Strigătul în pustiu al lui Marcel Ciolacu. De care social-democrați are nevoie Republica Moldova

La congresul extraordinar al Partidului Democrat din Moldova de duminică, 20 noiembrie, de la Chișinău, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat din România a stabilit că Republica Moldova are nevoie de social-democrați. Liderul social-democraților români a spus asta crezând poate că ceea ce se crede a fi social-democrație la Chișinău în persoana Partidului Democrat s-a convocat de urgență într-un ultim congres pentru a-și turna cenușă peste cap și urmare a gravelor mustrări de conștiință de ceea a făcut rău oamenilor și republicii, să se autodesființeze. Probabil de asta a venit în grabă la Chișinău dl Ciolacu, însoțit de o impunătoare delegație a PSD: să aplaneze suicidul auto-justițiar al PDM-ului răvășit de mustrări și să nu lase Basarabia văduvită de prețioasa componentă politică social-democrată. Cu duioșia și patetismul care-l caracterizează, Marcel Ciolacu așa și le-a spus lor de la tribuna congresului extraordinar: fraților, opriți-vă, „Republica Moldova are nevoie de social-democrați”.

Temere gratuită, pentru că așa zișii social-democrați de la Chișinău nici nu aveau de gând să recurgă la vreun pripit suicid politic, și încă unul auto-justițiar, răbufnit din mustrări. Nu este în caracterul lor. Ei s-au adunat să se dea acrobatic peste cap, să se-învârte într-o rapidă piruetă și la o oprire cu efect să declare că s-au schimbat instantaneu, că sunt alții, că de data aceasta vor fi cuminți și vor face doar binele. Astfel de evenimente sunt o ceremonie obișnuită deja în biografia acestui partid. Sunt acte conștiente, organizate la fiecare finală de etapă încheiată cu o înfrângere, cu acuzații grave, cu pierderea puterii și atragerea blamului general.

Acesta este stilul Partidului Democrat: să prade tot ce-i stă în cale atunci când vine ori revine la putere, să corupă funcționari și alegători, să transforme statul în cloacă personală și să comită alte multe năbădăi frizând crima. Un partid ieșit din măruntaiele prădalnicului partid agrarian, nășit de Lucinschi, croit de Diacov și ocrotit de Voronin, un partid care l-a produs pe Filat și pe alți mari corupți ai „națiunii” nu poate avea decât reflexele părinților-fondatori. El strică și fură fără să-și poată controla instinctele. Normal că periodic este scos de la guvernare, dar nu e baiul: cu banii furați se înscenează o reprezentație de circ, se dau drumul la artificii cu generic de falsă schimbare. Acrobații și piruete de acest tip, Partidul Democrat a executat în 2005 (atașarea de Voronin), în 2009 (achiziționarea lui Lupu și intrarea în supunerea lui Plahotniuc) și de mai multe ori după anul 2019 (deja cu Plahotniuc la depărtare). În 2005, PDM s-a desprins definitiv de Lucinschi și s-a atașat strâns de Voronin; în 2009, PDM s-a detașat de Voronin și s-a închinat slugarnic lui Plahotniuc, iar după 2019 s-a încercat ascunderea urmelor criminale ale lui Plahotniuc. Sarcină acoperită în ultimii doi ani de străduința nu fără succes a dnei Babuc și definită de ea în raportul prezentat congresului ca și scoasă de acum încolo de pe agenda partidului.

Dna Babuc, este una dintre protagonistele cele mai fidele și cele mai vocale ale regimului cleptocrat al lui Plahotniuc. Bineînțeles că ea a glorificat la congres trecutul partidului și nu s-a rușinat să spună că Guvernul Plahotniuc, păzit de vechilul Pavel Filip, a fost cel mai performant din toată istoria Republicii Moldova. O enormitate folosită des de fugarul Plahotniuc și foarte des de vechilul Filip. În genere, unica viziune critică asupra catastroficei perioade de aflare la cârma partidului a lui Plahotniuc s-a redus în raportul dnei Babuc la regretul prost afișat că în partid ar fi fost încălcat principiul conducerii lui colective. Nimic despre responsabilitatea personală ori colectivă, despre complicitatea colectivă. Nimic despre faptul că niciunul dintre bravii așa ziși social-democrați nu a protestat ori nu și-a dat demisia în dezacord cu fapte extrem de grave comise de Plahotniuc în nume colectiv, cu aprobarea colectivă a partidului, cum îi plăcea să se laude.

Toți au fost de acord cu abandonarea vectorului european și îndreptarea Republicii Moldova pe o așa numită „a patra cale de dezvoltare”, inclusiv „cel mai performantul” prim-ministrul-sculă Pavel Filip și cea mai patriotică ministră Monica Babuc. Lumea întreagă la minte de acasă și de peste hotare a putut constata că „a patra cale” a lui Plahotniuc este calea hoției fără margini într-un stat capturat cap-coadă de o bandă de tâlhari. Acest stat se numea Republica Moldova, iar banda de tâlhari își avea cartierul general în Partidul Democrat. Acolo se elaborau tacticile și tot acolo s-au trasat strategiile guvernării. Tactici și strategii considerate drept catastrofale de către comunitatea analitică națională și de partenerii internaționali. Nimeni nu a schițat nici un gest de nemulțumire, nu s-a distanțat de stilul despotic de conducere al șefului-pahan și nimeni nu s-a revoltat de regulile exclusiv interlope de funcționare a partidului pe care le-a practicat. De ce?

Pentru că toată suflarea din grupare a făcut corp comun cu pahanul, s-a contopit cu voința lui, a devenit o apă și-un pământ. Nu a fost o solidaritate gratuită – majoritatea dintre ei ridicau la lună și la sărbători, pe lângă salarii de la stat, și prime de fidelitate, date în plic de la pahan, iar cei mai apropiați aveau dezlegare la furt atât cât pot duce, cu condiția unei contribuții obligatorii la casa de bani a partidului – una și aceeași cu a pahanului. În raportul de încheiere a acestei perioade, dna Babuc a aruncat cenușa uitării peste toate acestea, s-a dat de mai multe ori cu vorba peste cap și a declamat patetic că partidul trebuie să continue să fericească poporul și în vremurile care urmează, dat fiind că actuala guvernare este foarte departe de „marile performanțe” realizate de Partidul  Democrat. De acord, foarte departe, pentru că la capitolul „furturi” orice altă guvernare ar rămâne în urmă.

În final de piruetă, dna Babuc a invitat la cârma partidului o altă echipă, una mai tânără, dar din aceeași fiertură, desigur. Principiul schimbării la acest capitol a fost următorul: cei din prima linie a lui Plahotniuc au cedat frâiele partidului celor care se aflau în rândul doi a liniei lui Plahotniuc, care acum a devenit prima linie. Mișcare demnă de a fi introdusă în manualul de studiu a ipocriziei, dacă acesta ar fi existat: ADN-ul partidului a fost păstrat și schimbarea lui la față a fost bifată. Se știe că duplicitatea a fost și probabil va rămâne specialitatea de casă a PD-ului. A fost instrumentul de lucru al ultimului președinte de onoare al PD. În mlaștina ei, a duplicității lui Diacov, Republica Moldova s-a bălăcit, împotmolită zeci de ani. Diacov a flirtat mereu între comunism și antiromânism până când convingerile lui sovietoide și maniera lunecoasă, dar constant antinațională, au făcut ca social-democrația să devină egală în esență și ca sens cu hoția și crima organizată. Făcând parte din prima linie de atac al lui Plahotniuc, Diacov nu a mai fost inclus în noile organe de conducere ale partidului. Misiunea lui însă nu este terminată. Recent s-a anunțat în fruntea unei Fundații, angajată în consolidarea unor forțe politice. Nu este exclus ca Fundația lui să facă puntea de legătură dintre PD-ul reciclat la suprafață și banii ascunși în scheme ai lui Plahotniuc și ai cohortei devotate lui, rămase în front și repoziționate de congres pe linia secundă a partidului „schimbat” la față.

Noul PD nu mai este PDM-ul de ieri, a vrut să spună congresul. Evident, „schimbarea” a rezultat din profunzimea gândirii diacoviene: azi nu mai vorbim de PDM; azi vorbim de PSDE. Adică, Partidul Social Democrat European. Deci, să nu mai cârtească nimeni că PSDE-ul a capturat Republica Moldova și a dezbrăcat-o până la ultima zdreanță. Nimeni să nu mai pună în cârcă PSDE-ului devierea Republicii Moldova de pe vectorul european. Ar fi o mare nesimțire să se insinueze asemenea lucruri grave unui partid care, iată, are scris în frunte că este european get-beget. Apoi mai are și un garant politic de referință – Partidul Social Democrat din România – european în formă și unionist în conținut. În odăjdii iscusit prefăcute și cu alibi de asemenea valoare ar fi păcat să nu pretinzi câștiguri în viitoarele competiții electorale ale căror premiu este ademenitoarea putere politică. Deci, PDM punct, și PSDE de la capăt!, cum s-ar zice.

***

În viață mai greu, dar în politică fenomenul este cât se poate de posibil: ca la o simplă schimbare de nume, unei vechi și arhicunoscute desfrânate a târgului, să i se îngăduie să marșeze la concursurile de frumusețe în postura diafană a unei inocente fecioare.

***

Culmea a toate este că în Republica Moldova este posibilă nu numai defilarea cu nerușinare a desfrâului în haine feciorelnice la concursurile de castitate, dar și câștigul categoric al desfrâului la aceste concursuri. Amintindu-și probabil că se află pe un tărâm unde minunile de acest gen se întâmplă frecvent, dl Marcel Ciolacu a ținut să-și ia o măsură de precauție, amortizându-și responsabilitatea de lider al partidului-garant pentru ceea ce poate deveni în continuare „noul” partid social-democrat de la Chișinău. A remarcat că dna Babuc s-a ferit din răsputeri să abordeze fenomenul corupției în reportul ei, evitând însuși cuvântul, iar dl Ciolacu, observând acest puseu, a tras aer în piept și cu duioșia și patetismul care-l caracterizează a propovăduit aproape că liturgic: „Corupția nu are ce căuta în partidul dumneavoastră. Nu există lucru mai urât în politică decât să furi de la cei sărmani”.

Dl Ciolacu a riscat foarte mult amintind de corupție în forul unui partid dependent organic de fenomen. Cum ar fi procedat dacă rostirea lui ar fi declanșat printre cei prezenți o reacție în lanț a remușcării colective și s-ar fi găsit persoane care să ceară auto-lichidarea ad-hoc a partidului, ca măsură de echitate socială și juridică, tardivă, dar pe deplin justificată? Ar fi plecat la București apăsat de povara culpei de a fi provocat suicidul social-democrației moldovenești chiar în ceasul îndreptării ei pe calea cea bună. A avut noroc dl Ciolacu. Apelul lui nu a stârnit nici aplauze, dar nici mustrări de conștiință. A fost ca un strigăt în pustiu, dovadă că cei din linia a doua ai PDM-ului lui Plahotniuc de ieri, au același tip de imunitate la asemenea chemări ca și cei din linia întâi al PSDE-ului de azi, reciclat… cu denumirea. Cum altfel, dacă sunt unii și aceeași.

Valeriu Saharneanu

22 noiembrie 2022