Despre „Război pe timp de Pace”, cu studenții de la Jurnalism și Istorie ai USM

Perechea de ore rezervată colegial și cu multă bunăvoință de Decanatul Facultății de Jurnalism și Comunicare a Universității de Stat din Republica Moldova (decan – dr. Victoria Bulicanu; prodecan – dr. Ludmila Rusnac) s-a consumat în … două minute. Așa mi s-a părut mie. Asistat de profesorul univerisitar , istoricul Anatol Petrencu, care a venit la lecția de practică jurnalistică împreună cu un grup de studenți de la anul 2 ai Facultății de Istorie, am discutat pe temele cuprinse în cartea „Război pe rimp de Pace”, editată la început de an la editura Princeps Multimedia de la Iași (Editori, Filomena și Daniel Corbu).

A fost o discuție interesantă și captivantă, la părerea mea, de îndată ce studenții, care de obicei se plictisesc repede dacă nu le place „meniul”, nu au cerut de data aceasta nici pauză și nici nu s-au grăbit să părăsească în grabă auditoriul după 90 de minute de vorbă. Adevărat, că vorbă a fost și de o parte și de alta, nu a lăsat loc de plictiseală. iar compartimentul întrebărilor s-a desfălurat cu de la sine înțelegere în formă de duel: adică, eu una, tu una. Recunosc, că din cauza superiorității numerice eu am primit mai multe, dar nu mă plâng, căci mi-a făcut plăcere să aud cum formulează întrebările și cum gândesc despre lucruri serioase studenții de azi.

Nu știu dacă am reușit în timpul relativ scurt al comunicării „profesionale” să-i fac pe acești tineri, așa cum mi-am propus, să se gândească la viitorul „global” pe care-l au de înfruntat de acum încolo în meseria aleasă de ei. Eu, în schimb, am avut prilejul să plonjez în timp către trecutul concret al anilor de studenție ai generației mele: în luna mai a anului 1973, cu 50 de ani în urmă, eram studenți și noi la jurnalistică, anul trei – oameni veseli, tineri și frumoși. Azi, suntem mai mult frumoși, decât tineri, iar de veseli ori ba, slavă Dodmnului, nimeni nu ne întreabă. Dar, jos cu nostalgia! Viața are legile ei, iar codul deontologic al jurnalistului, pe partea lui nescrisă, nu admite nici tristeția și nici părerile de rău.

Voi adăuga în încheierea acestei scurte corespondențe despre evenimentul avut loc la 24 mai 2023 în auditoriul 247 al Facultății de Jurnalistică a USM, că după poza de grup de la final de întâlnire, unii studenți au rămas să mai discutăm, iar cel mai îndrăzneț dintre ei mi-a „luat” și unicul volum pe care-l aveam cu mine, nu fără autograf, desigur. Vorba vine: obraznicul mănăncă praznicul. Mai dea Domnul „obraznici” ca acesta.

Valeriu Saharneanu, 25 mai 2023

Leave a Comment

(0 Comments)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *