Anul acesta împlinim 25 de ani de orbecăială „independentă”. Înaintașii au fost mult mai lucizi în 1918. Ei și-au dat seama că bucata asta de pământ și de lume nu poare supraviețui, păstrându-și identitatea națională, de limbă, de cultură, de tradiție, de spiritualitate, decât împreună cu întregul de la care a fost ruptă. A fi „republică independentă” însemna a alege să fii pradă devorată în stomacul Imperiului Rus (atunci și Ucraina avea poftă de noi).
Cântărind pericolele, înaintașii nu au avut nevoie decât de două luni ( 24 ianuarie- declarația de independență a Republicii Democratice Moldovenești și 27 martie 1918 – declarația de Unire cu Patria-Mamă, România) să rezolve problema și să pună populația (români-moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, nemți) la adăpost.
Noi avem deja 25 de ani de la Independență și încă mai rătăcim, ignorând Unirea.
Războiul de ocupație din 1992, regimul borfașilor agrarieni (1994-1998), regimul mafiotic comunist (2001-2009) și acum – regimul oligarhic – au sugrumat atâtea vieți, au măcinat atâtea speranțe, au produs atâta suferință.
Fiecare din aceste „evenimente” au avut pentru Basarabia efectele pe care le-ar fi avut explozia unor bombe de distrugere în masă: ele au grăbit moartea bătrânilor și a suferinzilor de boli, au gonit generațiile tinere în afara zonei afectate și au condamnat lumea rămasă între ruine să se sufoce între viață și moarte într-un mediu puternic calamitat de abuzuri și lipsuri.
Sărăcia, corupția, hoția – acestea sunt astăzi „valorile” „independenței” de la 1991. În umbra ei se fură, se trădează, se îmbogățesc cele 5% de coțcari și sărăcesc încontinuu cele 95% de cetățeni.
Atitudinea regimurilor „independist-moldoveniste ” față de populație este redată cum nu se poate mai sugestiv în poza atașată, făcută în unul din satele noastre chinuite din nordul Basarabiei.
Inscripția cu pretenție de indicator de direcție, „Hollywood”, aplicată (mai mult ca probabil, ironic) pe peretele jerpelit al unei case gata să se prăbușească se citește în oglinda (limbajul) realității noastre cotidiene ca și determinativul „Independență ” pe statalitatea șubredă și violată mereu a Republicii Moldova – direcția către aceeași fabrică de vise la care regimuri antinaționale cominterniste reciclate șa bandele de hoți ajunși la putere „livrează” de 25 de ani populației, necontenit și sadic, aceleași „rezultate”: decepție, sărăcie, corupție și fărădelege.
Valeriu Saharneanu
25 martie 2016