Dodon și Năstase: din nou împreună?

Da, săptămâna trecută i-am văzut pe cei doi foști „combatanți” ai frontului de luptă contra lui Plahotniuc, din nou împreună. Combăteau tăios, intransigent pe frontul de luptă împotriva Maiei Sandu – din câte se vede, ținta comună de atac a amândurora.

Nu. Nu erau alături, nu stăteau unul lângă altul înfipți cu picioarele în scena mitingului protestatar din PMAN, ca nu de mult, împărțind frățește microfonul, și nici mărșăluind cot la cot pe bulevardele largi ale capitalei, blestemând din megafoane metehnele obiectului necruțătoarei lor critici. Deși ținta la zi a celor doi le este comună din nou, fiecare a atacat prin mijloace aparte și din locații diferite, după circumstanțe. Dodon a combătut epistolar, din arestul la domiciliu; Năstase, ca întotdeauna – verbal, dintr-un platou de televiziune. Împreunați, ca altă dată, au apărut în consecința atacurilor, pe multe platforme mass-media, mai cu seamă pe cele apropriate lui Dodon. Eu, de exemplu, i-am găsit pe amândoi combătând pe prima pagină a unuia din numeroasele site-uri, intrate de-a valma în custodia socialiștilor prin 2019 (e și asta o temă pentru procurori) și transformat de ei în armă.

Din arestul său pe divanul de acasă, Dodon expune motivele furiei lui într-o scrisoare, publicată pe site-ul ce aparține lui și partidului său: „ Se vede foarte clar că Maia Sandu și stăpânii ei din exterior merg pe scenariul ucrainean, provocând destabilizarea intenționată a situației, iar unii factori politici din Occident vor să folosească moldovenii drept carne de tun în lupta geopolitică ce se dă acum în această regiune. De fapt, toate aceste procese de înarmare și această isterie antirusească se face în mod special, pentru a justifica prezența unor trupe străine de factură NATO pe teritoriul Republicii Moldova. Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate.” 

Provocat în platoul unei televiziuni să se jeluiască pe ce-l doare mai tare la moment, Năstase, tratează și el furios. Site-ul lui Dodon comentează că „Președintele fondator al Platformei DA regretă că a sprijinit-o pe Maia Sandu din 2016 și a „propulsat-o în viața politică” până la fotoliul prezidențial”, apoi, îl citează direct pe Năstase: „Marele meu regret este că atunci când am ieșit în stradă, nescos de nimeni, nici de foștii mei clienți, nici de occident, nici de ruși, nici de găgăuzi, din propria inițiativă, alături de oameni care nu mai aveau frică de nimic… Marele meu regret e că am acceptat alături de noi impostorii. Cei care au stat în Guverne și au acceptat furtul miliardului, concesionarea aeroportului, nu și-au dat demisia, nu, au stat acolo la călduț.” „Da, domnule, eu am greșit, iertați-mă, dar în acele circumstanțe, eram obligat.” „Nu ne-a spus doamna Sandu în 2016 că Marian Lupu este mâna dreaptă a lui Plahotniuc? Să iasă să ne spună de ce nu-l dau jos? Dacă a încălcat ceva, să se verifice! Când a mințit? Când nu era președintă sau acum?” „Președinta trebuie să-și strângă toți consilierii, din țară, din străinătate, de unde îi are și să înțeleagă faptul că ei merg într-o direcție greșită.”

Am citat doar câteva propoziții din voluminoasa operă critică a lui Dodon și am oferit mai mult spațiu expunerilor televizate ale lui Năstase, pentru că dintre cei doi combatanți pe noul front comun împotriva Maiei Sandu, ultimul a fost un partener apropiat al persoanei supuse execuției publice, pe când primul este și a fost un oponent politic firesc și o persoană cu multe antecedente presupus-penale, care abia încep să fie cercetate. Furia lui Dodon este, putem spune, „legitimă”: funia împletită din curelele slinoase ale trădării de patrie și a schemelor de corupție cu care s-a legat el însuși, fiind în funcții de stat foarte înalte și responsabile, se apropie vertiginos de parul justiției. Iar justiția, calculează el, ar putea să fie alta decât cea pe care a sucit-o pe când era la șefia statului. De aia este furios Dodon. Apoi, circumstanțele geopolitice generate de războiul din Ucraina și poziția față de el a Republicii Moldova grăbesc niște procese istorice așteptate de generații de români basarabeni, despre care Dodon, agentul de influență al Kremlinului, a amenințat să ațâțe război civil în ceasul în care ele vor începe să se producă.

Dar de ce să fie furios Năstase? De ce să-și atace fostul partener de luptă politică împotriva unui sistem-monstru corupt tocmai în momentul când acest sistem pare să se clatine, iar roza vânturilor, deloc liniștite, par să fie favorabile scoaterii Republicii Moldova din deriva istorică în care s-a aflat mai multe decenii. Vânturile schimbării, atât de mult clamate de Năstase de pe ecrane și pe la numeroasele mitinguri, iată că promit să o apropie de țărmurile de la care a fost ruptă de o altă urgie. Este acest proces de înaintare istorică acea „direcție greșită” pentru conștientizarea căreia Năstase o sfătuiește pe Maia Sandu să-și strângă toți consilierii, din țară, din străinătate, de unde îi are și să înțeleagă faptul?  

 În locul lui Năstase, un politician înțelept ar alege cel puțin să tacă filosofic în aceste momente cruciale chiar dacă frustrarea îl roade strașnic, îi mănâncă inima și pare să-i blocheze creierul. O consultație psihiatrică l-ar ajuta mult să-și inhibeze sfâșietoarea suferință. O consultație politologică profesionistă l-ar ajuta și mai mult. Ieșirea din ștreangul sinucigaș al frustrării ar fi simplă din acest punct de vedere: să considere procesele de transformare, care se întrevăd, drept prilej de satisfacție pentru contribuția avută la demararea lor.

Năstase ar trebui să-și păstreze rațiunea rece dacă vrea să nu-și dăuneze sieși, în continuare, dar și echipei politice din care face parte. Pentru că oricine ar fi președintele partidului, atâta timp cât Năstase va fi parte a lui, tot el va fi considerat lider. Și atunci, spre deosebire de Dodon, un răufăcător cu stagiu care, în sfârșit, este cercetat penal și din colțul în care s-a pomenit atacă guvernarea instinctiv, invocând represiunea politică, orice atac, de felul celui arătat de noi, al lui Năstase, îl va așeza invariabil alături de acesta.  Va avea efect de bumerang, lovind cu putere crescândă în ceea ce a mai rămas din proiectul lui politic. Cu atât mai mult, cu cât înțepătura lui Năstase nu poate fi încadrată în niciun fel de disputa politică, fezabilă în orice împrejurări, chiar și pe timp de mare criză ori de război dacă este dusă pe subiecte de interes public.

Atacul lui este unul descalificant pentru că este un atac la persoană. În diatriba revărsată de pe ecran și citată de noi, Năstase face aluzie directă la Maia Sandu, cum că ar fi o impostoare la șefia statului, el, Năstase, făcându-și batjocoritor mea culpa și cerându-și persiflant iertare pentru „greșeala” (Da, domnule, eu am greșit, iertați-mă…).” de a o fi instalat pe nemeritat acolo, exclusiv (în acele circumstanțe, eram obligat) prin sacrificiul și efortul lui de voință, a împărțitorului de funcții-lauri. Zeflemitor, cinic, dezgustător. Oare câți dintre cei 970 006 votanți ai Maiei Sandu au avut o replică de spus la auzul acestor enormități ale lui Năstase și câți alți susținători care i-au mai rămas s-au lepădat în acel moment de el, auzindu-l cu astfel de vorbe? Oare dânsul, cel care se știe că este democratul cel mai perfect, politicianul cel mai integru, liderul cel mai curajos, persoana cea mai onestă și omul cel mai iubit de popor nu ar putea face și un ultim efort ca să atingă sublima perfecțiune a lui Zeus: să încerce să poarte și povara modestiei?

Poate, sub greutatea ei își recapătă discernământul, înțelepciunea, își dă seama că nimeni, nici cel mai perfect și mai iubit politician nu poate fi depozitarul, darmite proprietarul ori distribuitorul voturilor celor care participă la alegeri. Ar înțelege că în cursa lungă pentru președinție pe care a avut-o cu Maia Sandu pe aceeași parte a eșichierului politic, factorii care au înclinat decisiv în favoarea concurentei, au fost doi: 1. Andrei Năstase și 2. Andrei Năstase. Primul a zăpăcit lumea la televizor și mitinguri cu fraze tari fără urmări în acțiuni; cel de-al doilea a dezamăgit-o cu atacuri sub centură, ambiții exagerate și sumedenie de greșeli strategice.

Maia Sandu a adoptat în schimb tactica chineză: a vorbit puțin, a atacat aproape că deloc, nu a lansat săgeți otrăvite în direcția oponentului, s-a așezat meditativ pe malul râului curgător, s-a înarmat cu răbdarea și a așteptat cuminte ca valurile să-i aducă la mal trupul neînsuflețit al dușmanului (concurentului). Cu alte cuvinte: în scurgerea timpului și evenimentelor, Maia Sandu a adunat empatie, respect și încrederea populației; Andrei Năstase, din contră – le-a risipit pe toate într-o necontenită crispare, frustrare și nesfârșite greșeli.

Cea mai proeminentă și mai memorabilă dintre care fiind colaborarea în îndelungatele proteste anticorupție cu omul-emblemă al marii corupții, Dodon, cel care, după cum a recunoscut el însuși, era plătit de Plahotniuc cu 1 milion de lei pentru fiecare zi de mimare a protestelor. Alegătorii nu au putut uita că la aflarea acestui „detaliu” Năstase nu l-a condamnat public pe Dodon și nu s-a detașat de impostor în spiritul exigențelor verbale turnate din megafoane. Ori a considerat că scopul luptei împotriva lui Plahotniuc scuză mijloacele pe care le folosește, adică înhăitarea cu Dodon?

În realitate însă, cel folosit ca mijloc de trimitere în coadă de pește a energiilor protestatare a fost chiar el, Andrei Năstase, iar marele alegător a înțeles că omul așteptărilor lor are limite pe care încă nu este gata să le depășească. Și au ales să o susțină cu toții pe Maia Sandu. Iar când afirmă că Maia Sandu este o impostoare, ea înregistrând cele mai importante acțiuni politice și demersuri geopolitice de salvgardare a Republicii Moldova, Năstase nu face altceva decât să-și convingă potențialii simpatizanți și susținători să nu mai revină la alesul de altă dată a inimii și rațiunii lor electorale, declarându-l expirat definitiv.

***

Duminică, 19 iunie, forțele unite ale frontului de luptă împotriva  guvernării pro-europene se adună la un miting de protest în Piața Marii Adunări Naționale. Socialiștii lui Dodon și comuniștii lui Voronin vor da tonul, scursurile tâlharilor fugari Șor și Platon vor ține hangul. Ei, ca și Năstase, nu sunt mulțumiți de direcția în care se mișcă statul, iar decizia de vineri a Comisiei Europene în favoarea statutului de candidat la aderare pentru Republica Moldova va aprinde și mai mult spiritele nemulțumiților. Va veni la miting și Năstase? Va face abstracție de mijloacele puse la dispoziție ca să-și poată striga o dată în plus frustrarea care-l chinuie?

Valeriu Saharneanu

17 iunie 2022