Ieșirea din CSI: tăierea capului unui mare capăt de șantaj

Pe întreg parcursul acestui an, agențiile de presă au tot transmis știri – primele, cu titlul de senzațional – că Guvernul Republicii Moldova aprobă hotărâri care prevăd denunțarea Acordurilor încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI), în perioada 1994-1997. Este știut că sub presiunea evenimentelor dramatice din această parte a Europei și în contextul demersurilor făcute pe direcția integrării europene, autoritățile actuale ale statului au pornit mecanismul de denunțare instituțională a numeroase acte trecute cândva prin organul legislator moldovean, adoptate de acesta, și având puterea juridică să ateste calitatea de membru a Republicii Moldova la această organizație, inspirată de Kremlin și expirată chiar de la bun început din toate punctele de vedere. Așa cum Parlamentul European va vota deja joi, 5 octombrie, o Rezoluție privind începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an, finalul procesului de denunțare va trebui grăbit ,și el va însemna încetarea calității de membru, adică părăsirea completă – de jure și de facto – de către Republica Moldova a CSI. Întrucât viteza procesului de aderare la organizația vestică se dovedește a fi mai mare decât cea de desprindere de organizația estică, agenda de denunțare pare a fi pusă la Chișinău pe bandă rulantă. Asta, firesc, face ca știrile despre denunțare să nu mai aibă marca senzaționalului, iar comentariile și analizele, măcar la unele documente de relevanță, să lipsească cu desăvârșire. Vom încerca să recuperăm din acest handicap al presei moldovenești, propunându-vă o referire la două documente atacate de Guvern în mijlocul acestui proces, la 12 iunie 2023, nu fără a trece, foarte succint, cu vederea mașinăria politică a vremii, care le-a promovat, – Partidul Democrat Agrar – esența, obiectivele și rosturile acestuia.
Primul acord denunțat în acea zi s-a referit la formarea spațiului unic educațional, aprobat de Parlamentul nostru(?) și semnat de Guvernul nostru(?) în anul 1997.

Am avea multe de comentat pe marginea acestui document în speță, căci, e destul să ne imaginăm doar în ce fiertură toxică ar fi putut să se pritocească azi sistemul nostru educațional dacă formarea spațiului unic pe acest domeniu ar fi ajuns să funcționeze azi în conformitate cu prevederile lui punctuale. Adică exact ca în Rusia lui Putin sau ca în Belarusul lui Lukașenko, anexat de Rusia. Or, în CSI, Rusia avea, prin cutumă recunoscută și respectată de toți ceilalți membri, statutul de țară-căpetenie, de țară-model, model de urmat. Moscova elabora sisteme de funcționare pe domenii care trebuiau preluate și implementate de toate celelalte state-membre. Mecanismul nu a funcționat întocmai, dar pentru asta anume a fost gândit CSI-ul și nu exagerăm cu nimic, căci refacerea URSS, în sens de teritoriu controlat de Rusia, a fost sarcină lucrativă pusă și pe agenda democratului Elțin.

Războiul de pe Nistru a fost provocat de regimul acestuia în 1992 în scop de prevenire a tentativelor de evadare a noastră acasă, în România. Republica Moldova era la acea vreme una dintre cele mai fidele sclave ale Moscovei. Parlamentul agrarian și guvernarea acestuia rezona cu toate faptele și ideile pe care le sugera ori decreta Moscova. Venirea partidului revanșard al agrarienilor la putere în februarie 1994 s-a făcut pe banii girați de Kremlin: a fost prima mare operațiune hibridă de preluare a puterii în fostele republici sovietice fără a mai face uz de tancuri. Cu folosirea tancurilor, Rusia a obținut capitularea de la 21 iulie 1992 și delimitarea zonei de ocupație a o treime din teritoriul Republicii Moldova, dar mai departe blindatele nu au mers. Pentru a înainta spre Chișinău și a lua sub control întreg teritoriul Republicii Moldova, tancurile rusești au fost reciclate… în partide moldovenești – unități mult mai eficiente și mai adaptate noilor vremuri post-Război Rece. Partidul Democrat Agrar a fost primul partid politic folosit de Moscova pe post de distrugător a ceea ce pregeta să facă Mișcarea de Eliberare Națională a anilor 1988-1991 – apropierea de Occident prin integrarea în România, deziderate înscrise în Declarația de Independență de la 27 august 1991.
În Republica Moldova nu există o cultură a evaluării practicilor de guvernare, dar, în virtutea experienței trăite aievea și a cunoștințelor acumulate la acest capitol, vă spunem noi: partidul agrarienilor a fost o gașcă de tâlhari de drumul mare, dar și o forță politică de esență revanșardă, legată ombilical de sistemul sovietic defunct, de care nu se putea desprinde economic, politic și mintal nici după moartea acestuia. A apărut din spuma transformărilor de epocă, avându-și promotorii în masa progresistă a nomenclaturii kolhoznice, sovietice administrative și comuniste de partid, aleasă în 1990 în primul Parlament al Republicii Moldova, pe candidaturi convenite în mare parte cu Frontul Popular. A votat documente și legi importante pentru noul destin al Republicii Moldova și ar fi putut să rămână și mai departe promotori ai interesului național dacă ei înșiși, individual, ori asistați de același Front Popular, ar fi lucrat punctual la de-îndoctrinarea și dezintoxicarea ideologică a acestei categorii de decidenți, ajutându-i să treacă de partea bună a istoriei, adică, de cea a interesului național. S-a întâmplat însă că după statuarea Independenței, altul a devenit și Frontul Popular, acaparat de Iu. Roșca, care în loc să unească, a prins a dezbina; neschimbată – expansionist-imperială – a rămas și politica Moscovei post-sovietice. Din acest moment, Frontul și Moscova parcă și-ar fi sincronizat acțiunile pentru ca acest potențial politic virusat de puternica industrie sovietică de mutilare identitară să fie adus la starea de manifestare clinică antiromânescă virulentă și, în condițiile noi, să servească mai departe intereselor ei.
Procesul de transformare a Partidul Democrat Agrar în forță antinațională poate fi explicat foarte exact prin compararea lui cu un proces care se întâmplă într-un domeniu foarte bine cunoscut de protagoniștii lui, cum ar fi cel al facerii vinului. Strugurii – materialul primar – au fost toți, parcă, de bună calitate la momentul recoltării – campania de alegeri în primul Parlament democratic (23 noiembrie 1989 – 25 februarie și 10 martie 1990). Adunați în cadă nouă de stejar pământean (noul Parlament s-a constituit în 17 aprilie 1990), ei au mustit cu spor, bucurându-și culegătorii cu prospețimea noilor legi/hotărâri așteptate, iar aceștia răsplătindu-i cu energia recunoștinței de care aveau nevoie în această perioadă de tânără formare. La 27 august 1991 a fost ziua când s-a putut constata maturizarea optimă a minunatei licori. Doar că ajunsă în vasul Independenței, ceva nu i-a ticnit: în loc să fermenteze în legea propriei naturi, să se limpezească și să-și bucure culegătorii cu aroma și gustul numai bun de savurat la prilejuri de mari victorii și sărbători, licoarea s-a acrit brusc și s-a transformat în oțet.
Stricăciuni dintr-acestea se pot întâmpla și la gospodari mai mari, decât la bieții culegători moldoveni, dacă vreun vecin pizmaș s-ar furișa să le presoare firimituri de pâine în mustuitură. Așa cum de vecini pizmași nu am dus lipsă niciodată, ei au luat firimiturile stricăcioase chiar de pe masa noastră națională. Noua-vechea Rusie i-a adunat de pe unde erau cu slujba la stăpân pe Lucinschi și Diacov și ni i-a presărat cu grijă în masa deputaților agrarieni constituiți la început în clubul parlamentar „Viața Satului”. În popor se zice că oțetul se face încetul-cu încetul. În cazul nostru însă, mustul agrarian care la 27 august 1991 promitea să se facă un vin de primă marcă națională, s-a acrit imediat după acest eveniment și, la 19 octombrie, era deja marcă de oțet veritabil, avându-și pe etichetă și denumirea: „Partidul Democrat Agrar din Moldova”. Așa cum din vinul oțetit, vin bun nu se mai poate face, precum din omletă ouă, maturizarea acestei substanțe politice a evoluat în anii următori pe linia caracteristică respectivei reacții chimice – ea devenind din ce în ce mai toxică. Fiecare component a venit cu contribuția lui la acest proces și este dificil să vi le enumerăm pe toate în prezenta scurtă lucrare. Putem să amintim, de exemplu, de contribuția unuia dintre cei mai reactivi factori de toxicitate agrariană – a lui Andrei Sangheli, prim-ministru al guvernului agrarian. La propunerea României de a crea pentru Republica Moldova o sursă alternativă celei rusești de aprovizionare cu energie electrică prin participarea la construcția blocului 4 al Centralei Atomoelectrice de la Cernavodă, Sangheli a dat bădărănește cu piciorul, zicând că nu a luat de la români niciun karandaș și că nu va lua nimic de la ei nici de acum încolo. Și asta, după ce România a fost unica țară care a fost alături de Republica Moldova în războiul cu Rusia și a ajutat-o nu numai să adere repede la ONU, dar și să înfrunte foamea, frigul și întunericul în timp ce era sfâșiată de ocupanții ruși. Din plin s-a manifestat și deputatul agrarian Popușoi, iar în rând cu el și alți colegi de-ai lui la fel de toxici ori intoxicați, în privința programului de împroprietărire „Pământ”, susținut financiar de Guvernul Statelor Unite și poreclit de ei în batjocură „programul mormânt”. Trebuie să se știe că primii oligarhi moldoveni ai perioadei post-sovietice au ieșit din rândul agrarienilor anume atunci și anume din banii dați de americani (cca 600 milioane USD) pentru implementarea corectă și echitabilă pentru toți cetățenii a acelui program de fundament a economiei noi a Republicii Moldova.
Doar că agrarienilor le era în cot de noua economie. Interesul lor era să se îmbogățească pe ei înșiși, pe de o parte, iar pe de altă parte să țină Republica Moldova în lesa economică și politică a Rusiei în așa fel, încât ea să poată fi șantajată în tot felul ani și decenii înainte. Rostul guvernării lor a fost să pună baze solide unui lung proces de sărăcire a populației și de aducere a ei la disperare, care sunt două pârghii puternice în vederea manipulării în fel și chip a maselor mari de oameni. În esența lor, agrarienii au fost în mâna Moscovei un instrument de continuare prin alte metode a războiului de re-capturare a Republicii Moldova. În paralel, la indicația Moscovei, ei au lansat o întreagă campanie de minare a viitorului Republicii Moldova, punând la cale blocaje în eventualitatea reunificării cu România. A fost domeniul predilect al preocupărilor agrariene, ei insistând să legifereze, anume în acest scop, o autonomie etnică teritorial-administrativă neconstituțională în sudul republicii, dar și condiționalitatea de separare a ei, inclusă în Constituție, a acestei structuri artificiale în caz că se va ajunge să se pună problema reîntregirii practice și de jure a celor două state românești. Ce capăt puternic de mare șantaj au pus ei atunci în mâna Moscovei și cât de abil l-a folosit ea în anii din urmă și nu va ezita să-l folosească în viitor!? Să mai zică cineva că agrarienii au avut doar grija propriei îmbuibări și nu au avut viziune strategică. Adevărat că malefică, răutăcioasă, împotriva propriei firi și identități – dar strategică, și chiar geostrategică.
Astăzi culegem roadele acelei viziuni, structura autonomă creată pe șantaj și gândită ca armă a șantajului, ajungând în mâinile unei grupări a crimei organizate, controlate de Moscova. Scunda opoziție democratică a încercat în 1994 să-i aducă pe agrarieni la simțuri naționale, li s-a adresat cu rugăminți și îndemnuri să înceteze a mai face din România o sperietoare și din limba română o Cenușăreasă. La care încercare deputatul agrarian Nicolae Andronic a ripostat cu o frază memorabilă prin cruzimea ei, al cărei ecou de groază ne revine astăzi în actualitate pe aripile de rachete ale lui Putin. Întrucât nu am consultat stenograma acelei ședințe de Parlament în care a fost vociferată mârlănia, redau conținutul ei din memorie și schematic: Încetați să ne mai vorbiți de apropierea de România, căci de nu, vom chema să fie masate pe Prut trupele de securitate ale CSI și vă va trece dorul…
Amenințarea nu era lipsită de fond, căci la timpul înfricoșătorului enunț, atât Parlamentul, cât și Președinția și Guvernul erau în totalitate agrariene, adică în întregime arondate intereselor Moscovei. Iar aici ajungem la cel de-al doilea proiect de denunțare aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 12 iunie 2023 și el se referă exact la trupele de grăniceri ale statelor CSI, acord aprobat de Parlamentul de la Chișinău chiar în acel an, în 1994.
Timp de trei ani după aceea agrarienii au adoptat alte peste 330 de acorduri de fixare a Republicii Moldova în mrejele CSI și puține dintre acestea nu au fost folosite de Moscova drept capete de șantaj împotriva Republicii Moldova. Acordurile cu CSI nu numai că nu sunt relevante, nu funcționează, nu se aplică ori sunt în defavoarea Republicii Moldova, cum încearcă să se scuze Guvernul de fiecare dată când taie aceste capete – ele sunt de-a dreptul contraproductive și dăunătoare intereselor ei. Așa că guvernarea de azi nu trebuie să le taie unul câte unul timp trei ani, atât cât le-au crescut servil agrarienii. Guvernul are suficiente motive să le taie pe toate la pachet, așa cum a procedat la vremea lor și pe bună dreptate Georgia și Ucraina, motivând războiul de agresiune, ocupația rusească și lipsa de respect a Rusiei vizavi de integritatea și suveranitatea statelor respective. Nu cumva întrunim și noi, cu vârf și îndesat, aceste motive?
Valeriu Saharneanu, 3 octombrie 2023