Nesimţirea, ca cinstire

Considerente, 8 iulie 2013

Sâmbătă, 6 iulie, întreaga lume politică de la Chișinău, în afară de comunişti, socialişti şi toţi acei ce reprezintă în Republica Moldova coloana a cinsea, s-a văzut obligată să cinstească memoria celor deportaţi. La 6 iulie 1949 a avut loc cel de-al doilea, cel mai mare val al deportărilor. În acea noapte au fost ridicate cu forța de la vetrele lor 11.293 de familii ce reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. A fost una din zilele cele mai tragice ale naţiunii române de la răsărit de Prut rămase sub ocupaţia sovietică după încheierea celui de-al doilea război mondial. Astfel înțelegeau bolșevicii să se poarte cu populația de pe teritoriile pe care ei le-au prezentat lumii ca eliberate.

Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obținerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declarați cetățeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administrația românească și trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetățenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească. În limbajul Codului de procedură penală asta înseamnă comiterea de către sovietici a unui nemaipomenit fals și a uzului de fals întrun proces înscenat de incriminare a sute de mii de oameni nevinovați, fapt care în cadrul unui eventual proces serios de evaluare a crimelor săvârșite de puterea sovietică pe teritoriile ocupate ale României și de condamnare a comunismului ar fi un argument irecuzabul, de necombătut.

Procesul va trebui organizat întrun viitor previzibil cu condiția că la Chișinău va fi adusă la putere o majoritate politică care să reprezinte nu doar interesele populației majoritare, ci să și împărtășească suferințele îndurate de ea în perioada ocupației sovietice. Cunoaștem străduințele facute în acest sens de către marele patriot Gheorghe Ghimpu în anii nouăzeci ai secolului trecut.  Doar plecarea tragică din viață l-a împiedicat să ducă până la capăt acest proiect de restabilire a dreptății și demnității umane. Ceea ce a reușit să facă a fost piatra comemorativă instalată în scuarul gării feroviare, unde urmează să fie ridicat un memorial care să consemneze tragedia.

La această piatră au venit sâmbătă oamenii care au trecut prin calvarul deportărilor, precum și reprezentanți ai Coaliției de guvernare – președintele Nicolae Timofti, primul-ministru Iurie Leancă, deputați liberali și liberali-democrați, miniștri. Ar fi trebuit să fie, precum se arăta la început, un eveniment de unitate a forțelor politice pro-europene întrun an atât de important pentru destinul Republicii Moldova. Din păcate, așa cum a fost organizată și desfășurată ceremonia de depunere a florilor și mitingul de comemorare care a urmat, evenimentul a fost transformat dintr-un moment de comemorare întro farsă de manifestare a frustrărilor și a reglărilor de conturi politice.

Mai întâi de toate, așa precum s-au aliniat în rând cu piatra comemorativă atât primarul general Dorin Chirtoacă, cât și deputații liberali conservatori, flancați de Mihai Ghimpu, reieșea că toată lumea a trebuit să depună flori la picioarele lor. Cea a fost asta, lipsă de cultură politică, o gafă sau o demonstraţie de nesimțire. Prin acest gest, unchiul și nepotul au vrut să dea de înțeles că atât piatra, cât și evenimentul le aparține, iar ceilalți politicieni prezenți nu sunt altcineva decât niște nepoftiți. Lucrul acesta a fost subliniat deschis în cadrul mitingului, dominat de primarul Chirtoacă, care a dirijat astfel vorbitorii, încât să curgă elogiile în adresa sa și a unchiului său. Nici președintele Timofti, nici premierul Leancă nu au mai avut posibilitatea, precum se cuvine întro ceremonie oficială, să prezinte, să exprime poziția autorităților statului față de ororile suferite de populația pe care aceștia o reprezintă. Ori, prezenţa întregului eşalon superior al puterii de stat de la noi la un eveniment antisovietic, în fond, a fost în anul acesta o întâmplare inedită şi nemaipomenită în întrega istorie de 22 de ani a Republicii Moldova, prezenţă care trebuia salutată de toţi. La un moment dat, însă,  când cineva, probabil pus la cale de primarul Chirtoacă, așa cum a procedat și la ceremonia din 13 iunie, a început să „declame” etichetări în adresa unor politicieni, toate oficialitățile s-au văzut nevoite să părăsească evenimentul.

Privelişte mai mult decât penibilă s-a aşternut din această clipă peste Scuarul Gării. Cum vor reacţiona de acum înainte oficialităţile statului la evenimentele organizate de Primăria Chişinăului, de îndată ce primarul se poartă ca un băieţandru supărat că şi alţii îndrăznesc să vină să se joace cu jucărica lui? Ce va face Dorin Chirtoacă atunci când va trebui să inaugureze monumentul deportaţilor, care din câte se comunică va avea loc foarte curând? Se va cocoţa iarăşi, avar de fală goală, la microfon şi va acapara evenimentul, la fel cum a făcut-o cu nesimţire la 6 iulie?

În aceeaşi zi am avut ocazia să particip la un alt eveniment cu acelaşi caracter. Numai că la Ciuciuleni, lucrurile s-au desfăşurat tocmai invers atmosferei din Scuarul Gării de la Chişinău. Aici, inimoasa familie Sofica şi Nicolae Pagu au ridicat cu cheltuiala lor în centrul satului Ciuciuleni un splendid Memorial dedicat suferinţelor sătenilor deportaţi. Numai că familia Pagu nu a pus stăpânire pe Memorial, ea a dăruit monumentul comunităţii locale, înscriindu-se în rândul oamenilor de bună credinţă de care este plin acest pământ. În plus, ei au editat un valoros volum de documente şi mărturii ale ciuciulenenilor din perioada respectivă, volum alcătuit de fiica acestora. Ceea ce este un altfel de monument menit să înveşnicească dovada suferinţelor trăite de oameni în timpul ocupaţiei sovietice.

Ar fi bine ca primarul de Chişinău să vină să înveţe de la cei din Ciuciuleni şcoala bunelor maniere în politică şi a bunului simţ, dacă ţine cu tot dinadinsul să se manifeste ca politician.

Valeriu Saharneanu,

Partidul Liberal reformator