Răzbunare ori escaladarea în crimă

Începând cu dimineața zilei de 8 octombrie, când explozia de pe podul Kerci (al Crimeii) a unui camion-capcană a fost interpretată ca afront adus de apărătorii Ucrainei personal lui Putin, jurnaliști și comentatori, inclusiv din Ucraina, s-au întrecut în formulări vindicative de tipul: Putin se va răzbuna!; Cum se va răzbuna Putin pentru podul Kerci? Care va fi răzbunarea lui Putin…? În ce chip se va răzbuna Putin…? Cât de mare va fi răzbunarea lui Putin? Când se va răzbuna Putin…? etc.

Or, sintagma, „răzbunarea lui Putin”, divagată la nesfârșit de presă și comentatori de peste tot și de tot felul (a fost) este greșită în esență. Verbul „a (se) răzbuna”, ne explică DEX-ul, înseamnă „a-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate”. Dicționarul ne sugerează deci că răzbunarea prezumă apărarea unui drept (dreptăți) care se înfăptuiește prin pedepsirea unei nedreptăți. Vehiculând însă ideea că incidentul de pe Podul Kerci presupune o reacție (neapărat asimetrică) de răzbunare a liderului de la Kremlin, intrăm fără să vrem în logica perversă a acestuia, justificându-i apriori firescul unei lovituri de pedeapsă pe care funcția, dar în special orgoliul rănit, îl va obliga să o aplice. Declamatorii sintagmei se pomenesc intrați astfel în capcana întinsă de divizia de propagandă a Kremlinului, ajungând să o susțină în sarcina pe care o are de a strecura subliminal și în mințile opiniei publice din afara Rusiei că dictatorul de la Kremlin ar fi pornit un război drept împotriva Ucrainei, obligat fiind să prevină o invazie NATO asupra propriului teritoriu, că toată operațiunea militară specială de invadare a statului vecin i-a fost impusă, ea având și pe teritoriul Ucrainei un obiectiv patriotic de apărare. Iar dacă e război de apărare, orice act de rezistență al ucrainenilor trebuie calificat ca fiind nedrept și răzbunat cu necruțare. Ceea ce a și făcut Putin zilele acestea, arătând că explozia pusă chipurile la cale de ucraineni l-a supărat profund, pentru care nesăbuință a ordonat lovirea cu peste o sută de rachete balistice orașele și obiectivele infrastructurii critice ale Ucrainei.

Lucrurile stau însă cu totul altfel. Cel care a ordonat invadarea Ucrainei este Putin. El este punctul zero absolut al răului, al nedreptății. Așa cum obiectivul anunțat al invaziei a fost lichidarea statului ucrainean și a ucrainenilor ca națiune, aceștia nu aveau de ales decât între a se lăsa lichidați și a încerca să se apere. Ucrainenii au ales să se apere și alegerea lor a fost nu numai salutată, dar și admirată de toată lumea civilizată. Cu sprijinul acesteia, motivată de încrederea în dreptatea sfântă a cauzei pentru care luptă, Ucraina a rezistat atacului brutal din prima fază, a echilibrat în timp relativ scurt capacitățile de ripostă militară nemijlocit în teatrul de război, iar în ultimele luni, trupele ei înaintează eficient, eliberând metru cu metru teritoriul ocupat de invadatori. Înzestrate militar și susținute logistic de națiunile lumii, motivate de conștiința războiului de apărare existențială a națiunii lor, forțele ucrainene sunt acum superioare și moral și tehnologic. Victoria lor se conturează din ce în ce mai clar.

Forțele lui Putin, din contră: demotivate din start și demoralizate pe parcurs, ele sunt acum în declin de potențial tehnic și uman, suferă pierderi mari și bat în retragere. Putin avea nevoie de un artificiu cât mai arătos ca să distragă atenția opiniei publice de la dezastrul care se întâmplă cu armata lui pe câmpul de luptă și a inventat explozia de pe Podul Kerci, considerat a fi proiectul lui de suflet în Crimeea ocupată în 2014. Mai devreme ori mai târziu se va vedea că explozia a fost pusă la cale chiar de Putin, iar serviciile secrete rusești i-au executat ordinul în maniera familiară lor. Deflagrația puternică, dar cu distrugeri minime, fumul dens, purtat de vânt în coamă lungă, și mai ales valul de furie ridicat ca la comandă de gurile propagandistice rusești și presărat cu întrebări retorice preluate în neștire și de surse serioase despre cum, cu ce, când și cât de puternică va fi răzbunarea lui Putin la artificiul pus la cale tot de el, și-a făcut efectul.

După înfrângerea de la Harkov și pierderea unor importante localități strategice din est și din sud chiar în aceeași zi cu fastul organizat la Moscova cu prilejul anexării pe fugă a patru regiuni ucrainene, Putin s-a gândit să schimbe caracterul războiului. Confruntarea directă de pe câmpul de luptă, pe care o pierde categoric, trebuia înlocuită cu un tip de arme, amorsarea cărora ar arăta-o mai puternică sau, cel puțin, încă puternică. Atacurile aeriene unilaterale de la mare distanță, cu folosirea rachetelor de croazieră din stocurile sovietice și a dronelor-kamikadze de import iranian ar crea această iluzie și ar încuraja recrutarea pe front a altei mase de oameni. Alt scop al acestei noi tactici este să determine Ucraina să se așeze la masa de negocieri în situația în care ea se va afla aruncată de ploaia de rachete rusești în hăul unei catastrofe umanitare. Este tactica pământului ars, aplicată de ruși în campania siriană. Iar ca nimeni să nu aibă îndoieli că anume acest dezastru urmează, la comanda trupelor rusești din Ucraina a fost adus chiar autorul tacticii, generalul Surovikin, zis de colegi „generalul Armaghedon” și poreclit măcelar de restul lumii pentru apucăturile lui de bestie.

La începutul lunii octombrie, Putin avea deja puse pe rampa de lansare rachetele cu bătaie lungă și era în așteptarea „actului de terorism”, cum l-a calificat el în data de 10 octombrie, „conceput, realizat și ordonat de serviciile speciale ucrainene”. În aceeași zi cu verdictul enunțat de Putin, dar abia după două zile lungi de suspans lugubru care trebuia să semnifice suferința dictatorului cauzată de atacul asupra podului său de suflet, dar și greutatea în care a fost pus să aleagă o metodă de răzbunare pe potriva suferinței lui, – a urmat atacul masiv cu rachete. Au fost lovite cele mai mari orașe și multe centre de producere a electricității, alte obiective ale infrastructurii critice. Atacul continuă zi și noapte, ucigând oameni și ruinând case. Divizia de propagandă și manipulare a Rusiei își freacă mâinile de plăcere: ea a reușit să atragă în jocul de-a răzbunarea lui Putin sumedenie de idioți utili, în cohorta cărora au încăput și jurnaliști serioși, dar și instituții de presă notorii. Prinși în horă, aceștia au devenit surse de referință pentru propaganda rusă în zămislirea unui narativ de consum intern, dar și internațional, întors pe dos, precum că Putin nu atacă Ucraina obsesiv și criminal, cum se vehiculează, fără motive, că el, iată, ca și în 24 februarie, este impus de circumstanțe de forță majoră să recurgă la acțiuni de răzbunare a unor teribile acte de nedreptate pe care nu obosește să le comită autoritățile „sataniste” (etichetă mai nouă a lui Putin) ale acestui stat nedemn să existe.

Chiar dacă se află departe în afara tranșeelor acestui război nenorocit dus de Rusia lui Putin în Ucraina, cei care îi oglindesc desfășurarea din preajmă ori de la distanță ar trebui să știe că sunt parte a acestui război. Orice cuvânt, noțiune, titlu ori comentariu emanat de mașina de propagandă a Rusiei trebuie bine cântărit și analizat înainte de a fi preluat într-un context sugerat de aceasta. Or, în cazul concret al exploziei de pe Podul Kerci, se putea vedea deja la câteva ore de la producerea lui, fără a folosi instrumente de optică mintală speciale, că evenimentul reprezintă un coctail fesebist-propagandistic (specialitatea casei) de motivare a trecerii Rusiei la alt tip de război, îndreptat în special și preponderent împotriva populației civile a Ucrainei. Este un tip de război cu aspect eminamente terorist care frizează genocidul poporului ucrainean. Verbul răzbunare, sugerat de propaganda rusă și preluat cu hapca de alte surse nu este altceva decât o camuflare a noului plan al lui Putin de escaladare în disperare a războiului. Putin vrea deci să acopere neputința de pe front cu o escaladare a distrugerilor domeniului ucrainean civil și cu represalii mult mai de groază îndreptate împotriva populației pașnice de pe tot întinsul geografic al Ucrainei. Este o nouă acțiune ucigașă care i se adaugă la dosarul criminalului de război în derulare și nicidecum nu poate fi numită răzbunare, ci așa cum trebuie definită exact – represalii criminale și escaladare în crimă.

Valeriu Saharneanu

14 octombrie 2022