Despre rostul faptelor în politică

satul Feștelița, sâmbătă, 7 iunie 2014

      Prezența de sâmbătă și duminică împreună cu alți colegi reformatori la câteva evenimente în două localități diferite m-a făcut să mă gândesc serios la rostul pe care îl au faptele indivizilor implicați în politică. Știm că ele sunt de două feluri: bune și rele. Unele dintre ele, atunci când ele sunt facute, nu știm cu certitudine cum vor fi, rostul lor fiind ascuns sub straturi groase de nebănuite împrejurări care le pot determina valențele bune sau rele. Pentru ca să nu greșească politicianului îi sunt date (dacă el dorește să le aibă)  cunoștințele, experiența, cumpătarea, abilitatea și înțelepciunea. Înzestrat cu acestea el poate face ca în practica lui să predomine cât mai multe fapte bune și să reducă, cât se poate de mult, dintre cele cu consecințe rele sau grave. O calitate indispensabilă care le leagă și cimentează pe toate celelalte este prezența unei cauze și fidelitatea față de ea.

       Sâmbătă, la Ștefan Vodă, în satul Feștelița, am participat, după cum vă spuneam, împreună cu colegii deputați Oleg Bodrug,Vadim Cojocaru și Veaceslav Bulat, consilier municipal Chișinău, la un dublu eveniment al sătenilor de acolo, ambele simbolice și pline de semnificație: primul – darea în folosință a drumului principal al satului și cel de-al doilea – inaugurarea unui monument – crucifix dedicat memoriei familiilor care au fost deportate de puterea sovietică în anii 1941-1951. Cele două lucruri înoitoare, cel legat de șoseaua nouă și cel de memorie și recunoștință, au primenit satul Feștelița din talpă. Înnoirile, mai cu seamă drumul nou asfaltat care arată mai bine ca în multe orașe de la noi, însăilat de ambele părți cu trotuare, apeductul tras la fiecare casă, rețeua de canalizare, construite din Fondurile rutier și ecologic, Casa de cultură înoită și ea exemplar din fonduri europene au adus Feștelița mult mai aproape de ceea ce înseamnă standard de viață european și modern. Sufletul acestor schimbări este primarul Nicolae Tudoreanu, recunoscut de întreaga comunitate sătească drept animator cu har și reformator aievea a vieții și activității de la sat, un intelectual bine instruit, bine format și bine intenționat în toate.

  Monumentul-crucifix dedicat memoriei celor deportați este rodul colaborării a doi oameni de mare consistență patriotică. Este vorba de același primar Nicolae Tudoreanu și de doctorul Alexei Păluță, patriot basarabean, născut pe aceste meleaguri și stabilit de ceva vreme la București. De fapt, răstignirea  executată în filigrană de lemn de meșteri din Maramureș și lespezile de granit cu numele martirilor satului sunt donația doctorului Păluță. Și nu este prima lui donație.

satul Feștelița, sâmbătă, 7 iunie 2014

Alexei Păluță ajută de mulți ani veteranii războiului de pe Nistru, ajută copii bolnavi, ajută școli și orfelinate cu carte, ajută și susține studenți basarabeni, este întro permanentă activitate de susținere spirituală și materială a renașterii naționale – una neafișată, molcomă, dar consistentă și deosebit de eficientă. Văzând lucrurile pe care le face Alexei Păluță, mă gândesc cât de mare ar fi fost efectul procesului de vindecare a poporului nostru afectat de ideologia bolșevică dacă la o asemenea trudă ar fi participat și alți concetățeni de-ai noștri de succes. Dacă ei ar fi procedat la fel ca doctorul Păluță, investitnd parte din banii lor în asemenea proiecte, noi am fi depășit multe capcane care ni s-au întins în ultimele două decenii, inclusiv apeluri la referendumuri contra firii, chemări la integrare cu tundra, cu taigaua siberiană și cu Polul Nord.

         Este o temă de discutat, dar de faptul că există concetățeni ca Alexei Păluță m-am convins și la evenimentul de la Lozova, Strășeni, unde, duminică, a fost inaugurat un mini-stadion în care au investit autoiritățile, Federația Moldovenească de Fortbal, dar și consăteni cu afaceri prospere la Chișinău. Dacă ați fi văzut cu câtă bucurie și recunoștință au salutat gestul copiii și tinerii satului, ați fi fost profund tulburați ca și cei prezenți nemijlocit la sărbătoarea acestei duminici, cu adevărat mari, a lozovenilor. Cinste și slavă lor, celor care simt că au o datorie faţă de baștină, precum simt că o au copiii cuminți față de părinții lor, atunci când cresc mari și se văd scăpați de nevoi.

      Am asistat în iarnă și primăvară la lansarea altor proiecte care vor fi finalizate în toamnă, cum ar fi reconstrucția Casei de Cultură din Chiperceni, Orhei, asfaltarea unor drumuri în satul Pohrebeni din același raion, ori a altora în satul Cuizăuca din raoinul vecin Rezina, a  apeductelor și rețelelor de canalizare, a drumurilor centrale și ulițelor altor multe sate din alte multe raioane.

       Și toate aceste proiecte au fost posibile în  ultimul an, din iunie trecut și până în iunie curent. Într-un singur an de stabilitate politică și de consecvență în ceea ce privește urmarea vectorului geopolitic de dezvoltare. Iată de ce am ajuns să medităm o dată în plus și cu multă luare aminte la rosturile faptelor celor angajați în politică. Pentru că dacă anul trecut, în cețoasa, din punct de vedere politic, prima lui jumătate, nu se găsea soluția ieșirii din criză și a reconstituirii unei guvernări democratice pro-europene noi, astăzi, cu siguranță nu mai aveam stradă nouă și luminată, trotuare noi și bine amenajate, apeduct și canalizare în satul Feștelița, nici stadion modern în satul Lozova, precum și nici șosele în construcție, străzi asfaltate, Case de Cultură și grădinițe în reparație în multe localități din Republica Moldova.

       Suntem siguri de asta, pentru că știm cum a folosit guvernarea comunistă Fondul rutier, Fondul Ecologic, dar și fondurile finanțate direct de la Buget. Suntem siguri, pentru că în cazul alegerilor anticipate pe care mizau în 2013 unii politicieni rătăciți, comuniștii veniți la putere în toamna aceluiași an nu mai aveau să aibă susținere nici de la partenerii europeni și americani de dezvoltare, nici de la România, nici de la Polonia, nici de la Suedia, nici de la Norvegia și nici de la un alt stat care se respectă. Este cert, pentru că aceste state nu sponsorizează regimurile comuniste, cu atât mai mult regimul comunist retardat al unei țări ca Republica Moldova, care, după abdicarea politică rușinoasă programată de Ghimpu și de alți făptași în ale politicii, ar fi fost considerată o țară ratată pentru democrație pentru mulți ani înainte de atunci până azi și de acum încolo.

       Deși majoritatea comunității analitice, în consecința partajării ei și a dependenței de portofelul unor grupări oligarhice cu pondere în actul politic, se străduie din răsputeri să evite orice discuție legată de importanța și, mai cu seamă, de numele protagoniștilor faptei care a condus la îndreptarea lucrurilor. Spre rușinea lor, ei au abordat tema aniversării unui an a Coaliției Pro-Europeme de guvernare doar în contextul atribuirii meritelor depline partidelor care îi sponsorizează, uitând, ori mai degrabă, bătându-și joc de prestanța care ar trebui să o aibă o comunitate analitică echidistantă și independentă, credibilă și respectabilă. Păcat că analiștii își taie cu osârdie credibilitatea pe care se ține în picioare și există această comunitate.

      De altfel, stimabilii analiști și respectabilii jurnaliști ar trebui să observe și alte procese care se derulează astăzi sub forma unei tragi-comedii în sânul celui mai important partid de opoziție, procese legate direct de instituirea stabilității politice și constituirea guvernării noii Coaliții Pro-Europene de acum un an în urmă. De mai bine de patru ani toată lumea gânditoare se întreabă: cum de reușesc să se țină comuniștii în prim-planul opțiunilor electorale ale populației, în timp ce cele două Alianțe pentru Integrare Europeană au avut la îndemână toate pârghiile administrative de afirmare și influențare. Știți de ce? Pentru că certurile din interiorul Alianțelor, lipsa de coordonare a proeictelor și programelor sectoriale de guvernare, conflictele necontenite și scandalurile generate de liderii lor au hrănit din plin și consistent mârțoaga comunistă care tângea să moară prin 2009-2010. În acea perioadă, desprinsă de la treuca guvernării, turmentată de șocul pierderii din prostie și bleagă trufie a puterii, comuniștii se aflau în pragul unei iminente disoluții. Au fost salvați de altă prostie și de altă bleagă trufie a părții adverse, a liderilor Alianței de guvernare care s-au antrenat întrun referendum pe subiectul modificării procedurii legale de alegere a președintelui, dar au demarat în fapt o campanie de promovare personală a lor în această postură.

      Rușinea pierderii referendumul nu a trezit Alianța la realitate. Mai adaugați indiferența aproape criminală față de dosarul 7 aprilie 2009, abandonarea dosarelor legate de fraudarea alegerilor din 5 aprilie a acelueași an, de uzurparea anticonstituțională a puterii, de privatizările mari și ilicite, de anti-reformele provocatoare de mari pierderi și care au condus la sărăcirea generală a societății. Alianţa a mers să calce și pe alte greble. Fiecare lovitură în frunte însemna o proptea la consolidarea cocioabei comuniste. Și tot așa, până când aceasta a devenit în prima jumătate a anului 2013 o adevărată și puternică cetate. Ultimul act de triumf a prostiei din partea Alianței era cât pe ce să se producă, spre marea bucurie a comuniștilor, odată cu provocarea alegerilor anticipate, intenție așternută strategic pe hârtie de vatman. Tunelul în care s-a pomenit Republica Moldova la acea vreme părea fără eșire la un careva liman de lumină. Cuvântul de ordine al comuniștilor și a acoliților lor a devenit înfiorătorul apel la „revoluție”, ceea ce însemna întreruperea evoluției democratice a statului.

       Situația s-a schimbat radical odată cu formarea Coaliției de guvernare Pro-Europeană. Stabilitatea politică menținută pe o perioadă de un an s-a dovedit a fi cea mai eficientă substanță de erodare a construcției comuniste. Politica pro-europeană constantă și consecventă, concentrată pe reforme, pe construcție de infrastructură și renovare de sistem, au slăbit puterea de influență a comuniștilor, ei pomenindu-se acum, în fața altei disoluții, mult prea-întârziate din cauze amintite, dar mai profunde și, de data aceasta, se pare, iremediabile.

      Desigur, cu condiția că la toamnă, altă Alianţă, precum o prorocesc unii analiști, o progenitură asemănătoare sută la sută celor două Alianţe de rea-pomină, să se formeze în urma preconizatelor alegeri din 30 noiembrie. Prorocirea vine din rea-credință și comandată să acrediteze în opinia publică ideea precum că una din componentele actualei Coaliții și anume, Partidul Liberal Reformator, nu ar avea șansa trecerii pragului electoral de 6 procente. Astfel, o Coaliție pe modelul celei actuale ar fi, la părerea lor, mai puțin probabilă și revenirea la modelul Alianței ar fi inevitabilă.

       Nostalgia după Alianțele pierdante unge sufletul rănit al celor dispăruți din ea din propria inițiativă. Nostalgia după Alianțele pierdante unge nu numai sufletele acestora, dar alimentează și speranțele de viață ale muribundei caracatițe comuniste. Fiindcă instictul îi spune caracatiței: numai o altă instabilitate politică o poate pune din nou pe  picioare, o poate revigora și îi poate insufla putere în răblăgitele ei mădulare.

    Va dori asta necăjitul nostru alegător? Va avea el lipsa de perspicacitate să opteze împotriva propriilor interese, pentru nestatornicie împotriva stabilității, pentru tulbureală împotriva siguranței propriei vieți. Cred că alegătorul va fi mult mai înțelept și va demonstra că este stăpân pe situație și pe memoria sa. El nu va uita faptele acestui an și jumătate de guvernare constructivă. Nu va uita faptele politicienilor care au demonstrat că sunt dotați cu istrumentele de orientare în situații politice complexe, că nu se conformează unor conjuncturi de moment, pot să se autosalubrizeze din interior.

       În fond, ei vor ține minte și vor aprecia pe merit formațiunea politică, politicienii care pot construi stabilitatea și pot transforma această stare în străzi asfaltate, case de cultură și grădinițe  reconstruite și reparate, în apeducte, șosele și sate bune pentru viață. Cu siguranță o vor face cei din Feștelița, cei din Lozova, din Chiperceni și Pohrebeni, cei de peste tot unde reînoirea se întâmplă zilnic datorită unor oameni care leagă strâns vorba de faptă.

Pentru radio Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator