România-Republica Moldova, ședință comună de Guverne: să intre două, dar să iasă unul singur

Motto: Țаră vесhе, tаră nоuă/ Раrсă-і unа, раrсă-ѕ dоuă

 Ва араrtе, bа-mрrеună/ Раrсă-ѕ dоuă, раrсă-і unа

(Zdob și Zdub & Frații Advahov, „Trenulețul”)

Ăsta-i versul, devenit deja popular, asta-i situația de viață a celor două Guverne care intră astăzi în ședință comună la Chișinău: parcă-s două, căci sunt ale două state cu buletin de identitate de la ONU, dar parcă-i unul, căci sunt ale unei singure țări și ale unui singur popor.

Scriu aceste rânduri exact în momentul când cele două echipe guvernamentale se întrunesc la Palatul Republicii din Chișinău. Se cunoaște agenda, se cunosc temele, se cunosc sumele, se cunosc numele, se cunosc declarațiile, se cunosc chiar și cuvintele ce vor fi rostite la ieșire pentru umplerea microfoanelor, rețelelor de știri și ecranelor, a urechilor prietenilor, dar și cele ale dușmanilor.

Se va vorbi despre toate: colaborare strânsă, relații speciale bazate pe istoria, limba și tradițiile culturale comune, despre poduri, grădinițe, întreprinderi mixte, despre integrarea europeană și sprijin de tot felul…

Nu se va vorbi despre două lucruri esențiale: că având o mamă – suntem frați și că scopul relațiilor noastre speciale este nicicum altul, decât să unim cele două state ca să reîntregim o Țară și să reunim un Popor. Nu se va vorbi nu că nu ne-ar place să vorbim deschis despre aceste imperative ori că cineva dintre cei așezați în capul sau în jurul mesei de ședință a celor două Guverne ar fi împotrivă. Nu. Din păcate încă ne temem că vorbirea directă pe această temă centrală cuiva nu va place, că bucuria prietenilor va păli pe fundalul stropșelilor amenințătoare ale dușmanilor.

Dovadă, cu puterea dușmanilor mai stăpânește încă statul ce-și are Guvernul la Chișinău, că în scurta istorie a statului de aici, această putere vrăjmașă a fost una cu Guvernul, transformat de foarte multe ori în unealtă a politicilor lui, vrăjmașe intereselor poporului. Arma noastră – adevărul istoric și cumințenia – este puternică, dar cu efect îndepărtat, pe când arma vrăjmașă – banul și corupția – este ruginită, dar cu efect imediat: ea ne otrăvește sângele și descompune conștiința. De aia am ajuns în situația când uscături ale arborelui nostru să ne rupă în față harta Țării, iar alte vreascuri putrede să se adune amenințător în coloane de atac trădătoare.

Ședința de azi a celor două Guverne are loc într-un context geopolitic extrem de încordat. Probabil, anume acest fapt a făcut să predomine în discursuri limbajul esopic, excesiv de atent și… politkorrect. E anost și supărător, dar dacă-l gustăm asezonat după rețeta lui Mircea Druc – nu vorbiți de Unire, faceți Unirea – îl putem și accepta pentru moment. Important este ca acest limbaj să nu se transforme în unul permanent și de bază la Chișinău și București, într-un limbaj al ipocriziei, practicat adeseori între ele în ultimele trei decenii.

Ar fi de plânsul națiunii și de râsul lumii. Or, dramatismul aceleași situații geopolitice a momentului ne arată că reunirea celor două state românești n-are alternativă. Este vorba de soarta Republicii Moldova, în primul rând, văzută și în proiectele expansioniste ale Rusiei lui Putin. Noua arhitectură de securitate europeană care se preconizează a fi ridicată în consecința crizei ruso-ucrainene/occidentale ne poate fi favorabilă, dar și contraproductivă dacă Occidentul cedează măcar un dram în fața Rusiei. Fiindcă dramul cedat am putea fi noi, Republica Moldova. Ne vede cineva pe hartă?

Timp este puțin, iar schimbările în regiune se pot impune „nebunește”, vorba lui Joe Biden, și în forma cea mai categorică. Ce facem noi, aflându-ne în vâltoarea acestor provocări? De care parte a noilor „linii roșii” ne vom pomeni dacă nu facem saltul cuvenit la momentul potrivit?

Ședința de azi a ce celor două Guverne este de mare actualitate. Este un semn nu doar de speranță, dar și, dacă vreți, un indiciu al soluției pe care elita politică, prin exemplul ei, o poate oferi cetățenilor celor două state ale unuia și același popor. În chip practic asta ar arăta astfel: în finalul unor pregătiri multilaterale și fundamentale, se anunță o ședință comună ordinară a Guvernelor României și Republicii Moldova la care intră două guverne, dar de la care iese doar unul: un singur Guvern al națiunii române unite.

N-ar fi o premieră absolută: prima unire din 1859 s-a putut face când Adunările ad-hoc ale celor două Principate au ales un singur Domnitor – pe Alexandru Ioan Cuza; a doua unire din 1918 s-a făcut când Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești a votat unirea cu Patria-Mamă și recunoașterea unui singur Guvern.

În ambele cazuri, Marile Puteri de primprejur, care erau mai mult contra-, decât pro- , au fost puse în fața faptului împlinit prin voința elitei politice și nutrit de popor. Întrebarea este dacă elita politică de astăzi este pregătită să lucreze la asemenea înălțimi.

Valeriu Saharneanu

11 februarie 2022