Se întâmplă exact alegeri marca „Republica Moldova-2014”. Ce înseamnă marca respectivă? Înseamnă alegeri manipulate sută la sută de doi oligarhi care țin în stăpânire tot ce există mai de preț în statul luat de ei ca ostatic: Legea, Banul, Presa și Ghioaga (Procuratura).
Nu s-a mai văzut situație mai nostimă când zeci, dacă nu chiar sute, de mii de alegători, să se vaiete, în singurătate și în mare cor, precum că s-au săturat să voteze partide compromise și că ar vota unul nou, curat și credibil, care este prezent în cursă și le-ar conveni, dar nu o vor face, pentru că, vedeți bine, lor li s-a spus că respectivul partid„ nu are șanse să treacă pragul”.
Și au procedat în consecința acestui comandament șuerat cu rea-credință la ureche: nu au votat Partidul Liberal Reformator, alternativa – mai curată, mai devotată interesului public și mai fidelă interesului național – a unei guvernări oligarhice sadea. Nu le-a trecut prin cap s-o facă pe îndărătnicul, așa cum au procedat de multe ori: să se unească și să crească această blestemată șansă. Era în caracterul și în putința lui să se mobilizeze și să nu rateze promovarea în parlament și la guvernare a unui partid care reprezintă interesele lui vitale. Să întoarcă înapoi, la urma urmei, datoria acestui partid care în 2013 a salvat Republica Moldova de la o eșuare istorică.
De ce nu au funcționat numeroasele apeluri la solidaritate provenite din însăși gura partidului ori a mai multor grupuri de susținători notorii ai PLR? Am mai spus-o și îmi mențin supoziția: pentru că toată această mârșavă campanie a fost învelită cu rea-credință în sentimentul de frică. Frica revenirii la putere a coloanei a cincea rusești, frica războiului care clocotește în preajmă, frica pierderii din vedere a orizontului european. Frica impusă cu premeditare i-au transformat pe moldoveni în turmă.
Gândirea de turmă i-au făcut de-odată „economi” pe generoșii de moldoveni. Economi în fața unui dazastru închipuit , a unei „întâmplări neîntâmplate” – vorba lui Creangă – economi în fața risipei de voturi. Și moldovenii au devenit dintr-o dată foarte „calculați” și extrem de „prevăzători”. Dar prevăzători nu ca toții, ci ca netoții, tocmai așa precum a vrut să-i vadă sforarul. Ca la comandă, ei au adoptat un comportament aproape identic cu cel al celor două femei în fața drobului de sare de pe horn din povestea scrisă pentru deștepți de micalitul humuleștean Ion Creangă (vezi anexa).
Acum sforarul triumfă. Se zice că Plahotniuc a și pecat cu avionul duminică dimineață, imediat după ce a votat, să se relaxeze câteva zile undeva prin țările necorupte de el și, din această cauză, bogate. De fapt, a plecat să râdă copios de farsa care i-a reușit din plin în Republica Moldova și pe care noi o numim bezmetic – „alegeri libere”.
Halal de așa alegeri, când electoratul se lasă tras pe sfoară, când o țară avertizată că sărăcia ei se trage de la câțiva tâlhari, numiți anume, se prostește și îi votează de-a valma, încurajându-i să facă pe mai departe ceea ce știu ei mai bine a face – să fure.
Un prim gran” mersi pentru susținere electoratul l-a și primit chiar ieri, când Comisia Electorală Centrală încă nu terminase de numărat voturile: Banca de Economii, cică, a fost înapoiată statului. Cică așa a dispus în secret dreapta judecată a Curții Supreme de Justiție. Mai cică, faptul este un mare succes. Și mai cică, „succesul” este la fel al sforarului care i-a făcut un „cadou” partenerului său verde din proaspăt re-creata Teribilă Alianță.
Alo, drag electorat, te interesează sau nu că principala bancă a statului, banca ta, de fapt, a fost golită de bani, iar acum îți este dată hoțește înapoi ca tu să o umpli din nou cu gologani din puținul care ți-a mai rămas? E bine?
Noapte bună.
Valeriu Saharneanu,
Încă deputat PLR
Anexă. Ion Creanga: „Povestea drobului de sare”
A fost odata, cand a fost, ca, de n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor. Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hatra. Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete țâță, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmierda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a boci cat ii lua gura: “Aulio ! copilasul meu, copilasul meu !” Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o întreba cu spaima: – Ce ai, draga mamei, ce-ti este ? – Mama, mama ! Copilul meu are sa moara ! – Cand si cum ? – Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn ? – Il vad. Si ? – De s-a sui mâța, are sa-l trântească drept in capul copilului și are să mi-l omoare! – Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarsit mititelului zilele ! Si, cu ochii pironiti la drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le leagse cineva, incepura a-l boci amândouă, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el. – Ce este! ce v-au gasit, nebunelor ? Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: – Bre ! Multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Mă… duc in toata lumea ! Si de-oiu gasi mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, oftă din greu, ieși din casă, fără să-și ieie ziua bună, si plecă supărat si amărât ca vai de om!
(Povestea are continuare. Pentru cei care nu cunosc finalul trebuie să precizez că, respectând condiția pentru care plecase în lume, Omul s-a întors cuminte acasă, până la urmă, și a trăit mulți ani înainte împăcat cu ceea ce are, alături de cei ai casei.)