AIE-3 și fobia „calului troian”
Nici la o zi de la reîncarnare, AIE-3 a și intrat cu oiștea în primul gard apărut în cale. Este un record dacă ne amintim că AIE-1 și AIE-2 au avut nevoie de câteva luni până să intre în prima criză. Ce să însemne asta? Că Alianța e vulnerabilă din firescul vârstei a treia la care a ajuns ori că mai este încă marcată de stresurile îndelungatului travaliu al propriei faceri? Probabil, ambele stări o apasă în egală măsură.
Evident, senilitatea vârstei, lipsa unei culturi politice germinative, dar și deprinderile rele, preluate din precedentele alianțe o fac greoae în gândire și avană în prostie.
Esența acestei stări a exprimat-o liderul PL Mihai Ghimpu în emisiunea televizată de vineri, devenită, graţie gogomăniilor enunțate, prima de referință în topul săptămânii. Doar obediența tradițională a moderatoarei față de acest subiect (actor) politic, ori, poate, mila ei, ne-a lipsit de o developare mai profundă a fenomenului gogoman. Telespectatorii care o dată la patru ani sunt alegători, ar fi meritat să cunoască ce calitate are produsul fabricat de votul lor și cum acest produs se manifestă pe teren politic concret.
Să trecem acum peste aceste detalii. La moment este important să aflăm, totuși, de ce chiar prima acțiune de la o etapă preliminară a numirii unei candidaturi la funcția de prim-ministru în persoana Maiei Sandu a aruncat AIE-3 în friguri.
De acord, pe alocuri AIE-3 este accentuat senilă – s-a văzut. De acord, ea este suficient de stresată după o despărțire de doi ani și jumătate – se simte. Sentimentul predominant al etapei pare a fi însă frica. De ce se teme, experimentata în chestii de criză, Alianță?
Retrospectiv privind, constatăm că în șase ani de la lansare, 8 august 2009, Alianța a trecut prin două experiențe. Prima, 2009-2013 când cele trei partide au făcut, în două reprize, triumviratul unei guvernări. A doua, iunie 2013 – iulie 2015, când PL s-a aflat, chipurile, în opoziție. Între ele, există a treia experiență, cea din perioada dintre 30 noiembrie 2014 și 23 iulie 2015, când,la mare distanță de interesul național, cele trei partide au jucat separat propriile interese. A treia experiență are mai multe părți ascunse de lumină și ar trebui analizață minuțios pentru impactul catastrofal asupra vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
Vom trece peste multe fapte și evenimente dramatice care s-au perindat în cei șase ani. Vom folosi doar esența stoarsă din seva lor ca să ne ajutăm să înțelegem ce se întâmplă astăzi. Esența se rezumă la următoarele: nici la început, când nu existau divergențe și manifestări fățișe de respingere, cele două partide liberale – PLDM și PL – nu au putut crea un pol de putere autentic european (din motive legate de metehnele personale ale liderilor Filat și Ghimpu), capabil să anihileze morbul statului mafiotic, adus în alianță de la comuniști prin aderarea la blocul pro-european a corpurilor infectate Plahotniuc-Lupu. Mai cu seamă în AIE-2, rivalitatea dintre Plahotniuc și Filat, aflați în faza feroce a devenirii oligarhice, s-a concentrat nu atât pe priceperea lor (declarată) de a gestiona cât mai eficient statul în folosul public, așa cum prevedeau acordurile alianțelor, cât pe terenul controlului din ce în ce mai strâns al economiei și al capitalului, dar mai cu seamă pe cel al acaparării structurilor de drept. În acest război, Filat nu a putut să și-l facă aliat pe Ghimpu, cu care avea mai multe tangențe doctrinare și ideologice pe linie politică.
În lupta pentru Ghimpu, mult mai abil, mai perspicace și mai eficient s-a dovedit a fi geniul rău al lui Plahotniuc. Acesta a știut cum să se apropie, cum să-l joace și cu ce să-l ademenească pe liberal. Ultimul, cu potențialul său limitat în materie de analiză și orientare, a ținut-o ani la rând cu „contrabandistul!” (poreclă dată de Ghimpu lui Filat), spre satisfacția și aprobarea „păpușarului”, care sub această acoperire își torcea planul general de eliminare a concurentului și de capturare a Republicii Moldova.
În urma crizei din 2013, Plahotniuc era pe punctul să-și vadă planul împlinit chiar atunci. Avea sprijinul deplin al lui Ghimpu și garanția că acesta va merge până la capăt alături de el. A fost extrem de indignat când curentul reformator din PL i-a cerut lui Ghimpu și Alianței stoparea procesului demolator. Plahotniuc a fost tare supărat pe Ghimpu că acesta nu și-a putut struni partidul să-l asculte și urmeze fără cârtire. Ieșirea din decor a reformatorilor a zădărnicit mărețul plan exact în momentul culminant al acțiunilor de acaparare a statului. Nu convenea nici planul exprimat „grafic” de Ghimpu de aducere la putere a comuniștilor în 2013 până în 2026. Perspectiva că Voronin ar putea să ceară socoteală pentru foarte multe lucruri, cu trimitere la cutumele interlope, dar și la Codul Penal, trebuia exclusă și Plahotniuc a acceptat să formeze o coaliție de guvernare fără aliatul său, Ghimpu, mulțumindu-se cu umilirea exemplară a rivalului oligarh și trimiterea lui pe tușe.
Perioada Coaliției Pro-Europene a avut dramatismul ei. Stabilitatea politică așternută a avansat Republica Moldova pe toate planurile. Economia a prins să dea semne de revigorare, veniturile au prins a crește, partenerii internaționali se îndemnau unul pe altul să ajute Republica Moldova. „Povestea de succes” nu ducea lipsă de laude, de proiecte, de bani. Un an de zile de relativă stabilitate a fost suficient ca Republica Moldova să aibă și acces fără tarife la piața UE, și liber la vize de călătorie în spațiul Schengen, și Acord de Asociere cu UE semnat și parafat. Părea că nimeni nu va mai îndrăzni să tulbure armonia mersului către Europa care mulțumea toată lumea.
Nimeni, în afară de lăcomia oligarhică. Încă în faza constituirii Coaliției care a căzut pe perioada lunii mai 2013, Plahotniuc și Filat s-au înțeles să colaboreze în proiecte de interes comun. După eliminarea pericolului alegerilor anticipate în 2013, alegerile parlamentare ordinare din 2014 au devenit obsesive pentru cei doi concurenți. Acumularea de fonduri a devenit un obiectiv major pentru ambele partide. Primul subiect de apropiere a fost consecionarea Aeroportului Internațional Chișinău, pus la vot, ilegal de prim-ministrul interimar Leancă în ultimile ore de existență a Guvernului, în după-amiaza zilei de 29 mai 2013. Votul unanim a fost susținut și de miniștrii PL. Guvernul Coaliției Pro-Europene în frunte cu Iurie Leancă a intrat în competențe constituționale depline la 30 mai 2013, fiind votat în Parlament.
Noua componentă a Guvernării – Partidul Liberal Reformator – a contestat, și în interiorul Coaliției, și în public, afacerea ilegală care punea în pericol securitatea națională. Liberal Reformatorii au venit în forurile Coaliției cu avertizarea că în procesul guvernării ei se vor oferi parteneri în proiectele de interes național, nicicum complici în scheme de corupție și furt de ban public. Sesizarea de către PLR a Curții Constituționale, apoi atacarea în instanțele de drept a cazurilor ieșite din comun prin gravitatea abaterilor de la lege, de concesionare a Aeroportului și a devalizării Băncii de Economii au stârnit nemulțumiri furibunde în tabăra oligarhilor. Pe domenii extinse, oligarhii au continuat să-și întărească pozițiile (administrative și financiare), făcând uz de scheme din cele mai murdare de delapidare de bunuri și bani publici. Tandemul a funcționat în toată splendoarea în ziua de 26 septembrie 2013, la Adunarea generală a Coaliției, când liderii celor două partide-rivale-partenere au atacat deschis Patidul Liberal Reformator, incriminându-i-se rolul de „cal troian”, pătruns în Coaliție.
Referința la acest epizod ne arată că pacea relativă și colaborarea dintre Plahotniuc și Filat a fost aranjată anume pe acest teren, cel al solidarității banditești în lupta comună pentru capturarea statului. Astfel, de comun acord au blocat adoptarea pachetului deplin al reformei jistiției, în special legea procuraturii și legea responsabilității judecătorești, au convenit să întârzie reforma administrației publice locale, în special, domeniul ce ține de finanțarea ei. Primarii trebuiau ținuți sub căpăstru politic în pespectiva alegerilor locale. În calitate de „cal troian” al interesului public, reformatorii au potolit râvna marilor și bănoaselor privatizări ale întreprinderilor de stat puse pe agendă, au descoperit și au dat peste cap scheme de mărire a prețului la gaze (contra comisioane grase) prin capcane legislative, au prevenit darea în administrarea Gazprom-ului a rețelei de distribuire survenită din gazoductul în construcție Iași-Chișinău.
Multe alte cazuri de fentare a interesului public ar fi fost puse pe rol de gangsterii oligarhiei moldovenești, dacă ar fi avut mână liberă totală. Și ca să o aibă, au pus la cale elminarea din ecuația guvernării viittorare a necooperantului „cal troian” reformator. Locul lor trebuia să îl ia din nou mârțoaga cooperantă a lui Mihai Ghimpu. Planul a fost realizat cu succes în urma alegerilor din 30 noiembrie 2014. Felul în care s-a făcut această rocadă merită o descriere aparte, iar ceea ce trebuie punctat în acest context este că Filat, a capitulat din nou, de data aceasta împreună cu Leancă, în fața lui Plahotniuc. În loc să contribuie la fortificarea unui pol politic pro-european în perioada pre-electorală și electorală creând un bloc cu liberal reformatorii, ei au ales colaborarea strânsă cu Plahotniuc, înrolarea directă și eficientă a lor în actul rușinos de eliminare a refromatorilor. În felul acesta Filat și Leancă au dat o brâncă zdravănă nu atât reformatorilor, cât statului european al Republicii Moldova ca model de dezvoltare.
Filat și Leancă au știut că aducerea lui Ghimpu la guvernare este o schema a lui Plahtniuc care îl va întări doar pe ultimul. Ei știau că Ghimpu nu le va fi niciodată aliat, fiind părtaș încă de pe timpul celor doua alianțe (acum, și dator, că l-a adus în brațe în parlament) lui Plahotnuic. Instinctul hoțului de buzunar a prevalat și de dată aceasta în fața rațiunii omului politic treaz și Filat a ales, întrun moment crucial pentru Republica Moldova, să se angajeze salahor în proiectul lui Plahotniuc al statului orligarhic, în loc să participe cu onestitate în misiunea istorică ce i-a revenit de construcție a statului democratic. Nu fără de motive cancelariile europene, cu vocea unor analiști notorii, susțin că Filat este cea mai mare decepție a lor. Dar ceea ce este decepție pentru europeni, pentru cetățenii Reublicii Moldova este adevărată nenorocire.
După 30 noiembrie 2014 în Republica Moldova funcționează un stat oligarhic în lege, tot așa cum în lumea interlopă există la libertate hoți în lege. Ghimpu a jucat cum i s-a cerut, în decembrie 2014 și ianuarie 2015, rolul bufonului principial și dedat cauzei europene. Exact în această perioadă a dispărut miliardul din bănci. O guvernare intermediară fals-minoritară, în derivă, cu un prim-ministru luat de toți în bășcălie, a fost necesară pentru a se șterge urmele miliardului, a pregăti alegerile locale și a captura cât mai multe primării și administrații locale de nivelul doi. Pentru că a făcut întocmai cum i s-a cerut, Ghimpu a fost premiat cu menținerea controlului său asupra primăriei capitalei.
Acum, în mijloc de vară toridă 2015, după alegerile locale, când metastaza oligarhică a pătruns în cele mai ferite colțiuri ale patriei, după ce a pus stăpânire pe toate vărfurile ei, iată că a venit timpul instalării unui guvern pe potriva sarcinilor arhitectului său general. Iar aceste sarcini presupun un cabinet stabil, construit pe modelul stabilității din cimitir, unde totul este supus voinței și interesului unui singur om. Este modelul statului bolșevic în condițiile integrării europene mimate. Principalul, ca din această afacere să iasă bani și nimeni să nu mai facă trimitere la buchia legii fără să i se ceară.
Pentru ca acest stat să funcționeze, este important ca toți membrii cabinetului de miniștri să fie oameni controlați și devotați sistemului. Ar fi excelent dacă asemenea candidat ar fi suficient de corupt și ușor vulnerabil. Un prim-ministru cu gândire independentă, care ar da dovadă de caracter și ar face trimiteri la reguli de joc este un „cal troian” periculos proiectului. Plahotniuc a simțit de la prima mișcare că un asemenea intrus ar pune în pericol planul lui. Deși a luat măsuri prevăzătoare în privința lui Filat, iată că acesta vine cu candidatura rebelei Maia Sandu. Lumea vorbește că Sandu ar fi candidatura Occidentului. Cu atât mai mult, lui Plahotniuc nu-i trebuie un „cal troian” occidental în cabinetul celei de-a treia Alianțe, cabinet care trebuie să încununeze efortul de așezare pe orbita intereselor lui a celei mai importante institușii executive a statului.
Plahotniuc nu va lăsa să fie pusă la ghici „afacerea Republica Moldova” exact acum, când a pus mâna pe toată presa, când a luat în mâini toată justiția, când toți banii din țară sunt ai lui, când Ghimpu îi stă înfipt bucuros în vârful baghetei, iar Filat atârnă frumos în cârligul voinţei sale.
La urma urmei, de ce cheltuim atâtea cuvinte pentru a explica nu știu ce lucruri, când e de ajuns să apară la televizor Mihai Ghimpu și să arate tuturor cine e mai deștept în țara asta.
Valeriu Saharneanu,
27 iulie 2015