Considerente, 16 iunie 2014
În ultima zi a acestei veri se vor împlini 25 de ani de la evenimentul crucial, pentru noi, al memorabilului an 1989, anul repunerii în drepturi și a revenirii la veșmântul latin firesc al limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru. A fost, de fapt, anul prăbușirii comunismului în Europa de Est, a intrării în faza de disoluție totală a leagănului acestuia – Uniunea Sovietică. A fost anul când popoarele Europei au adus în conformitate cu interesele lor naționale orânduirile politice instalate în statele europene în rezultatul învoirii stupide de la Ialtă din luna februarie 1945, tocmeală care a înlocuit regimul de ocupație nazist german cu alt regim de ocupație – cel comunist sovietic – deloc mai uman, ba la fel sau poate chiar mai ucigaş decât nazismul, având în vedere durata menținerii lui la cârma unei puteri înarmate până în dinți.
Atunci, libertatea națiunilor Europei Centrale și de Est a fost sacrificată de marile puteri ale lumii de dragul stabilității, așa cum au motivat ei ocupația sovietică de după înfrângerea Germaniei naziste. În fapt, au dat mână liberă stalinismului să pună jug greu pe aceste popoare, jug care a durat până în 1989. Nu putem cunoaște încă ce urmări va avea pentru viitorul Europei procesul care se derulează astăzi în zonă, dar faptul, că în primăvara curentă tocmai peninsulă Crimeea, cu tot cu Ialta, a dat peste cap stabilitatea convenită conjunctural atunci, în 1945, dar și pe cea făcută pe dreptate în 1991, este semn rău. Crimeea, a devenit teritoriu ocupat de Rusia condusă de un regim frustrat anume din cauza acelei disoluții din 1989-1991 a monstrului sovietic. Și resentimentele emanate de regimul putinist care pretinde la o reeditare a imperiului sovietic în forma lui cea mai agresivă, precum se vede, nu prevestesc nimic bun. Faptul că acest jeg imperial al conducătorilor ruși produce zilnic în estul Ucrainei moarte și suferință ne vorbește că pericolul anulării proceselor de democratizare și modernizare începute în 1989 în acest spațiu este real și iminent.
Republica Moldova se află în imediata vecinătate de epicentrul confruntării și atragerea ei în vâltoarea focului ce se extinde cu fiecare zi cere de la guvernanți abilitate și pricepere. Nu în ultimul rând – curaj și promptitudine. Spun asta pentru că până la această răspântie a istoriei, Republica Moldova a fost un exemplu crestomatic prost dintr-un manual voluminos al rataților, dacă el ar fi să existe. Băgat de politicieni netoți în rolul statului mic și bicisnic, neputincios și, prin urmare, nătâng, Republica Moldova a fost învățâtă decenii la rând nu doar să cedeze cuminte teritorii, să nu reacționeze adecvat atunci când i se calcă în picioare suveranitatea și independența, ea a ajuns să nu se mai respecte, să facă abstracție de propria demnitate. Asemenea stat încetează să fie respectat în primul rând de cetățenii lui cei mai sensibili. Credeți că puțini sunt dintre aceștea care au părăsit Republica Moldova anume din motivul disconfortului psihologic general produs de rabatul permanent de demnitate făcut în numele statului de guvernanți nepăsători, slabi de înger, fără caracter?
Iar lipsa de caracter și cedările nesfârșite nu corectează situații și nu rerzolvă probleme. Din contră, constituite întrun lanț al slăbiciunilor ele se răzbună, pot deveni fatale pentru existența statului și a cetățenilor lui la momente de mare cumpănă. De câte nevoi, de exemplu, am fi scăpat noi dacă în anul 1990 sau 1991, parlamentul ar fi adoptat varianta baltică a statutului de cetățean al Republicii Moldova care presupunea acordarea dreptului la cetățenie doar celor născuți aici până în anul 1940. Nu ar mai fi ajuns la putere în 1994, apoi în 2001 forțe care să reprezinte interesele minorității imperiale și să promoveze politici străine definitiv intereselor naționale ale majorității. Interpretarea falsă și dogmatică a principiilor umanismului și aplicarea lui întrun context total vitreg de aceste principii, a condus la adoptarea variantei zero, adică dreptul la cetățenia tânărului stat l-a căpătat toată populația aflată la momentul respectiv pe teritoriul fostei republici sovietice, inclusiv cei aduși cu scopul expres de rusificare a ținutului smuls cu forța în 1940 și 1944 de la întregul său românesc.
Dreptul la cetățenie a însemnat desigur și dreptul la proprietate și la toate celelate bunuri adunate de secole de populația de baștină. Prețul acelei erori îl putem vedea azi în expresie naturală, comparând viața în Republica Moldova cu cea din Țările Baltice, politicenii cărora au dat dovadă nu numai de caracter, dar și de viziune clară și exactă asupra viitorului. Ei au analizat la rece situația, au cântărit cu luciditate, fără a specula false principii de umanitate, precum că dând dreptul la cetățenie de-a valma tuturor fără discernământ, inclusiv celor care au patria lor altundeva, aceștea vor intra în mod firesc în contradicție cu cetățenii de naționalitate titulară, care vor dori să aleagă altceva decât tărâmul geopolitc care le-a produs decenii la rând numai moarte și suferință.
Decizia luată cu fermitate de politicienii baltici și criticată dur, îndelung și, trebuie să spunem gratuit, de propaganda Kremlinulu, a evitat blocarea statelor lor în mlaștina tranzițiilor interminabile provocate de votul contra al cetățenilor aduși de puterea sovietică și educați în spiritul găunos al stăpânului în casă străină. Decizia lor hotărâtă a evitat postarea cetățenilor cu drept de vot pe baricade diferite, cu tendințe contrare și contradictorii, dacă luăm în considerare permanenta ațâțare a acestor spirite din partea centrelor subversive ale Rusiei.
La ce pot duce aceste contradicții o știm din practica nefericită a Republicii Moldova și din experiența tragică a Ucrainei de astăzi. Balticii au procedat aparent discriminatoriu față de minoritatea imperială rusă, dar în fapt judicios și, în unic mod, corect, reușind printr-o curajoasă procedură legislativă să ferească țările lor de blocajele de dezvoltare pe care le pot crea niște cetățeni recunoscuți în drepturi pe teritoriul național, dar neprietenoși, neloiali statelor respective, populație care prin măsuri subvesrisve și diversioniste dirijate din exterior poate fi ușor transformată în Coloană a cincea și vârâtă în tranșee. Republica Moldova a anului 1992 și Ucraina anului 2014 sunt dovezi concludente și edificatoare.
Astfel balticii au mers foarte repede pe calea îmbunătățirii continue a stării de lucruri în interiorul statelor lor, dar și în ceea ce privește orientarea geopolitică a țărilor. Cetățenii au votat constant guverne naționale care au elaborat politici care să convină strict interesului național, fără să privească chiorâș la ceea ce va gândi, va comenta, va strănuta sau ba fostul centru imperial. Ei nu s-au temut să îl supere atunci când au condamnat comunismul, au smuls din pământul lor monumentele regimului de ocupație, au repus în drepturi valori naționale batjocorite de acest regim. Balticii au ales să se integreze în Uniunea Europeană și au realizat foarte rapid acest deziderat, au vrut să dea statele și popoarele lor la adăpostul scutului NATO și au făcut-o din nou foarte rapid fără să se teamă nici de votul infirmativ al cetățenilor proprii și nici de supărarea Moscovei, care oricum este supărată foc pentru însăși faptul cu a dispărut Uniunea Sovietică.
Această politică fermă și plină de promptitudine a balticilor capătă acum alte valențe, cu totul neașteptate pentru cârcotașii învechiți în rele de la Moscova: toți mai multi etnici ruși vor să dobândească cetățenia statelor în care locuiesc, având convingerea totală că modelul european de organizare și funcționare a statelor pentru care au optat băștinașii este net superior celui care există în țara lor de origine. Prea evidentă este deosebirea dintre cele două modele pentru care rușii din Letonia, Lituania sau Estonia să nu mai creadă în balivernele propagandistice ale Kremlinului. În acest punct, interesul balticilor începe să devină și interesul rușilor conlocuitori. Asta înseamnă că ei s-au vindecat de răul imperial, adoptă să cunoască în mod obligatoriu limba națiunii titulare, să se integreze în societăților naționale, bucurându-se din plin și de dreptul de a persevera și în ceea ce înseamnă limba, cultura și tradițiile națiunii lor de origine. Modelul european nu doar presupune și prevede aceste drepturi, el le instituie și le legiferează.
Unde am ajuns noi, moldovenii, cu varianta noastră zero se cunoaște. Umanismul ctitorilor și promotorilor acestei idei s-a dovedit a fi nu doar nepotrivit, ci de-a dreptul păgubos pentru societate. Rusia, pe care noi o poreclim, cu nefirească râvnă, partener strategic chiar și în condiția când deține, contrar bunului simț, teritorii de-ale noastre sub ocupație, nu a mulțumit și nici nu se gărbește să mulțumească moldovenilor pentru umanismul lor deșănțat. Ea se folosește cu multă abilitate de această recidivă nefastă a unor drepturi împărțite frățește în zorii independenței noastre statale, incită conaționalii ruși la nesupunere, la manifestări de neloialitate față de statul în care locuiesc, animă spirite separatiste în rândul minorităților găgăuze și bulgare. Rusia de fapt ne pedepsește pentru faptul că nu suntem hotărâți, nu avem și nici nu vrem să avem demnitate.
Constatăm, deci, la acești 25 de ani trecuți de la biruința obținută pe tărâmul aducerii în drepturi a limbii noastre române, că varianta zero asupra dreptului la cetățenie a generat zero rezultate pe tărâmul armoniei naționale. Asistat solid de Moscova, concetățeanul rus sau de altă etnie vorbitor de limbă rusă a blocat și este îndemnat în continuare să blocheze mersul nostru european. Regimurile pe care le-a preferat acest concetățean au fost preponderent antinaționale, în sensul că nu s-au potrivit și nu se vor potrivi niciodată, dacă vor vrea să înțeleagă, nici cu interesele lor. Pentru că modelul european, reamintim, este net superior modelului rusesc de stat, care oricât de mulți bani și bogății ar avea, tot sărac și totalitar rămâne. Rușii din țările baltice au înțeles deja acest lucru. Sunt sigur, că o politică mai bine pronunțată pe interesul național, mai plină de demnitate și mai hotărâtă în toate, i-ar face și pe rușii, găgăuzii, bulgarii din Republica Moldova să înțeleagă faptul că nu pot ei trăi bine și confortabil în statul în care moldovenii vor fi strâmtorați la ei acasă. Este în afara regulii.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu,
Fracțiunea Partidului Liberal Reformator