Încă nu tot Occidentul a înțeles ce e cu războiul din Ucraina?

Reuniunea de azi de la baza militară americană din localitatea germană Ramstein – a 8-a la număr de la începutul invaziei Rusiei – urmează să stabilească volumul următorului pachet de ajutor pentru armata Ucrainei. Pachetul se anunță foarte consistent, dar partea ucraineană și statele învecinate ariei războiului manifestă un entuziasm rezervat în legătură cu acest fapt. De vină e comportamentul Germaniei, refuzul ei de a da undă verde deciziei unor state ca Polonia, Finlanda și, posibil, altele, să livreze Ucrainei tancuri Leopard 2, de producție germană. O stipulare din contractul de achiziționare a acestor blindate prevede avizul producătorului în cazul înstrăinării lor în folosul unor terți aflați în conflict. Stipulări similare conțin majoritatea contractelor de livrare a armelor, dar până acum țările producătoare au avut reacții rapide la asemenea cereri, dând dovada înțelegerii situației.

Iar situația este că avizul german nu este solicitat pentru a permite o revânzare a tancurilor, ci pentru ca mașinile fie donate unei țări aflate sub amenințarea lichidării ei ca stat european. Cancelarul german Olaf Scholz a trecut și prin alte perioade de ezitări pe parcursul acestui an de război în Ucraina. La un moment dat se credea că el a depășit pentru totdeauna aceasta stare, că nu mai are nevoie de argumente în plus referitoare la cine este cine în acest război și care este pericolul lui pentru Europa și întreaga lume. Inițiativa Poloniei însă, a pus iarăși Germania în fața unei dileme. Una care pare nefirească avându-se în vedere comportamentul din ce în ce mai belicos al Rusiei și suferințele din ce în ce mai mari ale Ucrainei. Ca și la început, Germania parcă s-ar teme să nu supere prea tare Rusia și să nu atragă din partea ei careva acțiuni de represalii. De parcă Rusia ar mai fi în putere de așa ceva, iar Germania ar fi de una singură în frontul de rezistență împotriva agresiunii lui Putin.

Surprins de solicitările presante ale aliaților celor mai hotărâți ai Ucrainei pe subiectul livrărilor de tancuri germane, Scholz s-a arătat nefiresc de fâstâcit, articulând în cele din urmă că Germania va fi de acord să autorizeze livrările dacă… și Statele Unite vor accepta să dea Ucrainei tancurile sale Abrams. Asta, a argumentat Scholz, pentru ca Rusia să nu poată specula divizarea membrilor NATO pe cauza contribuției lor neuniforme la consolidarea rezistenței Ucrainei. Un argument fals speculat de însuși Scholz, deoarece contribuția Statelor Unite este net superioară aportului tuturor celorlalte țări ale lumii luate la un loc.

Evident, s-ar putea că până la sfârșitul acestei săptămâni cancelarul german să rezolve problema, iar Polonia și Finlanda, dar și alte țări din prima linie care posedă tancuri germane grele, să poată purcede la transportarea lor neîntârziată pe teritoriul Ucrainei. S-ar putea ca însăși Germania să urmeze exemplul celor două țări din flancul estic al NATO, dar și a Marii Britanii, și să anunțe punerea în pachetul de susținere a Ucrainei a multașteptatelor tancuri Leopard 2, atât de necesare ucrainenilor în operațiunile planificate de eliberare a teritoriilor ocupate de ruși.

Lucrurile se vor rezolva până la urmă. Ramsteinul va aduce Ucrainei o serie de arme noi cu care să poată face față agresiunii, dar ezitările devenite cronice ale liderilor germani nu pot să nu-și lase amprenta pe întreg procesul logistic al Occidentului de sprijinire a Ucrainei. Or, ezitarea unuia dintre susținători aruncă umbră asupra tuturor; îi decepționează pe ucraineni și îl încurajează pe Putin. Care să fie explicația fenomenului? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că liderii germani încă nu au înțeles ce e cu războiul din Ucraina. Probabil că ei încă nu realizează pe deplin cu cine se confruntă ucrainenii și care este adevărata esență a regimului lui Putin – a agresorului –, ce planuri locale și globale urzește în războiul dezlănțuit și care-i este fundamentarea ideologică. Nelămurire stranie, pentru că un simplu recurs la propria memorie istorică i-ar putea face să descopere grava asemănare a regimului lui Putin de azi, cu cel al lui Hitler din anii 1930-1940. Unica deosebire este că Hitler i-a luat pe nemți de ostatici, i-a transformat în carne de tun și și-a pregătit războiul de expansiune timp de 7 ani, iar Putin a făcut același lucru cu rușii timp de peste 20 de ani. În rest, toate etapele și procedeele de acaparare a puterii absolute și de subjugare a popoarelor respective coincid. La fel și ingredientele ideologice: adjudecarea revanșei istorice, exclusivismul rasial/al lumii ruse, disprețul față de alte națiuni, ura și minciuna ca politică de stat.

Consecințele aventurii lui Hitler sunt cunoscute: zeci de milioane de jertfe și o Europă întreagă pârjolită. Aventura criminală a lui Putin este în plină desfășurare. Nu se știe câte etape ar putea să aibă și la care dintre ele se află în ziua de azi: la început, la mijloc, în faza terminală? Un lucru este știut cu certitudine: cu cât mai mult va fi lăsat să-și facă de cap, cu atât mai multe vor fi jertfele, mai mari distrugerile, cu atât mai mare va crește pericolul ca pârjolul să se extindă peste întregul continent.

Orice manifestare de ezitare în efortul de susținere consistentă a Ucrainei lucrează în folosul agresorului. Oare Scholz și alți lideri șovăielnici ai Europei nu-și dau seama de gravitatea nehotărârii lor?

Valeriu Saharneanu

20 ianuarie 2023