De ce a dezertat Vlad Țurcanu?

Deși au trecut câteva săptămâni de la dezlipirea neașteptată (pentru public) a lui Vlad Țurcanu de Partidul Popular Românesc și deja s-a consumat întreaga procedură de alipire a lui precipitată la alt partid, lucrurile în dezvoltare impun din ce în ce mai insistent o explicație mai elaborată a acestui incident. De fapt, haideți să spunem lucrurilor pe nume: plecarea lui Țurcanu nu a fost un incident în sine, adică o întâmplare neașteptată, cum explică dicționarul acest cuvânt.

Vlad Țurcanu a plecat premeditat, pe ascuns și cu intenția răuvoitoare de a produce leziuni cât mai mari și mai dureroase organismului politic de la care trebuia să se desprindă: vă dați seama, în partid Țurcanu nu era un oricine, era ditamai Președinte. Acest tip de acțiune are în manuale o interpretare clară și se numește dezertare. Țurcanu și-a pregătit minuțios plecarea, vreme de mai multe săptămâni a avut întâlniri discrete, a purtat discuții șoptite cu noua sa pasiune politică. Cu ea a făcut planuri, a scris scenariul dezertării după formula clasică a unei asemenea proceduri: punctele aduse dezertorului trebuiau să depuncteze simțitor unitatea dezertată. Dicționarul limbii române definește că actul de dezertare se produce atunci, când un individ acționează întru: Părăsire(a) nejustificată… a unității din care face parte, a locului în care prestează serviciul sau a câmpului de luptă (trecând uneori la inamic); Sustragere(a) de la îndeplinirea unor îndatoriri și obligații.

În august 2019, atunci când s-a hotărât să intre în politică, Vlad Țurcanu a vrut să aibă un stindard nou, al său, pe care să-l acopere de gloria faptelor proprii. În consecință, a fost ales președinte chiar în ziua în care Partidul Liberal Reformator s-a transformat în Partid Popular Românesc. Idealul Unirii a fost declarat prioritatea zero a formațiunii. Personalități notorii și decani ai Mișcării de eliberare națională, cum ar fi Ana Bejan de la Soroca, Valeriu Beril de la Ștefan Vodă, Anatol Arhire de la Ungheni, senatorul Ion Hadârcă, președintele primei Mari Adunări Naționale din 27 august 1989, și întreaga echipă de la Chișinău au făcut în acea zi un pas înapoi, oferindu-și experiența și cunoștințele unui reprezentant al generației noi: ambițios, instruit, promițător. Toți voiau să vadă în Vlad Țurcanu un viitor lider cu caracter. Cu acest slogan pretențios pe bune – „un primar cu caracter” – Vlad a trecut din mers și prima probă de foc – alegerile locale din 20 octombrie. Rezultatele modeste obținute la Chișinău (absolut firești pentru un politician abia-abia apărut în scenă) au fost compensate cu rezultatul excelent din satul natal Rezeni, unde echipa locală a câștigat categoric primăria și consiliul sub stindardul Partidului Popular Românesc. Semnale încurajatoare au venit și din alte zone și teritorii. La întrunirea de bilanț a campaniei s-a convenit că echipa trebuie să valorifice fără  întârziere prețiosul capital politic și pe acest fundament să înceapă a construi structurile de partid, deoarece la orizont se întrevăd bătălii cruciale pentru destinul acestui pământ. Iar blazonul Partidului Popular Românesc îi obligă pe toți cei care l-au adoptat drept scut și spadă, și obligă în primul rând liderul, să nu-l compromită și să nu dezamăgească așteptările.

Toți erau convinși că anume în cheia acestor responsabilități liderul își va angaja echipa să lucreze. Numai că de la finele lui octombrie și până la finele lui decembrie Vlad a fost cam lipsă pe la partid. De angajări în lucru, emanații de idei, de chemări la acțiuni – nici vorbă. Vlad parcă dispăruse. Pe platformele de comunicare, ceilalți își trimiteau semne de întrebare, unii chiar semnale S.O.S. Bănuiala că Vlad ar putea fi absorbit până peste cap în efortul de unificare a unioniștilor era o consolare. Toți erau la curent că alți colegi de-ai lui din stafful de conducere făceau asta. Iar când în una din zilele ultimii săptămâni a anului a fost anunțată ședința de sintetizare a acestui munci, mulți credeau că vor auzi explicația scuzabilă a misterioasei dispariții a noului președinte. Unii păreau chiar mustrați de conștiință la amintirea bănuielilor pe care le-au avut.

La ședință s-a discutat participarea PPR la constituirea unei platforme unice a partidelor de opțiune unionistă. Existau două oferte. Cea promovată de Dorin Chirtoacă presupunea crearea unei mișcări largi în baza mai multor partide unioniste care în prima fază să-și păstreze entitatea și să fuzioneze pe măsură ce mișcarea își va testa maturitatea, se va consolida organizațional și ideologic. Oferta promovată de cei de la PUN, presupunea o singură variantă – fuzionarea necondiționată.

Întrucât fuzionarea necondiționată în varianta Țîcu-2019 apărea ca o reeditare sută la sută a variantei Șalaru-2018 și însemna intrarea în PUN doar a ștampilei PPR, nu și a membrilor lui, majoritatea covârșitoare a Biroului Politic Național a optat în favoarea ofertei lui Dorin Chirtoacă. Cu atât mai mult cu cât această variantă coincidea în mare măsură cu inițiativele unificatoare din ultimii ani ale însuși Partidului Liberal Reformator – predecesorul de drept al PPR. Înainte de a fi puse ofertele la vot, fiecare membru al BPN și-a motivat și argumentat opțiunea. În tot răstimpul discursurilor Vlad Țurcanu s-a dat huța, impasibil, în jilțul cu rotile al președintelui, manipulându-și preocupat telefonul mobil. În finalul dezbaterilor a spus că nu este de acord cu nici una dintre oferte, având aceeași părere profund negativă față de ambii inițiatori. A recunoscut din mers că a avut o întâlnire separată cu noul lider al PUN, necoordonată cu partidul său și… a declarat că se va abține de la vot. Nu a votat deci nici „pentru”, nici „împotrivă”. S-a abținut. La un asemenea deznodământ neașteptat, unora dintre cei prezenți le-a încolțit gândul curat că, iată, în sfârșit Vlad își dă arama pe față, își arată caracterul, vrea să dovedească pricepere, abilități, să îndemne colegii, să mobilizeze partidul pe calea a treia – cea a muncii neobosite de afirmare a propriei formațiuni, de creare în jurul ei a unui pol unionist puternic și credibil, având elaborat și un plan de acțiuni pe care îl va expune imediat.

Expunerea nu a urmat și Biroul Politic Național s-a încheiat în după amiaza zilei de 29 decembrie cu decizia participării la constituirea Mișcării unioniste. Un comunicat de presă pe acest subiect urma să fie difuzat a doua zi la prima oră.

Crezând că ezitarea președintelui în ceea ce privește decizia luată cvasiunanim de restul colegilor lui vine de la o sincopă de comunicare, s-a decis organizarea în seara aceleiași zile a unei întâlniri a lui Vlad cu partea omisă de el până acum. Întrevederea cu Dorin Chirtoacă a fost productivă, au relatat cei care au asistat la ea. În final, Vlad și cu Dorin au bătut palma și s-au înțeles să contribuie fiecare cu priceperea și energia lui la organizarea și consolidarea mișcării unioniste, începând chiar cu ziua următoare.

Numai că, din câte se știe deja, înainte să se aștearnă ziua următoare, Vlad a avut o noapte zbuciumată. Pentru că dimineață ezitările au reapărut. A telefonat unui coleg, șocându-l că iar nu este de acord cu ceia ce s-a hotărât la Birou și că îl bântuie ideea demisiei. Colegul l-a îndemnat să mediteze profund și să cântărească bine lucrurile înainte de a face pasul hotărâtor, cerându-i totodată consimțământul să dea în presă comunicatul referitor la decizia Biroului Politic Național din ajun care, oricum, este inamovibilă și rămâne în vigoare. Deși era trecut demult de prima oră, Vlad a rugat să se mai aștepte cu publicarea comunicatului. Și iar a dispărut din vizorul colegilor săi.

A reapărut deja în conferința de presă din 30 decembrie la care a făcut declarațiile știute. Era deja de partea cealaltă. Prefăcut în actor al altui teatru, ușurat de masca lăsată jos a duplicității, făcea anunțul că trecură cu succes Rubiconul lașității. Evident, Vlad își programase de cu vreme conferința, iar dispozițiile lui de amânare a comunicatului a fost o tentativă de tergiversare, o manevră ieftină de amânare a unei decizii importante a partidului său, înainte să se descopere actul lui de trădare sordidă.

Vlad voia, pur și simplu, să pună mâna pe băț primul, să-și umilească partidul și colegii, să se dea de mare descurcăreț în labirinturile politicii. A arătat de fapt ce este un farsor. Că, cel puțin după alegerile din 20 octombrie, a trișat mereu în relația cu cei care l-au susținut sincer și colegial, care l-au creditat moral, politic și financiar la primul pas făcut în politică. Iar dânsul le-a răspuns într-o manieră imorală, insolentă, dezertând impardonabil din front.

Onoarea vândută o dată, este pierdută definitiv. Nu mai poate fi recuperată nici cu zâmbetul de morgă afișat teatral și nici cu limbajul de lemn ajustat.

Iar la întrebarea de ce a dezertat Vlad Țurcanu din partidul în care era președinte, răspunsul este unul: pentru că fabula despre presupusul său caracter de lider s-a dovedit a fi fără morală.

P.S. În ieșirile publice pe care le-a avut după actul dezertării la alt partid, Vlad Țurcanu a ținut să facă afirmații repetate precum că plecarea lui din PPR va fi urmată de alți foști colegi, încercând să acrediteze ideea că ar exista o mișcare masivă în acest sens. Am vrea să îl liniștim pe Vlad Țurcanu și să dezavuăm tentativa lui de manipulare a opiniei publice. Partidul Popular Românesc a dat notă într-un comunicat actului săvârșit de fostul președinte, procedează în conformitate cu deciziile luate colegial și democratic și este angajat cu toate forțele în munca de consolidare și afirmare a Mișcării Politice UNIREA.

Valeriu Saharneanu

20 ianuarie 2020