Vizita lui Nehammer la Novo-Ogaryovo: un ultimatum pus lui Putin?

Discuția a durat 75 de minute, a avut loc în regim de unul la unu fără filmări/fotografieri protocolare, fără asistenți – doar în prezența translatorilor -, fără declarații finale și a fost calificată de cancelarul austriac drept „directă, deschisă și dură”. Cei doi nu și-au dat mâna, iar masa la care au stat față-n față la capete opuse, nu a fost mai scurtă ca celebra mobilă albă de la Kremlin. A fost prima discuție a lui Putin cu un lider al unei țări din Uniunea Europeană de când acesta a ordonat invadarea Ucrainei pe 24 februarie.

La conferința de presă on-line de după întâlnire, cancelarul austriac a spus că „nu a fost o vizită prietenoasă” și că a adus în discuție problema crimelor de război comise de forțele ruse, cerându-i lui Putin să înceteze imediat operațiunile de război.

Politico.eu scrie astăzi că Nehammer l-a descris pe Putin ca fiind „intrat masiv într-o logică a războiului”. „A fost important pentru mine să mă uit în ochii lui și să-i spun despre ororile războiului și crimele de război din Bucea”.

Karl Nehammer, care a devenit cancelar al Austriei în urmă cu patru luni, s-a întâlnit sâmbătă la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a vizitat suburbiile devastate ale capitalei ucrainene. Austria este una dintre cele șase țări UE care nu sunt membre NATO și oficial este nealiniată din punct de vedere militar.

Nehammer a afirmat că întâlnirea cu Putin „a fost o inițiativă austriacă”, dar încă înainte de a pleca la Moscova spusese că vizita a fost coordonată cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și cancelarul german Olaf Scholtz. Acest detaliu important a făcut pe unii comentatori să considere că rostul misiunii oficialului austriac a fost să i se prezinte lui Putin un ultimatum al Occidentului de încetare a războiului. În loc de rezumat, Nehammer a spus: „Dacă mă întrebați de sunt optimist sau pesimist, sunt mai degrabă pesimist”.

P.S.

După cum se știe, astăzi Lukașenko și Putin se întâlnesc la cosmodromul Vostociniy din Extremul Orient. La începutul întâlnirii, dictatorul rus a anunțat deja că nu intenționează să oprească agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Mai mult, experții presupun că obiectivul principal al întâlnirii celor doi dictatori este escaladarea războiului prin a-l convinge pe Lukașenko să participe cu trupe belaruse la invazie, atacând Kievul dinspre Volân pe direcția Luțk-Liov-Kiev.

Valeriu Saharneanu

12 aprilie 2022

Leave a Comment

(0 Comments)

Adresa ta de email nu va fi publicată.