Curtea Anticorupție – o replica basarabeană a DNA-ului românesc – va apare și în Republica Moldova

Cu siguranță, este principala știre a zilei, poate chiar a anului: în Republica Moldova va fi creată Curtea Anticorupție, o instanță specializată, menită să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul de justiție. Desprindem senzaționala știre din alocuțiunea inopinată, dar extrem de utilă, de astăzi, a președintei Maia Sandu în plenul Parlamentului Republicii Moldova.
Trebuie să înțelegem că anunțul făcut de șefa statului este răspunsul guvernării la tentativa sistemului ticăloșit din justiție de a boicota reforma domeniului și de a tergiversa, până la uitare definitivă, a marilor dosare de trădare de țară, de furturi și de corupție.
Sintagma „sistem ticăloșit” este un termen inventat de jurnaliști pentru a defini mai exact și mai lapidar natura ticăloasă – anti-cetățean – a sistemului judecătoresc creat și consolidat În Republica Moldova timp de peste două decenii: pe timpul regimurilor mafiot comunist al anilor 2000-2009 și cel oligarhic anti-european-pro-rus al anilor 2015-2020-21.
Este de presupus că noua instanță care în Republica Moldova se va numi Curtea Anticorupție (CA), va fi o replică moldovenească a Departamentului Național Anticorupție (DNA) românesc care prin eficiența lui în curățarea societății de molima corupției și tragerea la răspundere a marilor infractori a făcut istorie în Europa.
Menirea instanței specializate, precum s-a anunțat, va fi investigarea cazurilor de corupție mare și corupția din sistemul de justiție, ceea ce înseamnă căobiectul de „studiu” exclusiv al ei vor fi marii demnitari de azi și de ieri, precum și slujitorii de azi și de ieri ai Temidei, zeiței justiției.
Valeriu Saharneanu, 17 martie 2023
Leave a Comment
(0 Comments)