Un comunicat difuzat ieri de Partidul Socialiștilor vine să pună punctul parcă pe discuția stârnită în jurul alegerilor prezidențiale de la toamnă. În comunicat se arată că partidul socialiștilor „nu este de acord cu propunerea președintelui fracțiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov ca președintele republicii să fie ale de către Parlament.”
Ne amintim că subiectul devenise viral în spațiul public după ce, nitam-nisam, însuși căpetenia socialiștilor aflată azi în postura președintelui, Dodon, a articulat, în contextul fierbinte al luptei cu coronavirusului, un gând, care i-a venit în cap pare-se peste noapte, precum că lupta asta sanitară ar putea impune amânarea alegerilor prezidențiale de la toamnă. Pe câtă vreme să fie amânate Dodon nu a pomenit, dar asta nici nu contează, pentru că orice amânare îl avantajează și este în interesul lui.
Imediat, la doar câteva ore după această virusare politică a campaniei antiCOVID-19, în scenă apare liderul democrat, Dumitru Diacov. Ca partener de guvernare ce este, Diacov vine să adauge consistență democrată gândului slobozit în glas de Dodon. În aceeași manieră inopinată ca și a colegului său socialist, Diacov a raționat în glas că următoarea alegere a președintelui ar trebui să se facă cu revenire la procedura alegerii șefului statului în Parlament.
Deși articulațiile verbale ale celor doi lideri ai grupării politice de la guvernare s-au lipit ca nuca de perete de contextul neliniștii generale legat de răspândirea exponențială în Republica Moldova a coronavirusului ucigător. Normal, elucubrațiile pe temă politică electorală a celor două surse de opinie a stârnit discuții în presă și în spațiul public.
Parcă deranjat de o ciorovăială nelalocul ei pe tema imunei lui funcții, Dodon apare din nou cocoțat pe parul de la gardul președinției și, din postura mai marelui pe coteț, anunță că se impune un moratoriu total asupra oricărui subiect politic în această perioadă. În sensul dictonului latin: „Quod licet Iovi, non licet bovi”, adică „Ceea ce este permis pentru Jupiter nu este permis pentru un bou”.
În credința ușoară că Dodon și-a dat seama de gafa pe care a făcut-o, pornind din prostie o discuție publică ce vine în total dezacord cu așteptările populației îngrijorate, dar și în speranța că ocupantului actual al președinției i-au venit mințile la loc, publicul a tăcut. Moratoriu se declară- moratoriu să fie, a zis presa și a închis subiectul.
Nu a fost să fie însă. Nu trece nicio zi și moratoriul este spart chiar de ciracii celui cu pretenție de Jupiter. Animat de un nativ și nestăvilit tupeu de bou, Partidul Socialiștilor rupe impulsiv tăcerea. Pentru care nevoi? Pentru ca să ne spună în amintitul comunicat de presă un lucru care era clar și fără ca să-și demonstreze din nou tupeul: că nu este de acord cu propunerea lui Diacov. „Președintele Republicii trebuie să fie ales direct de către tot poporul”, au ținut să sublinieze apăsat ciracii socialiști ai lui Dodon.
Evident, ieșirea socialiștilor și luarea în răspăr a propunerii lui Diacov, a fost ordonată de Dodon. Acțiune care dă în vileag deficiențe grave în capacitățile analitice ale lui Dodon. Bravada regelui gol, goliciune care devine evidentă pe zi ce trece, ar putea să-l coste în viitorul cel mai apropiat. Decontul va veni implacabil la viitorul baraj electoral care deocamdată rămâne fixat pentru la toamnă. Tupeul, viclenia, șiretenia, vocația trădătorului perfect, care i-au adus prețuire și i-au asigurat cariera până acum, ar putea să nu-i mai fie de folos de acum încolo. Cei care contra acestor proprietăți imorale i-au dat lui Dodon bani și i-au asigurat urcușul pe treptele carierei – Plahotniuc și Putin – au astăzi alt statut și, după criza pandemică, vor avea, cu siguranță, alte interese, dar și alte posibilități. La ora actuală Dodon nu mai are acces fizic la corpul multdorit al lui Putin, finanțatorul lui generos. Pentru multe luni înainte idolul lui se va afla la adăpostul carantinei. Corona l-a lipsit pe Dodon de posibilitatea satisfacerii aproape zilnice a necesități fiziologice de a se vedea cu Putin. Pe de altă parte, în manipularea alegerilor, așa cum s-a întâmplat în 2016, Dodon nu va mai putea conta pe Plahotniuc, omul care atunci l-a făcut președinte.
Azi Dodon e pe cont propriu. Pentru a putea repeta trucul de acum patru ani, el are nevoie vitală și de minte analitică, în afară de șiretenia, viclenia, tupeul și vocația trădării de care nu duce lipsă. Fără minte probatorie, celelalte dotări sunt contraproductive în cazul în care într-o întreprindere atât de serioasă, cum sunt alegerile prezidențiale, lipsește tutorele ocrotitor și îndrumător. Este exact situația la zi a lui Dodon, avântat viclean în campania electorală de la toamnă în plină criză de COVID-19: cu zgardă la gât – semn că a fost/este potaia cuiva -, dar fără mână de stăpân la celălalt capăt de lesă.
Experimentatul Diacov a observat situația. Deficiența capacităților analitice la purtătorul Dodon nu-l absolvă însă de responsabilitatea față de ceea ce se poate întâmpla la toamnă cu puterea politică în Republica Moldova. Agent de influență cu stagiu de peste trei decenii, Diacov nu-l poate lăsa pe Dodon să clacheze din aroganță ori chiar din curată prostie. Diacov are și el zgarda lui, iar capătul de lesă care îl ține responsabil pe terenul moldav se află în mâna unei instituții mult mai rigide ca Kremlinul.
Alianța politică cu Partidul Socialiștilor și împărțirea guvernării cu Dodon este urmarea firească a instrucțiunilor primite de acolo. Sarcina următoare ce îi revine este trecerea lui Dodon peste barajul următoarelor alegeri prezidențiale. Ceea ce Diacov și încearcă să facă, sugerând lui Dodon că circumstanțele impuse de lupta cu pandemia, în speță incoerența și, mai cu seamă, greșelile grave comise în gestionarea crizei, cer o abordare complexă a misiunii. În logica unor previzibile și, în special, imprevizibile schimbări dictate de situație, Diacov propune lui Dodon să i-a în considerare, inclusiv, alegerea pe cale parlamentară a șefului statului. Procedura ar trebui să fie una dintre măsurile active de prezervare în mâinile lui Dodon (a Rusiei) a controlului politic asupra statului.
Este o procedură-fentă pe care Diacov a mizat de două ori în cariera sa de agent de influență a Moscovei și a câștigat de ambele ori: prima oară în 2001, când modificarea (neconstituțională), promovată de el, a procedurii de alegere a președintelui l-a ajutat pe Voronin să devină șef de stat; a doua oară în 2016, când o procedură pe dos, împinsă prin Curtea Constituțională capturată de capii Partidului Democrat, l-au făcut pe Dodon președinte. De aici concluzia că ping-pongul verbal Dodon-Diacov cu amânarea alegerilor – schimbarea procedurii de alegere – armistițiul oricăror discuții la temă – președintele ales de către tot poporul, nu este decât jocul de-a alba-neagra a doi trișori politici.
Nu știm ce anume i-a adus pe cei doi agenți la bariera pseudo-duelului public pe subiectul viitoarelor alegeri prezidențiale în plină criză pandemică: încrederea în puterea lor malefică, intuiția pericolului care îi paște ori sfânta prostie.
Credem că la baza erupției lor verbale stau toate cele trei presupuse motive, între care simbioza prostiei încrezute primează. Dodon vrea să demonstreze că are controlul situației. El nu cutează nici măcar să gândească ce se poate întâmpla cu persoana lui de șahist dacă pierde funcția. Diacov cutează să se gândească la un asemenea deznodământ, dar nu are voie să permită ajungerea până acolo. Nu-l lasă obligațiile înscrise în fișa de post a agentului, dar și alte lucruri strașnice: dacă pierde Dodon, va pierde și Diacov, va pierde partidul său, care ar putea să dispară cu totul de pe scena politică a Republicii Moldova, va pierde, în sfârșit cauza Rusiei. Iar asta înseamnă final de carieră pentru ambii, dacă nu ceva mai mult și mai înspăimântător.
Ar trebui să admitem că neliniștea celor doi aliați ar putea fi și produsul intuiției, a simțurilor generate de subconștientul lor profesional. Este pista cea mai apropiată de adevăr, ni se pare. Or, criza pandemică globală aduce schimbări esențiale în structura demografică autohtonă. Mii, zeci de mii de moldoveni, mânați de nevoi, revin acasă. Criza este de durată și asta va face ca procesul de repatriere să se extindă în timp și să impună întoarcerea la baștină a circa unui milion de cetățeni.
Este milionul alungat de acasă de guvernările hoațe și trădătoare de tipul celor constituite de grupările antinaționale și anti-democratice Voronin-Dodon-Diacov. Până mai ieri, moldovenii plecau cu sutele pe zi și au tot îngroșat diaspora. Acea diasporă care l-a urât pe Dodon dintotdeauna și pe care Dodon a urât-o la fel, a umilit-o, a marginalizat-o și a insulta-o mereu. În zilele acestea de grea cumpănă, Dodon a lovit în chiar demnitatea acestor oameni, în dreptul lor de a se repatria, impunând condiții pecuniare rușinoase la îmbarcarea în avioanele care să-i aducă acasă.
Astfel Diaspora, sutele de mii de moldoveni care au muncit din greu în străinătate și care cu sudoarea lor au ținut la suprafață acest stat, a fost rănită grav. Dodon, acest președinte impostor, instalat în funcție de gruparea marii corupții, reprezentate de Diacov, ar trebui să aibă intuiția că acest milion de oameni supărați, răniți și gemând de durere, nu le va ierta fărădelegile. Acest milion deja se constituie în puterea groaznică și măreață a celui de-al nouălea val care va lovi năprasnic epava minciunii, corupției și trădării cârmuită azi de Dodon și Diacov
Valeriu Saharneanu
8 aprilie 2020