15 decembrie 2014
După un an de campanie electorală zbuciumată societatea vrea o așezare a lucrurilor. Ea dorește constituirea cât mai rapidă a noilor instituții ale statului ca să se termine cu starea de provizorat și incertitudine de care sunt marcate de obicei campaniile. Societatea a obosit de această stare. Ea dorește stabilitate în așteptarea îmbunătățirilor promise. Doar că instituțiile întârzie să se facă, iar starea de incertitudine a fost transferată de pe câmpul de luptă pentru mandate în parlament pe cel al negocierilor dintre componentele majorității anunțate pentru partajarea domeniilor statului și a portofoliilor.
Am anticipat întârzierea, asociind facerea-desfacerea guvernării cu mestecatul unei mămăligi reci, având cunoștință de caracterul și moravurile protagoniștilor noii guvernări care nu sunt altcineva decât vechea ceată îndărătnică și certăreață. Pentru că sunt mai mult afaceriști decât oameni de stat, ei imediat cum se văd cu mandatele luate, uită că au de guvernat în interesul tuturor și urmăresc să își adjudece bucăți cât mai bănoase din stat ca să-și acopere cheltuiala dată pe alegeri și să iasă în termen lung și cu profit. Chemările – la integritate a ambasadorilor țărilor prietene, la transparență a societății civile – nu au nicio șansă să fie auzite. Moldova va mai aștepta viitorul ei european, ea va întârzia să mai crească și va lăsa pentru alte vremuri aderarea la NATO și UE pentru că, vorba vine, celor cu promisiunile le sunt mai aproape dinții ca părinții.
Greutatea negocierilor vine și de la faptul că, urându-se unii pe alţii, liderii nu se pot întâlni tet-a-tet la o masă ca să discute. Ei au împuternicit câte un grup reprezentativ să facă acest lucru. Așa cum grupul nu ia decizii, ci doar pune pe masă cărțile luate din mâneca șefilor, înțelegerile parcurg o cale dublă și riscă chiar să nu se producă. Pe neprins de veste, în spațiul public a apărut presupunerea că negosierile se împotmolesc pentru că una din componentele de dialog și-ar adjudeca funcția de șef al statului. Speculația a apărut pe fundalul lipsei totale de transparență a discuțiilor, dar cunoaștem din practica fostelor Alianțe că nu există fum fără ca undeva să ardă ceva.
Speculația nu este una gratuită. Miza postului de președinte al țării gâdilă orgoliile destul de inflamate a tuturor liderilor de partide. Ei o râvnesc ca pe un trofeu, dar și ca pe o satisfacere a unor ambiții din categoria carierei lor de politicieni – lucru de înţeles şi hiar în limita normalităţii, dacă această temă nu ar fi total neavenită la etapa concretă, strict post-electorală în care ne aflăm. Este ca și cum cei trei lideri s-ar grăbi să calce din nou pe grebla care i-a pocnit în frunte în septembrie 2010, când în loc să promoveze referendumul ca soluție de ieșire din criza, ei și-au promovat propriile candidaturi la funcția de președinte. Atunci, în loc să rezolve criza politică, ei au aprofundat-o. Acum, în loc să formeze cât mai repede instituțiile statului, ei readuc în dezbatere o temă care poartă în ea de ani buni sarcina monstruoasă a crizei, care se va naște nu acum, ci în martie 2016, atunci când se va încheia mandatul actualului președinte și parlamentul va trebui să aleagă un altul. Cu 55 de voturi, pe care le are în legislativ noua Alianță, criza este ca și cum garantată. Cred că interesul opoziției comuniste de a participa întro formulă de asistare din opoziție a guvernării pro-europene este acum în lucru. Comuniștii pot asigura teoretic nu doar 61 de voturi necesare pentru alegerea fără probleme în 2016, ori mai devreme, a președintelui, ci chiar și o majoritate la limită cu cea constituțională. Numai că nu se știe niciodată ce vor să obțină comuniștii din această cooperare: să ajute realmente la integrarea europeană ori să ia chipul unui cal troian al coloanei a cincea pentru ca, la momentul potrivit de cei ce îi ghidează, să dea Republicii Moldova lovitura fatală. Deocamdată comuniștii vor drept recompensă pentru angajare câteva structuri-chee ale statului, între care Consiliul Coordonator al Audiovizualului și Comisia Electorală Centrală.
Or, în condițiile când Republica Moldova se află sub tirul unui atac informațional agresiv din partea Federației Ruse, partajarea sub control politic comunist al domeniului audiovizualului ar echivala cu darea sub control străin a Aeroportului Internațional Chișinău și a sistemului bancar din Republica Moldova, așa cum s-a procedat subversiv în anii precedenți. Mai mare diversiune nici că se poate, iar noua guvernare ar trebui să însușească lecția principală a anului electoral 2014 și să recunoască un adevăr: nu există prioritate mai importantă pentru ea în proxima perioadă decât adoptarea unui plan urgent și concret de asigurare a independenței informaționale a Republicii Moldova, de sistare a canalelor mediatice prin intermediul cărora se comite otrăvirea permanentă și sistematică a propriei populații cu produse de propagandă a urii, livrate de centrele de dezinformare ale Federației Ruse.
Suveranitatea spațiului informațional trebuie să fie prioritatea zero a noii alianțe de guvernare, dacă vrea ca la următorul ciclu electoral să mai existe populaţie în Republica Moldova care să aibă în regulă sistemele de orientare geopolitică.
Scrutinul din 30 noiembrie a arătat că ele sunt puternic deviate.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu