Eram deunăzi la una din cramele de pe malul Nistrului. Și nu oriunde, ci la una din zona de sud-est a Basarabiei unde cresc, se coc la soare și iau din seva pământului tot ce e mai bun soiurile de struguri din care se produc renumitele vinuri de Purcari. În anii din urmă este de bonton să ai în casă de Crăciun și de Anul Nou un vin de calitate, de rang european, cum s-ar spune. Și care vin e mai bun ca cel pe care îl preferă de multă vreme pretențioasa Casă Regală a Marii Britanii, decât cel din zona Purcarilor? Specialiștii spun că vinul este bun acolo, pentru că în acea zonă există o microclimă deosebită, formată din solul gras al colinelor line, soarele darnic al unui preludiu de stepă a Moldovei de sud, din atmosfera mereu hrănită cu aburii mării de după orizont, dar mai cu seamă de ozonul dăruit din abundență de apele Nistrului care ajunge aici să se odihnească în Liman înainte să își verse apele în marea cea mare.
Eu cred, însă, că vinul este bun și pentru că acolo buni sunt oamenii, cei care pricep să adune această bogăție și să o așeze în cupajele perfecte ale unor băuturi divine, dacă sunt băute cu măsură. Printre oamenii pricepuți ai locului este și vinificatorul de profesie Tudor Purcel. La Tudora el a dezvoltat o afacere proprie, de familie, al cărei produs este vinul bun și conform cu toate standardele mondiale ale calității. Domnul Tudor a trecut prin ani grei până a-și pune pe picioare afacerea. Astăzi este un vinificator modern, european în toate înțelesurile. El a depășit obsesia indusă de sovietici pentru cantitate. În 2014 plantațiile i-au adus, de exemplu, rod mai mic, dar nu s-a supărat pe asta, din contră. Fiindcă 2014 a fost un an perfect pentru un vin de foarte bună calitate și va rămâne de referință în istoria vinificației, a vinurilor de colecție. În 2014 vinurile lui Tudor Purcel au început să fie căutate de clienți autohtoni, dar și de prin alte țări.
Anul 2014 a fost anul de hotar în care a fost depășită frica de ruși, de faptul că ei vor impune embargo importurilor de vinuri din R.Moldova exact în momentul cel mai sensibil al vinificatorului – atunci când el trebuie să-și vândă stocurile pentru a investi ca să pună la cale următoarea roadă, să mențină calitatea și să dezvolte afacerea. Cumpărători are din ce în ce mai mulți, printre care unul mic mă număr și eu. Cei mai serioși sunt din România unde există o cultură a vinului: de la facere și până la consum. A existat și în această parte a ei până a fi ocupată de sovietici. Aceștea au împânzit dealurile Basarabiei cu soiuri apoase ca baronii comuniști locali să raporteze cantitate, cât mai mare cantitate. Deficitul de soare în bobițe era compensat cu saci de zahăr turnați peste ele în butoi. Poporul sovietic trebuia îndestulat cu băutură. Nu indiferent de care. Băutura trebuia să fie tare. Nu tare bună, ci tare îmbătăreață. Efectul final al produsului de cantitate era să îmbete marele popor sovietic cu leafă mică, să-i atace cât mai efectiv creierul. Individul sovietic de masă nu avea nevoie de creier: pentru el și pentru întreaga masă de indivizi gândea conducătorul, partidul, sistemul oligarhic comunist. Este greu să depășești asemenra deprinderi ale proletculturii sovietice – de a bea mult, de proastă calitate și de a nu gândi.
Moldovenii revin încetul cu încetul la obișnuința cultivată de veacuri a poporului român – de a bea puțin, de sărbători și de bună calitate. Mai greu cu cei din alte părți, unde această cultură nu a existat și nu există eforturi la nivel de societate să fie cultivată.
Și aici ajungem la întâmplarea care a servit drept imbold acestei scrieri.
Între două degustări de cabernet și merlot, dl Tudor ne-a povestit cum s-a descurcat anul acesta cu stocurile rămase de aniii trecuți, atunci când piața noastră cunoștea o singură direcție, despre interesul crescând al clienților de peste Prut, în special al monahilor de la mănăstirile de sub Carpați, din Bucovina, pentru vinul sec nistrean și pentru cahorul tudorean obținut natural. Sunt oameni serioși, care se țin de cuvânt, cu care este o minune să ai o înțelegere. A avut dl Tudor și un client foarte serios din Odesa, oraș vecin, cu care oamenii locului au avut de vremuri bune o relație comercială reciproc avantajoasă: moldovenii îi ducea produse bune, Odesa îi răsplătea cu gologani de cheltuială. Clientul părea serios pentru că a vorbit că deține în Odesa o rețea de magazine, de restaurante și de piețe agricole. Tocmeala era de zeci de tone de vin, de sute de mii de lei. Ca ea să se facă, clientul a spus că are nevoie de câteva zile pentru o ultimă consultare a specialiștilor săi; prețul și calitatea convenindu-i.
A plecat cu promisiunea că se va întoarce în curând, luând cu el ceva licoare pentru consumul personal al casei, dar și pentru specialiștii care urmau să dea verdictul tranzacției. Cele câteva zile au trecut repede, au trecut și niscaiva săptămâni, se apropia sfărșitul anului, iar clientul din Odesa întârzia să se anunțe. Nu era mare lucru că întârzia: Domnul Tudor este deprins cu asemenea clienți nepunctuali. Era vorba de un stoc rezervat acestuia cu care trebuia să se lămurească în caz de alte oferte, care nu întârziau să vină. Mânat de nevoia clarificării situației, puse mâna pe telefon și îl deranjă pe client din propria inițiativă. Ceea ce a auzit de la acesta l-a amuzat zdravăn.
Clientul nu uitase de vorba care o avusese și îi poruncise unui specialist de al său să comunice decizia acestora, dar care specialist uitase să îl anunțe pe moldovean că firma din Odesa renunță achizița de vin din Tudora, Republica Moldova. Nu din cauza prețului, care, precum spuneam, era convenabil deținătorului de magazine, restaurante și piețe agricole. Problema era în calitatea vinului. De necrezut, dar tocmai calitatea nu convenea. Nu că era proastă calitatea, ci, și aici se ascunde poanta, vinul moldoveanului este prea mic la grade, prea soficitcat și nu corespunde pretențiilor consumatorului marelui oraș portuar. De ce nu corespunde?, a întrebat mult prea contrariat și atins în orgoliu moldoveanul. Pentru că băutorul din Odesa este deprins să bea vin colorat, înmiresmat și turnat în sticle de forme ondulate, fusese răspunsul. Lui îi este în cot că vinul moldovenesc este poftit la Palatul Buckingham, ori la cel de la Versalles, că la Chișinău se dau în vânt după această băutură care a adus zeci de medalii și multe ovații la marile concursuri internaționale. Consumatorul din Odesa vrea altecva și nu ai ce să-i faci, pentru că vrerea consumatorului, se știe, este lege pentru comerciant.
Aici discuția telefonică luă sfărșit. Domnul Tudor nu s-a supărat nici de data aceasta. El a înțeles că problema nu este în calitatea vinului pe care îl face cu multă dragoste și pricepere. Problema este a bieților oameni din Odesa care încă nu cunosc diferența dintre vinul bun și surogatul făcut prin subsoluri, nu sunt ajutați să iasă dintr-o deprindere urâtă, una și costisitoare, dar și dăunătoare pentru sănătatea lor.
Ne-am amuzat și noi de această poveste. Tot drumul spre Chișinău am fost însoțiți de bucuria că oricât de criticate sunt vremurile în care trăim și, mai ales, guvernările lor, de la Nistru încoace începe să se reaștearnă o altă poftă de viață, o altă civilizație, întreruptă cândva cu brutralitate. Este civilizația gustului bun și a lucrului făcut bine. Este civilizația traiului avut și petrecut cu bun simț la cumpene de ani dimpreună cu tot Neamul. Temelia și trăinicia acestei civilizații căreia noi îi spunem europeană, dar care a fost și trebuie să fie a noastră, autohtonă, zidită de veacuri de strămoșii noștri, sunt oameni întreprinzători ca Tudor Purcel, modest, riguros, consecvent și adevărat filosof în materie de vinificație. Să ridicăm, deci, cupă de vin Roșu de Tudora sau de alte numeroase vinuri bune apărute în ultima vreme spre faima Basarabiei, pentru sănătatea lui și a celor truditori ca dânsul. La Mulți Ani oameni făuritori! La Mulți Ani, Neamule!!!
P.S.
Nimic mai potrivit la cele scrise mai sus ca versurile persanului Omar Khayyam (1048-1131) și al lui elogiu adus Vinul(ui) – eliberator
În vin cel întelept găseste extazul celora Aleși. El ne redă si tineretea și ce-am pierdut și ce ni-i dor. În flacari aurii ne arde într-un vârtej amețitor. Dar si tristețea ne-o preschimbă într-un izvor răcoritor. Imperiile toate pentru o cupă plină! Toată stiința noastră pe parfumatul vin. Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin Și slava lumii pentru curata lui lumină! Îneacă-n vin si teama si umbrele tristeții! N-ai să mai șovăi între nenumarate secte. Căci vinu-i filtrul magic al liniștii perfecte. E-un alchimist ce schimbă în aur plumbul vietii.
……………………..