Republica din Aprilie 2009 a murit. Semne că ea nu mai este am avut multe. Unul dintre cele mai clare s-a dat la 30 noiembrie 2014, altul la 18 februarie 2015, la învestirea guvernului pro-comunist fals-minoritar. Definitiv și cu certitudine am putut să-i stabilim dispariția în aprilie. Mai precis, în zilele de Blajini, când datoria pentru ce-i plecați pe alte tărâmuri a adunat mulțime de oameni prin cimitire. În aceste adunări neformale lumea a exprimat opinii mult mai convingătoare decât cele fixate în sondaje. Iar cea generală și unanimă a fost că Republica din Aprilie 2009, care se vroia a Dreptății și Adevărului nu mai este. Ea fost ucisă de oligarhii răzbătuți atunci la guvernare.
A fost o moarte subită, pentru că în 2009, când Republica a fost smulsă, însângerată, din ghearele torționarilor comuniști și îndreptată pe direcția strategică europeană, ea avea o speranță de viață nemăsurat de mare. Sincer și entuziasmat, chiar, se credea că drumul pe care au pornit-o tinerii răzvrătiți și cetățenii conștienți, este ireversibil. Se mai credea că epigonii comunismului și afurisitele lui însoțitoare – corupția și sărăcia – au fost plecate pentru totdeauna în trecutul negrelor amintiri.
Republica din Aprilie 2009 nu a murit accidental. Ea a fost asasinată în sensul cel mai direct al termenului. Asasinată în modul cel mai sadic și mai crud. De ce? Poate pentru că ea nu a fost copilul natural al forțelor politice care au înlocuit comuniștii. Poate din cauza că evenimentele din 7 aprilie 2009 nu au fost organizate și asumate politic de niciuna dintre formațiunile prezente de atunci încoace în Parlament. Adevărat, unii lideri ai opoziției de moment au fost văzuți în acea zi implicați în evenimente, dar numai în rolul de amortizori, de împăciuitori- în final – de cerșetori de clemență în fața torționarului-șef, Voronin. Alții au făcut parte din „apărătorii” „batimanturilor” și a celor care au dat foc Republicii din August 1991 prin arderea demonstrativă și lașă a Declarației acesteia de Independență față de URSS. Ei nu au îndurat torturile din beciurile regimului comunist, ei s-au solidarizat doar la distanță cu suferința acestora și doar atunci când au simțit ca această suferință le poate aduce capital politic.
Dacă ar fi suferit direct și fizic atrocitățile regimului comunist, dacă ar fi îndurat violările tinerilor în cavitățile anale cu folosirea bastoanelor din dotare ale poliției lui Voronin sau violarea directă și în grup organizat de polițiști a tinerelor, poate că cei care au făcut politică la guvernare după 7 aprilie 2009 ar fi dat curs durerii mamelor rămase fără fii și copiilor rămași fără de părinte, poate că ar fi insistat ca învinuirile adunate în voluminoase tomuri, fluturate demonstrativ și justițiar în public, să fie puse pe rol. Ei au „uitat” să se achite de principala învinuire adusă odiosului regim comunist și de la care a pornit întreg „tămbălăul” din aprilie: fraudarea de către Voronin a alegerilor din 5 aprilie 2009.
De cum s-au văzut cu sacii în căruță, bravii profitori ai Republicii născute din revolta (orfană politic) al lui aprilie 2009, au și purces la strangularea ei. Trebuie aici să remarcăm că la această răspântie extrem de favorabilă a destinului ei istoric, Republica Moldova, din nou, după 1991 și 2001, nu a avut norocul unor politicieni lucizi și responsabili, deși, de fațadă, cei din 2009 se făleau cu izvoarele ieșene ale formării lor etice și profesionale. După două decenii de troglodism post-sovietic în politica moldoveană, o alternativă nițel românească a noilor parveniți în politica de la Est de Prut era considerată credibilă din oficiu, acceptată, aprobată și aclamată ad-hoc de publicul mare.
Cu trecerea zilelor, lunilor, anilor s-a văzut că această imagine a fost de fapt o acoperire, o nerușinată păcăleală. Băieții s-au dovedit atât de preocupați de propria îmbogățire, încât au ajuns în 2014-2015 nici măcar să-și bată capul de imaginea pe care o lasă peste dânșii furtul unui miliard sau doi de dolari ziua în ameaza mare și în văzul întregii lumi.
Ei au reușit în șase ani să înlănțuiască statul în așa măsură, încât să-l transforme întro biată și neputincioasă vită de captură. Eventuale alegeri ordinare sau anticipate nu-i deranjează și nici sperie. Sărăcia de care au avut grijă să nu dispară, corupția pe care au implantat-o adânc în toate structurile statului, controlul qvasi-total al justiției și mass-media le poate aduce oricând rezultatul pe care și-l programează. Rodajul acestui mecanism diabolic l-au efectuat cu brio în toamna anului trecut. Alegerile din 30 noiembrie și campania electorală care a precedat-o au fost pentru ei ca un joc de poker pe care l-au jucat cu cine au vrut, l-au controlat cât de mult au putut și l-au câștigat exact cu cât și-au dorit. Trișorii și-au făcut jocul rânjind în față opiniei publice nedumerite.
Impertinența ucigașilor Republicii din Aprilie 2009 a ajuns până la așa cote încât să-și permită montarea în capul Guvernului a unui ins fără instruire, fără careva pregătire, fără capacitatea care se cere întro funcție reprezentativă de prim rang a statului. Ei și-au dorit atât de mult o sculă ascultătoare în fruntea executivului ca să poată continua sustragerea altor miliarde, încât au sfidat revolta din ce în ce mai mare a cetățenilor, au ignorat chemările insistente la corectitudine ale partenerilor externi. Nu le-a fost milă de zecile de mii de salariați bugetari, de sutele de mii de invalizi și pensionari care în urma devalizării băncilor și creșterii prețirilor au fost trimiși în alt ciclu al sărăciei, lipsurilor, deznădejdii, exodului. Nu s-au oprit nici când au fost preveniți că desfrâul lor oligarhic frânează toate procesele pornite de integrare europeană a Republicii Moldova.
Acum, vorba vine, cuțitul a ajuns la os. Lumea a văzut câtă dreptate au avut partidul, politicienii care în alegerile din toamna anului trecut au chemat să se voteze pentru o Moldovă fără oligarhi. Marele furt din bănci a avut un preludiu serios: Aeroportul Internaționbal Chișinău, Banca de Economii, Tracomul, alte piese mai „ușoare” cu greutatea cărora Republica din Aprilie 2009 a fost asasinată fără milă.
Duminică, 3 mai 2015 zecile de mii de cetățeni care au umplut Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău la chemarea Platformei Civice Demnitate și Adevăr au venit nu doar ca să o răzbune. Am vrea să credem că acest eveneminet va avea continuitate și o nouă Republică va renaște. Va fi Republica Demnității și Adevărului. Va fi cu o singură condiție: dacă lucrurile nu se vor opri la jumătăți de măsură, iar procesul nu va nimeri în mânile altor trișori și profitori.
Valeriu Saharneanu,
5 mai 2015