Un an în urmă Moscova oficializa începerea procedurilor legislatorii de anexare arbitrară a Crimeei la Federația Rusă. În Duma de stat Putin ținea discursul justificativ al actului ce sfida ordinea mondială instituită după cel de-al Doilea Război Mondial. Festivismul grandoman și euforia necuviincioasă a elitei politice ruse prezente la ceremonie accentua caracterul mult prea jenant al unui ritual de epocă neandertaliană jucat întro capitală est-europeană în plină eră digitală.
Or, discursul de justificare furtului de teritoriu, pigmentat de interpretări istorice false ale președintelui Putin, fizionomiile marcate de gândirea aprobativă de turmă ale protipendadei ruse din acea zi, nu putea să stârnească la restul lumii altă reacție decât o stare de uimire și de o nemărginită confuzie. Nimeni până atunci nu a crezut că în lumea modernă mai este loc de atâta ipocrizie pe rol de politică de stat.
A urmat un an de necontenită uimire în fața tupeului mașinei militariste ruse: doborârea avionului malaiezian cu aproape trei sute de pasageri la bord, invadarea regiunilor Lugansk și Donețk, provocări cu caracter terorist organizate la Odesa și Harkov, asasinarea lui Nemțov și multe alte atrocități. Ele ar putea fi puse deja în zeci și mii de pagini ale unui dosar de incriminare a regimului Putin în fața Tribunalului Internațional de la Haga pentru judecarea crimelor împotriva omenirii.
Și iată, atunci când părea că nimic nu mai poate stârni mirare în comportamentul regimului de la Moscova, Putin dă în vileag lucruri și mai îngrozitoare puse la cale de el, în persoană, în acele zile de martie 2014.
Lumea civilizată a rămas din nou perplexă în față ușurinței cu care responsabilul de buton al unui stat deținător de armă nucleară a fost gata să declanșeze reacția diabolică de autolichidare a planetei. Până acum s-a crezut că pericolul poate veni doar din partea unor state-paria, a unor organizații teroriste răzlețe, a unor grupări de oameni posedați de paranoia distrugerii fără sens, a unor dezaxați, porniți să ucidă din sminteală în numele cărorva idei fixe.
Ca să se prezerveze de asemenea scenarii hollywoodiene foarte probabile, comunitatea internațională a elaborat, semnat și urmărit să fie rispectate, importante tratate de neproliferare nucleară, de limitare a accesului la arma atomică, de îngrădire a fabricării ei de careva state agresive și nestabile.
Ruisa se află printre statele semnatare. Ea face parte din Consiliul de Securitate al ONU, din toate agențiile și organizațiile care reglementează folosirea energiei atomice. În lunga perioadă a Războiului Rece și a unor episoade tensionate din relația cu Occidentul, Rusia Sovietică a prezentat întotdeauna garanții că nu va ajunge să folosească arma nucleară, afirmând solemn că, în arsenaul ei militar, ea are menirea factorului de abținere și echilibru. A trebuit să vină Putin la Kremlin ca toate aceste siguranțe să sară din loc.
Mărturisirea lui dezinvoltă despre pinerea în stare de alertă a forțelor ruse nucleare ca parte a operațiunii de invadare a peninsulei ucrainene, mărtirisire făcută parcă în treacăt, ca despre o bagatelă, în filmul propagandistic prezentat duminică, 15 martie 2015, la un an de la anexarea Crimeii, a aruncat lumea în coșmaruri. În acel moment Putin a catapultat definitiv Rusia din lumea civilizată. Dacă până la ocuparea Crimeei se credea că, în eventuale momente de criză Rusia ar putea fi rezonabilă și ajunge la soluții în interesul păcii generale, de acum înainte această oportunitate va fi pusă la mare îndoială. Rusia a devenit întrun an de agresiune împotriva Ucrainei un stat imprevizibil și din acest considerent extrem de periculos pentru stabilitatea politică și militară internațională.
Prin gestul lui iresponsabil, Putin a aruncat Rusia în rândul țărilor-problemă ale omenirii, alături de Venesuela, Coreea de Nord, Somalia și Sudan. Încă puțin și ajunge în Asia Statului Islamic. Ori mai degrabă în Africa lui Boko Haram, care la fel ca și Putin este convinsă că tot ce e occidental merită să moară.
Cu siguranță, Occidentul, și nu numai el, s-a pomenit dintr-odată în fața unei mari probleme de securitate mondială. Comportamentul neadecvat al lui Putin în cazul anexării Crimeei, antrenând arsenalul nuclear, și a războiului declanșat după aceasta în regiunile din estul Ucrainei soldat cu mii de victime arată că liderul rus a respins calea negocierilor diplomatice de încetare a războiului din regiune în care este implicată ca parte agresoare. Ignorarea deplină a înțelegerilor convenite în formatul Minsk-1 și, în cea mai mare parte, a celor din cadrul Minsk-2, cu participarea pe rol de garant al cancelarului german Merkel și a președintelui francez Hollande, ridică mari probleme de credibilitate vis-s-vis de politica Rusiei.
Putin a ales calea războiului, a militarismului agresiv și deșănțat. O cale a pierzaniei pe care Putin o va afla foarte curând, oricât și-ar umfla mușchii.
La un an de la discuția avută cu liderul de la Kremlin se confirmă concluzia împărtășită de cancelarul german Angela Merkel președintelui american Barack Obama, precum că Putin ar trăi în altă lume, că ar fi pierdut contactul cu realitatea. Evident, Putin trăiește o stare de dedublare de îndată ce conduce o Rusie nucleară cu metodele omului de Neandertal.
Așa este, el însuși recunoscând, că primăvara trecută a pornit la furat peninsula Crimeea cu kalașnikovul la piept și bomba atomică ținută între dinți.
Valeriu Saharneanu
18 martie 2015