Un partid liberal autentic – asta vor reformatorii !

Cu o săptămână în urmă reuniunea naţională a Consiliul de Reformare, întrunită la Costeşti, a luat o decizie neașteptată: să abandoneze eforturile de reformare din interior a Partidului Liberal şi să creeze o formaţiune politică distinctă, dar la fel cu doctrină liberală.

De ce au procedat astfel reformatorii, de ce nu insistă ei în continuare asupra transformării pe dinăuntru a Partidului Liberal, atunci când toate semnele arată că poziţia lor este cea acceptată mai mult de comunitatea liberală decât cea a oponenţilor conservatori?A arătat aceasta chiar şi evenimentul de referinţă din 21 iulie de la Costeşti, comparat cu cel similar organizat la Slobozia-Duşca în seara zilei de 20 iulie de liderul liberal conservator în contrapunere celui de duminică al reformatorilor. La sunetul de goarnă a lui Mihai Ghimpu s-au prezentat abia cincizeci de liberali din toată republica, pe când a doua zi, la Costeşti, la reuniunea reformatorilor au venit peste 250 de reprezentanți din majoritatea filialelor teritoriale.

Mai mult, Consiliul de Reformare deține deja la data curentă 17 procese verbale, perfect legale, ale Filialelor teritoriale în care este confirmată susţinerea Declaraţiei din 12 aprilie privitor la reformarea partidului şi convocarea unui congres extraordinar. Dacă ar continua, campania de promovare a revendicărilor formulate în Declaraţie, ar aduce acest număr până la cel puțin 25 în următoarele săptămâni. Reuniunea de la Costești a dovedit cu prisosință această tendință. Dar de ce, și-au pus mulți întrebarea, tocmai acum reformatorii renunță la ideea modernizării partidului în care ei s-au format ca politcieni și au ajuns la guvernare?

Răspunsul sintetizat în decizia dată publicității în conferința de presă din 23 iulie a fost formulat în urma unor dezbateri desfășurate eșalonat în toate compartimentele Consiliului. El a fost construit pe o motivație exprimată de toți: modernizarea Partidului Liberal în varianta Ghimpu-Chirtoacă este imposibilă. Este o pierdere de timp. Cei doi lideri au respins vehement revendicările curentului reformator și în dricul crizei din interiorul partidului au dat dovadă de grave abateri de la principiile democratice și liberale de organizare și funcționare a unui partid pretins democratic.

Ca să nu mai vorbim de abundența de pasiune posesivă asupra tuturor realizărilor obținute de Partidul Liberal în ultimii ani și de întreaga Mișcare de Eliberare Națională de la origini și până în prezent. Posesivitate răspândită și asupra dreptului de a se manifesta public a personalităților notorii, a celora care au creat valoarea și credibilitatea partidului, blamându-le, defăimându-le gratuit și în modul cel mai josnic posibil pentru că acestea au renunțat să calce greșit, așa cum le-a cerut-o autoritar liderul înfierbântat.

În felul acesta, Mihai Ghimpu, cel care se consideră părintele fondator al partidului și Dorin Chirtoacă, cel care se asociază cu Schimbarea, au format un fel de Pat al lui Procust, care admit raționamente politice doar în limitele opiniilor patentate de dânșii, iar cele care îndrăznesc să iasă în afară acestui cadru plafonat, trebuie tăiate promt, retezate fără milă, considerate acțiuni de trădare, mercenariat poltic în favoarea dușmanului mitic.

Este oare posibilă o reformă în acest  mediu inhibat și limitat, în care cel cu ștampila poate face orice îi  trece prin cap: să cloneze membri și organizații acolo unde opiniile diferă de cele ale liderului, să trișeze ședințele filialelor teritoriale? Asta se face la moment, pentru a contracara un eventual congres, dar pentru mai departe, cine se va încumeta să adere la un astfel de partid, în care doctrina liberală este o simplă figurație, acțiunile lui ținând în exclusivitate de interesele liderului, de dispoziția lui, de alianțele discrete pe care le face el în anumite situații. Acest partid nu are viitor, oricare ar fi doctrina care îi servește la moment ca acoperire.

Reformatorii nu au vrut și nu doresc distrugerea Partidului Liberal. La 12 aprilie ei nu au vrut altceva decât liberalizarea Partidului Liberal, scoaterea lui din starea de cădere totală în păcatul trădării cursului european al Republicii Moldova la care chema, frenetic, liderul căzut deja în păcatul urii față de parteneri și a despotismului în relațiile cu colegii de Fracțiune și de partid.

Partidul Liberal a fost salvat de păcatul trădării cauzei naționale cu votul celor șapte deputați. Acest fapt îl va reține istoria și nu speculația că ei ar fi trădat pe cineva, care se vede de-asupra cauzei, își pune ambițiile personale mai presus de interesul general public și național. Criza a fost depășită cu această faptă și Republica Moldova și-a recăpătat stabilitatea politică, iar odată cu ea a revenit la drumul magistral european pe care era la un pas să îl piardă lamentabil, așa cum s-a mai întâmplat în    anul 1999.  

Așa că, la 12 aprilie, Consiliul de Reformare, pe lângă salvarea cursului european al Republicii Moldova, a încercat să ridice și Partidul Liberal la condiția de formațiune politică de model liberal european. Numai că aici, coasa reformării s-a lovit de piatra podidită de mucegaiul stagnării. Liderul a etichetat gestul celor șapte drept atac la propriea-i persoană, la veșnicia sa la cârma partidului, care este propietate privată, a invocat conjurația moscovită, făcută cu mâna „contrabandistului”, și îndreptată să distrugă nici mai mult, nici mai puțin, Mișcarea de eliberare, întruchipată de Partidul Liberal care la rândul său are o singură întruchipare – liderul inamovibil.

Asta a fost înțelegerea situației, pe potrivă au fost reacțiile: liderul, înconjurat de alți patru deputați dependenți de el sub diferite forme, s-a distanțat de ideea modernizării partidului, a transformat-o într-o urgie de temut. Mai mult. Lipsit de abilități politice autentice, liderul nu a preluat mesajul reformator pentru a-l transforma în material de contrucție a noii imagini a partidului, cum ar fi trebuit să procedeze. În loc să arate că are capacitatea de adaptare la rigorile europene și pe această latură a politicului, dânsul l-a luat în furci, ratând un prilej extraordinar de fortificare a partidului, de consolidare a unității lui. Nu a fost să se întâmple, fiindcă nu are de unde, ori, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere, spune o vorbă populară.

Frustrat, îngâmfat și plin de ambiții seci, liderul a ales să se distanțeze de ideea de modernizare, să nu participe la guvernare, să se retragă neinspirat în opoziție, să meargă alături de drumul european în compania comuniștilor și a resturilor lor politice. O vorbă înțeleaptă spune, că omului, dacă vrei, îi poți lua tot ce dorești, dar nu îi poți da nimic, dacă el nu dorește. Poate de atâta revoluțiile se fac ușor și repede, fiindcă ele iau, iar reformele se fac greu și îndelungat, fiindcă ele încearcă să dea. Să dea libertate, prosperitate, stabilitate, dezvoltare, educație, cultură, sănătate.

Reforma presupune discuţii, dezbateri, analize, confruntări de opinii, reuniuni de partid reprezentative la care aceste dezbateri, confruntări şi opinii să fie supuse votului, recomandabil, votului secret, în rezultatul căruia o majoritate stabilită să determine ce trebuie schimbat pentru a face mai eficientă maşina partidului şi cine să fie promovat în eşaloanele lui superioare ca să îl reprezinte şi să execute cât mai eficient deciziile luate de majoritate.

Asta, pentru a obţine, citez din declaraţia de la 12 aprilie, „renunţarea la autoritarism şi promovarea unei democraţii reale a procesului decizional” (citat încheiat), proces ignorat cu desăvârșire în Partidul Liberal. Evidenţiind această stare de lucruri, care la începutul anului 2013 s-a manifestat în forma cea mai agresivă şi mai contraproductivă ce ameninţa debarcarea partidului de la guvernare și trădarea interesului național de integrare europeană, Consiliul de Reformare a chemat formațiunea la declanșarea unor dezbateri liberale generale în vederea modernizării, europenizării partidului. A fost o invitație la ieșirea onorabilă, prima ca experineță în Republica Moldova, din tranziția dominată atât de mult de modelul comunist sovietic de a organiza partide și de a face politică.

În situația în care liderul conservator nu a înțeles nici apelul reformatorilor, nici sugestiile Președintelui României, nici cele ale emisarilor europeni,  a respins oferta și insistă să înlocuiască dezbaterile din cadrul unui congres extraordinar, organizat regulamentar, cu o ceartă de mahala ca la ușa cortului, Consiliul de Reformare s-a văzut nevoit să abandoneze intenția de reformare a ceea ce nu poate fi reformat. Crearea unui alt partid este o soluție de forță majoră, dar unica în stare să facă posibilă apariția în Republica Moldova a unui partid liberal autentic, de expresie națională și de concepție europeană, capabil să scoată Mișcarea Națională din starea ei amorfă şi să o transforme în sfârșit într-o forță politică modernă și pragmatică. Or, reformele cerute în procesul de integrare în UE nu pot în nici un fel ocoli partidele. Cu atât mai mult pe cele de la guvernare, care pretind să înfăptuiască aceste reforme.