Răpirea și deportarea ca metodă politică; acțiunile național-socialiștilor lui Dodon forțează revolta populară
Azi e 2 iulie. Ar fi fost prilejul să menționăm că în anul 2014, la această dată, Parlamentul a ratificat Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Semnătura mea sub acest document istoric am dedicat-o viitorului, personalizat în destinul care îl doresc mult mai bun al nepoțelei Sofia, abia apărută atunci pe lume.
Eram convins și cred și acum că după Declarația de Independență, Acordul de Asociere cu UE este un al doilea pas mare către anularea consecințelor îndelungatei ocupații sovietice. Ancorarea juridică, la 2 iulie 2014, a R. Moldova în spațiul democratic european punea punct rătăcirilor noastre prin bezna tranziției controlată la sânge de ruși, însemna începutul edificării reale a unui stat de drept efectiv și viabil. Sprijinul logistic punctual și financiar generos al Uniunii Europene, României și Statelor Unite, garantau îmbunătățiri rapide și substanțiale în viața cetățenilor. Țărmul la care trebuia să acostăm barca putredă și găurită a Republicii Moldova era la doi pași. Otgoanele fusese aruncate și UE a acceptat să ni le prindă. Era rândul sprintenilor la gură politicieni moldoveni să se apuce de treabă. Reformele așteptate de la ei erau măcinate însă în certuri și reglări de conturi. Ei demonstrase destule tâmpenii în anul 2013 și era timpul să se arate capabili și de fapte bune, nu doar de coțcării.
Zadarnică așteptare, pentru că imediat după ratificarea din 2 iulie, gruparea oligarhică PDM-PLDM a și uitat de Acord. Gândirea lor coțcărească s-a concentrat pe alegerile parlamentare preconizate pentru sfârșitul de toamnă. Liderii celor două grupări – Filat, Leancă, Plahotniuc, Lupu – au convenit asupra unui pact de neagresiune pe relația bilaterală. Au pus la punct și planul comun de eliminare din viitorul arc guvernamental a Partidului Liberal Reformator, cel care a atacat în instanțe furtul, pus la cale de ei, a Aeroportului și devalizarea sistemului bancar. De comun acord, gruparea a pus pe linie moartă parlamentul și a mutat centrul de luare a deciziilor politice, economice și financiare la Guvern, mai precis, le-a dat pe mâna omului lor de încredere, care era „pro-europeanul”, prim-ministrul Leancă. Astea au fost procedurile la vedere de perpetuare la putere a mini-alianței oligarhice în 2014. Altfel decât banditești nu pot fi numite. Acțiunile au putut fi observate cu ochiul liber chiar în momentul punerii lor în aplicare. Ceea ce nu s-a putut observa atunci, dar a ieșit la iveală deja după comiterea crimei, este furtul miliardului, renumita crimă rămasă neelucidată până azi, dar adusă la îndeplinire exact în săptămâna alegerilor parlamentare din 2014.
Ceea ce a urmat ar putea face subiectul unui serial despre un război al gangsterilor pe un plai mioritic: Plahotniuc și Filat răzbat din nou la putere în 2014, dar drumurile lor se despart pe interese individualizate, departe de interesele naționale cuprinse în Acordul de Asociere. Ei devin din nou concurenți. Apoi, mai șmecherul Plahotniuc, îl devorează politic și îl condamnă penal pe Filat în 2015. După care, Plahotniuc își instalează propriul Guvern în 2016, avându-l pe post de primă-sculă pe Pavel Filip. Către sfârșitul aceluiași an, Plahotniuc îl scoate în prim-planul politic pe Dodon, discipolul lui și agentul cu acte în regulă al Moscovei – un produs deja destul de împuțit al politicului corupt autohton. Nu uită Plahotniuc nici de banditul Șor, pe care îl tutelează în 2015, îl returnează din poarta închisorii – gata-gata să intre pentru cca 7 ani înainte -, îl rostuiește cu un partid și îl face primar de Orhei. Șor s-a purtat frumos cu patronul său care, drept bonus, îl aduce cu tot cu bandă în chiar Parlamentul R. Moldova. Asta se întâmpla deja în 2019, anul în care Plahotniuc este fentat de Dodon și obligat să-și ia în mare grabă tălpășița din Republica Moldova.
Din acel moment, Dodon devine bandit plenipotențiar în Republica Moldova. Toată voința lui este să re-captureze statul pe numele și pe interesul lui. Acțiunile îi devin pe cât de sfidătoare, pe atât de prostești, haotice și ridicole. Sarcina de andocare a puterii absolute în stat la interesul personal și sarcina avută de la Moscova de federalizare pe diverse scenarii a Republicii Moldova, ambele privite prin prisma alegerilor prezidențiale din toamnă, cruciale pentru el, se dovedesc a fi prea grele pentru mintea lui de șahist mediocru.
Din depărtări apropiate, Plahotniuc și Șor îl hăituiesc metodic. După ce în toamna lui 2019 l-a convins să taie frânghia de siguranță care îl ținea aninat de stânca salvatoare a Blocului ACUM, după ce l-a atras în capcana alianței cu fostul lui partid, iar Dodon s-a prins ca un ultim prostănac, Plahotniuc a hotărât să-și supună victima unui supliciu special. Astfel, de ceva vreme, Dodon suferă tortura chinezească a picăturii de apă în cădere sacadată pe creștetul dezgolit al victimei. Efectul torturii este că picătura căzută la intervale egale de timp se face din ce în ce mai grea, victima se tulbură de tot ori cade răpusă, pentru că, după o vreme, picătura în cădere devine o adevărată bombă.
Dodon este cam pe la mijlocul procedurii. El a suportat cumva scurgerea lentă din consistența numerică a majorității parlamentare pe care a deținut-o din noiembrie 2019 și până în iunie 2020. Transfugii erau oricum din PDM, nu erau ai lui. Dar în momentul critic, când suportul politic al lui Dodon a ajuns în punctul de trecere de la o majoritate viguroasă la o minoritate impotentă, Plahotniuc, cu mâna lui Candu, a mărit brusc greutatea specifică a picăturii. De marți, 30 iunie, el a început ruperea deputaților direct din rândurile gărzii lui de corp socialiste. Impactul a fost atât de puternic, încât a tulburat grav capacitatea de reacție rațională a victimei. Gărzilor de corp le-a fost ordonat să oprească cu orice preț hemoragia de putere apărută în chiar fieful socialist. Fiind din aceeași categorie de șahiști ca și șeful lor, deputații socialiști n-au găsit de cuviință să acționeze cu instrumente parlamentare legale. Ei au ales calea banditească a capturării, a izolării fizice, a deportării forțate și subite a lui Ștefan Gațcan. Deputații socialiști l-au ademenit la o discuție pe fostul lor coleg, l-au sechestrat, l-au prelucrat fizic și moral cu suficientă putere de convingere, l-au impus să-și semneze demisia gata scrisă, apoi l-au filmat cu o declarație pașnică, încă pe viu, într-o margine de plantație de viță de vie, l-au împachetat frumușel la un loc cu familia (!) și l-au expediat cu bilet într-o singură direcție undeva în afara hotarelor. Practica parlamentară a Republicii Moldova încă niciodată nu s-a apropiat atât de strâns de metoda interlopă de lucru cu cadrele.
Tot acest lanț de acțiuni al socialiștilor se încadrează cu circumstanțe agravante în cuprinsul unor articole concrete ale Codului Penal. Dacă Procuratura Generală va trece din nou impasibilă peste ele, se va preface iarăși că nu le observă, cealaltă parte a populației va avea tot dreptul să desființeze de-a valma, prin forța revoltei lor perfect justificate, și Procuratura, și Parlamentul, și statul acesta nenorocit în care răpirea și deportarea deputaților a devenit metodă politică de lucru.
Valeriu Saharneanu
2 iulie 2020
Leave a Comment
(0 Comments)