În câte feluri poate fi folosit cuțitul de bucătărie? Dar mass-media?

Decizia mult prea întârziată, dar extrem de necesară a autorităților moldovene (Comisiei pentru Situații Excepționale) de a suspenda (temporar?) șase canale de televiziune – unele locale și altele transmise de la Moscova – deținute de Șor, a făcut, ca de obicei, valuri în Republica Moldova. Epicentrul declanșării lor s-a aflat la Moscova, iar la învolburare au fost aduse la Chișinău de structurile coloanei a cincea ruse dislocate aici.

Reacția celor de la Moscova este firească: au pierdut arme de mare calibru în acest teritoriu. Ele au fost păstrate încă de pe timpul imperiului sovietic și modernizate/suplimentate în anii din urmă. Prin măsura luată, Chișinăul a astupat însă țevile acestor tunuri. Erau în poziție de tragere directă asupra creierilor populației locale și Moscova le-a pierdut tocmai în faza în care ea pregătește toate ingredientele ca războiul să escaladeze și aici de la starea hibridă la cea de foc. Despre efectul și eficacitatea lor vorbesc stări de spirit prezente în importante segmente de populație ale Republicii Moldova. Impactul se reflectă în datele ultimelor sondaje naționale. Barometrul Opiniei Publice (BOP) arăta la început de noiembrie curent că 32% din cei intervievați justifică războiul lui Putin în Ucraina. La această categorie trebuie adăugați și cei 26,5% de intervievați s-au arătat indeciși ori nu au voit să răspundă la întrebare și să precizeze de care parte a războiului sunt. Indiferența, ezitarea ori eschivarea de la un răspuns clar în raport cu o agresiune fără precedent de sângeroasă îi situează și pe aceștia mai degrabă alături de cei care justifică, decât de cei care condamnă războiul. Este fără doar și poate o aprobare tacită.

Pentru Republica Moldova, victimă de peste treizeci de ani a aceluiași tip de agresiune și care astăzi suferă enorm de pe urma acestei noi intervenții războinice a Rusiei, datele arată catastrofal. Evident, este o situație moștenită istoric și oricare altă guvernare venită să înlocuiască o forță complice cu regimul de la Moscova, cum a fost Dodon, trebuia să ajungă să de-a piept cu această realitate sumbră. Realitate, care, în cuvinte simple, ar putea fi explicată în felul următor: să ai de gospodărit un stat în care mai mult de jumătate (32%+26,5%=58,5%) de populație rezidentă nu consună la moment cu interesele acestui stat, egal cu interesul vital al fiecăruia dintre ei. Și asta, în cea mare parte, datorită faptului că tunurile propagandei rusești au fost lăsate să bată neîntrerupt, ani în șir, în capetele propriilor cetățeni, punându-li-se la dispoziție și un extrem de prețios patrimoniu – cele mai bune frecvențe de difuzare.

Valul de indignare pornit de Moscova și preluat de mercenarii ei locali vine pe acest motiv – că regimul politic de la Chișinău încearcă să pună capăt stării de subordonare colonială a statului moldav pe domeniul mass-media, rămas în fond, neschimbat, după căderea fostului imperiu sovietic. Moscova s-a deprins să taxeze verbal, militar și economic orice încercare a autorităților locale de a schimba întrucâtva situația, chiar dacă aceste încercări nu au fost niciodată prea multe, iar cele puține – niciodată cu intenția de a fi duse până la capăt. De data aceasta însă, intenția autorităților moldovenești pare a fi destul de serioasă, deși în acțiunile pe care le întreprinde pe acest subiect se arată un pic făstăcită și nesigură.

O înțelegem. Guvernarea de azi de la Chișinău ar vrea să reprezinte un regim democratic autentic, iar orice atingere de subiectul mass-media, mai ales în sensul interdicției din varii motive al unui segment al ei, este extrem de primejdioasă. Asta, pentru că în societățile autentic democratice mass-media liberă, în egală măsură cu justiția independentă, sunt doi stâlpi de rezistență ale lor. A-l aborda, chiar și din considerente de forță majoră ce țin de securitatea statului, precum este cazul discutat azi până la incandescență, este ca și cum cineva ar lua jăratec din foc în mâinile goale. Decizia de a pune pe seama unei Comisii acțiunea de suspendare a celor 6 canale de televiziune vine exact din calculul că doar ea ar avea la moment mănușile de protecție ale „situației excepționale” cu care ar putea lua din foc acest mare jăratec, fără a se frige tare. Într-un fel, Comisia pentru Situații Excepționale a Guvernului a făcut lucrul Consiliului Audiovizualului – instituției publice de reglementare a domeniului. Aceasta pare să se fi eschivat de la un demers cu aceleași consecințe categorice în privința activității subversive sub steag național, ale instituțiilor rusești vizate. Dovadă că documentele fondatoare de care se conduce încă nu conțin o strategie legiferată și bine structurată care să-i dea împuterniciri clare pe partea de apărare și promovare a interesului național în acest domeniu extrem de important.  

Moscova este la curent cu aceste breșe în legislația moldovenească și le folosește cum se pricepe mai bine. Deși este o dictatură care frizează tirania, cu sute de jurnaliști uciși, arestați, izgoniți, cu instituții de presă independente reduse la tăcere ori declarate „agenți străini” și înecate în amenzi , Rusia lui Putin are tupeul să speculeze respectarea drepturilor și libertăților presei democratice în apărarea subdiviziunilor mediatice ale operațiunii ei hibride în Republica Moldova. Moscova și mercenarii ei din teritoriu care se dau drept jurnaliști, o țin morțiș că ceea ce apără ei sunt instituții mass-media protejate de legile societăților democratice, iar ceea ce produc ei în Republica Moldova, ține de diversitatea de opinii apărată de dreptul la libera exprimare, ambele prevăzute de Constituție.

Aparent așa este, dacă am face abstracție că minciuna și manipularea ar face parte din arsenalul de luptă al Rusiei în războiul hibrid pe care-l duce de ani de zile împotriva Republicii Moldova. Hotărându-se să acționeze, autoritățile moldovenești ar trebui să nu mai reacționeze atât de umilitor la loviturile verbale, de corecție, ale autorităților ruse. În primul rând pentru că ele nu sunt și nu au fost niciodată etalon de respect în privința acestor valori. Ele, pur și simplu, nu sunt în drept să dea cuiva lecții de comportament în societatea democratică, de care și-au bătut joc în modul cel mai barbar posibil la ele acasă.

Da, mass-media în ansamblul ei, este formată din instituții apărate de legile democrației. Ele sunt protejate și beneficiază de statutul lor special atâta timp cât însele respectă acest statut și nu sunt folosite ca arme, ori nu sunt create ca atare, cum este cazul celor ale Moscovei și ale lui Șor, suspendate de Comisia de la Chișinău. Mass-media este ca și cuțitul de bucătărie. În mâna bucătarului, cuțitul este un simplu instrument care ajută la susținerea vieții, iar în mâna criminalului el devine armă rece cu destinație diametral opusă.

În relația cu Republica Moldova, Moscova a reușit până acum să speculeze poziția bucătarului pașnic, în timp ce a folosit cuțitul mass-mediei exclusiv în ipostaza criminalului. Azi, în urma războiului declanșat în Ucraina, lucrurile s-au limpezit și ipostazele s-au clarificat: state și instituții europene importante au declarat regimul existent în Rusia drept sponsor al terorismului. Or, reieșind din acest statut de blam dat Rusiei pe merit, Chișinăul nu ar mai trebui să îmbrace mănuși speciale de protecție în luarea de decizii menite să apere spațiul său informațional de ingerința mediatică brutală a acesteia. Chișinăul este acum obligat să se conformeze situației și să acționeze fără să se umilească, deschis și cu multă determinare în apărarea integrității informaționale a statului dat de alegători spre bună și corectă guvernare.

Valeriu Saharneanu

20 decembrie 2022   

Dacă îl găsiți util, Vă rog să distribuiți acest articol.