Mărturiile unui guvern răpus înainte de a se naște. 1. Lipsă de cvorum sau uzurpare de putere?

Mărturiile unui guvern răpus înainte de a se naște

1. Lipsă de cvorum sau uzurpare de putere?

Oficial, Guvernul Sturza-2 a plecat în istorie din lipsă de cvorum. A plecat înainte să se nască, fără să i se ofere mila rostirii primului și ultimului cuvânt în forul în care guvernele se nasc și mor. Nemilos, ca despotul Irod de teama nașterii unui hristos mai bun și mai drept, forul a dispus uciderea lui.

Pregătit minuțios în spații hoteliere, chiuretajul nu a durat în Parlament decât două minute. Precum în avortarea din sistem a lui Filat la 15 octombrie 2015, rolul specialistului principal în operația din 4 ianuarie 2016 i-a revenit și de această dată omului de încredere Candu. Ca umilirea să fie și exemplară, și dureroasă, Candu a avut sarcina să-l convingă pe Sturza că un cvorum îi este asigurat și că prim-ministrul desemnat va avea posibilitatea să-și expună programul-manifest de la tribuna principalei instituții a statului.

Nu a fost să fie: Candu l-a mințit pe Sturza, iar piese au fost prezente în Parlament exact atâtea, câte au trebuit ca speakerul să întrerupă mandatul premierului desemnat fără a mai deschide ședința. Punct ochit, punct lovit. Bucuria prost ascunsă și trufașă a lui Candu s-a contopit cu euforia deschisă a lui Ghimpu, ambele stări contrastând puternic cu nedumerirea soră cu indignarea a lui Sturza.

După ce și-a rodat mecanismele în cazurile arestării din considerente sanitare a oligarhului-concurent, Filat și a înlăturării cosmetice, din rațiuni de siguranță, a premierului proscris, Streleț, statul oligarhic stăpânit de Plahotniuc a vrut să demonstreze o dată în plus potențialul său în expansiune de control asupra statului. Disidența anti-sistem a Președintelui Timofti și intrarea sfidătoare în prima linie a luptei politice anti-oligarhice a ezitantului până acum ex-premier  Sturza, a fost o ocazie excelentă pentru capii sistemului să recurgă la acțiuni dintre cele mai îndrăznețe.

Să le scoatem în evidență în ordinea punerii lor în aplicare. Pentru care folos? Cel puțin pentru stenogramele istoriei, cum se precizează în Parlament în cazul rectificărilor tehnice, dacă nicio instanță nu le înregistrează cumva din datorie instituțională pentru eventuale, imediate sau ulterioare, verificări a corespunderii lor literei și spiritului legii.

Ø  Prima și cea mai gravă acțiune a fost presiunea neconstituțională asupra Președintelui Republicii care a hotărât să numească drept candidat la funcția de prim-ministru o persoană integră și credibilă, dând astfel ascultare cererilor insistente ale societății. Recurgerea la șantajul direct și la amenințări în adresa Președintelui a lăsat indiferentă Procuratura Generală. Inacțiunea o face complice la acest atac. În apărarea Președintelui a sărit în schimb corpul diplomatic al partenerilor de dezvoltare, contrariat de impertinența cu care oligarhul se pregătea să dea o lovitură de palat;

Ø  A doua acțiune a fost antrenarea Curții Constituționale în fixarea și impunerea următorului pas al Președintelui după prima respingere (hotărâtă în spații hoteliere) de către Parlament a candidatului propus de el. Rapiditatea cu care Curtea a reacționat și a executat comanda a stârnit valuri de nedumerire amestecate de o fireasca indignare. Societatea și observatorii străini au obținut o dovadă în plus a gradului avansat în care statul a ajuns să fie captiv.

Ø  A treia acțiune a fost asigurarea „majorității parlamentare formale” ca măsură dictată Președintelui prin Curtea Constituțională în cazul în care candidatura desemnată de el este respinsă de Parlament, iar Președintele ar dori să o desemneze repetat. Ruperea bine controlată și cu voie de la Voronin a celor 14 deputați comuniști și aderarea lor la așa numita platformă social-democrată, alcătuită ad-hoc cu deputații PD, a intrat în logica, devenită normală deja, a marilor excrocherii politice, marca PD (Plahotniuc), săvârșite în anul 2015;

Ø  A patra acțiune s-a consumat în regizarea ședinței Parlamentului din 4 ianuarie, cu toată trupa actoricească pusă pe roluri. Chiar dacă unii dintre actori nu s-au arătat în avanscenă (Dodon, Voronin), rolurile lor din culise au fost la fel de importante ca și cele jucate în lumina reflectoarelor ale lui Ghimpu, Candu și a ciracilor comuniști cumpărați cu ridicata și la mare discount de An Nou.

Așadar, prima parte a vodevilului învestirii unui Guvern, așa numit tehnocrat, s-a încheiat cu efectele scontate ale unei majorități parlamentare fundamentată pe pradă și corupție. Cel puțin așa li s-a părut autorilor acestui spectacol provincial. Nu și spectatorilor de prin sate și orașe. Ei l-au găsit indecent și ofensator; jocul actorilor – o farsă, iar aria de final cu o durată de mai puțin de două minute, interpretată solo la microfon de Candu – un fals demn de incidența mai multor articole ale Codului Penal. Oripilate de cele întâmplate în Parlament, organizații ale societății civile îi cer să se convoace repetat într-o ședință specială pentru a se pronunța asupra Programului de activitate şi a listei Guvernului propus de Ion Sturza. O cere Constituția, precizează ele, denunțând falsul acord de final al ne-ședinței trucate din 4 ianuarie 2016.

Mai mult, spunem noi, o investigație juridică profesională și imparțială, cuprinzând capetele tuturor acțiunilor/inacțiunilor comise de demnitari și instituții, ar putea stabili prezența unui amplu rechizitoriu de fapte ce pot fi calificate drept tentativă de uzurpare a puterii în stat ori, conform Art. 2 (2) al Constituției Republicii Moldova, „Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

Valeriu Saharneanu

6 ianuarie 2016