„Ceva bani” pentru trădare și corupere: detractori de ieri și de azi ai integrării europene

La 8 noiembrie, Comisia Europeană a emis recomandarea ca țările membre să înceapă negocierile cu Republica Moldova și Ucraina privind aderarea la Uniunea Europeană. Decizia finală pentru inițierea acestui proces va fi luată de șefii de state-membre UE, reuniți pe 14-15 decembrie în Consiliul European. Este un prilej de bucurie și de jubilare pentru cele două state ex-sovietice și popoarele lor, dar și de îngrijorare, pentru că, așa cum stau lucrurile în regiune, procesul de integrare în comunitatea occidentală este confruntat de un aspru anti-proces inițiat de orientul rusesc. Și nu altfel, decât în forma cea mai dură a unui război deschis împotriva Ucrainei și a altui război hibrid împotriva Republicii Moldova. Ambele forme de război se află pe hărțile de escaladare la scară continentală ori globală ale regimului de la Moscova, iar dacă comunitatea occidentală va slăbi ajutorul Ucrainei, ele riscă să se reverse năvalnic dincolo de hotarele celor două state est-europene din front.

Pericolul este sesizat chiar și în partidul pro-putinist al lui Trump, angajat în cursa pentru Casa Albă în Statele Unite – țara cu sprijinul cel mai mult așteptat de ucraineni. La 1 noiembrie, mai mulți membri ai partidului Republican au depus la Casa Albă o petiție în care președintelui Biden i se cere să înceapă în sfârșit livrarea către Ucraina a rachetelor AtacMS cu bătaie lungă, pe lângă cele obișnuite livrate deja. Precizăm, că este vorba de partidul Republican, cel în care un grup trumpist dur promovează sistarea oricărui ajutor acordat Ucrainei: fie militar, fie financiar. Republicanii îi atrag atenția președintelui Biden că SUA trebuie să-și ducă până la capăt lucrul început. Dacă nu, menționează ei, războiul din Ucraina riscă să intre în faza în care Rusia ar putea să desfășoare acțiuni de destabilizare și în altă parte a lumii decât în Orientul Mijlociu, focar aprins de ruși cu mâna aliatului lor iranian. Convingerea multora este că Putin nu se va opri aici. Și faptele vorbesc că au dreptate.

***

Poliția pariziană a reținut două persoane în seara zilei de 2 noiembrie. În timpul manifestațiilor pro-palestiniene de la începutul lunii octombrie acestea au desenat, cu ajutorul unui șablon, steaua lui David pe pereții mai multor clădiri, acțiune care în contextul geopolitic actual ar fi avut scopul să insulte poporul evreu. Cercetate de poliția franceză, persoanele s-au dovedit a fi un bărbat de 33 de ani și o femeie de 29 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova. Aceștia au mărturisit că au acționat la ordinul „unui individ din Rusia”, contra plată. Poliția a găsit aproape 60 de stele inscripționate în mai multe sectoare ale Parisului, iar în total, începând cu 7 octombrie, ea a înregistrat 857 de acte antisemite pentru săvârșirea cărora au fost arestate 425 de persoane. Ministrul de interne al Franței și Parchetul acestei țări presupun că în organizarea concertată a manifestațiilor la Paris și în alte orașe ale Franței a existat o forță care le-a coordonat și stimulat. Întrebarea este dacă nu cumva acea forță răuvoitoare l-a avut în front pe acel „individ din Rusia”, reprezentând, în expresie colectivă, o anumită instituție a acestei țări, care i-a stimulat cu bani și a coordonat acel cuplu de moldoveni? Bănuială confirmată de parchetul parizian. Într-un comunicat acesta a precizat două zile mai târziu că șabloanele au fost montate timp de două nopți de către două cupluri separate, iar urmărirea telefoanelor au arătat că ambele cupluri au „primit comenzi de la aceeași persoană”. Presa franceză (Le Monde) care a avut acces la anchetă a mers și mai departe: ea a arătat că în spatele operațiunii s-ar afla un om de afaceri pro-rus din Republica Moldova. O întrebare pentru Planetariul de la Chișinău (SIS): nu cumva pe acel om de afaceri pro-rus, astăzi strâns legat de acțiunile destabilizatoare ale Moscovei în Republica Moldova, îl cheamă Ilan Șor? Este interesant să aflăm și alt nume, deoarece este de presupus că acesta sponsorizează nu doar diversiunile de la Paris, dar și pe cele de la Chișinău. În fine, cuplul moldovean reținut la Paris nu are acte legale de ședere acolo. Probabil, s-a strecurat ilegal încolo ca și mulți alți concetățeni de-ai noștri ca să facă un ban mai bun, dar s-a lăcomit și la cel rău. În consecință, ei vor fi expulzați din Franța și blocați să mai calce vreodată pe teritoriul ei, dovedindu-se că angajatul la ruși cu facerea de trebuiri necurate le-a venit până la urmă, și pe termen lung, împotriva propriilor interese.

***

Fenomenul cu moldovenii care se lasă corupți, iau bani de la ruși și acționează împotriva intereselor lor personale și ale propriei lor țări, în general, este o practică foarte răspândită la ei acasă, în Republica Moldova. Înainte de 2020, cam începând cu anul 1993, de când Federația Rusă a trecut de la politica războiului brutal direct, cu ajutorul tancului, împotriva noastră, la cea domoală, numită hibridă, de supunere cu ajutorul banului, în procedura de corupere erau implicați doar câțiva moldoveni. Condiția era ca acești moldoveni să aibă acces la frâiele statului ori să dispună de potențial politic pentru a putea să se căpătuiască cu ele, în caz de alegeri. La început a fost ușor (mai ieftin pentru ruși), deoarece respectivii moldoveni ori aveau bilet de trecere în funcții decidente cu ștampila încă valabilă a nomenclaturii sovietice și de partid, ori erau agenți cu prezența în listelele de plată ale KGB-ului nemuritor. Este cazul tandemului Diacov-Lucinschi, de exemplu. Din postul de agent KGB sub acoperire (șef al Biroului TASS) la București, Diacov a ajuns în 1993 șef de departament (politic!) la ambasada Republicii Moldova la Moscova, ca spre sfârșitul aceluiași an să „descindă”, cu multă implicare și cu ceva bani, în alegerile parlamentare de acasă, tocmai fixate anticipat. La 27 februarie 1994, alegerile s-au soldat cu victoria covârșitoare a partidului său agrarian. Spunem că Diacov a descins cu ceva bani, pentru că nu cunoaștem suma. Ceea ce cunoaștem este că ei, acești ceva bani, au fost prezenți atunci în cantități suficiente de dolari ca anumiți funcționari cu acces la protocoalele comisiilor electorale și o bună parte a presei să fie bine (a)servite. Cu acei bani puțini(?), Rusia a capturat practic Republica Moldova. Nu cu tancurile, ci cu mâna decidenților politici de la Chișinău, Moscova a băgat Republica Moldova în CSI – noul ei proiect colonial. În chip pașnic deja, s-a pricopsit în regiunea de sud și cu încă o enclava teritorială controlată direct, pe lângă cea din est, cu care s-a căpătuit vărsând sânge. Cu acei bani puțini, Moscova a pus bazele interesului său strategic de stăpânire prin metode ajustate la cerințele războiului hibrid permanent. Între acestea – dependența energetică, anihilarea capacităților de apărare civilă și militară, dominarea spațiului informațional. Dintre cele mai grave ajustări trebuie remarcate aprofundarea sistemică a sărăciei și transformarea Republicii Moldova în furnizoare, nu doar de materie primă agricolă, dar și de forță de muncă foarte ieftină, evaluată la cca un milion de moldoveni lucrând în Rusia la începutul anilor 2000.

***

Bomba agrariană amorsată la putere cu ceva bani rusești în 1994 a pustiit timp de patru ani Republica Moldova, dar plăgile morale și economice cauzate ei de această bandă de trădători și tâlhari au sângerat pe trupul ei decenii și mai sângerează și astăzi. Anume atunci, trădarea și corupția – însemnele identitare ale guvernării agrariene – deveniseră calități funcționărești ajunseseră să fie considerate elemente ale meritocrației, fără de care avansarea în cariera politică sau judecătorească nu era posibilă. Banda trădătoare și coruptă a fost înlăturată de la putere de o sforțare a poporului în 1998. Dar, la momentul izgonirii, Diacov, cel trimis de Moscova să-i aducă pe ieftin, cu bani puțini, Republica Moldova, nu mai era de găsit printre agrarieni. Își cioplise preventiv altă ambarcațiune politică și, de pe puntea acesteia, în 1998, a sărit direct în funcția de președinte al Parlamentului. La funcții mari și treburi mari. Așa cum la acea vreme la orizont apăruseră perspectiva europeană – văzută încă de pe atunci drept cea mai puternică amenințare pentru cauza rusească – ea trebuia cumva îndepărtată. Operațiune reușită în 1999, prin acțiuni combinate cu agentul Roșca, scos la suprafață de centrala moscovită, care cu ani în urmă l-a băgat în adâncurile Mișcării de Eliberare Națională, cu prilejul vajnicei misiuni. Următoarea misiune vajnică era eliminarea cu totul de la putere a plăpândei și răzmeritei partide democratice, ajunsă acolo în 1998 pe valul furiei populare anti-agrariene, și aducerea la frâie a lui Voronin și a partidului comunist – un agent colectiv al intereselor rusești.

***

Cu siguranță, bani rusești au venit și pentru campania electorală a lui Voronin, dar criza financiară care a lovit Rusia la răspântie de milenii a limitat întrucâtva posibilitățile Moscovei. În ajutor a sărit Guvernul local al lui Sturza, înscăunat de același tandem, Diacov-Lucinschi, cu interesul lui miop pentru macroeconomie din contul dezinteresului sadic pentru veniturile populației. În timp ce salariile și pensiile nu se distribuiau cu lunile ori date în formă de ciorapi, hârlețe ori sticle cu vin, vodcă sau coniac, Voronin își făcea campanie promițând salarii și pensii la timp (nu mărite!) și pâine cu cârnați la prețuri sovietice. Reiese că Voronin a luat puterea la Chișinău tot cu acei ceva bani dați lui Diacov pentru a fi investiți în trădare și corupție. Voronin a domnit în formă absolută aproape zece ani. A plecat vărsând sânge și torturând tineri, în aprilie 2009, fără ca pedeapsa să-i fi răsplătit crima. A vrut să facă multe pentru ca Republica Moldova să devină gubernie rusească cu acte în regulă, însă proiectul de federalizare nu i-a reușit din motive tehnice, dar și personale: Voronin a calculat că sub Putin statutul lui de nabab peste Republica Moldova ar fi avut de suferit. În schimb, a înregistrat performanța deceniului, reușind – exclusiv în interesul geostrategic al Moscovei – să „stabilizeze” populația țării lui în mocirla sărăciei, transformând-o într-o masă vulnerabilă, ușor de manipulat, și așezându-și stabil statul, pe ultimul loc în topul dezvoltării economice a țărilor din Europa. Ineditul situației constă în faptul că în acel deceniu toate țările au prosperat vertiginos și continuu. În Republica Moldova prosperarea a fost apanajul familial al căpeteniei grupării mafiot-comuniste și a clientelei din serviciul acesteia. Tradiția nefastă s-a păstrat constant și s-a „perfecționat” în deceniul controlat de Plahotniuc și Dodon, discipolii lui Vorinin. Îmbuibarea căpeteniilor și a clanului a mers în pas cu acțiunile de sărăcire a maselor. Ideea că Plahotniuc ar fi fost mult mai axat pe interesele personale decât pe cele ale Moscovei este o derută. Planotniuc s-a temut de Moscova, pentru că se temea că i se va lua postata de pe care se îmbogățea, dar în toate acțiunile a servit-o plenar. În anii de după 2014, de exemplu, când moldovenii au prins a părăsi piața de muncă rusească și a-și căuta banul în Europa, guvernul lui Plahotniuc a avut grijă ca banii veniți de acolo să curgă gârlă în Rusia, în forma plății pentru tarifele mereu în creștere la gazele și hidrocarburile rusești, ferite aici de orice alternativă. Ministrul pe economie a lui Plahotniuc, Valeriu Lazăr, pleca la Moscova pentru negocieri de prețuri cu avionul de cursă, dar revenea la Chișinău adus de o navă din proprietatea Gazpromului, la coborâre ținându-se strâns de mânerul unei valize-diplomat. Ce-o fi fost înăuntrul acelei valize numai Gazpromul și Lazăr cu Plahotniuc știu. Se cunoaște însă că atât Plahotniuc cât și Lazăr au avut grijă ca monopolistul rus să-și facă de cap în voie aici, îndatorând prin falsuri și șantaj Republica Moldova. Ei au blocat interconectarea energetică a țării lor cu România și Uniunea Europeană și s-au făcut luntre și punte ca Aeroportul Internațional Chișinău să ajungă pe mâna Rusiei, prin pușcăriașul Șor.

***

Proiectele Dodon-președinte și Șor-primar/parlamentar au fost la fel făcături ale lui Plahotniuc în interesul Rusiei. Acestea sunt astăzi vârfuri de lance/cozi de topor ale Kremlinului în războiul, deocamdată hibrid, împotriva Republicii Moldova. Zilele trecute, cozile au fost convocate în Rusia. Le-am urmărit târându-se pe ascuns, pe căi ocolitoare, către cartierul general al destabilizării globale. Procesul intrat pe accelerație al integrării noastre europene îi provoacă frisoane dureroase respectivului centru și cozile au trebuit instruite în vederea altor operațiuni diversioniste. Cu siguranță, că pe lângă sutele de mii de dolari (ceva bani), dați la începuturi, pentru coruperea elitelor politice de pe vremea lui Diacov-Lucinschi, pe lângă milioanele de dolari dați mai recent pentru coruperea unor partide întregi, dar și a masei sărăcite, vulnerabile și ușor de manipulat, de pe vremea lui Plahotniuc-Dodon-Șor, Moscova nu va ezita să suplimenteze atât sumele, cât și arsenalul de luptă pentru a putea îngrădi mersul nostru pe drumul ce duce spre libertatea europeană și unirea națională. Vârfurile de lance trădătoare, cât și cozile de topor corupte, implicate astăzi în aceste proiecte diversioniste, trebuie luate în serios, deoarece ele nu mai sunt ca cele de altă dată. Spre deosebire de un Diacov, de exemplu, care și-a jucat în voie rolul cozii fără să aibă frică de actul justițiar al statului capturat de dânsul și de complicii lui, ajungând la pensie de pe banca de deputat fiind unul dintre cei mai bogați politicieni în libertate din Republica Moldova, Plahotniuc și Șor sunt nevoiți să activeze în numele interesului lor și al Moscovei, aflându-se în pribegie, în condițiile în care statul de drept este pe cale să-și revină și să-i vrea aduși acasă, în pușcăria natală. Situația îi face și mai periculoși, pentru că ei vor lucra pentru Moscova pe principiul după noi, măcar potopul – fără să le pese unde va ajunge și ce se va întâmpla cu țara lor. Probabil că și Dodon vrea să se încadreze în condițiile spartane de activitate diversionistă ale celor doi colegi de luptă. După ce, mai înainte, și-a mutat în Rusia fratele cu o parte din capital și de afaceri, Dodon și-a trimis încolo mai recent și copiii, rupându-se sentimental de tărâmul pe care ar vrea să-l vadă mai degrabă ars, dacă acesta nu se vrea rus.

Valeriu Saharneanu, 14 noiembrie 2023