Și totuși Kazahstanul va deveni mai degrabă un „Belarus-2”, decât o „Ucraina-2”, cum se spera vag acum trei zile. Amenințată să crape, crusta dictaturii național-oligarhice kazahe s-a arătat a fi încă tare. Protestele spontane abia dacă au zgâriat-o pe alocuri, deși explozia de nemulțumire a poporului răsculat în marile orașe părea că, încă puțin, și o va face țăndări. Poate că minunea se întâmpla, dacă în preajmă nu stătea de-a gata să intervină Rusia putinistă și idioții ei utili din CSI.

Intervenția în Kazahstan a Rusiei & Co a fost o operațiune pregătită

Aceștia au și intervenit. Iar de aici încolo lucrurile trebuie privite prin prisma acestei acțiuni cu totul neașteptate. Or, tocmai intervenția grabnică și promptă a Rusiei (căci despre interesele ei exclusive este vorba) ne dă cheia dezlegării întregului ghem de evenimente care au compus cap-coadă tragedia kazahă a acestui început de an. Spunem tragedie, pentru că aventura putinistă a fost făcută pe contul suveranității Kazahstanului și cu prețul vieții a zeci, dacă nu a sute sau poate chiar mii de patrioți kazahi care s-au ridicat să-și elibereze țara lor de elita politică cleptocratică.

Prima concluzie care se impune la acest final de act fără pauză, este că intervenția în Kazahstan a Rusiei & Co a fost o operațiune pregătită. Putin a ținut încordarea în jurul Ucrainei, dar a atacat în Kazahstan – o bucată la fel de grasă și la fel de mult dorită din trupul fostei USRR, pe care o vrea reconstituită. El a concentrat trupe și echipament militar de atac în jurul Ucrainei, a amenințat că va merge cu războiul peste ea, și nu numai, dacă SUA și NATO nu-i oferă garanții juridice de securitate și atrăgându-l și pe președintele american în jocul său de-a maimuța cu grenada.

Ca șef al celui mai puternic stat al lumii și politician responsabil, Biden a privit cu îngrijorare la ce face Putin cu grenada. El a acceptat să aibă dialoguri, directe sau on-line, lungi și repetate, cu el. În ciuda criticilor, Biden a căzut de acord să se întâlnească cu Putin din nou, în zilele următoare la Geneva, pe teme de securitate impuse de Putin. Nu i-a dat însă nicio speranță că îi va recunoaște dreptul de a fi lăsat să facă ce vrea în sfera de influență revendicată în spațiul ex-sovietic, gest egal cu recunoașterea statutului de mare putere a lumii – simetric celui al SUA. Până ieri, Putin părea slab în fața președintelui american: era clar că excluderea cerută a țărilor baltice din NATO și punerea pe tavă a Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova sunt teme nu doar închise, dar și absurde. Pentru ca să discute mai pe picior egal cu Biden, Putin avea nevoie de un atu compensatoriu la problema ucraineană în stagnare. Și acum, iată, îl are: Kazahstanul este al lui. „Pacificatorii” lui din trupele speciale de desant s-au încartiruit ieri și azi în cele mai mari orașe ale acestui stat și îi controlează centrele lui vitale. Dacă va fi întrebat: și cât vor sta acolo aceste trupe?, Putin ar putea să răspundă glumeț, cu trimitere la dubla experiență moldavă – cea a staționării veșnice a „pacificatorilor” ruși și cea a cozilor locale de topor, pe post de idioți utili: întrebați-l pe Dodon. Ceea ce cuvânt în cuvânt se traduce: la paștele cailor.

Ceea ce nu a putut face Ianukovici, a făcut Tokayev

Se știe că Putin este foarte supărat pe Ianukovici pentru că în timpul evenimentelor de pe Maidan din 2014, a fugit din Kiev în loc să cheme „în ajutor” trupele rusești care aveau să salveze întreaga Ucraină, nu numai Crimeea, de „fasciștii banderoviști”. Experiența nefastă ucraineană l-a ajutat pe Putin să ia decizii corecte și la timp în cazul belarus, în 2020, în ceea ce-l privește pe Lukașenko. Astăzi, cele două experiențe reușit combinate – cea nefastă ucraineană și cea fastă belarusă – i-a adus izbânda în cazul Kazahstanului. Omul-cheie al operațiunii a fost președintele-mobilă Tokayev, poreclit așa, pentru că era considerat un fel de locțiitor al liderului națiunii, primului și adevăratului președinte, Nazarbaiev, președintele pe viață al Consiliului Național de Securitate. Protestele iscate în cea de-a doua zi a anului nou în orașul în care Nazarbaiev a înecat în sânge un protest similar în 2011, au servit drept detonator, manifestațiile cuprinzând toată țara. Lovitura de palat nu s-a lăsat mult așteptată. Una din reacțiile lui Tokayev menite să dezamorseze situația a fost, după demiterea guvernului, cea de…destituire a lui Nazarbaiev. Strigăte „Pleacă, moșule!” se auzeau peste tot în mulțimile străzilor. Nu se știe dacă îndepărtarea a fost pusă la cale de unul singur Tokayev, împins de clanul său să preia toate pârghiile statului în mâinile sale, dar Nazarbayev era circumspect și în ochii Kremlinului, pentru politica lui de distanțare lentă, dar consecventă, de orbita Moscovei. Bântuit de fricile slugii, Tokayev nici nu a spus că își destituie stăpânul, ci că pur și simplu îl înlocuiește. Temerea că organele de forță supuse direct liderului națiunii îi vor întoarce spatele președintelui-mobilă l-au ținut un timp rezervat pe ultimul. Nesigur și speriat a fost până la convorbirea „consultativă” cu Putin și apoi cu Lukașenko, din 4 ianuarie. Din acest moment toate acțiunile s-au făcut cu mai multă determinare, trecută în ferocitate: și discursul lui Tokayev în comunicarea cu propriul popor, și comportamentul protestatarilor, mai cu seamă a celor din pestrița, din punct de vedere etnic, capitală economică, Almaty. Observatorii au remarcat apariția în rândul protestatarilor de acolo a unor grupuri de indivizi foarte agresivi care au schimbat pe dată caracterul protestelor. De aici, – clădiri administrative vandalizate și incendiate, mașini arse, bunuri distruse, centre comerciale prădate -, în timp ce poliția și pompierii priveau impasibile devastările și incendiile. Manifestanții parcă erau invitați să arunce cu pietre, să dea foc și să răstoarne tot ce li se arăta în cale. Faza ne-a amintit de filmul tragicelor evenimente de la Chișinău din 7 aprilie 2009, când manifestația pașnică a tinerilor a fost infestată de grupări para-criminale coordonate subversiv de organele de stat subordonate regimului comunist al lui Voronin cu scopul de a incrimina și condamna opoziția politică și de a manipula opinia publică.

Fidelizarea prin crimă

În bandele de gangsteri există o procedură care face imposibilă trădarea, evadarea ori eschivarea de la activitățile grupării. Asta se face prin impunerea la crimă, de obicei la un omor, a noului membru. Odată comisă crima, niciun membru al bandei nu mai poate conta pe indulgența legii și este legat pe viață de comunitatea criminală în care a încăput de voie ori de nevoie. Tokayev a intrat de voie în banda lui Putin-Lukașenko. Zecile, ori poate chiar sutele de omoruri, săvârșite cu bună știință în aceste zile, l-au legat cu lanțurile grele ale crimei de cei doi tirani. De acum înainte nu are altă libertate de mișcare decât în mica celulă dintre cei doi.

Comunicatele oficiale de la Almaty au dat vestea în noaptea spre 5 ianuarie că orașul a căzut pradă unor invadatori, după care zvonul că Tokayev ar fi chemat forțele armate ale Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC) ale CSI să intervină a căpătat confirmare. Omul-cheie al operațiunii avea nevoie de o motivare serioasă în justificarea acestui act fără precedent de trădare a propriei țări. De folos i-au fost, probabil, sfaturile lui Lukașenko în lupta cu propriul popor. Tokayev a decretat că la Almaty și în alte orașe acționează bande de teroriști pregătiți în străinătate. motivați financiar, care atentează la suveranitatea țării. Tokayev a spus că teroriștii au pătruns în arsenale de arme și seamănă moarte. De mâna lor ar fi căzut deja 13 colaboratori ai poliției, iar doi polițiști au fost găsiți, chipurile, decapitați. Sigur, nimeni nu putea să confirme sau să infirme cazurile, Internetul și telefonia mobilă fiind întrerupte cu precauție, iar canalele de televiziune și presa independentă neexistând practic în statul dictaturii faraonice. Principalul comunicator cu țara și cu restul lumii și unicul furnizor de informații oficiale despre tot ce se întâmpla era Tokayev, iar Tokayev avea nevoie de un tablou cât mai sinistru al protestelor pentru a crea fundalul care ar legitima introducerea în țară a forțelor militare străine. Avea promisiunea lui Putin și a lui Lukașenko că armatele lor îl vor apăra doar pe el în situația în care trupe credincioase lui Nazarbayev ar încerca să fraternizeze cu poporul și să încerce organizarea unei rezistențe. Înainte de asta însă, Tokayev trebuia să demonstreze că merită să fie primit în clubul celor doi torționari ai propriilor popoare, să arate voință feroce și să curețe cu mâna lui străzile de așa numiții teroriști. Tokayev s-a conformat cerinței și a dat ordin să se tragă cu gloanțe de luptă. Justificarea neroadă a cosmonautului, Togtar Aubakirov, tele-difuzată la 4 ianuarie cu scopul formării unui curent de opinie în susținerea aducerii trupelor rusești pentru că ele ar ucide fără nicio reținere, spre deosebire de soldații kazahi care ar avea o problemă, fiind puși să tragă frate în frate, s-a dovedit inutilă. Trupele armatei naționale au tras totuși în frații lor kazahi.

Avansarea în titlu și în fond a lui Tokayev: de la președinte-mobilă, la președinte-ghilotină

Masacrul din noaptea de 5 spre 6 ianuarie a fost cu multe jertfe. Autoritățile au vorbit mai întâi de zeci, ca apoi să spună că sunt exact 26 de „teroriști” omorâți, cifră care să fie cam de aceea mărime cu numărul colaboratorilor de poliție uciși – 18. Adevărul este probabil altul, pentru că ieri, 7 ianuarie, Tokayev a vehiculat cifra de 20 000 de teroriști veniți de peste hotare și implicați în tulburări. Deja cu armatele rusești (OTSC) în stradă, Tokayev a dat ordinul să se tragă în suspecți fără somație și să nu se admită niciun fel de discuții cu partea protestatară pentru că revendicările lor economice au fost îndeplinite toate. Tokayev și-a arătat colții și în felul acesta s-a răzbunat pe poporul său care-l avea până mai ieri de președinte-mobilă. Cu siguranță, poporul nu va rămâne fără replică. După tot ce a făcut zilele acestea, Măria Sa îl va decora cu o poreclă care să i se potrivească chipului său nou: președinte-ghilotină, președinte-eșafod, președinte-călău ori președinte-trădător. Oricare dintre ele ar putea să intre în folclorul kazah până la sosirea zilei de apoi a judecății penale. Care va veni cu siguranță, pentru că Tokayev, ca de altfel și Putin cu Lukașenko în țara lor, a devenit un candidat cu șanse mari la un sfârșit de carieră marca Ceaușescu, în varianta asiatică.

Ce va fi de acum înainte Kazahstanul

În prima fază, după cum spuneam, Kazahstanul va fi un „Belarus-2”: represaliile vor continua, izolatoarele și închisorile vor deveni neîncăpătoare, arestații vor fi torturați până vor recunoaște că sunt agenți teroriști, va impresiona numărul dispăruților și va crește exponențial valul refugiaților, dar, conform principiului – scapă cine poate. Vocile în disonanță cu opinia generală decretată oficial vor fi curmate, bruma de presă independentă va fi eradicată, orice fel de manifestare critică în adresa autorităților fa vi considerată subversivă iar cel mai inocent murmur care ar viza corupția demnitarilor va fi declarat activitate teroristă. Va avea loc o nivelare a stărilor de lucruri dominante azi social și politic în Rusia lui Putin și Belarusul lui Lukașenko, proces care va însemna trecerea Kazahstanului de la regimul dictatorial național-oligarhic al lui Nazarbayev, la totalitarismul oligarhic pro-rus al lui Tokayev. Iar într-un viitor nu prea îndepărtat am putea vedea un demers-cerere al lui Tokayev de aderare a Kazahstanului la statul unional Rusia-Belarus+Kazahstan. Astfel, osemintele de bază fiind asamblate, se va putea contura mult mai clar scheletul pentru viitor al Rusiei, așezate în hotarele defunctei Uniuni Sovietice. Exact ceea ce plănuiește să facă Putin de mai mulți. Veți întreba: fără altă piesă de bază – Ucraina? Nu, desigur: presiunea pe Ucraina nu va fi scoasă și atâta timp cât ea nu e parte a niciunei alianțe militare și a niciunei comunități economice, iminența de a fi ocupată în întregime ori pe bucăți nu va fi retrasă.

De altfel, veți vedea manifestându-se cât de curând această sfidătoare stare de spirit revanșard. După achiziționarea Kazahstanului, partea rusă se va strădui să îl afișeze în toată trufașa lui grosolănie la reuniunea de securitate SUA-Rusia din 9-10 ianuarie, la sesiunea Rusia-NATO din 12 ianuarie și la conferința SUA-Rusia-UE din 13 ianuarie.

Valeriu Saharneanu

8 ianuarie 2022