„Pace în suflet şi Unire în ţară…”

Considerente, 25 august 2014

Suntem în preajma unor improtante evenimente ale istoriei noastre: ziua Independenței și Ziua Limbii Române de la care vom aniversa săptămâna aceasta 23 și respectiv, 25 de ani. Ar mai trebui să menționăm că în capul celor două date stă aniversarea de un sfert de veac de la prima Mare Adunare Națională, cea care a prefațat întreaga operă de schimbare a parametrilor istorici instituiți în rezultatul monstruoasei înțelegeri dintre Hitler și Stalin în 1940, apoi de către Stalin și puterile aliate în 1944.

Este vorba de Marea Adunare Națională din 27 august 1989. Înaintea meritului de a fi cerut cu fermitate revenirea la grafia latină și instituirea limbii române ca limbă oficială primordială pe teritoriul de atunci al Republicii Moldova, Adunarea a fost, alături de Actul Unirii din 27 martie 1918, cel mai grandios eveniment al secolului XX prin care românii basarabeni au dovedit ardoarea lor de libertate și unitate națională. Marea Adunare Națională din 27 august 1989 a demonstrat forța, puterea de voință a poporului și unitatea lui în atingerea obiectivelor naționale oprimate de regimul de ocupație sovietic timp de 45 de ani. În acea zi, în piața centrală a Chișinăului au venit între 750 de mii și un milion 200 de mii de moldoveni. Din cătune, sate, orășele și orașe au venit nu oameni, nu moldoveni-români; au venit suflete, au venit cugete, a venit substanța spirituală, a venit curajul, temeritatea răzbătute prin blindajul deceniilor de decimare, de asuprire și umilire națională. Mulți dintre ei au insistat să vină pe jos din cele mai depărtate localități, ca într-un pelerinaj al mântuirii multașteptate, ca într-un marș al libertății multrâvnite.

Acea adunare a mai avut și alte rosturi, nebănuite, dar salvatoare pentru mulți dinre cei ce aveau să se implice în procesul de renaștere națională aflat abea la început, din câte se vede acum, după 25 de ani. Prin participarea sa impunătoare, gigantică am putea spune, ea a reușit să șocheze, să impună respectul egal cu temerea, să intimideze instinctele de fiară, să bage frica în regimul de ocupație. Anume ei îi datorăm faptul că puțin mai târziu, la 7 noiembrie 1989, de aniversarea puciului bolșevic din 1917, a fost oprită, fără vărsări de sânge, de o mână de eroi-protestatari, defilarea prin centrul Chișinăului a tancurilor și tehnicii militare sovietice. Faptă nemaipomenită de sfidare a fiorosului regim sovietic, devenit superputere pe sângele și oasele zecilor de milioane de jertfe masacrate în relativ scurta sa istorie.

O manifestație mult mai pașnică care a avut loc în primăvara aceluiași an, la 9 aprilie 1989, la Tbilisi, în Georgia, s-a soldat cu un masacru de o cruzime înfiorătoare a forțelor speciale sovietice în care au fost uciși cu bestialitate 20 de oameni și sute dintre manifestanți au fost schilodiți și arestați.

Tot datorită efectului Adunării din 27 august 1989 putem explica și evitarea altui masacru care era la un pas să se declanșeze la 10 noiembrie 1989 la Chișinău, la Ministerul de Interne. În acea zi, provocările violente ale miliției în plină stradă împotriva unor grupuri de tineri, au stârnit reacții de răspuns din partea cetățenilor, aceștea atacând cu pietre și incendiind sediul Ministerului. La ordinul ministrului de atunci, Voronin, cartușele erau băgate pe țeavă când Moscova a ordonat anularea execuției publice a protestatarilor. Intervenția unui grup de scriitori a dezamorsat apoi sitiația.Teama de o insurecție generală a unui popor cu o putere de mobilizare atât de mare și atât de motivat a silit torționarii de profesie ai regimului să renunțe la gloanțe. Le-au aplicat mai târziu, în 1990, 1991, 1992, la Dubăsari, Coșnița, Cocieri, Tighina, secerând viețile multor patrioți moldoveni, însuflețiți de Prima Mare Adunare să lupte pentru eliberarea reală a pământului lor de ciuma bolșevică.

Această luptă încă nu s-a terminat nici astăzi, în 2014, dar atunci ea a generat energii nebănuite care au copleșit lumea cu prilejul altor evenimente cu puternică suflare patriotică cum au fost neuitatele și emoționantele Poduri de Flori peste Prut din 1990 și 1991, a doua Mare Adunare Națională din 16 decembrie 1990 și a treia Mare Adunare din 27 august 1991, care a legiferat independența de imperiul sovieitc a Republicii Moldova, ceea ce a însemnat și destrămarea rușinoasă a acestuia.

Din cele ce vedem că se întâmplă de mai bine de 20 de ani în estul Republicii Moldova și, mai cu seamă din cele ce se întâmplă în estul Ucrainei vecine, destrămarea imperiului nu a însemnat și dispariția lui. Duhul lui de moarte a găsit reîncarnare în regimul lui Putin, care a transformat Rusia în aceeași fiară înarmată până în dinți și devoratoare de vieți omenești, amenințătoare pentru liniștea și pacea popoarelor de pe întregul continent european.

Reîncarnarea nu s-a produs acum. Ea a avut loc în chiar anul destrămării imperiului sovietic, 1991. În luna decembrie a acelui an, cu câteva zile înaintea semnării negândite a actului de aderare la fantoma așa zisei Comunități a Statelor Independente, la răscrucea de la Dubăsari au fost omorâți primii patru tineri polițiști moldoveni. Peste doar două luni și jumătate, la 2 martie 1992, Rusia declanșează un război adevărat împotriva Republicii Moldova, care în acea zi era primită în Organizația Națiunilor Unite. Motivul pentru care a făcut această crimă a fost anunțat oficial de șeful Dumei de Stat a Rusie, Soloviov, în chiar Parlamentul Republicii Moldova câțiva ani mai târziu: ca să prevină unirea celor două state românești.

A fost culmea obrăzniciei, dar exact atunci Rusia a recunoscut că nu a încetat nici pentru o clipă, nici măcar sub masca prost jucată a firavei ei democrații, să lupte cu spiritul unificator arătat în deplina sa grandoare la Prima Mare Adunare Națională a românilor moldoveni în 27 august 1989. Semnarea acordului de băgare în CSI, încropirea enclavelor antimildovenești în sudul și estul Republicii Moldova, războiul din 1992, inflațiile din 1993 și 1998, sărăcia și exodul masiv al populației organizate prin intermediul guvernărilor marionete aduse la putere în 1994 și 2001, anihilarea prin infiltrarea de cârtițe în fruntea Mișcării de Eliberare Naționale – toate aceste scenarii lugubre își au rădăcinile în laboratoarele secrete ale acelui imperiu care s-a destrămat în 1991, dar care tot atunci s-a oploșit în trupul noii Rusii.

Drept bonus la aceste scenarii, vechiul-nou imperiu a avut, pe parcursul acestor 25 de ani, din păcate, pe post de idioți utili, ajutorul unor parveniți în politică, a celor care în Mișcarea de Eliberare Națională au urmărit doar propriul interes, înbălsămarea figurii lor pocite. Eșecul din 1999 legat de prima abandonare a drmului european și aducerea la putere a comuniștilor în 2001 se datorează anume lor, a celor cu personalitate mică, dar cu orgolii exagerat de mari. Aceștea, îngrădiți în partide de sorginte feudală în care contează doar două păreri: cea a moșului și puțin de tot a nepotului, erau cât pe ce să comită în 2013 o faptă care le egala prin efectul ei pe toate crimele vrute și greșelile nevrute ale istoriei noastre de la 1989 încoace. Pierderea cursului european, repunerea marionetelor comuniste ale noului imperiu la putere însemna în 2013 anularea tuturor dezideratelor votate cu atâta însuflețire și prin grandioasă participarte la Prima Mare Adunare Națională din 27 august 1989 și la cele ulterioare, Adunări și evenimente care au făcut ca demnitatea națională și dorința de libertate să nu piară pe acest pământ.

Mă bucur că am fost printre cei care nu am permis să se întâmple această tragedie, că cetățenii Republicii Moldova, compatrioții noștri de azi și cei adunați cu 25 de ani în urmă în Piața care poartă astăzi numele acelui eveniment nu au fost înșelați, trădați în așteptările lor, că Republica Moldova este astăzi printre campionii integrării europene, în ciuda embargourilor, a provocărilor de ordin intern și extern, a războiului economic. Mă bucur că îl avem printre noi pe maestrul Ion Hadârcă, cel care în 27 august 1989 a vrăjit marea de lume adunată în centrul Chișinăului cu neuitatele cuvinte„„Pace în suflet şi unire în ţară, mult iubiţi compatrioţi!”, cuvinte devenite titlu de capitol de glorie a istoriei noastre în lupta pentru unitate națională și integrare europeană.

Ne vom bucura să avem în rândurile noastre, de acum înainte, oameni pricepuți în treburile de orânduire a statului și a celor de organizare a vieții cetățenilor pe un fundament trainic al dreptății, adevărului, al legii și demnității. Ne vom bucura să avem printre noi, uniți întro vrere, oameni care să dorească împlinerea viselor milioanelor de moldoveni care au umplut piețele, străzile și podurile peste Prut și peste Nistru în 1989, 1990 și 1991, au luptat pe viață și pe moarte în războiul pentru integritatea Republicii Moldova, au salvat-o atunci când au fost siliți să plece la muncă peste hotare, s-au jertfit în 2009 și s-au unit ca să garanteze cu votul lor democrația și o viață mai demnă. Ne vom bucura foarte mult pentru că între acel trecut și glorios 27 august 1989 și între viitorul 30 noiembrie 2014 există un fir care le leagă. Ca și evenimentul din 1989, şi cel din 2014 va avea rolul de eveniment de răspântie. Direcțiile care vor porni de la această răspântie nu mai sunt nici paralale și nici apropiate ca sens, ele sunt diametral opuse. Ca să învingem demonii ce ne atrag spre direcția greșită, opusă nouă, să ne luăm drept călăuză spiritul Primei Mari Adunări Naționale de care ne amintim azi cu legitimă mândrie și cuvintelele generice ale liderului ei: „Pace în suflet şi unire în ţară, mult iubiţi compatrioţi”.

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator