Considernete, 4 august 2014
Europa recunoaște că astăzi Rusia lui Putin este o problemă. Că Rusia lui Putin este o promlemă de viață și de moarte o spun, și mai cu seamă o simt, ucrainenii care se confruntă pe teritoriul lor cu un război deschis pe care propaganda rusă ar dori să ni-l servească ca pe un conflict civil, intern al ucrainenilor. Așa cum a prezentat și războiul din 1992 împotriva Republicii Moldova.
Propaganda rusă este la fel o problemă, recunoscută la nivel european, unele țări adoptând măsuri drastice privind contracararea ei. Noi încă nu am avut reacția adecvată.
Doborârea de către ruși a avionului malaiezian de-asupra Ucrainei a scos în evidență o altă problemă majoră: apariția pe scenă în secolul XXI a statelor teroriste, care anexează, ocupă teritorii străine fără să declare război victimei alese – prin metode exclusiv teroriste – infiltrări de trupe deghizate, de grupuri de mercenari compuse din elemente declasate, de armament; toate însoțite de campanii de dezinformare. După anihilarea pe teritoriul Pachistanului de către comandourile americane a lui Ben Laden, considerat teroristul nr.1 al lumii și intervenția antitero de durată a NATO în Afganistan, Al Qaeda și talibanii au rămas în umbra statului rus în ceea ce privește capacitatea de a provoca și dimensiunile dezastrelor provocate prin acte de terorism.
În secolul XX, Lenin a dat peste cap teoria lui Marx precum că revoluția socialistă poate să învingă doar întro țară dezvoltată. Teroarea roșie declanșată de Lenin a făcut posibil aceast scenariu în cea mai înapoiată țară din Europa. Ca să se mețnină, statul sovietic a născocit cea mai uriașă organizație teroristă din lume: CEKa-NKVD- KGB- FSB.
În secolul XXI, Putin dă peste cap teoria europeană că Rusia ar putea ieși din ițele scenariului leninist și deveni o democrație respectabilă. Ca să se mențină, Putin, un produs al sistemului nu a făcut decât să reactiveze spiritul kaghebist. FSB-ul lui natal, nu a fost lăsat să se ramolească fără treabă. Începând cu Maidanul și terminând cu ultima ora victimele nu au încetat să cadă răpuse de mâna acestei organizații de ucigași. Boeingul cu cele 298 de persoane ucise face parte din același registru. Asta doar în acest an, 2014. Este rezonabilă în acest sens cererea unor voci din mai multe țări de a considera FSB-ul rusesc drept organizație teroristă. Problema mare este însă ce facem cu statul lui Putin?
Vorbim mult de problema rusă pentru că suntem sub directa ei amenințare. Războiul economic împotriva noastră ar putea în orice moment să se transforme în unul cu arme în toată legea. De la focul încins în estul Ucrainei ar putea să se aprindă și jăratecul mocnind de douăzeci și ceva de ani din estul Republicii Moldova. Se știe bine, și cibriturile, și gazul, dar și gazele, sunt în mâna Moscovei, iar ideea Novorossiei cu capitala la Odesa este molfăită fără încetare de gura strâmbă a propagandei ruse. Mașina de război a Rusiei înscenează aplicații militare în regiunea învecinată Krasnodar. Două zile în urmă a și fost reaprins focul în alt, așa numit conflict înghețat, în Karabahul de Munte, regiune a Azerbaiganului revendicată de Armenia, care este asistată militar de Rusia. Vă amintesc că în luna septembrie a anului trecut Rusia a forțat Armenia să renunțe la vectorul european și să adere la proiectul uniunii vamale a lui Putin de refacere a unei supraputeri asemănăroare URSS. Acum Armenia este atrasă în război pentru că, probabil, Rusia are nevoie să sustragă atenția opiniei publice mondiale de la războiul ei murdar împotriva Ucrainei. Se vede că Putin și-a pierdut cu totul mințile. El într-adevăr vrea să dea foc Europei și în nebunia lui nu vede că a început cu capătul de continent unde se află și propria lui casă.
Problema noastră adevărată este cum ne comportăm noi, Republica Moldova, în aceste momente extrem de complicate ca să nu permitem focului să se abată și asupra caselor noastre. Situația se apropie de punctul ei critic: zona de dincolo de Nistru, bâcșită de armament și de lume războinică nu mai poate funcționa în forma în care și-a poftit până acum Rusia, – ca unealtă de șantaj, – nu mai poate exista ca atare, suspendată între crimă și fărădelege.
De nesuportat devine statutul de neutralitate al Republicii Moldova, o neutralitate cu totul atipică, în condiția unei stări de ocupație permanente și îndelungate. La această concluzie ne aduc modificările de fond care s-au produs în context geopolitic. În primul rând Rusia s-a îndepărtat foarte mult geografic de enclava transnistreană. În al doilea rând, formatul 5+2 a suferit o modificare de esență, Ucraina nemaifiind părtașa interesului rusesc. În al treilea rând cei doi subiecți – Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii – nu mai sunt observatori simpli întrun format străin intereselor lor, ele sunt parte a interesului Republicii Moldova. Schimbarea s-a produs odată cu semnarea și parafarea de către ea a Acordului de Asociere. Mai mult, Congresul Statelor Unite a votat includerea Republicii Moldova, alături de Ucraina și Georgia, în rândul aliaților NATO care nu fac parte din organizația Nord-Atlantică.
Deci, Republica Moldova nu mai este singură astăzi în confruntarea ei inegală cu Rusia. Aliații îi sunt cele mai mari puteri ale lumii. Pentru că zona transnistreană, ocupată și întreținută de Rusia, este partea infectată a corpului ei, este focar de contrabandă, criminalitate, fărădelege, ea trebuie supusă tratamentului de specialitate. Ca primă procedură, Republica Moldova trebuie să ceară Rusiei în forurile cele mai importante ale lumii, să i se respecte de facto și de iure neutralitatea, ceea ce ar însemna retragerea neîntârziată a forțelor militare rusești din stânga Nistrului și încetarea oricărui amestec cu efect de destabilizare a Republicii Moldova. Ocazie mai proximă și mai bună decât Summitul NATO de la început de septembrie din Scoția nu poate exista. Republica Moldova a și primit invitația să participe. De remarcat, pentru prima dată în istorie. Este important ca Republica Moldova să răspundă în modul cel mai serios acestei chemări, trimițând la for o delegație solidă, în frunte cu prim-ministrul Leancă și din care în mod obligatoriu să facă parte și ministrul Apărării, generalul Valeriu Troienco, nu doar ministrul de externe. Este evident, că în Republica Moldova trebuie schimbată fundamental atât atitudinea, cât și relația cu NATO, organizație care ne poate oferi ceea ce ne lipsește cel mai mult – securitatea.
Conlucrarea activă cu vecinul nostru din est, Ucraina, relația strânsă cu aliații din vest – Uniunea Europeană și Statele Unite – este ceea ce se cere acum prioritar de la guvernarea Coaliției Pro-Europene. Cunoaștem pe pielea noastră: în istorie deschiderile favorabile nu durează mult. Acum există această deschidere. Ea trebuie folosită cu maximă responsabilitate. Pentru că șansele ratate se răzbună, de cele mai multe ori în forma cea mai cumplită. Mă opresc aici în subiectul extrem de dinamic al geopoliticii.
Voi face în continuare câteva scurte referințe la problemele false și la banale manipulări care sunt impuse opiniei publice în plină caniculă. Una din ele ar fi dezbaterea indusă fals pe teme electorale, de parcă alegerile ar avea loc nu mai departe decât dumunica viitoare. Deja se discută în modul cel mai serios despre partidul care este și, mai cu seamă, trebuie să rămână elementul principal, hegemonul inamovibil, infailibil și incontestabil, al unei viitoare guvernări democratice de coaliție. Alții se dau peste cap de bucurie că un partid care pretinde să își dubleze prezența în viitorul legislativ va pune la vot punerea pe liste electorale a candidaților săi. Drept răsplată la acest nemaiauzit „act de eroism”, partidul respectiv ar vrea probabil să i se ierte toate păcatele, care sunt multe, mari și nemaipomenit de mari.
Aceeași dezbătăreți, amintindu-și parcă în treacăt, se apleacă pătrunși de evlavie simulată și de-asupra destinului Partidului Liberal Reformator pe care îl văd cu greu întrun viitor format de guvernare. Și păcat, spun ei cu voce prefăcută, că sunt băieți buni și cinstiți, dar… Punctele de suspensie ar veni să însemne o sentință. Știți care.
Pentru că voi reveni în forță la această temă în Considerentele viitoare, vreau să punctez aici următoarele: ar fi corect și modest ca nimeni dintre cei implicați în careva formule, fie de guvernare, fie de opoziție să nu își adjudece de pe acum roluri primordiale în viitoarele scheme de formare a structurilor statului. Să lăsăm această sfântă treabă pe seama alegătorului.
În ceea ce privește Partidul Liberal Reformator ar trebui să amintesc zeloșilor purtători de milă că el a apărut pe scena politică din strictă necesitate. Iar necesitatea era dictată de salvarea cursului european al Republicii Moldova. A apărut ca alternativă a tot ce înseamnă corupție, injustiție, furt de ban public, vânzare a interesului național, plutocrație și guvernare oligarhică. Alegătorul cu discernământ va ști să prețuiască gestul dacă va dori să se prețuească pe sine.
La 30 noiembrie, statul Republica Moldova are șansa să se curețe de toate metehnele moștenite de la comuniști și preluate în mare măsură de guvernările care s-au perindat după ei. Este o altă deschidere pe care o oferă istoria Republicii Moldova. Se va folosi cetățeanul de această nemaipomenită șansă? Avem toată încrederea că Da! Starea de strictă necesitate rămâne în vigoare, iar salvarea este în mânile lui, mai ales că s-a profilat deja o alternativă mult căutată de cetăţenii dezamăgiţi. Și aceasta alternativă este Partidul Liberal Refomator, care în problemele-test ale actului de guvernare – a concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și a privatizării Băncii de Economii a adoptat o poziție promptă și corectă în apărarea interesului național. Cu alte argumente venim neapărat în campanie.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator