceasta pentru a slăbi, prin acțiuni hibride multirol  și a compromite statul de la care a fost desprins – legile, economia și societatea acestuia. Scopul urmărit a fost și este preluarea controlului asupra întregului stat, partea separată de teritoriu servind drept cap de pod de pe care să pornească toate acțiunile multirol de descompunere politică, economică, juridică și civică a organismului integru vizat. Teritoriul se află de câteva decenii în afara spațiului constituțional al Republicii Moldova, dar asta nu înseamnă că acolo nu există legi. Există. Sunt legile junglei.

După conservarea stării de ocupație în urma acordului de pace semnat la Moscova în ziua de 21 iulie 1992, regimul local, căruia i s-a lăsat mână liberă să guverneze teritoriul, a fost încurajat să dezvolte, în forma unor diverse acțiuni și activități, arme hibride cât mai eficiente de distrugere a Republicii Moldova. Dintre acestea, cea mai puternică se consideră a fi corupția. iar cu timpul, la Tiraspol, această arma a căpătat aici și un nume. Ea se numește Sheriff, o companie fondată de serviciile secrete ale Moscovei și dată în gestiunea unui ofițer de-al lor, pe nume real Victor Gușan și pe nume de cod (poreclă) Sheriff. Vom întrerupe aici povestea de succes a Sheriff-ului lui Gușan în Republica Moldova pentru a face loc unor exemple luate din istoria recentă a noastră și a lumii, cu personaje ale crimei organizate care au încercat, cu mai puțin noroc, să dezvolte proiecte politice asemănătoare celui de la Tiraspol din amestecul corupției cu fotbalul și cu  alte ingrediente sportive.

***

Prin anii 1980 ai secolului trecut, columbianul Pablo Emilio Escobar Gaviria avea un vis: să ridice țara sa pe Olimpul fotbalului latinoamerican alături de Brazilia și Argentina. Avea nevoie de bani mulți și ei au prins a curge în buzunarul lui odată cu preluarea controlului asupra traficului de cocaină. Vânt prielnic în pânzele ambiției lui au suflat și statul atrofiat juridic, și corupția endemica a funcționarilor lui. Astfel, Escobar și-a construit un puternic imperiu al drogurilor. Și-a cumpărat avioane (15), elicoptere (6), corăbii rapide de suprafață și submarine pentru adâncuri, a pus la punct o rețea de distribuire a cocainei în SUA, țara-pilot consumatoare de cocaină care-i „livra” profitul cel mai mare. Cu circa 50 de miliarde de dolari adunați pe la mijlocul anilor 1980, Escobar a prins a-și face drum către simpatiile compatrioților săi, în mare parte oameni săraci și plini de nevoi: a construit case de locuit pentru ei, biserici, a reparat și asfaltat drumuri, a ridicat stadioane… După ce a pus mâna pe inimile columbienilor necăjiți, „regele cocainei” s-a îndreptat să-și tragă la îndemână puterea politică decidentă a statului. Aceasta-i punea bețe în roate. Însă faptul că extrăgea bani din activități criminale a stârnit critica și opunerea presei libere columbiene, a societății și a concurenților, care-i imputau crima organizată, adică, pe-a noastră vorbind, lipsa de integritate. A pornit să-și facă drum și printre aceștia. Mai întâi i-a luat cu binișorul, punându-le pe masă un ultimatum: ori acceptă supunerea contra plată (mita), ori vor fi asasinați. S-a ținut de cuvânt: pe unii i-a lichidat moral, cumpărându-i; pe alții i-a lichidat fizic, împușcându-i. La alegerile din 1989 i-a asasinat pe 3 din cei cinci candidați la șefia statului, iar în operațiuni de intimidare a ucis cu metodă cca 200 de polițiști, procurori, judecători, miniștri, dar și peste 600 de civili în deflagrații. A fost un adevărat război cu statul columbian, pe care Escobar l-a pierdut, până la urmă, fiind hăituit ca un câine și ucis pe acoperișul unei case din preajma ascunzișului său. Visul lui Escobar s-a oprit aici. A fost blestemat de milioane de oameni, dar, cca 25 de mii de amărâți care au venit să-l petreacă pe ultimul drum, l-au deplâns. Se estimează că statul columbian avea să piardă războiul cu „visătorul” Escobar, dacă pe partea de interes a imperativului de a-i opri zelul criminal nu intervenea principala jertfă a „business-ului” cu droguri – Statele Unite, cu justiția și, mai ales, cu echipamentele și trupele ei speciale de interceptare, capturare și lichidare a unor asemene indivizi.

***

Și moldoveanul Vladimir Plahotniuc, tot el Vlad Ulinici, tot el Vladislav Novac, a avut un vis: să transforme Republica Moldova într-un paradis al king-boxului. Este un sport mai de sală ca fotbalul – spectacularul rege al marilor stadioane – adorat de Escobar, dar nu mai puțin incitant ca acesta, iar loviturile cu pumnii și picioarele în corpul și fizionomia adversarului fiind aici regulamentare. Cu încă mărunții gologani încropiți pe vremea statului mafiot comunist al lui Voronin, Plahotniuc și-a cumpărat un partid și, călare pe acesta, a pornit să-și dobândească cel de-al doilea ingredient de bază al facerii visului său – puterea politică. Așa cum Europa, fie chiar și cea de Est, nu este America Latină a lui Escobar și înlăturarea din cale a concurenților încă nu se putea face cu muniția, Plahotniuc a ales să și-i măcelărească cu… (in)justiția. În sensul că prin combinații de corupție, cele la care s-a priceput dintotdeauna, să pună mâna pe bâta justiției și să dea cu ea în cei ce-i vor sta în cale. Schema gândită era aproape ca la grecul Arhimede, care zicea că dacă i se va da un punct de sprijin, ar fi mutat din loc Pământul. Anticul bărbat spunea că marile greutăți ar putea fi mișcate din loc fără a dispune de forța fizică adecvată, dacă oamenii ar învăța să folosească cu pricepere  mecanica pârghiilor. Desigur, nimeni nu s-a găsit să-i ofere lui Arhimede un punct de sprijin propice, el rămânând un neputincios obișnuit ca și toți ceilalți, dar mii de ani mai târziu, tot cu gândul la pârghii, doar că la cele care țin de mecanica sofisticată a politicii, Plahotniuc s-a folosit de sugestia marelui grec și a ales drept punct de sprijin al proiectului pe care-l avea, de capturare a statului, Procuratura Generală. Chit că această instituție-minune era tocmai scoasă la tarabă de un șmecher partener de alianță de guvernare – șef de partid și acesta -, căruia loteria algoritmului i-a hărăzit-o, cum s-ar zice, în responsabilitate. Nu se știe a cui a fost inițiativa tranzacției – a cumpărătorului ori a vânzătorului – , dar cert este că instituția a ajuns pe mâna lui Plahotniuc, iar gurile rele vorbesc că achiziția l-a costat doar două milioane de dolari. În anii care au urmat, Plahotniuc a îmbinat creativ teoria pur științifică a lui Arhimede cu practica exclusiv banditească a lui Escobar. Cu genunchii pe grumazul statului și mișcând abil pârghia Procuraturii Generale, el a reușit să se dezbare de concurenți și în doar câțiva ani să mute întreg statul, cu tot cu instituții, bani, proprietăți și cu ce mai are el pe acolo, în borseta intereselor lui personale. I-a reușit strămutarea până și a celei mai cu pondere instituții de pe scala jurisprudenței statului – Curtea Constituțională. Operațiune care a coincis cu încheierea în 2019 a lucrărilor la complexul sportiv Chișinău Arena – sala în care mascota regimului Plahotniuc, bătăușul Țuțu, căruia îi era dedicat complexul, avea să demonstreze pe viu și cu luare aminte pentru dușmani, dar și pentru clientela din subordine, cum funcționează și cât de spectaculoasă poate fi tehnica brutală a datului la moacă. Astfel că visul grandioaselor competiții de box cu reguli puține, organizate în țara cu reguli și mai puține, părea că, iată-iată, devine realitate. Grecul Arhimede și columbianul Escobar nu aveau decât să crape de invidie acolo, în ceruri, rușinați de proiectele lor pe partea de neputință a fiecăruia. Fatidica barza neagră a neșansei a poposit însă și în calea lui Plahotniuc. Parcă apărută de niciunde și de nimeni chemată, dar cu impact atât de puternic, încât după o scurtă discuție cu ambasadorul acelorași State Unite, Plahotniuc a avut minute numărate să fugă din țara proiectelor lui de vis.

***

Jurnaliștii de la „Gazeta sporturilor” din București veniți la mijloc de iulie 2023 să oglindească meciul de la Tiraspol au prins esența stărilor de lucruri din orașul sovietic fantomă. În corespondența lor au scris că „Victor Gușan este cu adevărat șeriful orașului. Nu doar patronul echipei de fotbal, ci tot ceea ce este mai nou poartă amprenta holdingului său, de la benzinării la supermarketuri.” Dacă ar mai fi discutat cu oamenii simpli, jurnaliștii români ar fi aflat că însăși „republica Sheriff –  așa cum este denumită în popor regiunea separatistă – este de fapt parte a holdingului, și nu invers. Cu banii adunați de peste tot: din taxe pe rețelele interlope, din comerțul cu textile, cu articole de metalurgie, cu arme, cu energia produsă pe contul cetățenilor din dreapta Nistrului ori din multiple activități de contrabandă, republica Sheriff, acționând prin intermediul clubului său de fotbal și-a putut permite să cumpere, pe ieftin, nu doar funcționari de structuri politice și economice de pe rafturile puterii de la Chișinău, dar, pe mult mai scump, și jucători de valoare internațională pentru clubul de fotbal cu același nume. Este o investiție care se justifică și chiar se recuperează. Numai anul trecut, de exemplu, clubul a obținut din participarea la nivel de grupe în Champions League peste 20 milioane de euro. Cu un buget de milioane de euro, „Sheriff”, clubul de fotbal, își poate permite trei salarii de jucător a câte 250 mii de euro, celelalte fiind între 7 și 12 mii. Cluburile din aria constituțională a Republicii Moldova abia de se ridică la salarii de 1 mie de euro, excepție făcând doar clubul orheian Milsami, întreținut pe bani furați de condamnatul fugar Ilan Șor.

Misiunea hibridă a grupării multirol Șeriff a mers strună ani în șir. Pe partea politică s-a ținut dârz separată de restul Republicii Moldova. Pe partea economică s-a ținut separată atât cât să poată  obține diligențele vamale pentru exportul pe piața europeană a producției sale și a beneficiat din plin de șantajul bine jucat la două mâini cu Moscova împotriva Chișinăului, acesta plătindu-i prostește „republicii Sheriff” toate facturile la gaz și curent electric. Amăgeala s-a tradus în venituri grase pentru „republică”, dar și în traiul mult mai ieftin al cetățeanului separatist pentru care ocupația și corupția, iată, le-a devenit mamă grijulie. Acest cetățean nu avea decât să se mândrească cu asemenea sistem și faima „superiorității” lui în fața pretinsei democrații pro-europene de dincolo de Nistru s-a prelins încet peste apele lui, ocupând minți și încurajând atitudini dincoace. Așa s-a ajuns la domeniul sportului prin care „republica Sheriff” a acceptat în sfârșit să se integreze cu „statul vecin” de la care s-a separat. Mai puțin pe partea sportului de masă, ci mai mult pe partea lui cea mai grasă – fotbalul – sportul-rege care aduce bani grei dacă este conectat la cel european. În fapt, „republica” s-a integrat în piața europeană de făcut bani din fotbal, Chișinăul servindu-i de apostilă pe certificatul de legalitate. Fotbalul în „republica Sheriff” este domeniul cel mai bun de demonstrat cum corupția înfloritoare a unei zone ieșite de sub control face să se ofilească economia întregului stat din care stoarce vlaga republica-vampir. Și nu numai economia, dacă realizăm cât de mult fluxul de emoții al unui meci de fotbal poate influența nu doar comportamente și atitudini, dar și mentalitatea unor mari grupuri de indivizi. La meciul din 18 iulie de pe stadionul de la Tiraspol s-a văzut că mulțime de fani de la Chișinău, dar și jurnaliști-comentatori de la instituții publice centrale au „ținut” cu „Sheriff”-ul regimului de ocupație demolator, în dauna „Farului” României-mame, sprijinitoare nouă. Fotbalul marii corupții de la Tiraspol este de ani buni vârful de lance împlântat în trupul Republicii Moldova prin golul creat de garda coborâtă jos a emoțiilor sterilizate în substanța apatent apolitică a fotbalului. Către această linie de tragere Tiraspolul a mers în cunoștință de cauză, cu metodă, cum s-ar spune. A obținut mai întâi licența de la FMF, s-a legalizat cu același sprijin în campionatul republican, din sacul cu bani fără fund și fără margini legale, și-a cumpărat jucători de top de pe piața transferurilor internaționale, iar apoi, cu o investiție de peste 200 milioane de dolari, și-a construit un stadion-model de tip european și, profitând de diversiunea guvernării comuniste care în anii 2000 a dărâmat la propriu Stadionul  Republican din Chișinău, a mutat capitala fotbalului moldovenesc la Tiraspol. Meciuri cu grupări de renume mondial, cum au fost cele de anul trecut cu Real-ul de la Madrid au stârnit euforii generalizate din care manipulatorii de emoții au fabricat bureți de șters nu doar memoria trecutului nefast din care se trage „republica Sheriff”, dar și simțul realității în care această structură vegetează cu tromba adânc înfiptă în trupul plăpând al Republicii Moldova.

Invazia Ucrainei în februarie 2022 și iminența intrării în război de partea invadatorilor a regimului marionetă de la Tiraspol a stricat acest formidabil aranjament. Sub presiunea forurilor politice europene, UEFA s-a văzut nevoită să suspende în iunie 2022 desfășurarea meciurilor în orașul-conservă sovietică, așezat pe un butoi cu pulbere. Restricția nu a durat însă, căci, iată, războiul continuă, regimul marionetă e același – stând la pândă și așteptând de la Putin semnalul de atac ori asupra Kievului, ori asupra Odesei, ori asupra Chișinăului – , dar UEFA, la început de iulie 2023, dă pe neașteptate undă verde desfășurării meciurilor pe terenul de la Tiraspol. Pe neașteptate a fost pentru echipa lui Hagi care a făcut rău că nu a protestat împotriva acelei decizii suspecte de corupție, și a pierdut. Nu a fost pe neașteptate pentru Federația Moldovenească de Fotbal, cea, de la care a pornit odioasa manevră de mutare a locației meciurilor în ocina marii corupții de la Tiraspol. Incoloră și ingrată, Federația pare să servească Tiraspolului de baghetă magică în obținerea celor mai râvnite dorințe ale ei. Scoaterea enclavei din blocajul impus de filiațiile ei de sânge cu statul agresor rus a fost de stringentă necesitate pentru ea. Și iată că o banală Federație, ticluiește un banal demers către instanța fotbalistică europeană pe tema ofilirii precoce a ierbii pe stadionul de la Chișinău care acolo se transformă în cogeamite legendă menită să acopere motivul „intrării” UEFA „în contact direct cu autoritățile locale” ale Tiraspolului. Și… treaba e făcută – războiul, cu tot cu enclava lui în așteptare, nu mai sunt deja o amenințare, iar meciurile se vor desfășura acolo, la Tiraspol, pe butoiul cu pulbere, ca să creeze impresia de normalitate. Astfel, gestul celor de la FMF se prezintă nu doar suspect de corupție, dar și de dublă trădare: prima, în dauna confraților fotbaliști de la „Farul” lui Hagi, folosiți pe post de obiect de manevră în jocul complice al celor de la Tiraspol cu cinovnicii de la UEFA; a doua, în dauna intereselor Republicii Moldova, peste capul autorităților căreia s-a făcut această pidosnică și rușinoasă tranzacție.

Valeriu Saharneanu, 1 august 2023