„Dragii” noștri asasini de la Sputnik

Mă urc în mașina unei persoane foarte apropiate și după salutul de rigoare, auzind vorbe ieșite din difuzoarele de la bord, îl întreb ce post de radio ascultă. Cunoscându-mi „universul”, persoana foarte apropiată îmi răspunde după o pauză, parcă supărat, parcă indignat: „Îi Sputnik, dar altceva n-am ce să ascult. Emisiuni serioase de dezbateri pe teme actuale alte posturi de radio nu fac mai bune. Ori poate mie nu-mi plac cum le fac ele. Da, este un post de radio rusesc, știu că este aici să facă propagandă, dar eu o dau la o parte și ascult dezbateri, discuții pe teme la zi”.

O vreme am mers tăcuți. „Vorbea” doar Sputnik-ul. Se dezbătea despre ecologie. Invitatul era un responsabil în cunoștință de cauză; ataca probleme, enunța soluții. Pentru că emisiunea era vie și se transmitea în direct, în decorul ei sonor a intervenit pe dată și moderatorul. Vocea mi s-a părut foarte cunoscută și după doar câteva secunde de scanare cerebrală, memoria auditivă mi-a și dat numele persoanei posesoare – era colegul A.P., mascota de până mai ieri a unei televiziuni de top din Chișinău, prezentatorul nelipsit a mai tuturor marilor evenimente publice. Da, mi-am amintit că am fost șocat atunci când am aflat că dragul nostru coleg s-a oploșit lângă agentul Roșca.  Mi-am amintit pe dată și de căderea în necunoscut a unui alt coleg vizibil la radoul public., de alte „dispariții” „bizare” din rândul autorilor de emisiuni consacrate de la alte instituții de presă.

Mașina își urma drumul. Se făcu ora exactă. La radio Sputnik începură știrile. Era prima duminică de după declanșarea agresiunii ruse în Ucraina. Informația de deschidere nu a fost despre asta. A fost despre ceva local. Abia a treia știre a venit de pe teatrul „operațiunii speciale a forțelor militare ruse”. În ea se făcea trimitere la cine credeți? La șeful poliției uneia dintre republicile din estul Ucrainei (plăsmuite ilegal în 2014 și recent recunoscute de Rusia). Sursa era citată că cere trupelor ucrainene împresurate să depună armele și să se predea. Mesajul era că „operațiunea specială” a Rusiei este un succes indubitabil și că nu durează mult până când trupele ucrainene încercuite vor capitula. Atât despre război, despre bombardamente, despre pierderi, despre valurile de refugiați. Au urmat alte știri locale, iar după buletinul meteo, la Sputnik a început altă emisiune „interesantă” pe tema ocrotirii sănătății cu un alt invitat responsabil și competent.

Iată, mi-am zis, o diversiune informațională ca la carte. Căci doar în manualele kaghebiste de manipulare și de promovare a dezinformării se învață cum să învelești 5% de minciună în 95% de adevăr pentru ca minciuna să atingă ținta în condiții de activitate pe teritoriul și în mediul controlat de inamic. Era a patra zi de război în Ucraina și Sputnik avea în vedere somația „inamicului” – a autorităților moldovene în persoana Consiliului Audiovizualului către toate sursele media – să se abțină de la propagarea mesajului care ar distorsiona realitatea. Avertismentul a avut adresă concretă, având în vedere că în Republica Moldova pe lângă Sputnik activează mai multe instituții de media ruse, cu program de la Kremlin. Iar în acele zile de sfârșit de februarie asupra lumii se trăgea din toate tunurile propagandei ruse.

Desigur, subdiviziunea Radio Sputnik Moldova, chiar și în această situație, nu putea să stea deoparte. Având în vedere monitorizarea anunțată în condițiile stării de urgență, glonțul informațional pregătit pentru a fi tras în acea zi în capul moldovenilor a trebuit făcut mai puțin vizibil, mai mic în volum – de numai 2% din economia timpului rezervat acelui segment de program -, dar mai ascuțit, adică mai penetrant. A crescut în schimb la 98% volumul cartușului de care este prins glonțul: în el s-a putut băga mai mult praf de pușcă – substanța efervescentă de care depinde puterea de străpungere a proiectilului. Rolul acestei umpluturi explozive care a împins glonțul dezinformării pe țeava armei putiniste a revenit în acea zi colegului A., a talentului, notorietății lui profesionale anterioare, puse cu bună înțelegere în slujba acestei subdiviziuni ideologice a militarismului criminal rus. În altă zi umplutura explozivă a trebuit asigurată de colegul E., apoi venea rândul celorlalți colegi. Împreună, echipa trebuia să formeze blindajul de credibilitate a instituției subversive, cele 95 sau 98 procente de adevăr menite să acopere cele 5% de minciuna/dezinformare/manipulare ucigătoare.

Nu știm câte astfel de gloanțe au trimis ei pe țeavă în acea zi și în zilele anterioare. Nu știm la al câtelea din ele le-a trecut prin cap că postura lor de mercenari ai unui stat terorist nu mai poate fi camuflată. A doua zi, însă, la 28 februarie, pe fluxul de știri a apărut comunicatul precum că „echipa Radio Sputnik Moldova și-a dat demisia in corpore, pentru că este împotriva politicii editoriale a redacției, bazată pe dezinformări și manipulări”.

În șirul unor propoziții fals lacrimogene în care semnatarii actului de demisie vor să ne vândă gestul lor ca pe unul aproape că eroic, ei declară cu dulceagă nostalgie și neascunsă părere de rău, că lasă „în urmă aproape 4 ani de activitate profesională, blamată de unii, apreciată de alții, dar care – IMPORTANT – ne lasă cu multă experiență profesională foarte prețioasă...”

Am citit confesiunea-scuză și am avut impresia unui deja-vu. Am căutat în memorie situația-oglindă cu cea a demisionarilor și am găsit-o în istoria secolului XX. Exact așa au pățit-o legendarele prostituate pariziene. Au avut și ele „aproape 4 ani de activitate profesională” pe timpul ocupației naziste a Franței (1940-1944). Au fost și ele „blamate de unii” (Mișcarea de Rezistență) și „apreciate de alții” (ofițerii și soldații naziști ocupanți). Au acumulat și ele (notăm și  noi cu majuscule) – IMPORTANT – o „experiență profesională foarte prețioasă”. Au fost nevoite și ele să abandoneze activitatea din cauze de forță majoră: cei care le-au apreciat „activitatea” au fost alungați din Franța de către cei care le-au blamat. Mai mult, „experiența lor profesională foarte prețioasă” a fost calificată drept colaboraționism – complicitate cu ocupantul. Mișcarea de Rezistență a fost necruțătoare cu cele mai experimentate dintre ele. Cine știe, poate că erau iertate dacă în momentul în care au simțit că le fug clienții și li se duce pământul de sub picioare ar fi avut inspiraia mult mai târzie a celor de la Sputnik să-și prezinte in corpore demisia.

Demisionarii noștri – „echipă Radio Sputnik Moldova” – nu vor păți nimic în Republica Moldova. Bineînțeles, nimeni nu va suporta nicio responsabilitate. Colaborarea lor cu instituția unui stat agresor și ocupant a fost, în fond, una legală, pentru că statul-gazdă a formalizat activitatea acestei instituții subversive în propriul teritoriu. Legalizarea agentului media subversiv este problema statului. Problema „echipei” este una de atitudine civică, de etică cetățenească, dar și de deontologie profesională. Iar în acest aspect, paralela cu „profesionistele colaboraționiste” nu este deloc exagerată. Or, „echipa” recunoaște că timp de aproape 4 ani a constituit o redacție a cărei politică editorială a fost „bazată pe dezinformări și manipulări” și abia acum, când agresiunea hibridă a angajatorului, exercitată inclusiv cu instrumente de media, a degenerat într-o agresiune militară pe față, barbară, sângeroasă, abia acum s-a gândit să dezerteze din unitate. Și apoi nu o face pocăindu-se molcom, rușinată că timp de „aproape 4 ani” s-a prostituat în grup pentru 30 de arginți, ci epatând cu ifose jertfelnice slogane golite de  conținut și, până la urmă, ridicole, precum că părăsesc slujba la dușman cu „sentimentul datoriei profesionale neîntinate” și „cu amintirea unei echipe de invidiat”.

„Există momente în viață, când trebuie să iei o decizie care te costă, dar care trebuie luată”, declară patetic semnatarii. De acord, dar ne temem că vorbind de costuri, autorii au avut în vedere nu onoarea pusă în joc, ci renunțarea regretată de ei la solda angajatorului rus și forțată de evenimentul periculos al războiului, nu neapărat de un proces de conștiință.

P.S. Titlul acestui material ni l-a sugerat o emisiune televizată de acum, probabil, un an. Autorul și moderatorul ei, un jurnalist apreciat și bine cunoscut prin poziția lui intransigentă în materie de deontologie jurnalistică, dar și de cauză națională, l-a avut de invitat special pe „colegul A.”, pe care, pe parcursul întregii emisiuni, l-a tratat invariabil cu apelativul „dragă”. M-am gândit atunci că avem încă multă vreme de bătut pasul pe loc de vreme ce în nemărginita noastră îngăduință ne este egal dacă, eufemistic vorbind, cei dragi nouă pe vreme de zi, au obligații de serviciu în instituții asasine pe vreme de noapte.

Valeriu Saharneanu

11 martie 2022

!!! DISTRIBUIȚI DACĂ APRECIAȚI !!!