Vindem rușilor mere ori conștiințe? Cum au procedat oamenii politici ai Neamului acum o sută de ani și cum procedează nevrednicii lor urmași astăzi

V

De aproape două săptămâni mai multe surse mass-media de la Chișinău bat clopotele în dungă înștiințându-ne precum că în Republica Moldova a sosit „o echipă de inspectori ai Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse”. Este vorba de legendara pentru ruși și rău famată pentru noi subdiviziune „Rosselhoznadzor”. Presa a mai aflat că anunțata echipă se va afla în Republica Moldova până pe data de 24 august.

Ce vor face inspectorii ruși timp de două săptămâni pe teritoriul Republica Moldova suverane și independente? Oficialitățile moldovene în persoana unui director interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor ne-a lămurit franc: inspectorii ruși au venit în Republica Moldova „pentru a vedea în ce condiții sunt crescute, sortate și păstrate fructele moldovenești”. Și parcă intuind următoarea întrebare – pentru care foloase? – oficialul ne-a înștiințat senin: „în finalul vizitei inspectorii vor decide care dintre producătorii moldoveni vor fi aleși să exporte fructe în Federația Rusă”. Arătându-se parcă fericit de misiunea rușilor, funcționarul Securității Alimentare moldovene ne spune zglobiu că pe lângă pâinea și sarea ospitalității cu care au fost întâmpinați, oaspeților li s-a pus la dispoziție „o listă cu circa 300(!) de producători…”, întocmită special pentru ei.

Este bine ori este rău că rușii vin să inspecteze „cum creștem, sortăm și păstrăm fructele” pe care ei ar dori să ni le cumpere? Măsurând și cântărind lucrurile răspunsul ar fi că nu este bine nici într-un fel. Nici măcar în cazul în care inspecția lor ar descinde la noi din rațiuni strict comerciale, adică exclusiv din grija pentru calitatea produsului pe care intenționează să-l achiziționeze. Dar și în acest caz, misiunea rusească ar trebui să aibă un caracter eminamente de informare și nu de inspectare. Pentru că Republica Moldova nu este nici gubernie rusească și nici colonie agricolă extrateritorială în care o instituție de supraveghere rusă de la centru poate descinde „pe teren” când vrea și cum vrea. În lumea civilizată condiționalitățile de import-export se stabilesc prin acorduri și tratate internaționale ori bilaterale cu trimiteri exacte la standarde și norme.

Adevărat că practica extrem de sinuoasă a relațiilor comerciale dintre noi și ruși, dintre alții ca noi și ruși, dintre alții nu ca noi și ruși arată că Federația Rusă este foarte departe de cea ce lumea numește relații comerciale civilizate. În Federația Rusă a erei lui Putin „Rosselhoznadzor” este o subdiviziune prin care Kremlinul poartă războaie hibride împotriva unor state care nu se potrivesc canoanelor geopolitice ale Moscovei. Împotriva Republicii Moldova asemenea tip de război a fost dus dintotdeauna, dar în mod exemplar Rusia îl poartă din 2003, de când a eșuat planul de transnistrizare prin federalizare, cunoscut ca „planul Kozak”, reactualizat astăzi, precum ne-a confirmat mai zilele trecute însuși ministrul rus de externe Lavrov.

După 2009, când Republica Moldova s-a declarat deschis pro-europeană și a început procedurile de apropiere de facto, dar mai ales, de jure, de Uniunea Europeană, fiind inclusă în grupul de state al acesteia, numit Parteneriatului Estic, „Rosselhoznadzor-ul” a devansat chiar „Gazpromul-ul” în categoria armelor netradiționale cu efect punitiv imediat aplicate pe noi. „Rosselhoznadzor” a devenit un fel de pluton de execuție pe partea comerțului agroalimentar, extrem de sensibil pentru Republica Moldova. Misiunea acestei subdiviziuni de presiune geopolitică este complementară cu misiunile purtate în regiune ale Armatei ruse de ocupație, ale FSB, GRU, Gazprom, Media-Propaganda și BORu. Laboratoarele ei de așa numită expertiză agro-sanitară își au butoanele nemijlocit în incinta Kremlinului. De acolo coboară formulele politice de agrement ori de respingere a produsului agricol cutărui ori cutărui aspirant la piața de desfacere a Rusiei. Având agricultura dependentă aproape în totalitate de piața rusească, Republica Moldova este de mulți ani corp geopolitic experimental prosternat pe masa de operații a laboratoarelor de intervenție hibridă ale Moscovei. Din 2013, când Republica Moldova era chemată să semneze la Vilnius protocolul pentru un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană și, mai ales, din 2014, când acest Acord s-a aflat în proceduri de semnare și parafare la nivel instituțional atât la Bruxelles, cât și la Chișinău,   Moscova a folosit „Rosselhoznadzor”-ul  pe vârf de atac. Ea își dădea seama că semnând un acord cu putere juridică internațională, Republica Moldova capătă, pentru prima oară după 1940, când a fost smulsă cu forța din corpul statal al României, șansa evadării din constrângerea colonială rusească. Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană însemna ieșirea de sub dictatul politic și economic al unei puteri asiatice cu reflexe barbare, însemna intrarea într-o lume civilizată a regulilor democratice de producție și de conviețuire, însemna accesul tuturor producătorilor la o piață de desfacere sigură și de calitate în toate privințele. Turbată de această perspectivă, Moscova a schimbat tactica. Laboratoarele „Rosselhoznadzor”-ului au prins a trimite producția moldovenească agricolă nu doar îndărăt acasă, spre paguba producătorului, dar și… direct sub șenilele buldozerelor.

Este o istorie captivantă și plină de învățăminte cum acest simbol lugubru – buldozerul rusesc călcând nemilos rodul muncii țăranului moldovean – a schimbat nu doar drumul spre piața de desfacere a producătorului nostru, impus forțat doar către Rusia de puterea sovietică de ocupație, dar și mentalitatea lui de agricultor. Strugurii, vinurile, merele și alte produse agricole au căpătat alt aspect, au cunoscut standarde de calitate, au pătruns pe piața europeană și internațională. Părea că Moscova a rămas cu buza umflată, comerțul cu ea căzând cu mai mult de jumătate. A rămas, dar nu pentru mult timp, pentru că din 2015, dar mai ales din 2016, când la guvernare vine gruparea oligarhică Plahotniuc-Dodon, relațiile cu Uniunea Europeană se strică. Esența banditească a grupării a pornit să caute relații spre tărâmuri apropiate naturii ei: ferite de civilizație și de puterea legii. Plahotniuc tindea spre lumea turco-arabă, Dodon – spre lumea rusă, al cărei agent de influență este.

Așa s-a ajuns că în 2019 pe piața Uniunii Europene să nu fie exportat nici un kilogram de mere, cota de export pe această piață fiind de 40 000 de tone. Situația este la fel și în privința altor produse agricole, iar tendințele sunt îngrijorătoare având în vedere că Dodon a devenit și mai influent după dezagregarea de la putere și autoexilarea lui Plahotniuc. De câțiva ani Dodon încearcă subversiv să schimbe în favoarea Rusiei raportul balanței de comerț a Republicii Moldova, care după 2014 înclină constant și din ce în ce mai pronunțat către piața României și a Uniunii Europene. Dodon lucrează predilect cu producătorii agricoli. Pe aceștia este mai ușor să-i întorci din drum, să-i convingi că nu au nevoie de standarde de calitate europene dacă sunt „acceptați” de „Rosselhoznadzor” să-și vândă producția pe piața Federației Ruse. Iar pentru a fi acceptat este nevoie de puțin, de… loialitate față de Rusia lui Putin. Cum trebuie să se manifeste această loialitate? Simplu. Să se manifeste tacit, nu neapărat zgomotos și public, împotriva cursului european de dezvoltare al țării lor și, așa cum ar face-o un agent de influență, să militeze pentru relații strânse cu Federația Rusă. Și atât? Desigur, nu. Ei vor trebui să-l sprijine politic, la fel tacit, molcom, în surdină, dar efectiv, cu voturi, pe cel care le va fi garantul, umbrela (крыша) accesului la piața Federației Ruse, adică pe Dodon și partidul lui de agentură rusească. Că dacă vor devia, vor da dovadă de ne-loialitate față de stăpânul pieței și agentul lui local, vor risca să-și vadă rodul muncii călcat nemilos de buldozerele „Rosselhoznadzor”-ului. Procedură cunoscută și demonstrată de învățătură în repetate rânduri de Media-propaganda Kremlinului.

Acesta este, în esență, rostul descinderii în Republica Moldova a echipei de inspectori ai Rosselhoznadzor”-ului: să cumpere conștiințe, să racoleze loialitate, să smulgă bucată cu bucată din moșia noastră națională și să o readucă la condiția în care a stat atâtea decenii – de colonie agricolă și de teren experimental al imperiului rus. Evident, în numai două săptămâni echipa rusă nu va reuși să inspecteze producătorii de pe întreaga listă de 300 de candidați pusă la dispoziție cu lejeritate de autoritățile locale de specialitate. Asta nu contează. Pentru că restul lucrului de racolare îl va face Dodon și echipa lui de detractori ai vectorului european care deocamdată rămâne. Vom vedea câți dintre producători se vor lăsa cumpărați de promisiunile acestei agenturi a intereselor rusești ca să-și vadă, într-un final, producția ori lăsată să putrezească, ori strivită cu buldozerele „Rosselhoznadzor”-ului. Dacă nu anul acesta, apoi, garantat, la anul.

Pentru comparație, dar și pentru a ne edifica în situația cu inspecțiile străine impuse și reacția la ele care ar trebui să o aibă un guvern suveran și cu demnitate, vă invit să facem un recurs la istorie. Ne vom întoarce în timp cu mai bine de o sută de ani.

În memoriile sale, I.G. Duca, fost ministru în mai multe guverne ale României conduse de liberalul Ion I.C Brătianu la începutul secolului XX, apoi prim-ministru al României asasinat de legionari în 1933, ne descrie următoarea situație.

În 1914, România a ales neutralitatea în timp ce țările Antantei (Anglia, Franța, Rusia) și Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria) s-au angajat în bătăliile Primului Război Mondial. Ambele tabere făceau presiuni să atragă statul român de partea sa. Majoritatea intelectualității și a clasei politice înclina spre Antanta, date fiind atrocitățile împotriva românilor din Transilvania ale autorităților maghiare. Era puternic și curentul germanofil din care făcea parte și C. Stere, acesta cu gândul la eliberarea Basarabiei de sub ruși. Războiul a impus reguli specifice în comerțul internațional, iar România s-a pomenit fără piață de desfacere, Germania fiind importatorul ei antebelic principal.

„Un an de zile, notează I.G. Duca, am refuzat să luăm în considerare ofertele Puterilor Centrale. Socoteam o călcare a neutralității noastre să le vindem prisosul recoltei noastre.  În 1915 produsele noastre se acumulau însă peste măsură, agricultorii ne cereau să găsim o soluție, nu puteam rămâne muritori de foame având recolte îmbelșugate care se stricau în hambarele ce nici nu le mai puteau încăpea. Un an prohibirea exportului într-o țară exportatoare se mai putea concepe, la infinit lucrul era imposibil… Adevărul era că neputând rămâne cu recoltele nevândute, le-am oferit mai întâi Antantei și numai după ce ea a refuzat să le cumpere, am fost nevoiți,, cu știrea și cu aprobarea ei (a Antantei -n.n.), să l vindem Puterilor Centrale… Când Antanta a văzut executându-se contractul cu Germania, a apucat-o remușcarea. I s-a părut că prea ajutăm alimentarea Germaniei pe care întreaga politică a Triplei Înțelegeri tindea atunci să o înfometeze. Ne-am pomenit într-o zi cu Sir George Barclay că ne propune din partea guvernului britanic să ne cumpere ceea ce a mai rămas nevândut din recolta noastră. Brătianu ne invită la el acasă ca să ne prezinte oferta… În principiu ea nu putea da loc la nici un fel de discuție. Nu era să refuzăm acelora pe care îi și consideram drept aliații noștri ceea ce încuviințaserăm acelora pe care de mult îi priveam ca dușmanii aspirațiilor noastre cele mai scumpe. Dar englezii aveau o pretenție, și anume aceea de-a a fi autorizați să cumpere disponibilitățile noastre, dar să nu aibă Statul nuci un amestec în aceste cumpărături, să fie ei liberi de a cumpăra de la cine voiesc, cât voiesc și cu ce preț voiesc. Brătianu i-a răspuns imediat lui Barclay că o asemenea propunere nu o poate primi, că el are de vânzare grâu, nu conștiințe. În unanimitate am aprobat răspunsul său. Atâta ar mai fi lipsit ca prin milioanele izvorâte de la cumpărări de cereale, Antanta să fi făcut opera de propagandă politică. Ar fi fost o orgie înspăimântătoare de afaceri murdare, un mezat de conștiințe de a cărui rușine guvernul nostru avea neapărata datorie să scape țara…  E curios cum Anglia, obișnuită să trateze cu coloniile africane și cu principii asiatici, nu a înțeles că la București asemenea procedee nu pot decât să o discrediteze. Recunoscându-și greșeala, ea a primit în urmă toate condițiile noastre.” (I. G. Duca, Memorii, vol. I, București 2015)

Ce păcat că această „orgie înspăimântătoare de afaceri murdare, un mezat de conștiințe” ni se întâmplă nouă în condițiile secolului XXI. Ce păcat și ce rușine că la Chișinău în fotoliul prezidențial, de unde pornește orgia și mezatul, nu avem un Brătianu, ci un agent rusesc de care cetățenii Republicii Moldova au „neapărată datorie să scape” cât mai curând.

Valeriu Saharneanu

22 august 2019