Latest Posts Under: Istoria unui partid – PLR

Considerente, 22 septembrie 2014 Ce are tăcerea meilor cu accelerarea istoriei, mă veţi întreba, citind ori auzind titlul prezentelor Considerente. Haideţi să le explicăm pe rând. Să vedem mai întâi ce e cu Tăcerea mieilor. Este titlul unui film thriller de cinci premii Oscar, o ecranizare a romanului cu acelaşi titlu a scriitorului Thomas Harris,… Read Article →

Ghid practic de orientare în împărăţia oglinzilor strâmbe sau De ce Partidul Liberal Reformator? Considerente, 29 septembrie 2014 Cu cât mai mult ne apropiem de ziua alegerilor, cu atât mai mult se simte necesitatea unui ghid de orientare. De ce? Pentru că în contextul atacului masiv şi mult prea timpuriu a unor forţe din exterior,… Read Article →

Miza alegerilor din 30 noiembrie şi privilegiul de a servi ţara Considerente, 8 septembrie 2014 Perspectiva alegerilor din 30 noiembrie este preocuparea dominantă a tot ce înseamnă şi cuprinde spaţiul public. Lupte pentru Republica Moldova se duc de ani buni, dar în ultima zi a acestei toamne lupta se arată a fi şi cea mai… Read Article →

Scrisoare deschisă adresată Societăţii Civile, comunităţii jurnalistice şi analitice  Stimaţi colegi, Legea lustraţiei în Republica Moldova nu a întrunit în parlamentele alese în ultimii 25 de ani suficientă voinţă politică pentru a fi elaborată, votată şi pusă în aplicare. Deşi foarte importantă într-o perioadă de tranziţie, de trecere de la un sistem dictatorial la unul… Read Article →

Comunicat de presă La 10 noiembrie 2015, la sediul PLR a avut loc o conferință de presă susținută de Ion Hadârcă, președinte, Tatiana Potâng, vicepreședinte, Valeriu Saharneanu, membru ai Biroului Politic. Tema conferinței: PLR despre pretextul, contextul și subtextul declarației Ministrului Justiției în dosarul concesionării Aeroportului. La 9 noiembrie, fără a fi împuternicit de Guvern sau… Read Article →

Comunicat de presă La 4 noiembrie 2015, Partidul Liberal Reformator a organizat o conferință de presă susținută de domnii Ion Hadârcă, președinte, Oleg Bodrug, co-președinte, Tatiana Porâng, vicepreședinte, Valeriu Saharneanu, membru al Biroului Politic al PLR. Tema conferinței, „Cine, totuși, a trădat Republica Moldova și cursul ei european?” Președintele partidului, academicianul Ion Hadârcă a invocat… Read Article →

      Comunicat de presă La 21 octombrie 2015 Curtea de Apel Chișinău a dat undă verde examinării dosarului concesionării ilegale a Aeroportului Internațional Chișinău depus de ex-deputații Partidului Liberal Reformator. Curtea de Apel a respins, mai întâi un nou demers de amânare a ședinței venită din partea companiei Aviainvest. La cererea reprezentaților Partidului Liberal Reformator… Read Article →

Pentru (Republica) Moldova, fără oligarhi!(?) Nu cred că cetățenii Republicii Moldova au uitat acest slogan electoral al Partidului Liberal Reformator pentru scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014. A fost unicul slogan realist, foarte exact formulat și cu mare precizie fixat pe principalul și cel mai mare pericol care se abătea asupra Republicii Moldova – intrarea… Read Article →

Scroll To Top