Două evenimente legate de o aniversare lugubră – 30 de ani de la piciul stalinist de la Moscova și destrămarea, grăbită de acesta, a URSS – la care a participat și și-a expus poziția noul președinte al Republicii Moldova, a stârnit comentarii contradictorii, dar și nedumeriri. La evenimentul de la Kiev din 23 august, întitulat Continue Reading
Astăzi se împlinesc 10 ani de la sfințirea (inaugurarea) la Nisporeni a Crucii Mântuirii Neamului Românesc. A fost un proiect născut din exemplul Crucii de la Onești și Putna, dar și a celei de pe Caraiman, Prahova. A durat câțiva ani până când lucrurile, din voia Domnului, s-au legat de la Om la Om, ca Continue Reading
Am început această ultimă săptămână plină a lunii august în ambianța emoțional memorialistică și consistent științifică a Conferinței internaționale, organizată de Institutul „ProMemoria” al istoricului Anatol Petrencu și consacrată aniversării a 30 de ani a independenței Republicii Moldova. Conferința a avut loc la Universitatea de Stat din Chișinău, s-a petrecut cu participarea unor specialiști în Continue Reading
Autor Iulian Sîmbeteanu Înfrângerea armatei germane în bătălia de la Stalingrad (ianuarie 1943) a marcat o cotitură decisivă în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Ofensiva Wehrmacht-ului din vara aceluiași an s-a terminat cu un nou dezastru pentru armata germană. Înfrângerea de la Kursk, în cea mai mare bătălie de blindate din istorie, a spulberat Continue Reading
Mâine, 23 august, la Kiev se va deschide Summitul internațional pe probleme geostrategice „Platforma Crimeea”. Evenimentul este considerat drept cel mai mare organizat vreo dată în Ucraina. La el se preconizează să participe 14 șefi de state și delegații din 44 de țări ale lumii și ale organizațiilor internaționale. Kievul inițiază astfel o construcție pe Continue Reading
Anul 1991 a fost din punct de vedere geopolitic o replică sovietică la puternicul cutremur anticomunist est- și central-european al anului 1989. Nisipurile mișcătoare, care în 1989 au dat jos tot ce s-a pus strâmb în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, au prins să apese amenințător temeliile imperiului-citadelă a comunismului. De câțiva ani, Continue Reading
Să o începem cu talibanii a căror revenire este deja o certitudine. Sunt cei din țara lor de obârșie – Afganistan. Acordul final al reînscăunării lor s-a făptuit, în forma unei tragedii umane, duminică, 15 august 2021. Este ziua în care Mișcarea Talibană a intrat în Kabul, cucerind anterior în doar câteva zile aproape toate Continue Reading
Preafericite Părinte Patriarh,Domnule președinte al Academiei Române, Pentru idealul de la 1871 Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, iar Ciprian Porumbescu a stat în închisoare unde s-a și îmbolnăvit grăbindu-i moartea. Iuliu Maniu a fost amenințat cu exmatricularea pentru că își asumaseră afirmarea identității naționale, iar colegi de-ai Continue Reading