Considerente, 28 iulie 2014
Deși am dori să pomenim cât mai rar de ceea ce a fost sovietic pe lumea asta, iată că viața nu ne lasă. Oricât ne-am feri și am încerca să le evităm, oricum dăm din vreme în vreme de câte un ciot de necaz, lăsat mai adânc ori mai la suprafață de fostul stat-strigoi. Și dacă ar fi doar cioturi pe fon de mentalitate, firești după ani și decenii de mutilare ideologică. Sunt și acestea foarte periculoase în caz de poticneală. Noi, cei din Republica Moldova, ne-am împiedicat tocmai de două ori de ciotul sovietic concrescut mental: în 1994 și în 2001.
Căzătura a fost și tragică și ridicolă, pentru că am fost unicii din toată Europa, dacă nu chiar în lume, care am adus la putere pe cale democratică un regim comunist după căderea generală a acestuia în 1991. Ne-am ridicat cu greu în picioare. Am descoperit cu stupoare că mersul pe brânci ne-a întârziat în dezvoltare cu 15-20 de ani. Bolile căpătate atunci, bălăciți în grea mocirlă, au devenit cronice, ori, sărăcia, corupția, eludarea legii – intoxicații pătrunse adânc în țesuturile societății – sunt resimțite și astăzi.
Detoxifierea costă scump și cere multă răbdare. Petele roșii de pe corpul nostru național sunt încă multe și nevindecate. Ele provoacă dureroase mâncărimi, uneori ajungând până la spasme, gata să arunce în convulsii întregul organism. Sunt sechele provenite din poticneli de ciolturile de mentalitate, aparent nevinovate, lăsate pentru posteritate de diabolica mașinărie sovietică de făcut răul.
Dar cele mai periculoase sunt buturugile lăsate de soviete direct pe pământ, peste tot unde și-a întins tentacolele. Vom aduce puțin mai încolo exemple din realitatea noastră autohtonă, acum însă ne vom referi la cele mai elocvente din spațiul vecinului nostru ucrainean. Ucraina este teritoriul cel mai vast și cel mai podidit de problemele lăsate moștenire de imperiul dispărut acum 23 de ani. Considerându-i pe ucraineni aceiași cu rușii, un popor slav cel mai ușor de asimilat, Kremlinul le-a dat în administrare teritorii întinse la est, la sud și la vest, care istoric nu le-au aparținut niciodată. În august 1991, când ucrainenii au descoperit că soarta le este favorabilă edificării unui stat național, s-au pomenit cu o țară mare, nesperat de mare, cu o populație de cca 50 de milioane de oameni. Pe cât de mare, pe atât de fragilă, încât de fiecare dată când relațiile cu fratele rus se stricau, din varii motive, dar de cele mai dese ori pentru că Ucraina nu vroia să se lase înhămată docil de grăjdarul de la Kremlin, de fiecare dată spațiul public și informațional se umplea de materiale cuprinzând ipoteze răutăcioase precum că în caz de nu-știu-ce, Ucraina se va diviza în mai multe părți, fiind constituită artificial. Atacurile mediatice s-au întețit mai cu seamă după martie 2008, când la Summit-ul NATO de la București, Rusia a reușit să dea peste cap intențiile Ucrainei și ale Georgiei să devină țări candidate de aderare la NATO. Sunt convins că anume atunci, după războiul de intimidare din august 2008 asupra altui candidat, al Georgiei, Rusia a început să se pregătească de scenariul pe care îl aplică acum asupra Ucrainei.
A doua tentativă a Ucrainei de a se afirma de sinestătător ca stat național în hotarele oferite răsfățat de soviete, tentativă legată deja de aderarea la Uniunea Europeană, a avut efectul pe care îl vedem azi: război în toată legea. În toamna lui 2013 războiul părea să fie evitat de ucraineni atunci când căruțașul Ianukovici l-a ajutat pe grăjdarul Putin să pună zăbala neogoitului armăsar ucrainean. Summit-ul de la Vilnuis a fost o scenă de minune pentru a arăta lumii întregi cât de iscusit în arta îmblânzirii nărăvașilor este mai marele pe grajdul eurasiatic. Spectacolul a fost jucat cu efect, dar tocmai în momentul savurării succesului s-a întâmplat imprevizibilul: falnicul armăsar a scuipat zăbală și a aplicat câte o copită direct în plex atât căruțașului, cât și grăjdarului. Maidanul a reîntors Ucrainei demnitatea, dar a stărnit și furia grăjdarului umilit. Crimeea a căzut prima. Cu morții Maidanului încă pe targă, Ucraina nu a avut cum să riposteze ocupanților. Mai cu seamă că întreaga administrație a peninsulei s-a dovedit a fi o veritabilă coloană a cincea rusă, pregătită din timp pentru ceasul trădării. Astfel, partea de sud a Ucrainei, considerat teritoriu alipit artifical, a căzut, s-a desprins lamentabil de restul țării.
Rușii au trecut la realizarea următorului capitol al scenariului: desprinderea părții de est și de sud și crearea unei noi republici-satelit a Rusiei – Novorossia. Aceasta trebuia să cuprindă regiunile Luhansk, Donețk, Herson, Nicolaev, Odesa și așa numita Transnistrie, din componența Republicii Moldova. Tot aici era gândită să vină, în desfășurarea scenariului, întrun viitor previzibil, autonomia găgăuză și, de ce nu, toată Republica Moldova.
Serviciile inteligente ucrainene au contracarat extinderea către sud a procesului de dezagregare a Ucrainei. Nu au putut însă preveni izbucnirea focarelor separatiste în estul țării. Așa numitele republici populare Donețk și Luhansc sunt clone perfecte ale așa numitei republicii moldovenești nistrene. Elementul rusesc din aceste regiuni a fost substanța pe care a fost cultivat virusul ucigaș al separatismului. Jertfele lui sunt sute de oameni, marea majoritate civili. Îndârjirea urcainenilor de a curăța regiunile de mercenari ruși și separatiști a transformat Rusia întrun stat-paria, sălbatic și imprevizibil. Cea mai bună variantă pentru ieșirea ei cu câștig din acestsă situație ar fi fost transnistrizarea regiunii. Pentru a o face posibilă este nevoie de a opri operațiunea antiteroristă desfășurată de forțele ucrainene și de a conserva starea de lucruri.
În contextul acestui plan, ni se pare plauzibilă ipoteza unor specialiști că Rusia ar fi doborât intenționat Boeing-ul malaiezian pentru a zgudui lumea și a o face să ceară tuturor părților implicate încetarea imediată a oricăror activități de ordin militar. Transformat într-o așa numită zonă de conflict înghețat, Rusia avea să lucreze precum știe. Lumea a fost într-adevăr zguduită de cruzimea rușilor și au cerut doar de la ei retragerea sprijinului acordat mercenarilor, pe care tot ea i-a trimis pe teritoriul ucrainean. Și ucrainenii au învățat bine lecția transnistreană a Republicii Moldova. Ei au continuat să atace pozițiile mercenarilor ruși. Mai mult, ucrianenii și-au pus în plan să restabilească până la 24 august, ziua națională a Ucrainei, controlul asupra frontierei lor de est cu Rusia. Efortul cere angajare. Președintele Poroșenco a decretat mobilizarea parțială. Mii de bărbați tineri și de vârstă medie din toate regiunile Ucrainei au primit ordine de mobilizare.
Și aici Ucraina s-a poticnit de altă buturugă pusă în calea ei de politica sovietică expansionistă: populația românească din Bucovina și Ținutul Herța, teritorii românești acaparate cu forța de Uniunea Sovietică și date Ucrainei, nu dorește să se sacrifice pentru o cauză străină. Cu atât mai mult, spun ei, cu cât refugiații din regiunile Donețk și Luhansk, sunt scutiți de această obligație, că atunci când au crezut că vor fi incorporați în Rusia tot atât de ușor ca și Crimeea, aceștea au participat la mitinguri antiucrainene, iar acum se feresc să-și apere cu arma în mână casele. Indignați de această stare românii din satele din Bucovina și Herța au blocat autostrada Cernăuți-Chișinău-Odesa, drumurile naționale care duc spre Kiev și frontiera cu România spre Suceava. Orașul Cernăuți era sâmbătă blocat în totalitate pentru traficul rutier.
Dl Constantin Ungureanu, unul dintre radioascultătorii noștri ne-a scris pe rețele că au fost de asemenea blocate drumurile la Graviton spre Tinutul Herta, la Ţureni langa podul de la moara, la Horboca spre Herța si la Godinești in doua locuri, la Bănceni, la Mahala, Boian, Mărsinți, drumul ce duce spre Herța, la Corovia, Ceahor, Molodia, Tereblecea, blocand circulația spre Romania si Republica Moldova, dar si spre Kiev. Citez în continuare de pe unul din siturile de limbă română bucovinene:
„Majoritatea protestatarilor susțin că ei sunt etnici români și, prin urmare, nu vor să ia parte la războiul cu teroriștii din Estul Ucrainei. Or, deja doi dintre conaționalii lor au murit în Donbas. Unii protestatari consideră că ordinele de mobilizare trebuiesc înmânate militarilor cu experiență, celor care deja au făcut serviciul militar, în special, trebuiesc mobilizați cei din regiunile din Estul țării. …Dacă avea să fie declarată legea marțială, dacă acțiunile separatiste sau războiul avea loc loc în regiunea Cernăuți, cu siguranță că binevol participam la mobilizare și îmi apăram casa, familia. Dar în cazul de față este vorba de acte de terorism, și aici avem nevoie de trupe profesioniste…” – citat încheiat.
Mai citez: „De ce cei din Estul țării abandonează plaiul natal, se retrag la noi și cer azil, iar noi de aici, din Vest trebuie să luptăm cu teroriștii?”
Tot de acolo aflăm că primăria din Ostriţa a primit 280 de ordine de mobilizare, primăria satului Voloca – 50, cea din Ciagor – 109, iar cea din Corovia – 77. Ordine de mobilizare au primit şi fetele din aceste sate cu studii medicale.
Așadar românii din regiunea Cernăuți consideră că estul populat de o majoritate rusească ar trebui să își demonstreze loialitatea față de statul ucrainean cu arma în mână, eliberându-l de invadatori și de coloana a cincea, pe care i-au chemat cu ceva luni în urmă. Este cu dreptate, dacă luăm în considerare că în zile grele pentru Kiev, românii din Bucovina și Basarabia au fost loiali țării, cetățeni ai căreia sunt în prezent, în ciuda faptului că în anii de independență ai Ucrainei ei au fost supuși unei politici brutale de deznaționalizare și ucrainizare forțată. Dacă rușii din est au fost lăsați să aibă școli, univeristăți în limba lor, românii din vest au fost forțați să închidă clase, școli, facultăți, ziare, cămine culturale, să fie strâmtorați în a se bucura de limba maternă și de tradiția românească de milenii lăsată pe acest pământ. Cernăuțiul este astăzi un oraș ucrainizat sută la sută, până la 1940 fiind unul din marile centre culturale și educaționale ale națiunii române. Cel mai crâncen atac asupra spiritului românesc a fost resimțit, cât nu este de straniu, în anii guvernării regimului considerat democratic al lui Iușcenko și Timoșenko. Drept reacție, bucovinenii din nord și basarabenii din sud au votat la penultimele alegeri prezidențiale pentru Ianukovici care a promis drepturi pentru limbile regionale. Dar tot ei nu l-au susținut pe Ianukovici când acesta a trădat cursul european al Ucrainei în toamna anului trecut și au susținut Maidanul.
Acum administrația centrală de la Kiev trebuie să se comporte cu dreptate. Dacă Ucraina va reuși să recapete controlul asupra estului său rusesc cu ajutorul armelor, promițând drepturi largi pentru limba și cultura rusă în aceste regiuni rebele, ea, cu atât mai mult, va trebui să vină cu politici autentic europene în raport cu populația românească băștinașă, politici de respect față de limba, cultura și tradițiile ei milenare.
Și, într-un gest de profundă recunoștință, să se închine în fața cetățenilor ucraineni de etnie română că aceștea nu au profitat în 2014 de greutățile cumplite ale statului ucrainean, au păstrat pacea și stabilitatea în regiune, punând pe altarul neatârnării și integrității lui viețile tinerilor lor vlăstare. Între război, răsădit peste tot de sovietici, românii au ales pacea. Exact cu o pace le este dator de acum înainte statul ucrainean, dacă vrea cu tot dinadinsul să se integreze în Europa.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator