Republica Moldova între Mamona și Drumul spre Desăvârșire (recurs la Cronica a. 2013 d.H.)

Considerente, 09 septembrie 2013

Valuri reci, valuri calde au trecut peste Basarabia în prima săptămână de toamnă a acestui an nervos. Lumea informată de la noi și din preajmă au prevăzut că toamna politică va fi una agitată. Nu însă atât de brusc și atât de puternic. La început de săptămână valuri reci a făcut la Chișinău prezența, oarecum forțată, a vicepremierului rus Rogozin, În postura sa de clovn al Kremlinului, el a exprimat cum nu se poate mai limpede esența politicii reale, dezgolite de lâna diplomației, a Federației Ruse față de Republica Moldova. Rogozin a rânjit, a amenințat, a scuipat și s-a retras mulțumit în zona ocupată de peste Nistru, de unde a continuat să arunce cu flegme.

Către sfârșitul săptămânii și-a făcut apariția la Chișinău patriarhul Kiril, un alt exponent a politicii combinate a Federației Ruse. Din primele clipe ale aflării sale pe pământul nostru, Kiril s-a grăbit să exprime și el esența politicii rusești față de noi, pe partea spirituală a lucrurilor. „Pentru voi, moldovenii, a vociferat el, contează credința, nu istoria”. Mai mare pacoste nici că putea să iasă din gura unui prelat de rangul lui. Ori, doar lumea animală, cea lipsită de conștiință nu are nevoie de istorie, deși, și aceea, prin sistemul codificat de gene își respectă identitatea speciei mânată prin vâltoarea evoluției, iar specimenele care se abat ori eșuează de la acest cod se numesc mutanți.

Așa ne vor pe noi rușii cu gura lui Kiril, niște mutanți. Vor să nu credem în Dumnezeu care ne-a dat pe acest pământ cu chip și cu suflet din seminția geto-dacilor de ieri și a românilor de azi, ci să credem în Mamona, care ne îndeamnă să uităm de Burebista, de Decebal, de Mircea cel Bătrân, de Ștefan cel Mare și Sfânt, de sihastrul Daniel, de Alexandru cel Bun, de Eminescu, de Grigore Vieru, de sfinții martiri ai închisorilor și lagărelor comuniste, de martirii omorâți în deportări și uciși prin înfometare în propria lor vatră, de Apostolul Andrei, la urma urmelor, cel care a fost răstignit pe cruce pentru că i-a creștinat pe primii noștri strămoși cu 2000 de ani în urmă. De toți aceștia și de toate acestea ne invită să uităm Mamona. Istoria noastră trebuie să înceapă de la 1812, ne ordonă el, când prin șiretlicuri am fost rupți de la trupul națiunii și de la biserica neamului apărută ca instituție canonică cu mai bine de 400 de ani înaintea raptului de la 1812. Cu aceeaș lipsă de scrupule Mamona ne spune că, citez: „După crearea Eparhiei Chișinăului, credința ortodoxă a trecut printr-o nouă etapă, după care a urmat perioada de ocupație”.

Merită se precizăm noi, dacă nu a făcut-o nimeni dintre clericii localnici ori oficialitățile cu care s-a întâlnit „oaspetele”, că esența „noii etape” la care se referă Kiril a fost alungarea din biserică a limbii natale a enoriașilor, scoaterea și arderea cărților bisericești scrise în limba română, rusificarea populației, adormirea conștiinței ei naționale, îndemnarea la lăsarea de neam și chemarea la supunerea fără cârtire regimului străin imperial. Bineînțeles, prin pomenirea de „perioada ocupației”, Kiril are în vedere perioada dintre 1918-1940, mica răsuflătoare pe care ne-a dăruit-o prin divinitate istoria ca să nu ne asfixiem între două lungi și ucigătoare îmbrățișări de gheață rusești. Nimic despre ocupația sovietică, despre ororile comunismului ateu, despre omorurile săvârșite de regim pentru credința în Dumnezeu. Cât despre „voința poporului moldovenesc” la crearea Eparhiei Chișinăului în 1813 este o minciună mare cât Rusia: să citească patriarhul rus arhivele vremii care arată statistic cât de aglomerate au fost în anii de după 1812 trecerile peste Prut din pricina exodului masiv a populației în Principatul sfârtecat al Moldovei. Asta a fost voința poporului moldovenesc, să nu fie înstrăinaţi de fraţi, să nu fie ocupați de puterea străină rusească.

Minciună și neadevăr, duplicitate și trufie, demonstrație de superioritate din partea oaspetelui și de smerenie umilitoare din partea gazdelor – asta este urma acestei vizite nedorite. Jalnică arătare pe fundalul deșteptării tot mai pronunțate a poporului nostru. Adevărată deșteptare, deși nu putem să ne ascundem sentimentul de scârbă provocat de demnitarii noștri fără de verticalitate. La doar câteva zile trecute de la fastul sărbătorilor Independenței și a Limbii Române, ei ne-au arătat adevărata consistență pe care o dau ca demnitari ai acestui stat, Independenței lui. Cer și pământ.

Ei sunt oameni informaţi, citiţi unii cu studii la universităţile din Ţară şi cunosc bine scopul vizitei patriarhului rus care ţine urma vizitei de luni a trimisului special al Kremlinului: să ne oprească din drumul nostru european şi să întărească enclava de la Tiraspol, pe care Rogozin o înarmează, iar Kiril o binecuvântează să fie gata de momentul în care i se va ordona să înfigă pumnalul în coasta Republicii Moldova. De asta s-a aflat ieri la Chişinău şi se află azi la Tiraspol patriarhul Kiril. Şi mai are un interes: să i-a sub oblăduirea directă a Patriarhiei Ruse Mănăstirea Noul Neamţ de la Chiţcani, o ctitorie a călugărilor moldoveni din secolul 19. De ce? Pentru ca armata rusă să aibă motiv, în caz că i se va cere, să apere proprietăţile sfintei biserici ruse, nu contează, sunt ele furate sau ba.

Până atunci, însă, fără să aştepte măcar ca Patriarhul său să termine vizita, Moscova a declanşat împotriva noastră războiul economic, un fel de a spune că în Rusia biserica este despărţită de stat. Rosspotrebnadzor-ul a anunţat că va stopa importurile de vinuri moldoveneşti. În limbaj economic asta înseamnă atac direct în chiar inima economiei moldave, orientate cu precădere spre piaţa rusească, în cel diplomatic, înseamnă că Rusia este foarte supărată pe comportamentul Republicii Moldova pentru că aceasta se încăpăţinează să adere, ca şi Armenia, la Uniunea Vamală a Rusiei. Că toate fac parte dintr-o politică ajustată la un singur scop şi combinată cu toate ingredientele de manipulare şi presiune au dat de înţeles cetăţenii care au răspuns ieri cu proteste la vizita Patriarhului rus. Pe o pancartă improvizată ei au scris în limba rusă, inspiraţi, următoarele: „Rosspotrebnadzor preduprejdaet: Kiril – politiceskii poduct” („Rosspotrebnadzor avertizează: Kiril este un produs politic.”).

Vreau să închei această parte a considerentelor cu un crâmpei din ruga de ieri de la slujba de duminică, auzită chiar în timpul falsei ceremonii din Scuarul Catedralei de la Chişinău, rugă rostită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel: „Doamne, Doamne, Caută din Ceruri şi Cercetează Lumea Aceasta, pe care a făcut-o Dreapta Ta, şi o Desăvârşeşte pe Ea”.

*    *    *

Trebuie să repetăm de multe, de foarte multe ori această rugăminte către Ceruri, fiindcă avem nevoie să ne desăvârşim în toate celea câte le facem azi, pornind în primul rând de la faptul că suferinţele înaintaşilor noştri nu trebuie lăsate să prolifereze către cei ce urmează, noi, cei de azi, fiind responsabili de ceea ce se întâmplă în prezent. Ori, pornind de la un trecut pe care l-am avut şi un prezent pe care îl trăim, tărâmul desăvârşirii nu este Rusia, care ne vrea cu atâta înverşunare, tărâmul desăvârşirii este România, este Europa, care nu ne trage cu de-a sila, din contră, ne ajută să ne desăvârşim. Asta a avut a ne spune şi cele două delegaţii europene venite în prima săptămână de septembrie la Chişinău, dar care vizite au fost adumbrite de fumigenele ruseşti. Este vorba de prezenţa la Chişinău a Preşedintelui Parlamentului Suediei, Per Westerberg şi de vizita comună, deosebit de importantă, a trei miniştri de externe din Ţările Benelux-ului – Olanda, Luxemburg şi Belgia.

Factorul care pune în mişcare forţele pro- şi contra- vectorului nostru european este Summit-ul de la Vilnius, momentul care va consemna şi va legifera trecerea cu un pas a Republicii Moldova în arealul politico-economic al comunităţii de state europene. Observăm cât de active sunt părţile, partenerii europeni, cât de arţăgoasă este împotrivirea Rusiei. Dar, ce face în acest timp tânăra noastră guvernare în afară de a întâmpina, pupa şi petrece delegaţii de pe o parte sau alta a interesului geopolitic.

Înainte de a aşterne aceste rânduri am citit cu atenţie Acordul Politic de constituire a Coaliţiei Pro-Europene, semnat la 30 mai, curent. Pentru că în ceea ce voi expune aşi vrea să respect obligațiile asumate ca membru al Coaliţiei pe care le am personal în componenţa grupului liberal reformator. Mă refer în primul rând la articolul 41 care prevede că, citez: „membrii coaliţiei vor coordona reciproc opiniile exprimate public în privinţa celor mai importante probleme legate de administrarea puterii de stat”. Înţeleg raţiunile din care decurge o asemenea reglementare, având în vedere problemele de comunicare cu care s-au confruntat cele două Alianţe defuncte. Dar asta nu înseamnă că noi, membrii Coaliţiei, trebuie să luăm apă în gură şi să închidem ochii atunci când observăm abateri de la aceleaşi prevederi ale Acordului ori chiar abuzuri în vizatul mai sus act de „administrare a puterii de stat”. Ar fi ne-democratic şi ne-european. Transparenţa şi dezbaterile publice, se ştie, sunt componente indispensabile ale guvernării democratice.

Aşa, însă, cum a procedat Guvernul Coaliţiei în cazul privatizării Băncii de Economii şi a transmiterii în Concesiune a Aeroportului Internaţional Chişinău este o dovadă că deprinderile rele care au existat în AIE 1 și 2, şi din care cauză acestea s-au destrămat, sunt prezente şi în Coaliţie. Nu transparenţa şi dezbaterile publice, ci mişmaşurile ordinare continuă să aibă loc atunci când este vorba de privatizarea marilor instituţii financiare şi de luarea sub control a unor întreprinderi profitabile de importanţă strategică. Şi atunci, dreptul de a lua atitudine ni-l oferă acelaș Acord Politic, al cărui Articol 39 spune că, citez: „Membrii Coaliţiei, semnatarii prezentului Acord şi reprezentanţii acestora, inclusiv cei delegaţi în instituţiile statului nu vor întreprinde acţiuni sau se vor manifesta prin inacţiuni, ce ar aduce prejudicii de imagine Coaliţiei.” Citat încheiat. Ori numai nişte minţi înnebunite de sume mari de bani ce le-ar veni drept comisioane sau în altă formă ar putea să fie în stare să lovească atât de obraznic şi necruţător în atât de fragila imagine a Coaliţiei chiar în toamna care ar trebui să îi aducă glorie la summit-ul de la Vilnius. Ori, pe asta se mizează: Vilniusul să le ierte pe toate?.

Ca moștenitoare a Alianței (AIE 1, AIE 2), Coaliția abia a început să îşi revină după lunga perioadă de hărţuire şi de violare pe toate părțile, suferită de la propriii sponsori politici. Încă nu știm cât de mult au fost respectate condiţiile de dare în concesiune a Aeroportului, dar însuşi faptul, că ea este aranjată în favoarea unei firme rusești, este deja un mare scandal. Nu ar fi un motiv  nici acesta dacă Rusia nu ar fi statul care de 22 de ani de când există Republica Moldova , îi aplică, din raţiuni pur politice, cele mai grele lovituri economice, nu ar ţine pe teritoriul nostru o armată pe care refuză să o retragă în pofida obligaţiilor şi cerinţelor internaţionale şi bilaterale, dacă ea nu ar întreţine un regim de ocupaţie în stânga Nistrului şi o întreagă coloană a cincea în dreapta lui. Există oare garanţii că firma anunţată câştigătoare nu ar aparţine structurilor de la Tiraspol, de exemplu, care nu vor mai trebui să îşi construiască acolo un alt aeroport, avându-l în proprietate pe cel de la Chişinău? Există vreo expertiză în acest caz al Serviciului de Informaţii şi Securitate? Alte semne de întrebări apar cu duiumul în acest caz, care trebuie să devină subiect de discuţie în Consiliul de Securitate al Statului de pe lângă Preşedinţie. Tot atâtea semne de întrebare ridică şi pierderea de către stat a acţiunilor majoritare în Banca de Economii.

Liberal reformatorii condamnă asemenea procedee de administrare a bunurilor publice de importanţă strategică şi vor ataca în Curtea Constituţională actul de depăşire de către Guvern a competenţelor, dar şi a procedurilor. Liberal-reformatorii nu sunt de acord nici cu opinia articulată de unul dintre liderii Coaliţiei, precum că importante sunt investiţiile şi nu contează de unde provin ele, ceea ce denotă un interes avut în promovarea acestei tranzacţii obscure şi lipsă de perspicacitate în ceea ce înseamnă economia politică a unui stat care tinde să se integreze în spaţiul european, dar îşi cedează activele unui spaţiu antagonist acestui obiectiv. Credem că aceste subiecte trebuie să fie puse de urgenţă pe masa de lucru a Coaliţiei pro- europene, dar şi a Parlamentului.

*     *    *

În încheiere aşi vrea să mă refer la apostrofa pe care mi-a făcut-o în ziarul său, colegul Constantin Tănase pe marginea articolului publicat lunea trecută la această rubrică, „Sfârşit nedumerit de vară”. Dându-mi în multe dreptate, dl Tănase s-a arătat, la rândul său, nedumerit de dreptate  mea. Şi arată, de ce?: „De 22 de ani urmăresc acest fenomen ciudat: fiind la guvernare, unii se comportă de parcă ar fi în opoziție cu guvernarea. Ajunși în parlament prin votul nostru, aceștia uită ce au promis, bat palma cu foștii oponenți politici, intră la guvernare, beneficiază de toate dulcețurile guvernării, dar practică o retorică populistă mai spumoasă decât cei din opoziție.” Cu Dl Tănase îmi este uşor să polemizez, fiindcă ne aflăm în poziţii simetrice din punctul de vedere al carierelor pe care le-am avut ambii. Dânsul a fost politician la începutul anilor 1990, a făcut parte din primul parlament „ales democratic”, eu pe atunci fiind reporter şi observator al fenomenului politic, aşa precum este Măria Sa astăzi. În „evul mediu” al realpolitikului nostru moldovenesc, ambii am stat, ca jurnalişti, pe baricadele luptei pentru libertatea presei şi a cuvântului. Maestrul cunoaşte (sper să nu fi uitat) ce înseamnă „să beneficiezi de dulceţurile guvernării”, mai ales în condiţiile când nu ai o majoritate şi eşti înconjurat, pe de o parte, de politicieni care parcă sunt „de-ai noştri”, dar îşi urmăresc doar interesul; pe de altă parte – de duşmani politici deschişi, uniţi, bine hrăniţi şi din ce în ce mai numeroşi din cauză că sunt bine hrăniţi.

A bate palma, precum se exprimă Maestrul, cu foştii oponenţi politici nu este întotdeauna un rău. A te uni cu ei în scopul realizării interesului naţional este chiar un bine. Este o dovadă de maturitate, fiindcă în politică sentimentele trebuie supuse raţiunii, mai ales în cazul când nu am fost învestiţi cu o majoritate de către cei „cu votul nostru”, ca să putem să realizăm toate cele promise. Integrarea europeană este una dintre marile noastre promisiuni şi în aceasta constă esenţa colaborării la guvernare „cu foştii oponenţi politici”. Important este să  nu fim trădaţi din interior pe acest parcurs, aşa cum s-a întâmplat în primăvara acestui an.

În ceea ce priveşte „retorica populistă”, de care sunt acuzat, îmi permit să nu fiu de acord cu Maestrul. În situaţia în care ne aflăm noi, liberalii reformatori, atât în relaţia cu partenerii de guvernare, cât şi cu opoziţia pe linie liberală, dar şi pe cea comunistă, o luare de atitudine cu instrumente mass-media este mai mult decât necesară. Liberalii reformatori nu dispun, precum alte forţe politice, de numeroase şi influente instituţii mass-media, care să i-a, la comandă, între ghilimele, partidele oponente, ori să le lipească zeflemitor de alte interese pentru a le surpa credibilitatea. Tribuna Parlamentului şi pupitrul Guvernului oferă nişte posibilităţi, dar ele sunt strâmtorate de anumite angajamente care trebuie respectate în numele scopului comun, şi nu altul, decât cel al integrării europene. Pe de altă parte, astăzi ar fi fost poate mult mai uşor de trăit, dacă atunci, la începuturi, atât parlamentarul Tănase, cât şi alţi reprezentanţi ai profesiei noastre pe post de parlamentari, ar fi bătut alarma în presă, prin felurite forme de considerente, să fie oprite marile furturi ale bunului public, să avertizeze demnitarii să nu trădeze interesul naţional, să scoată în vileag cârtiţele pătrunse în Mişcarea de Eliberare Naţională, să ridice tărăboi când nomenclatura a recidivat şi a repus în drepturi partidul comunist. Cine ştie, poate lucrurile luau altă turnură, cum cred şi eu, aşternând la această rubrică nedumeriri jurnalistice, fiind în postură de deputat. O fac şi o voi face în speranţa că cei „cu votul nostru”, cum s-a exprimat foarte exact dl Tănase, care ne aud şi ne citesc, vor face corecţia necesară atunci, când, pentru o zi, vor fi Suveranii.

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, deputat, PLR

Lasă un răspuns