Radio Vocea Basarabiei și Iosif Constantin Drăgan

Întrucât ziua lansării postului de radio Vocea Basarabiei, 18 iunie (anul 2000), este foarte aproape de ziua de naștere a lui Iosif Constantin Drăgan, 20 iunie (anul 1917- 21 august 2008), vă voi spune foarte pe scurt istoria care a legat radioul de acest om.

Mai întâi ar trebui să vă spun cine a fost profesorul Iosif Constantin Drăgan. A fost un om de afaceri român, dar și istoric, scriitor, memorialist, un mare adept al unificării Europei și un mare patriot român. Mai mulți ani la rând, revista Capital de la București l-a dat pe primul loc al celor mai bogați români cu un capital între 680 milioane și 1, 6 miliarde dolari americani. I. C. Drăgan s-a născut la Lugoj, a absolvit Universitatea din București, de la care a obținut licența în drept, în anul 1938. După serviciul militar, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu, în Italia. După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat științe politice și economie, Drăgan își dă doctoratul în jurisprudență, tot la Roma. Acolo l-a cunoscut pe Giorgio del Vecchio, filosof al dreptului. Proaspătul doctor în jurisprudență Drăgan, a tradus în limba română lucrarea acestuia „Lecții de filozofia dreptului”. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric „Noi, tracii”. Din portofoliul „imperiului” Drăgan au făcut parte companii precum Butan Gaz, editurile Nagard și Europa Nova, Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj, publicațiile „Renașterea bănățeană” și „Redeșteptarea”, postul de Radio Nova FM Lugoj, tipografiile Fed Print din București și Lugoj. I.C. Drăgan a finanțat construirea, lângă Orșova, a statuii regelui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa).

Mai multe despre I.C. Drăgan puteți citi pe Wikipedia, în alte numeroase referințe disponibile pe Internet, dar și în interviul cu relevații biografice de pe YouTube al dlui profesor Drăgan.

Cum l-am cunoscut.  La sfârșitul anilor 1990 eram în căutări febrile a celei mai importante și mai costisitoare piese a unui post de radio – emițătorul. Trei ani de căutări zadarnice anunțau finalul trist al unui proiect care anunța să moară fără să se nască. Întâmplarea a fost că soția mea, Maria, în căutare și ea a unui suport întru salvarea revistei „Femeia Moldovei” a ajuns să inițieze o corespondență cu Fundația Europeană Drăgan de la Milano. Am convenit să trimit prin omul ei de legătură cu această Fundație și o scrisoare referitoare la nevoile proiectului postului de radio Vocea Basarabiei. I.C. Drăgan a ales postul de radio.

Profesorul Drăgan a iubit foarte mult Basarabia și a ales să sprijine un post de radio datorită puterii de impact al acestui tip de media. Din start trebuie să vă menționez că din partea lui I.C. Drăgan nu am primit ajutoare în bani, ci doar în echipamente pentru radio și televiziune. Datorită emițătorului procurat și livrat de Fundația Drăgan din Milano, postul de radio a putut să capete viață la 18 iunie 2000 și să se dezvolte în etape de la un post local cu o singură frecvență în Nisporeni, la o instituție cu acoperire națională în anii 2004-2012. Livrările nu au început de îndată. A trebuit să scriem zeci de scrisori, proiecte, să avem deplasări și întâlniri. Până a stabili o relație de încredere și, până la urmă, de prietenie, a fost nevoie să probăm onestitatea, credibilitatea, buna intenție, eficiența, gradul de pregătire profesională. Profesorul Drăgan a avut o experiență urâtă cu anumite persoane din Basarabia lui dragă. În 1990 a trimis la Chișinău o tipografie cu litere latine, extrem de necesară. A cumpărat-o la cererea Frontului Popular și a expediat-o în Basarabia tot pe banii lui. Tipografia a trecut vama și… a dispărut. Omul lui Drăgan, inginerul radiotehnic Curzio Bellini, trimis la Chișinău pentru a se convinge de seriozitatea proiectului postului de radio și de buna credință a oamenilor care stau în spatele lui, a avut și sarcina investigării cazului cu dispariția misterioasă a tipografiei. L-am ajutat să  contacteze anumite persoane. Unele au mărturisit așa cum s-au petrecut lucrurile, altele au încercat însă să-l pună pe urme false, indicându-i direcția Odesa. Inginerul Bellini a înțeles însă că tipografia a rămas totuși la Chișinău. Și a avut dreptate. El a  dedus foarte exact cum în timp donația lui Drăgan l-a făcut capitalist prosper pe un frontist proletar.

La emițătorul din preajma Nisporenilor împreună cu inginerul Curzio Bellini (în mijloc) și inginerul Nicolae Hămuraru

Colaborarea noastră cu profesorul Drăgan a vizat și alte proiecte. Astfel, echipamentele furnizate de Fundația lui a făcut posibilă lansarea în 2001 a televiziunii primăriei Chișinău, Euro TV, apoi a rețelei (Chișinău-Nisporeni-Ungheni-Glodeni/Bălți) Euronova TV în 2005. În baza acestor colaborări extinse, prietenul nostru, primarul de atunci al Nisporenilor, Victor Rusu, a dezvoltat relații foarte strânse de cooperare frățească cu Primăria mun. Lugoj. Echipe de profesori și numeroși elevi din Nisporeni au putut frecventa cursuri de calificare, tabere de odihnă, alte diferite acțiuni desfășurate la Lugoj. Timp de mai mulți ani, zeci de tineri din Nisporeni au beneficiat de burse de studii la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj. Toate cu sprijinul financiar al profesorului Iosif Constantin Drăgan. A durat relativ mulți ani.

Nu voi spune aici cum s-a stins relația noastră. Vă pot spune doar că nu din vina noastră și nici din voia lui. Ultima întâlnire am avut-o prin octombrie 2006. Ne-am înțeles la telefon că voi veni la el acasă în București să-i aduc anumite cărți, reviste și ziare editate la Chișinău, de care dânsul avea mare interes. M-am prezentat la ora convenită, dar paza, care mi s-a părut un pic nervoasă, mi-a ordonat să depun coletul în încăperea lor, pentru că dl profesor nu este acasă. Am făcut cum au zis și, plecând, am întors privirea către fereastra de la parter a casei unde știam că își avea biroul și biblioteca și unde anterior făcusem împreună câteva poze. În cadrul unei ferestruice deschise i-am văzut capul și o mână ridicată, dând din ea încetișor, parcă a salut, parcă a rămas bun. Era de fapt un semn de adio.

Nu voi judeca ce și cum s-a întâmplat cu el. Știu însă că în scurt timp lucrurile s-au schimbat radical nu numai în privința noastră, dar și a multor altor instituții fondate de dl profesor. La Milano a fost anulată expedierea câtorva lăzi cu echipamente pentru radio și televiiune destinate nouă, iar bunul nostru prieten și prietenul de-o viață al profesorului Drăgan, inginerul Curzio Bellini, a fost concediat…

…Trecut mult de 80 de ani, profesorul Drăgan spunea în discuțiile noastre că se vede trăind până la 106 ani, că este în putere, are mintea lucidă și planuri multe. Atunci l-am crezut. A trăit 91 și ași vrea să cred că aceștia au fost toți.

După planurile lui, azi ar fi împlinit abia 103 ani. Și pentru că acel adio a intervenit prea subit în relația noastră, iar în viață fiind nu am reușit să-i mulțumesc pentru sprijinul pe care ni l-a dat, îi aduc drept omagiu aceste rânduri de recunoștință. Celui care a fost profesorul, istoricul, omul de afaceri și românul Iosif Constantin Drăgan.

Valeriu Saharneanu

20 iunie 2020

Lasă un răspuns