365 de zile de război care vor schimba lumea. Și pe noi tot?

Unda de șoc a războiului început de ruși, invadând Ucraina, a făcut la 24 februarie 2023 înconjurul temporal deplin al anului pământean de 365 de zile. Din dimineața declanșării, suflul războiului, calificat ca fiind neprovocat de nimic și brutal, continuă să macine vieți și să schilodească oameni. Numărul lor a ajuns la sute de mii de persoane: aproape 200 000 din rândul invadatorilor ruși și alte zeci de mii de populație civilă și militari apărători de partea ucraineană. Alte circa 14 000 000 de ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele și să se strămute în regiuni mai puțin supuse bombardamentelor, iar în jur de 8 000 000 dintre ei s-au refugiat în țările europene, inclusiv, în Republica Moldova, România, Polonia, Germania și multe altele.

Specificul acestui război este că unda lui de șoc nu a pornit în periplul ei devastator exact în ziua de 24 februarie 2022. El a avut câteva ante-replici prevestitoare, extrem de devastatoare și ele. Cea mai gravă, care mai continuă și astăzi, a fost cauzată de arma energetică, amorsată de ruși în toamna anului 2021. Ne amintim în ce fel s-a manifestat efectul acestei unde de șoc: ca din senin a început furtuna scumpirilor în lanț în proporții îngrozitoare la servicii și produse de primă necesitate, peste milioane de oameni s-a rostogolit o inflație galopantă, provocând scăderea drastică a capacității de cumpărare a populației. A fost cu cinică premeditare. Înainte de a ataca direct Ucraina, Putin a urmărit să semene haos în societățile occidentale. Scopul era nu numai să le tulbure pe interior, dar și să le dezbine între ele. Speculând dependența mare de gazele și hidrocarburile rusești, Putin a pus la cale o operațiune de subjugare a Europei. El a încercat să lege prețurile la aceste produse de gradul de loialitate a guvernelor fiecărei țări în parte față de politicile Kremlinului. În primul rând, față de politica imperială, din ce în ce mai apăsată, a pretinsului său drept la așa zisul spațiu al unui interes rusesc vital, desemnat de ambiția bolnavă a lui Putin în hotarele fostului stat sovietic dispărut.

Operațiunea de dezbinare a lui Putin nu a reușit. La șantajul energetic, Uniunea Europeană a răspuns ca niciodată prin consolidarea unității ei în acțiuni și decizii colective. Europa s-a dovedit a fi pregătită să jertfească din confortul energetic și, în ciuda calculelor Kremlinului, s-a încăpăținat să nu cedeze din principiile ei fondatoare. A fost prima mare împotrivire pe care Putin ar fi trebuit să o ia în considerare ca pe o serioasă și severă avertizare. El însă nu numai că a ignorat-o, ci a dispus lansarea concomitentă a unui vast atac propagandistic de impunere a fricii în Europa. I-a promis Europei că o va congela pe timp de iarnă, lipsind-o de gazele rusești, că foametea care va surveni în consecință o va distruge definitiv și, culmea, că Rusia nu va ezita să o treacă prin apocalipsa nucleară, dacă Europa va reacționa „greșit” la ceea ce Kremlinul și-a pus în gând să facă. Amenințarea deșănțată a fost a doua mare greșeală, fiindcă Europa nu numai că s-a dovedit a fi imună la frică, dar a descoperit cu stupoare că Putin o ține în vizorul țintei următoare în cazul în care izbutește în Ucraina și în restul spațiului ex-sovietic pe care îl vrea alipit la așa zisa lumea lui rusă. Frica de Putin, care a existat la modul abstract, s-a transformat în frica reală față de izbânda concretă a lui Putin în Ucraina. În felul acesta, Occidentul s-a văzut dator să facă din cauza Ucrainei o cauză a sa, iar rezistența Ucrainei să fie definită drept prima linie a rezistenței anti-putiniste europene și occidentale. Ucraina a rezistat un an de zile datorită acestui excepțional, prin caracterul și dimensiunea lui, sprijin politic, militar și umanitar al Occidentului colectiv

Ce a obținut Rusia în anul de război, numit de ea „operațiune militară specială”? Pe lângă izolarea quasi-generală, Federația Rusă a ajuns să fie condamnată dublu la ONU – în februarie 2022 și în februarie 2023 – pentru invadarea Ucrainei și condamnată ca stat agresor. Importante instituții europene și guverne de pe întreg globul au declarat-o drept stat sponsor al terorismului. Conducerea politică și militară a Rusiei s-a făcut pasibilă de a fi adusă în fața unui tribunal internațional și  judecată pentru crime de război și crime împotriva umanității. Numeroase învinuiri i-au fost aduse deja. Într-un an de zile, Rusia a devenit țara răului absolut. Din ea au fugit milioane de cetățeni onești de-ai săi. De ea se vor teme să se apropie decenii de acum înainte oameni politici, de cultură și de afaceri ai alor țări. Ca să nu mai vorbim de ucraineni, care vor fi motivați să urască și deteste această țară și pe cei care l-au urmat pe Putin, posibil timp de secole. Într-un an de zile, Rusia s-a dezgolit complet de țoalele uneia dinte cele mai mari puteri militare a lumii cu care a marșat pe la înzorzonatele și teatralele ei parade. Regele s-a dovedit a fi gol. Armata, ca și celelalte fațade ale inflamatei plenipotențe imperiale putiniste, s-a dovedit a fi roasă pe dinăuntru de corupția sistemică a acestui stat capturat de o mediocritate kaghebistă. Fenomenul s-a arătat în toată splendoarea lui pe câmpul de luptă, unde tancurile ruginite și trupele rusești demoralizate au fost oprite și îngropate cu miile în pământul rănit al Ucrainei. Ar fi unicul caz în experiența modernă a omenirii când corupția aduce și foloase.

De partea cealaltă a frontului, în cele 365 de zile s-a călit și s-a consolidat națiunea ucraineană. Capacitatea ei de a se organiza și rezista în fața unor hoarde mult mai numeroase și, la început, mai bine înarmate, a încântat lumea. Aceasta a apreciat eroismul apărătorilor și continuă să elogieze patriotismul cu jertfire de sine al ucrainenilor, dragostea lor de libertate. Azi, ucrainenii întruchipează expresia curajoasă a libertății în lupta ei cu forțele malefice ale răului, înfățișate de Rusia lui Putin.

Anul primului mare război al secolului a avut un impact simțitor și asupra noastră, ca vecini ai lui. Deschiderea moldovenilor pentru valurile de refugiați ucraineni și ajutorul dat acestora în prima zi de război și ulterior pe tot parcursul celorlalte 364 de zile, a îndreptat ochii lumii și către Republica Moldova, considerată, pe bună dreptate, cel mai fragil și cea mai vulnerabil stat din regiune. Necazuri grele s-au năpustit asupra lui în această perioadă. Coloana a cincea rusească a încercat în mai multe rânduri să-l destabilizeze. Crizele s-au ținut lanț și erupțiile de prețuri au amenințat să se transforme în valuri de proteste. De nu era ajutorul României și al Uniunii Europene, Republica Moldova risca să fie transformată într-un front rusesc în spatele apărătorilor ucraineni. A fost ajutată, de rând cu Ucraina, să rămână în picioare. Deși i s-a recunoscut slăbiciunea, nu a fost tratată ca un pacient demn de milă, ci ca un brav luptător pentru libertate. A stârnit simpatii grație poziționării clare și prompte de partea Ucrainei și, implicit, de partea bună și dreaptă a lumii. Pe acest val, alături de Ucraina, Republica Moldova a devenit candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Înainte de război, faza era prognozată să se întâmple abia în perspectiva anilor 2030-40. Unda de șoc a războiului a scos în evidență periculoasa inconsistență a statului moldovean pe partea lui de securitate. S-a văzut că neutralitatea nu este bună decât pentru trupele rusești de ocupație. Nu și pentru a-și apăra propriile hotare și interese. În căutarea acestor deziderate, instinctele de supraviețuire i-au îndreptat speranțele către NATO, iar instinctele de rudenie au condus Republica Moldova către unica destinație sigură și bună pentru poporul ei. România a fost pe aceeași undă și s-a purtat cu Republica Moldova ca și o mamă, cum este, ajutând-o în descurcarea treburilor de acasă și îndrumând-o în cele cu lumea. Din punctul de vedere al interesului nostru național, schimbarea care merită remarcată în contextul acestor 365 de zile de război este că cele două state românești s-au pomenit apropiate ca niciodată. Vorba Înțeleptului: nevoia îl învață pe om, chiar și când pricepe greu. Apropierea însă nu trebuie să se oprească aici. Nu pentru că războiul continuă și pericolele mari persistă, ci pentru că vulnerabilitatea noastră rezidă în singurătatea noastră – de peste 30 de ani ne convingem de acest adevăr, suferind. Ș-apoi este în norma lucrurilor: un popor se pune în mai mare siguranță când trăiește unit.

Valeriu Saharneanu, 24 februarie 2023