Identificat ca dictator în Europa, Putin poartă grija identității românești a moldovenilor

În ziua în care, la Strasbourg, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a declarat pe Putin dictator, iar regimul lui – dictatorial – , aplicându-i astfel ștampila de marcaj a identității lui politice –, peste liderul de la Kremlin s-a abătut dintr-odată grija pentru identitatea etnică a moldovenilor. S-a întâmplat asta vineri, 13 octombrie, la întâlnirea la nivel înalt a liderilor statelor membre ale CSI, care a avut loc la Bișkek, capitala Kârgâstanului. Frustrat că reuniunea a fost ignorată de data aceasta și de liderul armean, Pașinean și că în afară de supusul său de la Minsk, sângerosul călău al poporului belarus, Lukașenko, cercul de vasali slugarnici care-l face să se simtă confortabil s-a redus la capii câtorva dictaturi asiatice de mâna a doua, Putin a pornit nitam-nisam să taxeze Republica Moldova pentru lipsa în formă continuă din careul de figuranți ai CSI. Conducerea ei a dispărut din acest cadru odată cu dispariția lui Dodon din funcția de președinte al Republicii Moldova, funcție pe care acesta a dedicat-o în întregime slujirii intereselor Moscovei, ca agent al ei ce era (și este). Alungarea lui Dodon de la șefia statului a fost alegerea poporului, iar Maia Sandu, care în 2020 a preluat funcția în baza unei platforme electorale pro-europene, trebuia să ia și o decizie de importanță geostrategică primordială pe cât de complicată, pe atât de periculoasă: abandonarea CSI. Ar fi putut să o facă englezește, să plece fără a-și anunța intenția, ori trântind ușa, cum au făcut-o georgienii și ucrainenii, amintind „colegilor” de careu de agresiunile directe și hibride îndurate și de umilințele suferite de Republica Moldova, fiind parte cuminte a acestei organizații. Ambele forme de abandonare ar fi fost pe deplin justificate, înțelese și aprobate atât de popor, cât și de parteneri. A ales însă să plece în stil european: cu capul sus, pragmatic, la vedere, în procedură juridică încheiată la toți nasturii, acoperită de motivația bazată pe expertize de ramură că acordurile cu CSI nu sunt relevante, nu funcționează, nu se aplică ori sunt în defavoarea Republicii Moldova.

Ce ar avea de făcut o guvernare responsabilă în urma unor asemenea terifiante constatări, decât să părăsească zona?

Altfel interpretat, gestul deschis și transparent de ieșire din cadrul CSI a celei mai irelevante ca teritoriu componente a ei se poate traduce în cea mai grea sentință dată acestei organizații. Și anume, că CSI a atins cota cea mai de jos a termenului său de expirare și că aflarea în continuare în mediul ei a devenit nu doar nocivă, dar de-a dreptul periculoasă pentru viață.

Desigur, Putin vrea să arate că îi este totuna ce se întâmplă cu blocul de state din pachetul așa numitei vecinătăți apropiate a Rusiei. Realitatea este însă cu totul alta. Ruptura cea mare de azi dintre Occident și Rusia a început pe la mijlocul anilor 2000 exact pe subiectul acestui produs geopolitic al Kremlinului post-sovietic, formalizat în CSI. Vecinătatea apropiată – termen inventat de Moscova pentru statele provenite din fostele republici sovietice – a fost declarat drept spațiu al intereselor vitale și legitime ale Rusiei. La Conferința pentru securitate de la Munchen, în 2007, apoi la Summitul NATO de la București, în 2008, Putin a cerut Occidentului recunoașterea dreptului exclusiv al Rusiei asupra statelor respective. Era o invitație la împărțirea lumii pe principiul sferelor de influență, agreat de Occident pentru Uniunea Sovietică după 1945, în consecința celui de-al Doilea Război Mondial. Ideea lui Putin că Războiul Rece a fost pierdut de Uniunea Sovietică, nu și de Rusia, trebuia să se materializeze anume în păstrarea controlului, deocamdată, indirect, asupra teritoriului fostului stat sovietic defunct. Perspectiva controlului teritorial direct se avea în mintea Moscovei, era pusă de ea pe altă hărți, precum s-a văzut mai târziu. Occidentul devenise însă altul în secolul XXI, dovada cea mai elocventă a metamorfozei lui întruchipându-se în Uniunea Europeană – un conglomerat de state asociate în baza valorilor democrației liberale pe principiul solidarității politice, cooperării economice și a respectării dreptului internațional. Sub scutul Alianței Nord-Atlantice, aceste țări își asigurau concomitent și un înalt grad de securitate. Anume din această cauză cele trei state baltice care s-au mișcat mai repede și au lansat încă din anii 1990 procedurile de aderare la cele două structuri occidentale nu au figurat deschis în oferta Rusiei de oficializare, prin apostila Occidentului, a vecinătății ei apropiate, dar, cu siguranță, includerea lor se avea în vedere în perspectiva etapei următoare.

Celelalte state europene provenite din fostele republici sovietice au trecut prin altă experiență. Încercarea lor de a-și fructifica independența și suveranitatea în conformitate cu interesele naționale și la propria lor dorință s-a lovit de marele zid al pretențiilor geopolitice rusești. Prin războiul împotriva Republica Moldova din anul 1992, împotriva Georgiei, din 1992, dar și din 2008 și împotriva Ucrainei, începând cu anul 2014, și ocuparea sfidătoare a unor teritorii din întregul lor, Rusia dădea de știre că ea anulase atât independența, cât și suveranitatea statelor din pretinsul spațiu al intereselor ei vitale fără să mai aștepte acordul Occidentului. Ba chiar sfidându-l. Orice altă opțiune a statelor respective: de reunire cu statul de la care a fost rupt, în cazul Republicii Moldova, ori de aderare la UE și NATO, în cazul Georgiei și Ucrainei, se anunța trecută prin dârmonul rusesc și înecată în sânge înainte de a fi anulată.

De remarcat, că nici în cazul războaielor de agresiune și nici în cazul sfâșierilor teritoriale, rezultate din acestea, implicarea CSI a lipsit cu desăvârșire. Statul-membru-CSI-agresat nu putea pune problema la nicio reuniune de orice nivel a CSI, pentru că statul-membru-CSI-agresor nu permitea discutarea unor teme explozive la reuniunile eminamente pașnice ale organizației, iar ceilalți membri CSI tăceau complice cu statul-membru-CSI-agresor, se abțineau de la o luare de atitudine, deoarece riscau să intre ei înșiși în categoria statului-membru-CSI-agresat, dacă ar fi manifestat careva inițiativă. Ajunși în fața unei asemenea bizarerii, Georgia, în 2008, și Ucraina, în 2014, au trântit ușa acestei construcții butaforice și au părăsit-o subit, ignorând procedurile. Nu a fost fără urmări, căci, peste ani, inițiatorul georgian al exodului, fostul președinte Mihail Saakașvili, este astăzi ostaticul încarcerat al unui regim oligarhic pro-rus instalat la Tbilisi, iar Ucraina este tocmai trasă de Putin pe roata războiului, pornit cu scopul de a fi adusă cu de-a sila în prinsoarea de fier a lumii ruse. Sora lor cea mai chinuită și mai plăpândă, Republica Moldova, a trecut și ea prin toate camerele de tortură ale Rusiei post-sovietice, dar rezistența Ucrainei în fața agresiunii rusești iată că îi permite să se retragă din prinsoare oarecum deschis, calm și sfidând-u-l pe Putin.  

Este evident că retragerea Republicii Moldova din CSI prin denunțarea aparent fără grabă, unul câte unul, în procedură programată pe durata unui an, a celor peste 330 de acorduri ce o leagă juridic de ea, îl irită pe Putin. Nu s-a mai pomenit ca cineva dintre așa zișii parteneri să iasă în voie din careva structură geopolitică creată de Kremlin fără să suporte consecințele știute. Or, s-a văzut, în cutuma relațiilor din interiorul CSI a lucrat dintotdeauna principiul că orice s-ar întâmpla, nimeni dintre membrii ei, în afară de Rusia, nu are dreptul să se supere pe careva lucruri doar din considerentul că așa ceva nu i-ar conveni. Rigoarea a fost preluată de la regimul comunist precedent care avea în Codul Penal un articol special, nr. 58 (activitate antisovietică), care-i pedepsea pe cei ce aveau imprudența să arate că puterea sovietică nu le este pe plac. Milioane de oameni au fost condamnați ori executați în baza lui. Aflat în imposibilitatea inițierii unei măsuri de pedeapsă directe și cu aplicarea forței brute, Putin a decis să atace Republica Moldova de la distanța, cu minciuna – arma cea mai încercată a Kremlinului – țintind structura cea mai sensibilă a unui stat – identitatea poporului acestuia. Dacă părăsește CSI, zice Putin o țară ca Republica Moldova își pierde practic identitatea. Elitele acestei țări, în general, se consideră nu moldoveni, ci români. Pierderea identității țării este alegerea actualei conduceri a Republicii Moldova. Dar, repet, ei asta își doresc și nimeni nu-i poate încurca, în afară de cetățenii Republicii Moldova, dacă în această țară sunt oameni care se consideră moldoveni. Evident, băgând strâmba sovietică a incompatibilității românilor cu moldovenii și a elitelor cu cetățenii, fostul agent KGB, ajuns azi stăpân la Kremlin, vrea să arunce în aer stabilitatea în Republica Moldova. O face, mai mult ca probabil, în strânsă legătură cu moldovenii de tipul retardatului Dodon și mizând pe coloana a cincea care, în criză de idei, continuă să exploateze clișeele sovietice ale moldovenismului pro-rusesc agresiv. Nu este exclus ca fraza citată, ori ideea ei, să fi fost transmisă lui Putin de însuși Dodon, care cu câteva zile înainte de plecarea acestuia la Bișkek a făcut o călătorie fulger la Budapesta – rezidența pe timp de război a structurilor speciale ale Rusiei în Europa de Est.

La rugămintea lui Dodon, Putin a aruncat piatra discordiei în direcția Republicii Moldova și acum așteaptă să intre în acțiune falangele pro-ruse adânc înfipte în trupul acestei republici rebele. Le va ajuta să se desfășoare în diverse operațiuni, inclusiv în campaniile de alegeri, mai mult decât îi vor permite circumstanțele. Asta, fiindcă teama cea mare a lui Putin nu provine de la faptul că azi, în condiții vitrege pentru imperiul său, elitele locale procedează într-un fel ori altul. Experiența de lucru cu asemenea entități a arătat că ele pot fi ușor încurcate în atingerea scopurilor politice și identitare fixate în documentele acestora. Teama lui este că de data aceasta, purtată de vânturile prielnice ale istoriei și ajutată de frați și de prieteni, Republica Moldova ar putea să se depărteze atât de mult de centrul geopolitic gravitațional care o ține în menghina sa timp de peste două sute de ani, încât să-și piardă identitatea rusească și sovietică de vasal, pogorâtă de la Moscova. Și depărtarea ar fi fatală, iar pierderea pentru totdeauna.

Asta îl neliniștește cel mai tare pe dictatorul de la Kremlin.

Valeriu Saharneanu, 17 octombrie 2023