Cum se face că trădare avem, dar trădători – nu?

Dacă trădarea ar fi considerată o resursă valoroasă, Republica Moldova ar fi, fără îndoială, cea mai bogată țară din lume. Statul nostru pare condamnat să se confrunte constant cu această „avuție”, iar o analiză a ultimelor peste 33 de ani ne-ar arăta că acest fenomen a lăsat urme adânci în evoluția lui socială, politică și economică. La fel cum inelele imprimate pe fibra interioară a tulpinii copacilor povestesc despre anii secetoși, ploioși, geroși sau torizi prin care a trecut planta, așa și statul acesta și-a scris istoria, a înaintat ori a rătăcit prin vremuri, în funcție de cât de bine ori rău intenționați au fost politicienii care l-au gestionat. 

Că cei bine intenționați au fost mai mulți și mai plini de caracter ne-o dovedește însăși poziția geopolitică în care ne situăm la acest sfârșit de an 2024. Suntem fixați într-o democrație care încearcă să se afirme și înaintăm greu, dar cu acte în regulă pe drumul integrării europene. Menținem ritmul și în ceea ce privește reintegrarea națională: integrarea europeană favorizează reîntregirea conaționalilor de pe malurile ambelor râuri despărțitoare; depinde de noi cât de pricepuți vom fi să punem în aplicare această favoare. Este o poziție nesperat de bună, dar în care ne-am putut stabili abia din a patra încercare. Trei încercări au eșuat tocmai pe motiv de trădare. 

Prima trădare a tentativei de integrare europeană a avut loc în 1999. Piedica i-a aparținut lui Roșca, asistat de Voronin și Diacov. Cea de-a doua e pe seama trădării lui Voronin, iar a treia s-a produs după răzvrătirea tinerilor din 7 aprilie 2009 și răsturnarea de la putere a lui Voronin în consecința unor alegeri parlamentare anticipate. Piciorul grobian l-a întins atunci Filat, asistat de Plahotniuc și același Diacov. 

Roșca a fost infiltrat de KGB-ul sovietic în Mișcarea de Eliberare Națională încă înainte de 1991 și a rămas să servească intereselor rusești până azi. Roșca are un proces pe rol în instanțele judecătorești autohtone, dar nu pentru trădare. Corpurile delicte ale acestei crime sunt probabil prea mari pentru a fi observate de justiția moldovenească. În schimb, organizarea răpirii și ținerii sub sechestru a colegului său, Cubreacov, timp de mai multe săptămâni (martie – mai 2002), cu scopul incitării la anxietate socială și la tulburări de stradă în masă, este o crimă cât se poate de concretă și palpabilă juridic. Roșca și complicii lui au trădat atunci sentimentele de angajare patriotică în lupta contra abuzurilor regimului comunist și de compasiune umană a mii de oameni. O cercetare începuse în 2007, dar dosarul a fost clasat în 2013, „pe motiv că lipsesc componentele infracțiunii”, conform procurorului general de atunci, Corneliu Gurin. Se știe că Gurin a fost procurorul personal al lui Plahotniuc, personaj dat și el în căutare pentru multiple crime – toate convergente într-o învinuire solidă de înaltă trădare, dacă aceasta s-ar face. Și cazul Cubreacov ar putea fi repus pe rol de o instanță a sistemului judecătoresc democratic și independent, atâta timp cât el a rămas neelucidat, iar unul dintre complicii de bază ai „afacerii” – Vladimir Voronin, șeful de atunci al statului – este viu și încă plin de vigoare politică. 

A cochetat cu ideea integrării europene și Voronin. În 2005, Parlamentul controlat de el a adoptat chiar o declarație siropoasă privind subiectul. Asta, după ce în 2001 și 2003, decorase cu ordinul celei mai înalte virtuți militare, „Ștefan cel Mare”, pe trei șefi ai agențiilor secrete ale Rusiei, fără să ne spună pentru care merite anume. Abia în 2009 am putut presupune pentru ce: cu ajutorul logistic al acestor structuri și pe scenariu rusesc, Voronin plănuia să-și construiască din fonduri europene un stat pe modelul dictaturii lui Putin. S-a servit de banii europenilor până la înscenarea „loviturii de stat” din 7 aprilie 2009, pusă de Voronin în cârca României și a Uniunii Europene. De aici încolo, urma să meargă deschis pe calea integrării cu Rusia. 

Ca să facă față împotrivirilor inerente, l-a numit pe agentul rus deja descoperit, Roșca, la frâiele ministerelor și agențiilor de forță ale statului. Represiunile împotriva elitelor politice și intelectuale necooperante urmau să escaladeze imediat. O bază speculativ-juridică fusese așternută în acest sens. Acuzarea era deja pe larg vehiculată public, instituțional și propagandistic. Elitele respective se făceau, deci, responsabile de uciderea a patru tineri, de devastări ale bunului public și de complicitatea la pregătirea și înfăptuirea loviturii de stat, dezavuată, chipurile, de autoritățile vigilente. Izolarea de Europa era parte a epizodului de turnură geopolitică și începuse prin expulzarea ambasadorului României la Chișinău. Planul Voronin-Roșca – această trădare de proporții – a fost dat peste cap de alegători. La 29 iulie 2009, aceștia le-au luat puterea din mâini și au dat-o unor forțe care pretindeau că sunt autentic proeuropene. 

La rândul lor, „autenticii” au jurat să arunce lumină asupra celor întâmplate, să facă dreptate sutelor de tineri torturați și umiliți – patru dintre ei uciși –, să tragă la răspundere tiranul și să condamne tirania, laolaltă cu toți beneficiarii și servitorii ei. Uniunea Europeană a sărit și ea cu declarații binevoitoare și oferte acoperite de fonduri generoase în sprijinul noilor aspiranți la cauza europeană a Republicii Moldova. Mărinimoși în toate cele, înalții demnitari europeni au prins a vorbi de Republica Moldova ca despre o poveste de succes a procesului de integrare europeană. Era o încurajare în avans a demnitarilor moldoveni și sintagma devenise aproape un brand de țară, la momentul când magia cuvintelor nu a mai putut acoperi delincvența faptelor. Așa cum a fost trădată cauza tinerilor omorâți, schingiuiți și trecuți prin coridoarele morții, tot așa „autenticii proeuropeni” i-au trădat pe alegătorii lor, dar și pe demnitarii europeni, oripilați de câtă ipocrizie poate ascunde un prim-ministru moldovean. 

Ca exponent al acestui tip de demnitar de moralitate tranzacțională, Vladimir Filat a ispășit un termen de pedeapsă. Doar că sentința i-a fost scrisă de o justiție de aceeași moralitate și fără a cuprinde faptele adevăratelor lui culpabilități, inclusiv pe cea de înaltă trădare. Or, urmare a căderii lui în prostrația corupției profunde, guvernarea exercitată de el direct ori din umbră nu a fost decât o platformă de lansare pentru marii corupți și trădători care vor umple republica și oamenii de deznădejde și rătăciri în anii ce vor veni. Unul dintre aceștia este Șor, cel care astăzi coordonează de la Moscova acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova. Șor i-a fost la început consilier, apoi gestionar la o bancă de stat pe care urma să o devalizeze controlat, apoi finanțator pentru necesități de chiloți, de land-rover-uri pentru amante și alte trebuințe curente. Având procurorul „în proprietate”, alt mare trădător, Plahotniuc, l-a putut intercepta și supune pe Șor, căruia, de comun acord cu Filat și contribuția lui Leancă, i-a dat în folosință privată Aeroportul. Apoi, de comun acord doar între ei doi, Plahotniuc și Șor l-au înfundat în pușcărie pe Filat. Furtul Miliardului a avut loc pe întinderea a câtorva luni, acțiunea având o etapă pregătitoare și una a delapidării propriu-zise. Centrul de putere în stat nu mai era deja în instituția primului ministru, ci în cea a biroului ori spațiului în care se afla Plahotniuc, indiferent unde. Începând cu Leancă, prim-ministru, și continuând cu următorii demnitari de rangul acestuia de după el, ultimul fiind Pavel Filip, statul nu a mai aparținut decât acestui individ. Integrarea europeană a fost înlocuită oficial în octombrie 2018 cu o „a patra cale”. Nu era o direcție mistică, era calea de integrare în… Emiratele Arabe Unite, statul-monarhie unde își ascund banii furați marii corupți ai lumii moderne și marii trădători de țări și popoare, iar Plahotniuc era unul dintre ei.  

Faptul l-a tulburat și l-a pus în gardă pe servitorul care-i făcea lui Plahotniuc rondul de interes la Președinție. Dodon își primea solda de trădător din Rusia și misiunea lui era să integreze Republica Moldova în așa-zisa lume rusă a lui Putin-Gundeaev. Dodon l-ar fi urmat pe Plahotniuc pe a lui „a patra cale”, căci ținea la bani mai mult ca la orice, dar avea teamă de patronii de la Kremlin și, mai cu seamă, de cei de la Lubianka. Interesele celor doi trădători au intrat în coliziune și pe această dispută au pierdut ambii, căci alegătorii Republicii Moldova au mai făcut un efort și, începând cu anul 2020, au dat treptat statul din nou în gestionarea forțelor proeuropene. 

Cu Maia Sandu la Președinție și partidul PAS, într-o majoritate absolută în Parlament, Republica Moldova a revenit pentru a patra oară pe calea integrării europene. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și circumstanțele din jurul lui au mărit viteza curenților de integrare, iar Republica Moldova se află deja într-o procedură avansată a procesului. Integrarea politică este practic făcută; urmează cea juridică și economică. Dar, ca ele să se producă, iar cea politică să nu dispară din nou, este nevoie ca Republica Moldova să păstreze direcția geostrategică de mișcare, căci împotrivă se pun o puzderie de partide întreținute de Moscova, a căror doctrină nu este decât trădarea intereselor Republicii Moldova. 

Rapoartele prezentate în Parlament săptămâna trecută de către responsabilii unor structuri de resort, privind ingerințele Rusiei în scrutinele petrecute în toamnă, au arătat existența unui mecanism complex prin care s-a încercat deturnarea atât a referendumului constituțional, cât și a alegerilor prezidențiale. Următoarea țintă sunt alegerile parlamentare din anul viitor, iar cozile de topor responsabile de cele mai importante structuri trădătoare au prins a se agita. 

Unul dintre aceștia, Dodon, individul care s-a autodenunțat că el și partidul lui există din activități de trădare, s-a aflat zilele trecute din nou în Rusia – țara care acționează militar și hibrid împotriva Republicii Moldova. Iată că Dodon și alții ca el recidivează deschis și obraznic. Pariază pe faptul că justiția nu va reuși să se reformeze până când el și toate scursurile înmănuncheate de Moscova vor da lovitura de grație integrării europene la alegerile viitoare. Ar putea să greșească de data aceasta. Am vrea să credem că spiritul european al stricteții răzbate treptat și în această sferă. Concluzia care se cere însă, în baza pariului nerod al acestuia, este că un stat în care crima înaltei trădări se arată prezentă constant, face ravagii ani și decenii, iar trădătorii nu sunt pedepsiți, dă dovadă de incapacitate severă și prezintă o mare problemă a justiției ca sistem. Privită atât în retrospectivă, dar mai cu seamă în perspectiva anului electoral 2025, problema este de natură existențială pentru Republica Moldova. În alegerile din vara viitoare, elementul trădător unit de Moscova se pregătește să asasineze pentru a patra oară Republica Moldova europeană și românească. Or, trădătorul, ca și restul elementului criminal, nu poate recidiva la nesfârșit, provocând pagube și dezastre, fără să cunoască rigoarea legii. E timpul ca și oamenii sistemului judiciar să facă și ei în sfârșit dovada conștiinței deșteptate. Sau măcar pe cea a profesionalismului de rutină. 

Valeriu Saharneanu, 17 decembrie 2024